sâmbătă, 11 noiembrie 2017

câteva zile din viaţa lui Theodore (4)...

Randunici 4

   CÂTEVA ZILE DIN VIAŢA LUI THEODORE

                                   de RADU HONGA
                                    (http://revistanautilus.ro/dictionar-sf/honga-radu-1953-1997/ )
             
                                                   ÎNTOARCEREA
     
            Domnul Theodore s-a întors pe Terra datorită norocului. După şase luni de muncă (timp în care a învârtit la roata de care vă povesteam), armata ueni planete vecine căreia îi dispăruseră de curând doi cosmonauţi de seamă, debarcă pe Epsilon. După câteva zile de lupte, armata de pe Epsilon fu înfrântă şi miile de sclavi ce munceau din greu în subsolul ei, descoperiţi în subterane şi eliberaţi. Abia acum Theodore reuşi să-i găsească pe ceilalţi misionari de pe Terra, în căutarea cărora plecase.
            Plecară toţi spre Pământ. Cum nimeni n-o mai spera, întoarcerea celor trei misionari şi a lui Theodore, a pricinuit o bucurie planetară greu de descris. Pot să vă spun că însuşi Arthur, care între timp ieşise la pensie, a venit special să-i mulţumească lui Theodore pentru eroismul de care dăduse dovadă. Cine ştia că Theodore muncise ca necalificat alături de creaturi de toate speciile şi că nici prin cap nu-i dăduse să-i caute pe ceilalţi ?
            În consecinţă, oficialii îi decorară (lui Theodore îi dădură o medalie în plus şi banii pe care îi promiseseră la plecare), apoi îi lăsară pe mâna medicilor.
            Într-adevăr, toţi aveau mare nevoie de tratament. Pe Theodore îl puseră la o cură de îngrăşare deoarece arăta ca o fantomă bolnavă, iar ceilalţi au încăput pe mâna psihiatrilor. 
            Din punct de vedere fizic arătau bine, munca le priise dar erau niţel cam ciudaţi. Încă de la sosire ceruseră insistent să fie angajaţi ca săpători în subteran. Nu voiau orice fel de săpături - dacă stau să mă gândesc, orice grădinar îşi sapă grădina - ci săpături din cele mai grele. Oficialii îi îmbrăţişau, iar ei cereau să li se aducă neîntârziat sape şi lopeţi); timpul nu aşteaptă. ''Cine nu sapă, nu mănâncă !'', ziceau ei. Calmantele cu care s-au hrănit timp de două săptămâni i-au mai liniştit dar nu atât cât sperau medicii. După ieşirea din carantină, doi dintre ei s-au angajat imediat la o mină care, în cazuri mai dificile, folosea încă oameni în locul utilajelor grele, iar al treilea care nu era însurat, plecă la ţară cu Theodore. Ideea de a-l însoţi fusese a lui Theodore. Se simţea prea bătrân şi prea obosit ca să se mai poată ocupa singur de întreţinerea fermei, şi, în acest caz, prezenţa lui George era binevenită. Şi mai ales pofta de muncă a acestuia.
            Cum ajunseră la fermă, Theodore avu un şoc. Nu mai cunoştea nimic din ceea ce lăsase acolo. Casa arăta de parcă fusese părăsită de un secol, gardul căzuse, iepurilor li se rupseseră arcurile şi stăteau înţepeniţi, pompa de lapte ruginise.
            Când plecase, Theodore lăsase ferma în grija agenţiei de la care o închiriase, dar funcţionarii, auzind că nu se va mai întoarce, o lăsaseră în paragină. Cine mai cumpără astăzi vile la ţară ?
            Aşa că Theodore, în loc să se odihnească, fu nevoit să se pună pe lucru. Mai întâi strânse toţi iepuraşii şi încercă să-i repare. George îl urmărea cu atenţie cum desface arcurile ruginite şi rupte.
 -Şefule, îi spuse într-un târziu, mă laşi pe mine ?
            Theodore se gândi că e bine să vadă de ce-i în stare.
-Bine, George, repară-i tu şi mă ocup eu de pompă.
            George îşi frecă bucuros mâinile, apoi, privi în jur de parcă ar fi căutat ceva.
-Un târnăcop nu ai ?
            Theodore îl privi mirat.
-Ce să faci cu el ?
-Ha ? Cum ce să fac ? Să repar iepuraşii !
-Cu târnăcopul ? Nu cred că-i cea mai potrivită unealtă pentru o treabă ca asta !
-Atunci o sapă, ceva... Mi-e teamă că-mi prind degetele în arcurile astea, nu mă pricep aşa bine.
-Văd, zise Theodore. Lasă-i că-i strici mai rău ! Du-te şi îndreaptă gardul.
            După vreo zece minute, George se întoarse.
 -Şefule, cred că gardul nu mai e bun. Am o idee. Ce-ar fi să-l înlocuim ?
-N-ar fi rău da' trebuie să facem comandă la oraş pentru plăci de plastic, şi e tare complicat.
-Aşa spuneam şi eu, se repezi George. Îl înlocuim cu un şanţ plin cu apă. Îl sap eu. În două zile îl fac de patru metri lăţime şi patru sute lungime. Şi de nu ţi-o place...
           Theodore îşi aduse aminte de ideea fixă cu care veniseră cei trei - săpători de anvergură universală - şi-l apucă tremuratul când se gândi ce ar fi fost în stare să-i facă din fermă.
-Nu, nu, lasă în cazul ăsta mai bine îl oprim pe cel vechi.
           George mai făcu o încercare. Se simţea inutil.
-Şi eu ce să fac ? Dumneata repari şi eu să mă uit ? Lasă-mă să fac un canal, un tranşeu, o groapă cât de mică.
-Nu faci nimic, se enervă Theodore. Ce, vrei să-mi distrugi grădina ? Asta e o fermă, nu poligon !
           George se uită dezamăgit în jur. Observă un răzor pe care nu creştea nimic.
-Mormântul ăsta al cui e ? Cine-i îngropat acolo ?
           Theodore lăsă pompa şi privi în direcţia în carea arătase George.
-Acela este un răzor pe care ar trebui să crească ceva. Ia te uită ! Îmi faci grădina cimitir ? Du-te şi lasă-mă să lucrez. Vezi dacă mai sunt păsărele în spatele casei.
           După puţin timp, Theodore se auzi strigat.
-Şefule, sunt moarte toate ! Eu propun să le îngropăm. Sap eu o groapă de şase metri adâncime şi patru lă...
-Atât îţi trebuie !- urlă Theodore. Te trimit imediat la oraş. Tu ştii cât costă astăzi o pasăre împăiată ! Şi într-o groapă aşa cum ai spus tu, intrăm şi noi. Nemaipomenit ! Pentru cinci păsărele să sapi şase metri ! Ia stai aşa, că tot eşti pornit să sapi !
           Îşi aduse aminte că nu mai funcţiona vaca.
-Vino încoace ! Sapi de aici şi până aici, spuse, arătându-i o porţiune cam de trei sau patru metri, de la pompă spre gard. Când ajungi la conductă, mă anunţi.
           George puse mâna pe târnăcopul uriaş pe care-l aduse Theodore din magazie şi se puse vesel pe treabă.
           Theodore intră în casă să pregătească ceva de mâncare. După vreo două ore ieşi să-l cheme pe George la masă. Când văzu cum arată curtea, îşi duse mâna la inimă şi se rezemă sfârşit de tocul uşii.
           George trecuse de mult de gard (pe sub el) şi acum săpa câmpul din faţa casei. Urletul de dinozaur flămând plecat la vânătoare, pe care-l scoase Theodore, îl trezi din stare de beatitudine pe care i-o dădea săpatul. O luă la fugă.
           Cu greu reuşi Theodore să-l facă să se întoarcă, promiţându-i solemn, pe cuvântul său de astronaut, că n-o să-i facă nimic.
-Voiam să văd unde duce conducta... se scuză el.
           ''E clar, dacă-i mai dădeam timp, ajungea în oraş'' mormăi  Theodore. ''Aşa-mi trebuie. De ajutoare aveam nevoie, ajutor am găsit !''
           George făcuse totuşi o treabă bună deoarece conducta era spartă departe, afară, pe câmp, acolo unde tocmai se oprise din săpat. Vrând-nevrând, Theodore îl iertă.
           O săptămână încheiată au muncit de dimineaţă până seara târziu, dar în final, munca le-a fost pe deplin răsplătită.
           În a opta zi de la întoarcerea de pe Epsilon, Theodore îşi inspectă toată ferma şi se declară mulţumit. Toate erau puse la punct.
           Iepuraşii ţopăiau vioi pe arcurile bine unse, care nu mai scârţâiau, mierla împăiată de pe ramul numărul doi tocmai începuse să ciripească o arie de privighetoare, iar zefirul artificial aducea miros reavăn de pământ proaspăt săpat, de la gropile pe care le făcuse George.     
           Theodore trase de manetă şi vaca îi umplu paharul cu lapte, scoţând în acelaşi timp un muget înduioşător.
           Bău delicioasa licoare alb-albăstruie cu 2 % grăsimi (aşa îi recomandase medicul, din cauza vârstei) şi, cu mâna pe pompă, se jură să nu mai părăsească Pământul, orice ar fi.                               
                     (RADU HONGA, ''CÂTEVA ZILE DIN VIAŢA LUI THEODORE'')
                                                           

Randunici 4






          

            


... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

vineri, 10 noiembrie 2017

jurnalul (225)



Astăzi ... vineri, 10 noiembrie, ora 21.05
Deşi suntem ... în noiembrie, acum avem parte de vreme mai plăcută ! deşi frig noaptea, pe parcursul zilei este mai plăcut şi soarele ne mai zâmbeşte... acum câteva momente am fost până afară şi este o ceaţă aşa de deasă!
Mă las ... uneori dusă de val... trăiesc liniştită ocupându-mă doar de cele necesare momentului respectiv...
Recunosc ... că îmi place să fiu răsfăţată ! noroc că, uneori, chiar sunt ! 
Mă bucur ... enorm că nu sunt singură - de la mare distanţă am primit adesea câte un semn care mi-a îmbărbătat sufletul: câte-o carte, câte un mesaj, câte-o felicitare ! nu ştiu cât de mult le merit dar pentru mine contează enorm !
În bucătărie ... suntem tot noi doi,eu şi Puiu (mi-a acaparat fotoliul în care mă răsfăţam seara târziu, privind la tv...) care cam sforăie încetişor acum... uneori oftează... doarme aşa de frumos ! de fapt toată suflarea casei doarme, adică doar eu sunt trează, cu un ochi în leptop şi cu unul în televizor (a fost filmul ''Cruciaţii'')... 
Sunt ... îmbrăcată gros -  încă mai am până voi merge la culcare...
Activitatea principală ... a săptămânii a fost aprovizionarea cu varză (celelalte treburi sunt repetitive, ca în fiecare săptămână) ! duminica trecută am reuşit să cumpărăm varza direct de la o maşină ce trecea prin faţa porţii, apoi luni am avut prima mea acţiune, singură, de a pregăti varza: curăţată, crestată, aşezată în butoiul mare; pregătirea soluţiei cu sare, umplerea butoiului cu soluţie transportată cu găleata.... acum aşteptăm o săptămână (sau mai mult) ca să se ''lase'' varza şi să putem să mai punem alte verze în butoi... 
Am citit ... o carte din bibliotecă (deşi noaptea târziu, în pat, revin tot la lectura mea, ''Pânza de păianjen''...) pregătind pagina de luni...
În casă ... este cald ! nu am început să facem focul şi seara...
Am ales ... câteva fotografii din grădină (deşi a fost o perioadă mai dificilă mai înainte, încă avem flori minunate):



miercuri, 8 noiembrie 2017

australieni...

... cum se lasă întunericul ce mai pot să fac ? la tv în căutare de filme...
... mă bucur că am reuşit să descopăr un film interesant - e ceva timp de când nu am mai descoperit un film care să mă ţină cu sufletul la gură de emoţie !!!
... ''Australia'' - https://ro.wikipedia.org/wiki/Australia_(film_din_2008)
... cu superba Nicole Kidman - lady Sarah (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicole_Kidman ) 
şi încântătorul Hugh Jackman - văcarul (https://ro.wikipedia.org/wiki/Hugh_Jackman )! 
... mi-au plăcut mult şi aborigenii - doar aşa erau numiţi în film - bunicul Regele George şi nepotul Nullah !

... ce să aleg altceva cu Natalie decât o melodie ce m-a încântat mult:

... iar pe Hugh am ales să-l admir dansând - e superb !- :

marți, 7 noiembrie 2017

reamintiri...

... este o zi mai specială... orice zi de 7 este specială...
... căutând prin textele-salvate pe leptop, am găsit o poezie minunată a celui ce a fost Radu Gyr (https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr )!
           (sursa:https://manastirea.petru-voda.ro/2015/05/09/radu-gyr-ne-vom-intoarce-intr-o-zi/)
... există şi un minunat cântec al lui Mircea Rusu:

luni, 6 noiembrie 2017

corsarul...

              

                          CORSARUL

                                              - JOSEPH CONRAD -


            După ce intrase, în zorii zilei, în rada interioară a portului Toulon, schimbând câteva saluturi răsunătoare cu o şalupă de pază a Flotei, care-i indica unde să intre la dană, tunarul-şef Peyrol, aruncă ancora vasului obosit şi bătucit de furtuni de care răspundea între Arsenal şi oraş, în plină vedere a cheiului principal. Cursul urmat de viaţa lui, viaţă ce ar fi putut fi socotită de orice persoană obişnuită ca fiind plină de aventuri minunate (numai că el nu rămăsese niciodată în extaz contemplându-le) îi impusese o comportare mai reţinută, încât nici măcar nu lăsă să-i scape un suspin de uşurare la auzul zornăitului lanţului. Şi totuşi acel zgomot anunţa sfârşitul unei perioade de nesiguranţă de şase luni întregi, vreme în care colindase mările transportând mărfuri de valoare într-o bătrână carapace stricată de cele mai multe ori trebuind să se mulţumească cu raţii minime şi să fie mereu cu ochii în patru, pentru a nu se lăsa surprins de crucişătoarele engleze; fusese pe punctul de a naufragia o dată sau de două ori şi nu o singură dată gata-gata să fie luat prizonier. Se hotărâse, însă, de la bun început, să arunce în aer preţioasa încărcătură, dacă s-ar găsi în ultima situaţie amintită, fără urmă de emoţie, fiindcă ăsta-i era caracterul, format sub soarele Mărilor Indiei, în nelegiuitele încăierări cu cei de teapa lui pentru cine ştie ce neînsemnată pradă ce li se scurgea printre degete de cum puneau laba pe ea sau, mai ales, pentru nimic altceva decât viaţa, aproape la fel de dificil de păstrat în urcuşurile şi coborâşurile ei, dar de care reuşise să se cramponeze de cincizeci şi opt de ani.
                                                           x
                                                     x        x
            Pretenţia - caracteristică tuturor marinarilor - că nimic din cele aflate pe mare sau pe uscat nu-i poate surprinde, devenise o a doua natură în cazul lui Peyrol. Întrucât se învăţase încă din copilărie să-şi reprime orice fel de semn de uitare în faţa priveliştilor sau întâmplărilor extraordinare, a oamenilor şi obiceiurilor stranii şi a celor mai alarmante fenomene naturale (cum se manifestă ele, de pildă, în violenţa vulcanilor sau în furia fiinţelor omeneşti, devenise cu adevărat indiferent - sau, poate, reuşea doar să-şi ascundă perfect sentimentele.
                                                           x
                                                     x        x
            În spatele tartanei, soarele, pe punctul de a asfinţi, aprindea o dâră de lumină purpurie între marea întunecată şi cerul plumburiu. Peninsula Giens şi insulele Hyères formau o singură masă de pământ ce se detaşa, foarte neagră, pe luciul înflăcărat al orizontului; spre nord, însă lunga întindere a Coastei Alpine se pierdea în depărtare, cu sinuozităţile ei nesfârşite, sub norii ce se târau jos.
            Tartana dădea impresia că se năpuşteşte odată cu fuga valurilor în braţele deschise ale nopţii ce se instala. La ceva mai mult de o milă depărtare de ea, pe partea opusă vântului, Amelia, cu toate pânzele întinse, se grăbea să termine, victorioasă, urmărirea. Aceasta dura deja de câteva ceasuri bune, fiindcă Peyrol, când se strecurase afară din apele peninsulei, reuşise de la bun început să câştige un avantaj serios faţă de nava engleză. Cât timp mai navigase pe brâul lat de mare calmă numit rada de la Hyères, tartana - de fapt o ambarcaţiune de mare viteză - reuşise să pună şi mai multă distanţă între ea şi slup. Mai târziu, intrând brusc în pasajul estic dintre cele două insule ale grupului, Peyrol pierise cu totul din vederea navei urmăritoare, ascuns fiind, o vreme, de Île du Levant. Silită să facă de două ori volta în vânt, pentru a menţine urmărirea, Amelia pierduse din nou teren. Ieşind la mare deschisă trebui să schimbe din nou murele, iar poziţia ei deveni aceea a unei urmăriri din pupa proverbial cunoscută ca fiind extrem de lungă. Îndemânarea cu care naviga Peyrol îi smulsese de două ori căpitanului Vincent câte un murmur slab de admiraţie, însoţit de o semnificativă strângere in buze. La un moment dat, Amelia se aflase suficient de aproape de tartană ca să trimită o ghiulea în faţa acesteia.
                                                           x
                                                     x        x
            Întinderea albastră a Mediteranei, îmbietoarea şi capricioasa mireasă a bărbaţilor cutezători, îşi păstră pe mai departe secretul puterii ei de fascinaţie, strângând la pieptu-i calm victimele tuturor războaielor, calamităţilor şi furtunilor istoriei, sub puritatea inegalabil de frumoasă a boltei cerului la asfinţit. Câţiva norişori roşii pluteau sus deasupra coamelor dealurilor Esterel. Răsuflarea brizei vesperale veni să răcorească stâncile înfierbântate de la Escampobar, iar dudul, singurul pom înalt din capătul peninsulei, înălţându-se drept ca o sentinelă la intrarea în curtea fermei, suspină abia auzibil, cu un tremur al întregului frunziş, parcă regretându-l pe Fratele Coastei, omul faptelor întunecate, dar cu inima generoasă, care obişnuise adeseori, la ceasul amiezii, să se întindă ca să tragă un pui de somn la umbra sa.
                (JOSEPH CONRAD,''CORSARUL''  -traducere de VIRGIL STANCIU-)
   sursa coperţii cărţii:
       http://www.metropolis.ro/books/book_details.php?product_id=2652 

... postarea este propusă pentru Citate favorite găzduite de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date... 
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''CORSARUL'' JOSEPH CONRAD                   
                https://ro.wikipedia.org/wiki/Joseph_Conrad

duminică, 5 noiembrie 2017

toamna elegantă...

... despre o ''toamnă elegantă'' a scris foarte frumos prietena mea virtuală, doamna Ludmila (Ludmila Vârlan Turcu):

             ''Se plimbă pe alei o toamnă elegantă
               Rotindu-se suav în dans multicolor.
               Atinge-n foșnet lin al frunzelor covor
               Cu aere discrete de-o veche intrigantă.
                             În portul său bogat un pic extravagantă,
                             Nostalgică regină pe tronu-i trecător,
                             Se plimbă pe alei o toamnă elegantă
                             Rotindu-se suav în dans multicolor.
               Fidelă timpului și-a vântului amantă
               Adună stropi de ploaie să-i pună în decor.
               Apoi desface norii cu-n gest fermecător
               De parcă și-ar dori s-o credem tolerantă.
               Se plimbă pe alei o toamnă elegantă.''

                                               ''TOAMNA ELEGANTĂ''
                                             - Ludmila Vârlan Turcu -