sâmbătă, 22 aprilie 2017

steaua...

Randunici 4

                 STEAUA

                                                - de  ARMEN SAGATELEAN


                
         Cucerirea Cosmosului era în plină desfăşurare. Oamenii obţineau minereu de pe Pluto, făceau săpături pe Marte şi Saturn. Navele călătoreau spre galaxiile învecinate. Cosmosul a devenit cunoscut şi apropiat, dar mai tăinuia o enigmă veche de când lumea.
         Îndrăgostiţii, plimbându-se pe străzile nocturne ale oraşelor de pe Pământ, căutau pe cer o steluţă viu strălucitoare, din constelaţia Zânei; muncitorii de pe Pluto, înainte de a coborâ în mină,  îi făceau cu mâna; cei de pe Marte o admirau.
         Statistica a arătat că timpul irosit pentru admirarea acestei stele ar fi fost suficient pentru cucerirea completă a încă două planete de mărime mijlocie.
         ''De ce ?'' - îşi băteau capul savanţii. De ce tocmai această stea, cea mai îndepărtată de Pământ, îi atrăgea pe oameni ? De ce poeţii îi dedică versuri ? De ce despre ea s-au scris atâtea romane şi au fost compuse atâtea cântece ? De ce distrage omenirea de la problemele ei vitale ? Ce fel de radiaţie imperceptibilă, misterioasă acţionează asupra oamenilor, cine o trimite ?
         Expediţia a fost pregătită îndelung şi minuţios - aşa de departe pământenii niciodată încă n-au încercat să pătrundă. Echipajul navei a urmat un curs special de contacte cu civilizaţii extraterestre, iar căpitanul, înainte de zbor, a primit o casetă sigilată, în care se aflau instrucţiunile cu privire la întoarcerea pe Pământ.
         ''Să se deschidă numai la locul de destinaţie''- glăsuia ordinul.
         Ţinta a atins-o numai a patra generaţie de astronauţi. Ea era tânără, cel mai în vârstă era Căpitanul - împlinise douăzeci şi nouă de ani. Ieşind pe orbita exterioară, nava a lansat aparatele de recunoaştere. Datele veneau necontenit... şi nu erau îmbucurătoare pentru echipaj.
         Urme de viaţă n-au fost descoperite pe nici una din cele trei planete, două planete mari erau moarte, pe a treia, cea mai mică, condiţiile erau asemănătoare cu cele de pe Pământ, dar şi ea era lipsită de viaţă. S-a hotărât coborârea pe această planetă.
         Au fost deschise trapele şi un detaşament sub comanda Căpitanului a păşit pe planeta necunoscută. Nava stătea în mijlocul unui şes nemărginit, în depărtare se zăreau munţii negri, de după piscurile cărora astrul purpuriu, apunând, trimitea raze. S-a lăsat noaptea. Pământenii au adunat surcele din tufişurile gălbui-albastre şi au aprins primul foc adevărat din viaţa lor. Iarba moale de sub picioare îi ademenea să se culce. Aşezându-se lângă foc, şi inspirând un miros cunoscut şi în acelaşi timp necunoscut, oamenii priveau în sus. Pe catifeaua albastră a cerului licăreau miliarde de stele. Căpitanul abia a găsit Soarele din galaxia sa, s-a gândit la Pământul pe care niciodată nu l-a văzut şi a aruncat privirea asupra echipajului. Privirile tuturor erau îndreptate în cu totul altă parte. Aţintindu-şi privirea, Căpitanul a observat, într-o constelaţie necunoscută, o stea mică, foarte îndepărtată, care strălucea chemător. S-a uitat încă o dată la membrii echipajului, a zâmbit, a scos din porthart caseta cu instrucţiunile de înapoiere, a aruncat-o în sus cu mâna şi a azvârlit-o departe, în tufişurile gălbui-albastre.      
                        
                               - ''STEAUA'' de ARMAN SAGATELEAN
                                            traducere de MARIN BUCĂ
Randunici 4




          

            



... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

vineri, 21 aprilie 2017

momente...

... acum câteva momente, soarele ne-a luminat brusc, cu o lumină neobişnuită !
... ce bine ar fi, Doamne, ca să ieşim cu bine din acest zbucium al naturii !
... şi poate ajută şi un filmuleţ frumos: 

jurnalul (196)


Azi ... vineri 21 aprilie 2017, orele 17.22
Zilele ... trec greu...ploaie, vânt rece... 
Gândul ... mi-a zburat la postarea de anul trecut din aceeaşi perioadă... curios că pe atunci eram cu munca prin grădină, nu tremuram ca acum... am ascultat acum la tv - or mai exagera şi ei ! - că aceste vortexuri polare şi fenomenele extreme aşa vor fi de acum încolo, ceva obişnuit... vai de noi!!!
Am ''colindat'' ... ceva ieri - am avut ceva de plătit şi am greşit, am mers până în centrul oraşului şi apoi am avut mult de mers, pe jos, până la prima staţie de microbuz... ce mă mai dureau picioarele - of, of. of!!!
Recunosc ... că m-am obişnuit acasă - cândva mergeam mult pe jos, kilometraj nu glumă, şi nu aveam probleme cu tălpile...
Bucătăria ... e în plină activitate - sunt la plită, fac focul !!! este frig ! 
Sunt ... în hainele de ziuă: ciorapi lungi, pantaloni, maieu, bluză cu mânecuţă trei-sferturi şi pantofiorii de casă...
Puiu ... este cu mine -- m-am gândit că este din ce în ce mai frig... mi-a părut rău de el... era singur afară şi lătra spre fereastra bucătăriei, unde eram eu... 
Weekendul ... nu prea mai are rolul pe care îl avea, cândva, când mergeam zilnic la serviciu... acum - dacă nu ar fi calendarele de pe pereţi, tv-ul şi telefonul ce arată clar ziua...- nu aş mai şti ce zi este ! mă uit de nu ştiu câte ori prin calendarul de pe perete ca să nu încurc sau ca să nu uit vreo sărbătoare... 
Munca ... nu prea este... umezeală şi frig.. am spart lemne ! o buturugă mi-a lăsat o amintire la degetul indicator - nu a vrut să fie spartă... alaltăieri am cumpărat iar lemne, le-am cărat cu mami de la poartă în atelier, le-am depozitat... la ultimele buturugi, s-a pornit iar ploaia şi m-a udat bine tot cărând la ele... m-am cam zbuciumat toată noaptea, aşa de întâmplă când sunt prea obosită ! dar sunt mulţumită că am iarăşi lemne !!! ieri, fiind o zi mai bună, am spart lemne toată după amiază, am un stoc acum... 
Citesc ... din cărţile SF - le-am mai citit cândva dar acum parcă le citesc prima oară... ieri am avut o carte cu mine, la drum, în oraş...    
Am ales ... că ar fi interesant să postez fotografii cu cerul de ieri seara, pe o parte nori albi, pe altă parte nori negri, ameninţători:
... azi dimineaţă, prin grădină, toate aveau apă:

miercuri, 19 aprilie 2017

triste dar din suflet...

... s-au dus sărbătorile pascale ! mai cald a fost în Duminica Floriilor !!! 
... a stat ploaia ! bate vântul !
... ce să facem ? am făcut focul de dimineaţă... 
... după masa de prânz, mami cu ticuţu s-au retras din bucătărie trecând la ... taclale !
... subiectul cam trist dar aşa este mami, în ultima perioadă... îi este dor de plaiurile natale, de copilăria ei, de toţi şi de toate !
... şi-a adus aminte de mămicuţa ei despre care are atât de puţine amintiri ! mămicuţa ei bună a avut mulţi copiii dar pe toţi i-a vrut pe lângă ea... o prietenă venea adesea la ea şi i-o cerea pe mami - era cea mai mică, blondă, frumuşică...- şi primea răspunsul invariabil:''N-o dau, Stanco, n-o dau ! Mor cu ei pe pieptul meu şi nu-i dau !'' şi a murit sărăcuţa când mami avea vreo 4 anişori...
... cel ce era căsătorit cu sora mai mare a lui mami, Marin - frate cu viitorul tată adoptiv al lui mami - a luat-o într-o zi de mânuţă pe mami - desculţă şi într-o cămăşuţă - şi, hotărând că sunt prea multe fete de crescut, a plecat la cei care au dorit-o tot timpul pe mami ca s-o înfieze... a târât-o pe jos de la Ulmeni până la Grădiştea (Ulmeni - Valea lui Soare - Grădiştea...)...
... în familia cea nouă, cu tatăl adoptiv, Ion, a avut cele mai plăcute amintiri - el a iubit-o ca pe copilul lui ! a primit-o deşi mama Stanca nu prea o mai voia... tatăl i-a zis: ''Ia-o, fă-i o baie, eu o duc apoi la tuns...'' Înfăşurată într-un cearceaf, a plecat cu ea ca să-i facă hăinuţe la o croitoreasă... pe loc, i-au făcut cămăşuţă, pantalonaşi - deşi era parcă duminică... 
... nefiind prea înstăriţi, tatăl adoptiv muncea cu ziua pe la cei ce aveau nevoie de ajutor ! într-un an, a cosit toată vara primind în schimb multe bucate pentru familia sa ! dar posibil că a răcit, cine ştie?! în anul următor nu s-a mai dus la cosit, nu a mai putut... curând a căzut la pat, bolnav... mama Stanca pleca ea la muncă pentru a-i ajuta pe alţii pentru ca, în schimb, să vină şi pe la ei ca să-i ajute la muncă !!! şi o lăsa pa mami să aibă grijă de tatăl ei, bolnav... ea - copilaş, mai fără minte...- stătea ce stătea pe lângă tatăl ei, apoi fugea pe la joacă, cu copiii... 
... tot timpul tatăl adpotiv îi zicea nevestei lui:''Stanco, să ai grijă de fată ca de ochii din cap când eu n-o să mai fiu !!!''
... într-o zi, revenind de la joacă, tatăl ei a rugat-o să se urce în cais şi să-i culeagă 2 caise, să nu-i aducă din cele de pe jos, căzute - avea şi el o poftă !!! mami s-a suit în pom dar, la un moment dat, a alunecat de pe o creangă şi... a căzut ! tatăl ei, văzând asta, speriat şi întristat i-a zis: ''Of, of, amărât-o! Creanga nu s-a rupt dar eu mă duc !'' şi aşa a fost, a doua zi s-a dus la Domnul... era pe la 7 august 1946-1947 ... mami avea vreo 10 anişori !          

marți, 18 aprilie 2017

din viaţa lor cotidiană...

... am citit un articol ce mi-a plăcut despre câteva ceva din viaţa cotidiană a japonezilor !
1. în intersecţiile străzilor se aud cântece de păsărele ce indică faptul că semaforul este verde pentru pietonii ce au deficienţe de vedere ! există adesea indicator vizual - cu un nivel ce scade treptat - pentru a-ţi face o idee despre timpul rămas ca să treci sau să aştepţi, înainte de a se schimba culoarea semaforului !
2. când plouă, japonezii nu iubesc umezeala lăsată de umbrele prin magazine - de aceea, la intrarea în aceste spaţii există un stativ unde poţi lăsa umbrela (fără ca cineva să ţi-o ia...) ! la unele magazine, există o maşinuţă ce îţi ambalează umbrela în plastic: introduci umbrela acolo şi este ambalată într-un sac de plastic pe care îl arunci, la plecare, într-un coş de gunoi, lângă maşinuţa de ambalat ! 
3. în tren, staţiile sunt indicate prin o mică melodie ce se aude din uşile deschise - o melodie legată de un personaj specific zonei ! în staţii, o bandă galbenă în relief indică persoanelor cu deficienţe de vedere: banda îi ajută să găsească drumul într-un loc aglomerat - spre portiţe, scări... de asemenea, această bandă galbenă în relief se găseşte şi pe trotuare, pentru a delimita colţul străzii sau pentru a semnala prezenţa unei scări !  
4. există restaurante fast-food - unde se poate consuma renumita ramen ! - dotate cu un robot-distribuitor unde alegi şi plăteşti comanda (introducând monede sau bancnote) şi biletul primit îl predai angajatului din spatele tejghelei (angajatul nu trebuie să se preocupe de bani iar clientul poate pleca imediat ce a terminat de consumat...) ! 
5. există benzinării cu parcări supraetajate şi lifturi - o clădire ce seamănă cu paturi supraetajate, unde maşina este urcată sau coborâtă cu liftul şi o platformă rotativă ce o îndreaptă spre ieşire, la plecare... tot pentru a ocupa minimum de spaţiu, există staţii de benzină unde pompele se află la etaj şi alimentarea cu benzină se face prin plafon ! există şi parcări pentru biciclete - parcări cu 2 etaje - în apropierea staţiilor de tren (deoarece japonezii călătoresc, de acasă până la gară, cu bicicleta) !


sursa: http://branchez-vous.com/2015/01/26/10-technologies-de-la-vie-quotidienne-au-japon/

fără lacrimi...

... am descoperit un articol din august 2016 despre ceapă...
... cercetătorii japonezi au inventat un soi de ceapă ce nu te face să plângi când o tai mărunt...
... consumată crudă, această ceapă are dulceaţa merelor sau perelor asiatice Nashi... 
... în magazine, noua ceapă s-a vândut foarte repede deşi avea de două ori preţul cepei tradiţionale !

sursahttp://www.nipponconnection.fr/finies-les-larmes-les-japonais-ont-invente-loignon-qui-ne-fait-pas-pleurer/

luni, 17 aprilie 2017

dintr-un jurnal...

                                                                              

               DINTR-UN JURNAL DE IDEI

                         -ALEXANDRU CONSTANTINESCU -



           Mă miră tot ce nu înţeleg şi nu înţeleg decât lucrurile oamenilor, pentru că sunt făcute din prefăcutele lumii. În fiecare lucru al lumii, stă închisă o taină, aceea a începutului, un nod pe care mintea nu-l poate desface, iar inima, în faţa lui, se înfioară... Mintea înţelege până la pragul dintâi şi se opreşte la pragul din urmă. De aceea primele explicaţii ale lumii se referă la inexplicabil: ceea ce este inteligibil provine din neinteligibil. Pentru că treptele cunoaşterii - în jos sau în sus - nu sunt fără sfârşit. Ceva se explică prin altceva, numai totul se explică prin nimic.
           Despre adevăr nu putem avea idei directe ci numai sentimente: simţim ce nu este adevărat dar nu reuşim să arătăm cum este adevărul... 
           Învăţăm până şi a gândi..., învăţăm adică ne apropiem anumite deprinderi, formate convenţional, gândim anumite probleme şi într-un anumit fel... Este vorba de metode. Primii gânditori originali - prin teme şi prin metode - se pare că nu învaţă lucrurile de la nimeni, ci, dimpotrivă, le contestă pe cele vechi dintr-o perspectivă şi într-o formă care le sunt proprii.
           De la o anumită vârstă, numai învăţăm nimic din lecturi. Lectura furnizează limbaj unor experienţe proprii; când aceste experieţe se mecanizează, lectura devine inutilă.
           În fiecare dimineaţă, copiii descoperă lumea, în fiecare dimineaţă bătrânii o acoperă. Experienţa noastră este cenuşă peste jarul vieţii: cu cât creşte ea, viaţa se înăbuşă, tace. Copiii topesc ghiaţa vieţii, o retrăiesc nativ, originar..., ca şi nebunii, beţivii, misticii şi artiştii.
           Durerea fizică nu este, ca intensitate, în raport direct cu acţiunea mortificatoare: sunt morţi fără dureri fizice şi există dureri fizice atroce fără moarte. Cineva poate să strige ''mor'' şi să trăiască ani mulţi, aşa cum altcineva poate să zâmbească optimist şi să moară intempestiv.
           Ar trebui, din când în când, să eliberăm simţurile de autoerotismul centrilor nervoşi: ochii să vadă pentru a vedea - să realizeze beţia de culori şi forme -, urechea să audă pentru a auzi, piciorul să meargă pentru a merge, inima să bată din sine, gândurile să alerge dezlănţuite... Ar trebui, din când în când, să redăm vieţii libertatea originară, să recâştigăm simţul şi gustul naturii, să ne... dezumanizăm prin maturizare. Aceasta ar trebui să fie obiectivul vacanţei.
           Cea mai autentică dintre libertăţi este libertatea de a fi tu însuţi: ea înseamnă o afirmare a vieţii împotriva întregului. Pentru că nimic nu este mai comod decât mimetismul, reintegrarea prin dizolvare... Bucuria fundamentală a existenţei este rezultanta afirmării ei specifice: o stare de plenitudine, de fiinţare în sine. 
           Luciditatea este devorantă, pentru că niciodată nu relevă decât fondul deprimant al realităţii. Un om lucid nu poate fi optimist. Numai naturile bovine pot vegeta într-un optimism confortabil. 
           Moda este un fenomen de imitaţie deci se dispensează de înţelegere. Ea presupune totuşi un gest originar, conştient, a cărei reproducere inconştientă devine. 
           Frumosul este condiţia formală a vieţii; binele - imperativul ei categoric. Frumosul este calea fără oprire, binele este culmea fără depăşire.
           Lumea trebuie privită cu iubire, nu cu înţelegere. O lume care nu este iubită, nu poate fi nici înţeleasă pentru că esenţa lumii fiind lăuntrică, atingerea ei nu-i posibilă decât dinăuntru, prin iubire...Înţelegerea urmează iubirii. 
           Omul nu va putea realiza echilibrul perfect cu lumea decât supunându-i-se. Drumurile spre această supunere sunt cele ale artei, singurele care oferă plăcerea împlinirii, a împăcării... euharistice.    
           (ALEXANDRU CONSTANTINESCU, ''DINTR-UN JURNAL DE IDEI'')


... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''DINTR-UN JURNAL DE IDEI'', ALEXANDRU CONSTANTINESCU   !                   

duminică, 16 aprilie 2017

romanţa soarelui...

... versuri minunate şi o pictură la fel de minunată am găsit, într-o postare, la prietena mea, Emma (Emma Emma):

''Răsar,
  Mă-nalţ,      
  Cobor
  Şi-apoi dispar,
  Şi-apusul meu e totuşi răsărit...
''
       
              (ION MINULESCU -  ''ROMANŢA SOARELUI'')

                       http://www.humanitas.ro/ion-minulescu

să fie pace...

... prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann  a avut un mesaj frumos azi:
        ''HRISTOS A ÎNVIAT ! 
         PAȘTE FERICIT !
         E atâta liniște... așa și trebuie să fie... liniște în suflet și în cuget în această zi sfântă...
         Avem nevoie să credem, DA, avem nevoie de credința în noi, în frumos, în puritate, în iertare, în iubire... și cel mai important în oameni... 
         Avem nevoie să iertăm, să înțelegem, să credem că, dincolo de existența noastră, există înțelegerea sensului de a fi.
         Avem nevoie de iubire, avem nevoie de prieteni, avem nevoie de familie și de tot ce înseamnă căldura sufletului.
         Avem nevoie de speranță și avem nevoie de credința în ziua de mâine...
         Dacă le pierdem, oare de ce l-am răstignit pe Iisus, de ce ne mai facem semnul crucii, de ce mai îngenunchem în fața Divintăţii și de ce mai avem sărbătoarea nașterii și reînvierii? Nu avem voie să ne pierdem credința, iubirea, sufletul, pentru că atunci nașterea și viață nu mai au sens...
         Când simțim că păcatul e prea păcat, să ne dorim reînvierea, regăsirea de sine, curățirea și purificarea sufletului...
         Să fie liniște, să fie pace, căci ura și invidia ne murdăresc spiritele... și apoi degeaba ne mai căutăm iertarea crezând că există o balanță între păcat și curățirea de el...
         Să încercăm să rămânem curați de păcat, să fim buni, iubitori și iertători... Pentru că, da, există lucruri pe lumea asta, care nu au nici nu preț, tocmai pentru că nu pot fi cumpărate cu nici un ban... IUBIREA... BUNĂTATEA...
         Să ne rugăm pentru cei care nu mai sunt printre noi și să ne alinăm dorul cu credința în iubire dincolo de nemurirea sufletului.''

învierea...

... o minunată poezie de la prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmann):

''L-am răstignit,
ne-am răstignit pe noi,
și nu ne ducem crucea,
ci crucile ne duc
pe necunoscute căi,
căutând smeriți
răspunsuri și lumina.
         Ne facem semnul crucii,
         ne rugăm pentru iertare
         și în inocența noastră
         ne îngenunchem credința
         sub creangă verde de măslin,
         încercând să ne trăim viața
         între durere și sublim.
Când vom înțelege sensul
gestului de închinare
și a dorinței de a crede,
nu ne vom mai lăsa ingenunchiați
sub povara crucilor destin
ca semn de pocăire,
de pierdere de păcat,
căutare de sine
și regăsire de putere.
         Vom simți, iar, în noi
         cu adevărat, curată lumina,
         ce este în sufletul nostru
         născută din pură iubire
         prin absolută și sfântă dăruire.''
                         (LAURA SCHUSSMANN, ''L-AM RĂSTIGNIT...'')
... sărbătorim azi Învierea Domnului !
... Hristos a înviat !