sâmbătă, 31 decembrie 2016

în prag de an nou...

... în aşteptarea schimbului dintre ani - revelionul -, am fost prin grădini şi am surprins zone atât de diferite...
... prin zonele de umbră, domneşte zăpada şi gheaţa:
... am fost prin grădini însoţită de Puiu (Leuţu a zis că mai bine mai stă în culcuşul lui...) şi am profitat de aerul uşor încălzit şi m-am jucat cu Puiu...  a fost tare fericit ! şi eu la fel !
... grădinile sunt scăldate într-un soare tare drăguţ cu noi (o curiozitate, nu-i aşa ? sunt zone în ţară unde a viscolit zăpada...) !
... incredibil, am găsit un grup statuar format din 3 păpădii !!! le-am fotografiat pentru a-i arăta şi lui ticuţu:


băieţii şi gimnastica ritmică...

... urmărind emisiunile de la NHK TV,  am descoperit ceva ce m-a atras mai mult: emisiunea ''SPORT JAPAN'' prezentat de o frumoasă doamnă japoneză: Ayako Kisa !
... deci, o seară cu gimnastica ritmică...
... în Japonia sunt şcoli unde se formează echipe cu tehnică acrobatică unică...
... se combină frumuseţea echipei sincronizate cu tehnica acrobatică...
... munca asiduă are un final clar: titlul naţional !!!

... iată ce am descoperit pe youtube:



vineri, 30 decembrie 2016

jurnalul (180)


Astăzi ... vineri, 30 decembrie, ora 18.34
Încet a trecut ... săptămâna aceasta !!! zi după zi, totul a decurs cu incetinitorul, seara a venit după ce am trăit din plin fiecare moment !!! 
Aproape ... cu fiecare clipă ne apropiem de noul an - cam toţi astrologii, ce au apărut pe la tv, ne dau speranţe că vom avea un an mai bun ca 2016...
Nu mai suport ... cearta=confruntarea continuă de la tv... aştept să se mai liniştească ''apele'' pentru a avea sărbători plăcute ! 
Recunosc ... că am devenit prea sensibilă în ultima perioadă... şi reacţionez cu destulă emoţie...     
Bucătăria ... este mai liniştită acum, doar activitatea cu focul mai este de actualitate...
Sunt ... în hainele groase plus baticuţul verde, strâns legat la frunte (mă cam doare capul şi aşa simt mai puţin durerea...) ! 
Nu am citit ... nimic doar am răsfoit câteva cărticele de reţete - alese pentru a aprinde focul - şi am păstrat doar paginile cu reţete de dulciuri... 
Aştept ... ca astă seară să gustăm din salata de boeuf realizată de mami - ne place mult (mami a făcut mai multă ştiind că altfel o lăsăm fără salată de Revelion)!!!
Activităţile curente ... sunt neschimbate zilnic... doar azi mami a tăiat ultimele verze din grădina mare şi eu am plecat, cu 2 transporturi de frunze de varză, la prietena noastră (un drum de dimineaţă şi altul mai pe seară)... 
Mâine ... va fi ultima zi din săptămâna nr.52 şi din acest an !!! îmi place Revelionul doar că am o grijă mare pentru ora 24 pentru că zgomotul artificiilor mă vor face ca să stau vreo oră cu bodyguarzii pentru a-i linişti !!! artificiile îi enervează ori de câte ori sunt nunţi sau chefuri mari, pe la noi în comună... 
În casă ... se aude tv-ul - şi la mine şi la ticuţu - unele comentarii de la tv nu-mi plac dar zic să aud cât mai multe variante...
Bodyguarzii ... s-au culcat deja... am fost pe ei, le-am mai aranjat pătuţurile (mâine sigur voi găsi multe din aranjamentul culcuşului lui Puiu, aruncate - probabil ''se sufocă'' de cald...)...  
Am descoperit ... o micuţă japoneză tare drăgălaşă:

miercuri, 28 decembrie 2016

poetica natură...

... recunosc că mi-a plăcut şi îmi place să admir natura... recunosc că uneori am reuşit să mă deplasez la munte sau la mare... nu mai reuşesc, în ultimii ani, ca să realizez călătorii pe unde mi-ar place... am umplut golul cu minunate filme (casete video şi cd-uri)... iar mai recent călătoresc prin youtube...  
... dar mi-a plăcut şi îmi place enorm de mult şi poezia...
... în această seară am ales (sau m-a ales ea, poezia !) aceste minunate versuri:
  ''O oră între abis şi umbre
    la răscruci de veac şi teamă,
    o oră prelungită-n slavă
    mi te-a dat, ca-n vis, în seamă.
           Promisă tu, în dar luată,
           fii ureche şi ascultă:
           puternic vine foc din tine,
           freamăt nou şi sete multă.
    Ah, bucură-te şi veghează,   
    tu, edenică-ntrupare !
    Vrăjit un munte în amiază
    se-apropie de-o floare.''
              (LUCIAN BLAGA https://ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Blaga, ''EXTAZ'')
... am alăturat acestei minunate poezii, un film cu imagini extraordinare, incredibile:

marți, 27 decembrie 2016

frumuseţea lucrurilor mici...

... urmărind şi căutând prin informaţiile prezentate de NHK TV am descoperit că are o imensă bancă de video (pentru care a primit şi premiu)!
... din aceste video am ales să intru în fascinanta lume a modei din manichiură !
... există şi un festival destinat artei unghiilor !!!
... pornind de la frmuseţea kimonourilor, armurilor samurailor se ajunge la ''frumuseţea lucrurilor mici'' adică frumuseţea unghiilor:

... arta unghiilor nu necesită mult capital şi multe femei sunt dornice ca să intre în acest comerţ (anual... miliarde de yeni...)...
... simple dar drăguţe unghii: 

... fiind în săptămâna dinaintea Revelionului, am ales o vizită prin această minunată lume a artei unghiilor:


luni, 26 decembrie 2016

noi oamenii...

... gânduri frumos aşternute de prietena mea, doamna Laura (Laura Schussmann):
          ''E ultima săptămână din acest an, dar e încă sărbătoare... Sărbătorim noul și vechiul în același timp… Trecerea unui an, pe care l-am trăit cu bune și rele, de care ne scuturăm ca brazii de ninsoare… și începerea unui an nou, cu speranțe, cu vise, cu dorinţe… 
               Noi oamenii suntem atât de minunați, dar uneori uităm… 
           Noi oamenii suntem atât de unici... dar uneori ne place doar să ne pierdem în mulțime cu tăcerile și temerile noastre de a fi noi inşine… 
           Noi oamenii putem fi atât de malefici, dar uneori nu ne mai putem opri din a crea suferință celor din jurul nostru, uitând că de fapt noi ne rotim la nesfârșit pe rotisorul iadului...
           Noi oamenii putem fi atât de fericiti… dacă ne-am bucura de viața pe care o primim în dar... da…viaţa noastră e un dar… și noi oamenii ar trebui să fim un pic mai înțelepți să ne bucurăm de acest dar minunat...
           Noi oamenii putem fi profunzi… dar și superficiali…
           Noi oamenii putem fi și buni… dar și răi…
           Noi oamenii putem fi oameni… dar putem să și învățăm să fim… îngeri...
           Noi amenii avem voie să fim visători… dar și realişti… 
           Noi oamenii…
              E timpul să spunem bun rămas anului ce pleacă… dar să luăm ce a fost ca o experiență de viață, învățând din greșelile trecutului… 
           Curând… e timpul să spunem bun venit… anului ce vine… cu speranță... și cu sufletul deschis spre viaţă…
           Săptămâna asta e ca o punte de trecere între trecut și prezent… E timpul să ne amintim de speranță… 
           Căci speranța este o amintire frumoasă a viitorului. Când ne dorim viitorul cât mai aproape trebuie să ne amintim că avem nevoie mereu de speranță și un zâmbet în colțul buzelor...''
             (LAURA SCHUSSMANN, ''NOI OAMENII...'') 

fulgii argintii...

... în aşteptarea fulgilor de nea ce poate vor reveni pe la noi, am citit o frumoasă poezie ce vorbeşte atât de delicat despre aceste adevărate minuni ale naturii !
... v-o prezint pe LilianaLiliana Andrei):
''Coboară îngeri din cer,
  Ating sfioși pământul,
  Își caută loc printre oameni,

  Fulgi argintii, îi poartă prin lume gândul.
  Se topesc pe fețele calde,
  Îmbujorate de atâta frumusețe.
  Plutesc prin văzduh jucăuși,
  Sunt plini de naturalețe.
  Dansează într-un dans amețitor,
  Plutesc în derivă prin timp.
  Îngeri prefăcuți în fulgi de zăpadă,
  Cer doar iubire, altceva nimic.
  Mă prind în jocul lor frenetic,
  Mă pierd în timp, mă întoc înapoi.
  Îngeri de gheța transformați în nuferi albi,
  Împart în lumea întreagă, iubirea din noi 
!''
       (Liliana Andrei, ''Îngeri...'')

sâmbătă, 24 decembrie 2016

când stelele beau lapte...


... în aşteptarea sosirii lui Moş Crăciun, este binevenită o poveste, nu-i aşa ?
... am mai ales o poveste din una din multele cărţi (''BUNICA ALBĂ'') scrise de Silvia Kerim
          http://www.cinemagia.ro/actori/silvia-kerim-66312/ :


                                 Când stelele beau lapte

            Dedemult, pe când pământul era tânăr, cerul avea tot atâtea stele, câte fire de iarbă erau în lume.
            Stelele nu aveau prea multe de făcut: ziua dormeau-duse, pentru că noaptea erau treze, formând o trenă uriaşă în jurul Lunii, mama lor.
            Era o trenă de lumini, mari şi mici, după mărimea stelelor, scăpărând şi peste-aşezările omeneşti şi peste şesurile largi şi peste piscurile pierdute-n norii albaştri şi peste apa mărilor - liniştite pe atunci, pe când pământul era tânăr...   
            Luna îşi iubea nespus copilele. Le răsfăţa în fel şi chip. Le dăduse şi nume de alint, nume stranii, ca numele de giuvaeruri sau de fluturi. Pe cele prea mici nu le botezase în niciun fel. Erau puzderii şi le numise, pur şi simplu, Stelinde. Le chema la ea cu gesturi largi, alcătuindu-şi din razele lor dantele pe la mâneci...
            Luna era o mamă bună.
            Îşi dichisea copilele, cosându-le cu degete lungi, de sticlă, rochii străvezii, subţiri ca pânza de păianjen. Le şi broda scufii, împodobite, pe la urechi, cu-un fel de trandafiri din perle găsite de ea la malul mării.
            La drept vorbind, Marea i le-nşira în cale ca pe-un drum lucios şi alb, cu boabe ca de linte, sfiindu-se să i le-aştearnă-n palme... Luna se prefăcea că nu-nţelege cum se-adunau, seară de seară, atâtea perle aduse de Valul cel domol chiar în drumul plimbării ei. Se apleca, le culegea cum ai culege flori şi-apoi broda cu ele guleraşe, ori scufii, ori dichisea oglinzi...
            Obiceiul acesta cu plimbatul pe la malul mării, Luna-l luase de la oameni. Şi mai luase de la ei obiceiul de a spune poveşti. Ştia nespus de multe, auzite de pe la bunici ori de la păduri ! Nu-i plăceau poveştile şoptite de ape. Pe-acelea nici nu le-asculta. I se părea că, cel mai adesea, ele sfârşeau prost. Nu era adevărat. Dar Luna avea-ce-avea cu Marea. Adesea născocea chiar ea istorii pe care stelele le ascultau cu desfătare.    
            Şi mai luase Luna încă un obicei de la oameni: alături cu plimbatul, seara, pe la malul mării, alături de obiceiul cu spusul poveştilor, ea se-nvăţase să le dea copilelor ei, seara, după lungul somn de zi, mai înainte de lunga călătorie în noapte - lapte. Băgase de seamă Luna, că pe pământ, copiii, seara, mai înainte de culcare, ca să se facă frumoşi şi sănătoşi, beau lapte. Aşa că le dădea şi fetelor ei lapte cald, în căni frumoase, de cleştar... Stelele-l sorbeau cu plăcere, ascultând poveşti ori potrivindu-şi, în serile cu vânt, bonetele brodate cu trandafiraşi din perle...
            Şi iată că-ntr-o seară, pe când Luna-şi netezea cu gesturi tacticoase trena, pe când, tot tacticoase, stelele-şi beau laptele din ceştile înalte, de cleştar, Marea se-mbufnă.
            Se plictisise, pesemne, de atâta linişte, se plictisise de atâta stat tăcută - Soarele n-o prea băga în seamă, îşi vedea de drumul lui şi de înălţimi, iar cu Luna era certată de demult pentru o pricină de mult uitată - aşa că începu să clocotească şi să dezlege valuri mari.
            Nu băgase de seamă că pe apele ei tocmai se pornise o corabie. Era o corabie mică, ce ducea butoaie cu ulei de măsline de la o insulă la alta. 
            Văzând că Marea-i caută pricină, că vrea să intre, adică, în vorbă cu ea, Luna se ascunse pe după un nor în formă de fluture. Iar pe stele le goni înapoi în palatul nopţii şi le porunci să nu iasă de-acolo până n-or auzi chemarea ei.
            Aşa că pe Mare, se făcu, deodată, beznă.
            Luna şi stelele pierind, ca prin farmec, de pe cer, bieţii vâslaşi se treziră cufundaţi în întuneric, izbiţi de valuri, gata-gata să se prăbuşească în prăpăstiile mişcătoare, fără fund, ale mării... Spaima morţii li se înfipse în inimă ca o gheară de foc. Luptau din răsputeri, vâslind, să ţină corabia deasupra valurilor. Butoaiele cu ulei de măsline se rostogoleau de la un capăt la altul al punţii huruind asurzitor. Ori cădeau în apa clocotindă, fără fund. Valurile înspumate se spărgeau de catarg, ameninţând să-l facă ţăndări...
            Marea băgă de seamă chinul de moarte al vâslaşilor şi încercă să-şi domolească apele, ca să-i scape cu viaţă. Dar era, acuma, prea târziu. Valurile ţinute vreme îndelungată zăgăzuite cu lanţuri nevăzute, în râsul meduzelor, îşi făceau de cap, zălude, hohotind, stârnind şi vântul în dansul lor zănatec şi ucigător...
            Furtuna era dezlănţuită.
            În lupta lor cu moartea, vâslaşii rătăciseră drumul.
            Şi-atunci, văzând că gluma se îngroaşă - spunându-şi, pentru a câta oară ? că poveştile cu ape sfârşesc prost - Luna ţâşni de după norul în formă de fluture şi se năpusti în palatul nopţii chemând stelele în ajutor.
            Se-ntoarseră, alai, pe cer şi se-nşirară, puzderii scăpărătoare, alcătuind cărare lungă, sticloasă, sus, pe cer.
            Văzându-le, Marea îşi certă, spăşită, apele. Vântul fugi în lături. Valurile se-ncovoiară înspre sub-ape, pitindu-se printre meduzele surâzătoare...
            Corabia scăpă de zbucium.
            Năuciţi de lumina apărută din senin şi de liniştea lăsată deodată, vâslaşii se-aşezară iar la vâsle şi - după ce potriviră la loc butoaiele cu ulei rămase - porniră iar la drum.
            Pe mare nu se-auzea decât bătaia vâslelor şi zumzăitul lanţurilor de la braţele şi de la picioarele vâslaşilor - erau robi.
            Şi-un şuvoit uşor, venit din cer.
            Era şuvoitul laptelui.
            Stelele, chemate-n ajutor de Lună, vărsau, pe treptele de sticlă ale cerului, laptele cald, păstrat în cănile înalte. Laptele făcu să scapere pe cer o dâră de lumină ce se sfârşea deasupra insulei căutate de corabie.
            În zori, corabia cu robi ajunse-acasă.
            De-atunci, drumul alb, de stele, ce se poate vedea, adesea, în nopţile de vară, se cheamă Calea Laptelui.
            Sau Drumul Robilor...              



               (SILVIA KERIM,''...Când stelele beau lapte...'')              

în seara de moş ajun...

... în sobă arde focul, cu toţii aşteptăm masa de seară şi ascultăm colinde:

vineri, 23 decembrie 2016

jurnalul (179)


Astăzi ... vineri, 23 decembrie, ora 19.01
Deşi a trecut ... încet fiecare zi în această perioadă, mai este puţin până la marea sărbătoare a iernii !!! 
Gata pregătite ... oricând pentru a aduce acasă crengi şi lemne, azi am adus cu mami iar un transport bunicel ! am făcut focul astă seară şi va fi şi mâine un foc... mai avem lemne cumpărate dar afară este tare frig, ticuţu are nevoie de căldură pentru a fi ''ok'', şi rândul de lemne se poate termina repede dacă nu-l ajutăm şi noi cât putem...  
Nu reuşesc să fiu atentă ... la toate câte se întâmplă în jurul meu - posibil că am pierdut multe adevărate lecţii de viaţă !!! 
Recunosc ... că şi noi avem obiceiul de a aproviziona casa cu cele necesare în prag de sărbătoare... cozonaci avem dar i-am cumpărat de la brutărie - sunt bine făcuţi şi bineînţeles că am mâncat deja unul, exact ca nişte copiii pofticioşi ! pe lângă ceea ce avem pentru mâncare, pot să scriu, cu drag, că avem şi calendarul ortodox pentru 2017... am confecţionat şi un calendar obişnuit, cu pagini scrise atât de mare încât să poată fi citite uşor şi de mami şi ticuţu... ne-am bucurat că părintele a trecut şi pe la noi cu icoana Crăciunuilui (am vorbit din timp cu un vecin ca să ne anunţe când va veni - la noi în casă nu se aude dacă cineva strigă la poartă !)...   
Bucătăria ... are, pe masă, cele pregătite de mami pentru mâine: carnea tocată, maţul cel gros (cumpărat)...
Sunt ... în haine groase - am făcut focul dar unde sunt eu, cu leptopul, este un pic mai răcoare...
Nu am mai reuşit ... să înaintez cu cititul... 
Aştept ... ziua de mâine cât pot eu de pregătiită moral ! o să am multă activitate: întreţinerea focului, cumpărăturile finale înainte de sărbătoare... şi cine ştie ce o mai apare?!
Activităţi curente ... cam monotone pentru cine citeşte dar pentru noi, au însemnat şi înseamnă efort şi multă responsabilitate, zilnic, pentru a îndeplini totul aşa cum trebuie şi să fim sănătoşi cu toţii...
Mâine ... va fi plăcut să o privesc pe mami cum pregăteşte mâncarea pentru Crăciun !
În casă ... se aude tv-ul lui ticuţu cu ştirile Kanal D - mai ales că aşteaptă ''vremea'' unde cel ce comunică frumos datele furnizate de meteorologi, are un comentariu ce-i place lui ticuţu, mai ales când spune ''oameni frumoşi'' !!!
Bodyguarzii ... s-au bucurat azi de un soare mai plăcut, iar cât am fost noi două plecate după crengi, Leu şi Puiu au fost de pază, vigilenţi !!! azi amândoi au avut poftă de mâncare - Leu a fost mai mofturos în ultimele zile - iar acum sunt la culcare...
Aici : am ales o fotografie ce reprezintă o carte poştală 3 D - ''micul pescar'' - cumpărată cândva de ticuţu când a fost în Siria... cartea poştală 3D este ''made in Japan'' şi mi-a fost şi-mi este tare dragă (zilele trecute am revăzut fotografii şi ilustrate păstrate cu drag...):

joi, 22 decembrie 2016

wonderful piece...

... am ajuns la alte ritmuri...

fă lumină în jurul tău...

... cât de dezbinaţi sunt românii în ziua de azi, fie în ţară, fie în lumea largă !!!
... gândindu-mă şi oftând, am ales o melodie ce îmi întristează sufletul dar vorbele îmi plac !
... o ştiţi ?

o rugă...

... am simţit în suflet dorinţa de a asculta o voce tare aparte:

lungul drum al unei religii...

... am mai scris despre ortodoxia de prin ţara-soarelui-răsare...
... acum că ne apropiem din ce în ce mai mult de sărbătorirea Crăciunului, naşterea domnului Iisus Hristos, am tot căutat informaţii noi ...
... navigând pe internet, am găsit un film ce prezintă multe despre credinţa ortodoxă din Japonia, totul filtrat prin gândirea unui tânăr rus!
... ştiind cât de greu pătrundea. în trecut, o noutate - sosită din afara ţării - în traiul zilnic al unui japonez, îmi imaginez cu adevărat greutatea aderării la o credinţă nouă, total diferită de tradiţia locului... 
... vizionând filmul mi-a plăcut mult imaginea cu micuţii japonezi ortodocşi ! 
... de aceea consider util acest film chiar dacă este prezentat prin prisma bisericii ruse - oricum ştiu că există pe acolo şi reprezentanţi ai bisericii române http://prietena-japoneza.blogspot.com/2015/12/sfantul-nicolae-al-japonezilor.html-: 

miercuri, 21 decembrie 2016

casă tradiţională...

... am călătorit - virtual - mult în această seară prin Japonia, vizitând apartamente mici sau mai mari, căsuţe moderne dar şi tradiţionale...
... am ales acest film ce mi-a plăcut mult:

brăduţul de Crăciun...

... în casă, de Crăciun, am avut brăduţ - de când mă ştiu !!!
... la maturitate, am trecut la varianta brăduţului din masă plastică - din considerente strict legate de scuturarea acelor de brad prin casă... mirosul drag de brad îmi lipseşte însă dar asta este !
... de obicei împodobim bradul cât mai aproape de Crăciun dar în acest an, am decis să împodobim casa de pe 1 decembrie (zi de dublă aniversare în familie
http://prietena-japoneza.blogspot.com/2016/12/o-zi-cu-dubla-aniversare.html...) 
şi bradul era prea frumos ca să fie lăsat neîmpodobit !!!
... cea mai dragă poezie sufletului meu, veşnic copil, a fost şi rămâne:
 ''Brăduleţ, brăduţ drăguţ,
  Ninge peste tine!
  Haide, hai, in casa mea,
  Unde-i cald şi bine
         Pom de Anul Nou te fac,
         O, ce bucurie,
         Cu beteală am să te-mbrac
         Şi steluţe, o mie!
''
... când eram mai mare, prin intermediul orei de limba germană, am aflat de ''O Tannenbaum''... 
... mie îmi place mult varianta celtică:
... azi am citit o poezie frumoasă la prietena mea de spirit şi suflet, doamna Laura (Laura Schussmanndedicată bradului:
''Vă
mai
amintiți
de mine ?
Sunt,
eu,
bradul.
Gătit în straie
elegante
de sărbătoare,
din globuri fine
și ghirlande
strălucitoare.
Mă rotesc,
sub
lumina
albă de stea
vestitoare,
în piruete
fine,
de fulgi de nea,
amețitoare.
De oprit,
mă voi opri,
când
vom reuși

ne cuprindem
în
a Crăciunului
sfântă îmbrățișare.''
        (LAURA SCHUSSMANN, ''EU BRADUL...'') 
... în aşteptarea serii de Crăciun, ascult muzica celor ce mi-au plăcut atât de mult:

marți, 20 decembrie 2016

româncă în Tokyo...

... căutând pe internet, am descoperit un interesant interviu, cu o ''genkina romaniajin''(=românca cea care trăieşte, vioaie), Pop Alice Ximena, româncă din Cluj, studentă în Tokyo... ...
... mi-a plăcut naturaleţea răspunsurilor...
... din interviu am salvat aici ceva referitor la desfăşurarea unei ore de şcoală, la Tokyo:
          ''Cursurile nu merg pe tiparul nostru unde profesorul vorbeşte, iar studentul tace. Fiecare oră reprezintă un dialog între studenţi şi profesor. Suntem verificaţi din lecţia de zi la fiecare început de oră printr-un mic test pentru că profesorul chiar îşi doreşte să nu lucreze pentru el, ci pentru noi.''
... interviul este mult mai lung şi vă invit să-l citiţi în întregime aici:
https://cluju.ro/alice-ximena-studenta-din-cluj-care-a-dus-romania-in-tara-soa
... apoi am căutat videoclipuri şi am găsit unul destul de interesant:

dragostea de viaţă...

... ascultând muzică japoneză, şi anume pornind de la videoclipuri realizate de Ryuichi Sakamoto (https://en.wikipedia.org/wiki/Ryuichi_Sakamoto) ...
... am ajuns la melodii interpretate de David Sylvian (https://en.wikipedia.org/wiki/David_Sylvian )...
... am descoperit - cam târziu - un videoclip:

pe înserate...

... deşi este aşa de frig, nu mă satur de a fotografia ori de câte ori am ocazia:

duminică, 18 decembrie 2016

mi se spune Fluu...

... find luna bucuriei copilăreşti şi, mai ales, că se apropie cu paşi repezi Crăciunul, dacă stau strâmb ca să gândesc drept, aş vrea o poveste !!!
... daaaaaaaaaaaa...
... am ales o simpatică poveste din una din multele cărţi (''BUNICA ALBĂ'') scrise de Silvia Kerim http://www.cinemagia.ro/actori/silvia-kerim-66312/ :
  
        
                              ...Mi se spune Fluu...

         Bunica nu stătea departe. Fetiţa avea de străbătut două străzi lungi. mărginite cu case frumoase şi un părculeţ cu câteva bănci vopsite în verde, aşezate lângă tufişuri cu frunze mici, lucioase.
          Fetiţei îi plăcea la Bunica. Bunica îi spunea poveşti -- cel mai mult şi mai mult ei îi plăcea Scufiţa Roşie, deşi se cam temea de lup, nu cumva să iasă odată din poveste, şi -- atras de băsmăluţa ei cu ciupercuţe roşii -- să-i vină chef s-o ronţăie. Bunica îi dădea plăcinte cu mere şi-i împletea fuste din lână moale, pe care se înşirau brazi mici, ascuţiţi şi parcă ninşi.
          Mama o trimetea adesea la Bunica. Cu câte un pachet mic, cu câte un coşuleţ cu mere, cu gheme de lână... Dar, de fiecare dată, fetiţa se codea. Cu tot dorul de Bunica, Fetiţa amâna cât putea drumul, pentru că -- zicea ea -- pe drum se plictisea.
          Mama o lăsă să spună asta de câteva ori, în timpul iernii. Apoi, într-o dimineaţă de primăvară, după ce pregăti pentru Bunica un coşuleţ cu bunătăţi, Mama o luă în braţe pe Fetiţă -- împlinise de curând şase ani -- şi-i spuse, dându-i bretonul la o parte:
-''Tu spui că te plictiseşti pe drum. Te plictiseşti pentru că nu te uiţi în jurul tău. Drumul e plin de lucruri şi fiinţe minunate, care-ţi vorbesc, dacă ştii să le priveşti şi să asculţi ce-ţi spun! Uită-te şi tu împrejur ! Priveşte copacii, casele, fiinţele, florile. Opreşte-te o clipă în dreptul lor şi încearcă să pricepi ce-ţi spun.'' 
           Fetiţa porni la drum. Mergând dreaptă, atentă unde calcă, dar şi -- pentru prima dată -- atentă la ce o înconjura, Fetiţa se pomeni că zice cu glas tare:
-''Poftim ! Mă uit în jurul meu şi nu văd nici o fiinţă, nici un lucru minunat.''
-''Minunat sunt eu!''
-''Tuu ?! Păi tu eşti un pom'', zise fetiţa năucită, privind în sus, spre dudul-pui.
-''Mda... Sunt doar un pom. Un pui de dud. De fapt, nu mai sunt chiar un pui... Am împlinit, chiar ieri, cinci ani...''
-''Eu am şase'', se făli fetiţa.
-''Eşti mai mare ca mine, da' eu sunt mai înalt...'' se făli, la rândul său, dudul-pui. ''Şi sunt minunat pentru că sunt viu, pentru că sunt şi eu o fiinţă pe faţa pământului.''
-''Eşti o fiinţă ? Cum vine asta ?''
-''Păi... ştiu ce-i aia să suferi. Ştiu, de pildă, cât mă doare când copiii îmi smulg crengile sau frunzele sau când băieţii cei mari înfig bricege în scoarţa mea, ca să-şi înscrie numele... Ştiu să mă veselesc când, primăvara, devreme, păsările vin spre mine de prin alte ţări şi mă întreabă cum am petrecut în lunile de iarnă, dac-am avut guturai... ce-mi mai fac fraţii şi câte şi mai câte. Şi îmi mai spun că s-au gândit la mine, că le-a fost dor de strada asta... Şi eu le cred. Îmi place să le cred. Oricum, păsările nu sunt mincinoase. Nu seamănă cu vulpile. Şi apoi... hai să-ţi mărturisesc: ştiu şi poezii. Ba chiar le şi compun. Chiar ieri am compus una. Vrei să ţi-o spun?''
           Fără să mai aştepte răspunsul Fetiţei, care-l privea uimită, descoperindu-l atât de vorbăreţ, dudul-pui se apucă să spună poezia abia-compusă:
                    ''La margine de drum eu cresc,
                      Cu fagii vreau să mă-nfrăţesc,
                      La lună-mi place să privesc,
                      La soare stând, să înfrunzesc,
                      Vrăjit de stele s-ameţesc,
                      Sticlind de rouă să foşnesc,
                      Îmi place muzica s-ascult
                      Visând oraşul dedemult...''
-''Îţi place poezia mea ?'' mai spuse puiul-dud după ce isprăvi. Părea c-aşteaptă laude.
-''Îmi place, sigur că-mi place'', recunoscu Fetiţa. ''Dar nu pricep ce-i aia <oraşul dedemult>! Tu ştii un oraş dedemult ?!... Zici că abia ai împlinit cinci ani... Eu sunt mai mare decât tine'', adaugă, cu o mică trufie, Fetiţa, ''şi tot nu cunosc un oraş dedemult. Eu îl ştiu doar pe ăsta, al nostru.''
           Puiul de dud zâmbi din frunzele lui mici.
-'Oraşul dedemult e împrejurul nostru.''
-''Nu pricep.''
-''Păi, partea asta de oraş în care locuim noi -- adică tu şi eu -- înseamnă oraşul vechi. Nu ştii ? Nu ţi-a spus Mămica ta ? Blocurile-s mai departe... pe unde au fost maidane. Pe-aici sunt numai case vechi, pline de amintiri, ca oamenii bătrâni... Uite, de pildă casa aia mare, albă, năpădită, de iederă... A treia de aici...''
-''O ştiu'', spuse fetiţa...''Dar... nu prea m-am uitat la ea.''
-''E casa Cărturarului'', spuse cu respect dudul-pui. 
-''Casa Cărturarului ?!'' repetă cu sfială Fetiţa. Era pentru prima oară că auzea cuvântul <Cărturar>.
-''Mda, chiar aşa !'' Dudul-pui părea a-toate-ştiutor. ''A fost cândva o casă cu o grădină mare... cu grajduri pentru cai ... cai mulţi, cai albi, cai de caleaşcă... au locuit în casa asta boieri de viţă veche... apoi boierii au murit, caleaşca a dispărut, au dispărut şi caii... grădina s-a ofilit. Şi, după un timp -- cam pe când s-a pomenit nucul bătrân prin părţile acestea -- în casa veche s-a mutat un Cărturar. De la nucul bătrân ştiu povestea povestea. Şi tot el mi-a spus că acum casa e muzeu...''
-''Muzeu ?! Ce-i aia un muzeu ?'' se minună Fetiţa.
-''Eu zic să mai faci câţiva paşi, s-ajungi în dreptul casei. Întreab-o de sănătate. Roag-o să-ţi spună ea povestea. Ştiu că-i place să stea de vorbă cu copiii şi să-i poftească în vizită. Să nu crezi că m-am plictisit de tine dar ştiu că te aşteaptă, în drum, tot soiul de surprize. Şi mai ştiu că la capătul drumului e chiar Bunica. Nu-i frumos să-ntârzii. M-am bucurat de cunoştinţă'', mai zise Dudul-pui, fluturând din ramurile tinere, pe care frunzele sclipeau, lucioase, ca nişte palme ude, verzi. ''La revedere !''       
-''La revedere'', spuse Fetiţa şi porni mai departe, spre Casa-muzeu. 
-''Bună ziua'', spuse Fetiţa cu sfială, când ajunse în dreptul ei. Privind în sus, spre fruntea ei, undeva, deasupra ferestrelor zări scris ceva cu litere de aur. Doar că Fetiţa nu ştia să citească. 
-''Bănuiesc că nu ştii, încă, să citeşti, spuse Casa cu bunăvoinţă. Nu-i nimic, ai să înveţi curând... Până una-alta, am să mă prezint singură. Sunt Casa-muzeu... 
                      Un muzeu
                      Poate fi şi-o casă
                      Cum sunt eu...''
adăugă Casa, surâzând din ferestrele înalte. Şi continuă cu un mic oftat care goni vrăbiile aninate pe sub streşini:
                    ''Un muzeu
                      E-o casă plină de-amintiri...
                      Iar amintirile pot fi
                      Şi cărţi
                      Şi porţelanuri
                      Şi picturi
                      Înşiruite-n rafturi
                      Ori aninate pe pereţi...
                      Un muzeu mai poate fi
                      Şi-o casă...
                      În care a trăit şi-a scris un om,
                      Un om care s-a dus
                       Lăsându-şi sufletul zălog...
                       Sufletul Cărturarului e-aici,
                       Respiră-n încăperi,
                       Prin cărţi,
                       Surâde în tablouri,
                       Sclipeşte-n porţelanuri,
                       Cântă, uneori, la pian
                       Şi poate fi vizitat
                       Lunea, Miercurea
                       Şi Joia...''
-''Ştii ce te rog ?'' mai spuse Casa după ce se-opri o clipă să mai răsufle, aşa cum fac bătrânii când urcă scara singuri. ''Te rog să vii şi tu să-mi vizitezi odăile. În drumul tău înspre Bunica să te opreşti din când în când în dreptul meu, să stăm de vorbă...
                       Dimineaţa,
                       marţea,
                       miercurea,
                       dar mai ales
                       duminica,
                       spre seară,
                       după ce se-nchide poarta,  
                       mă plictisesc.
                       Oamenii n-au timp întotdeauna
                       de muzee
                       şi nici de amintiri.
                       Se duc
                       adesea
                       pe la prieteni, 
                       să petreacă,
                       ori pe la nunţi,
                       botezuri
                       sau la teatru.
                       De cărturari
                       şi cărţi
                       mai uită lumea...
                       Timpul trece...''
           Casa oftă.
 -''Daaa. Să mai vii... Te aştept. Şi nu uita de câine.''
-''De câine ? Nu pricep !''
-''Îl ştii prea bine... Te-a şi lătrat cam de vreo două ori'', adaugă, cu un surâs, Casa-muzeu.''Nu din răutate te-a lătrat, ci pentru că nu-l băgai în seamă... Câinii au şi ei nevoie să li se dea atenţie... Ca şi florile... Stă-n curtea cu doi ulmi... Adică alături. Îl cheamă Cuţu-cuţu...''
-''Cuţu-cuţu'', îl cheamă, oprită în dreptul curţii cu doi ulmi.''Cuţu-cuţu...''
-''Cine mă cheamă ? Sunt chiar aicea, lângă poartă. Apleacă-te puţin şi-ai să mă vezi... Mă vezi?''
-''Te văd. Eşti frumuşel. Eşti câine lup ?'' îl întrebă Fetiţa prefăcându-se pricepută în rase de câini.
-''Nuuu'', tăgădui câinele. Sunt o corcitură'', recunoscu el ca pe o ruşine.''Şi din pricina asta cei din curte nu prea vorbesc cu mine. Mi-e tare urât să stau, cât e ziua de lungă, fără să mă-ntrebe nimeni ce mai fac...Ce-i drept, mâncare am... doar rareori mă lasă fără apă-n farfurie... Îţi place farfurioara mea ? Aia cu buline roşii ?''   
-''Farfuria aia goală ?!''
-''Mda. Acum e goală. Da' am mâncat bine la prânz'', minţi câinele, ca să-şi apere stăpânii.
-''Ştii ce ? Hai cu mine la Bunica. Bunica se omoară după câini. Da, da, crede-mă, Bunica iubeşte tare mult căţeii'', mai spuse Fetiţa, văzând aerul cam neîncrezător al câinelui.
-''Dacă zici că îi iubeşte... aş veni. Dar vezi că nu se poate'', oftă Cuţu-cuţu. 
-''De ce ? Că nu te văd legat...''
-''Păi asta e, că nu-s legat cu lanţ. Sunt legat cu legământ să apăr casa.''
-''Aha ! Adică... tot nu pricep.''
-''Ei, eşti prea mică... Abia ajungi la clanţă. Cum o să pricepi tu aşa ceva ? Legământul ăsta al meu e ceva foarte important. Ţine de cuvântul <fidelitate>, pe care noi, câinii, l-am inventat. Noi i-am inventat şi înţelesul. Roag-o pe Mama ta să-ţi explice ce înseamnă <fidelitate>. La om şi animale. Dar vorbeam de legământ. Şi oamenii se leagă între ei. Să se apere unii pe alţii, să-şi fie credincioşi. Şi câte şi mai câte. Noi, câinii, suntem specializaţi în păzit case. Eu m-am legat de casa asta... Aşa că... nu pot să vin cu tine. Dar vino tu pe-aici... Mai stăm de vorbă. Noi, câinii, iubim tare mult copiii. Părinţii unora greşesc când îi învaţă să se ferească de noi, că, cică, îi muşcăm ! E o prostie'', oftă câinele. ''Cum o să-i muşcăm ? Noi îi muşcăm doar pe răufăcători sau pe cei ce ne lovesc. Legitimă apărare, cum spun oamenii mari ! Să mai vii pe-aici ! Ştiu o mulţime de jocuri'' -- se grozăvi câinele'': cu mingea, cu băţul, cu învârtitul cozii... Să mai vii ! Am început să te aştept ! Precum vulpea...''
-''Care vulpe ?''
-''Ei, vulpea domesticită... N-ai auzit de ea ?''
-''Nu.''
-''O să auzi. E o poveste tare frumoasă. O poveste despre un prinţ vrăjit care locuia pe o planetă mică, îngrijind de doi vulcani şi de-o floare. Şi-odată, când a venit pe pământ, s-a împrietenit cu o vulpe...''
-''Şi... ?''
-''Şi vulpea asta, care era o vulpe sălbatecă şi se temea de vânători... a uitat să mai fie sălbatecă... Pur şi simplu... s-a împrietenit cu prinţul mic şi a început să ţină la el. Până să-l întâlnească nu ştia ce-i aia să aştepţi pe cineva, să te bucuri că vine cineva... Şi pentru micul prinţ s-a schimbat situaţia. De când cu vulpea, pământul n-a mai fost pentru el un loc în care l-a muşcat şarpele...''
-''L-a muşcat şarpele ?'' bâigui Fetiţa înspăimântată.
-''Da, aşa e povestea Micului Prinţ. S-o rogi pe Mama ta să ţi-o citească. E una dintre cele mai frumoase poveşti pe care le ştiu. Eu ştiu o mulţime de poveşti. De la bunicul meu. Bunicul meu a fost un câine tare deştept. A avut un stăpân ca nimeni altul, un pianist bătrân care stătea de dimineaţă până seara singur. Cânta la pian şi stătea de vorbă cu el, cu câinele. Adică... cu bunicul meu. Tu ai bunic ?''
 -''Am Bunică'', spuse fetiţa. ''La ea mă duc.''
-''E bine să ai bunică. Ştiu că pe Scufiţa Roşie bunica ei a făcut-o celebră. Dacă nu i se năzărea lupului s-o mănânce... n-ar fi auzit nimeni de ea. Eh, dar asta e o altă poveste. O ştii ?''
-''O ştiu şi mi-e frică de lup'', recunoscu fetiţa.
-''Bravo'', spuse ca un om-mare, Cuţu-cuţu. ''Hai, du-te la Bunica ta că s-a făcut târziu... Să nu uiţi să mai vii. Eu... ştii... ca vulpea...'' surâse cu prietenie câinele, ''am şi început să te aştept... Şi nu uita de firul de iarbă !''
-''Firul de iarbă ? Ăsta cine-o mai fi ? Pe unde-o fi ?'' bâigui Fetiţa continuându-şi drumul.
-''Sunt la nasul tău'', surâse Firul de Iarbă.
-''Poftim ?''
-''Sunt la nasul tău... parc-aşa zic oamenii când ceva se află chiar în preajma lor... Eu sunt chiar în preajma lor... Eu sunt chiar la picioarele tale.''
           Fetiţa se aplecă să-l vadă mai bine.
-''Chiar aici ! La colţul zidului ! Mda... sunt cam firav... Acum mă vezi ?''
-''Te văd ! Ce drăgălaş eşti ! Cum te cheamă ?''
-''Păi... mama mea, Pajiştea -- uite-o colo, peste drum, stă în parc şi creşte -- ea mi-a zis că trebuie să se gândească un an, doi şi-o să-mi găsească un nume potrivit... Da' un prieten de-al meu...''
-''Ai un prieten ?''
-''Daaa... Un melc'', surâse iar Firul de Iarbă topit de încântare... El zice că mi s-ar potrivi numele Săbiuţă... Ce crezi despre numele ăsta ? Mie-mi place...''
-''Şi mie, Săbiuţă'', repetă Fetiţa. Dar pe el cum îl cheamă ?''
-''Codobelc. Eu l-am botezat aşa. În literatura pentru copii e-un nume clasic de melc'', zise, plin de importanţă, Săbiuţă, vrând, desigur, să arate că se pricepe la literatură. ''N-ai mai auzit cuvântul <Melc-Codobelc> ?''
-''Nu. N-am auzit'', recunoscu Fetiţa.
-''Mai ai timp. Te văd tare mică. Mda, Codobelc'', mai spuse el o dată. ''E un nume ca de jucărie. Îmi place tare mult... Adevărul e că îmi lipseşte Codobelc, ăsta. Nu l-am mai văzut de mult... A dispărut după ploaia de săptămâna trecută. O fi avut vreo treabă... Mi-ar fi plăcut să-l cunoşti. Ştie o groază de poveşti despre păduri...''
           Firul de iarbă era tare vorbăreţ. Pesemne, în dorul lui Codobelc simţea nevoia să facă noi cunoştinţe. Numai că vorba lui fu întreruptă de sosirea unui fluture alb...
           Fluturele se roti de două-trei ori în jurul porţii, apoi se aşeză pe clanţă. Înclinându-se uşor în faţa Fetiţei, o întrebă:
-''Îmi dai voie să mă prezint ?Te-am urmărit în drumul tău spre Bunica şi am înţeles că vrei să cunoşti câte ceva din frumuseţile naturii. Eu ţi-aş putea spune multe...''
.''Tuu ?'' se minună Fetiţa. 
-''O, da'', îi sări în apărare Săbiuţă. Fluu ştie o mulţime de lucruri despre natură şi despre oameni şi despre fiinţe. Zboară de dimineaţă până seara şi aude şi vede multe...''
-''Îţi mulţumesc, Săbiuţă'', se înclină iar Fluturele, aninat de clanţa ruginită a porţii. ''Îţi mulţumesc pentru cuvintele tale frumoase, dar te-aş ruga să mă laşi pe mine să mă prezint. Te superi ?''
-''Cum m-aş supăra ? Eo plăcere să te ascult când cânţi...'' mai spuse Săbiuţă.
-''Tu ştii să cânţi ?'' se bucură Fetiţa.
-''Da, ştiu. Dar am glasul cam subţire.'' Şi Fluturele începu să cânte cu glas subţirel, ca de flaut:
                    ''Mi se spune Fluuu
                      Şi hai-hui umbluu
                      Peste mări de iarbă,
                      Pe poteci de nalbă,
                      Flutur toată vara,
                      Vara-mi este ţara,
                      Toamna-mi piere cântul...
                      Mi-l sfărâmă vântul...''
           Era un cântec frumos, scurt şi parcă trist.
           Fetiţa tăcu, privindu-l pe Fluu cu un fel de părere de rău:
-''E-un cântec trist, Fluu ? Cum vine asta, cu...<'îmi piere cântul, mi-l sfărâmă vântul...?> Nu pricep.''
-''Ei, până la toamnă mai e... Cum să-ţi explic ?... Toamna e frumoasă, dar e haină cu cei plăpânzi... Goneşte păsările, gâzele, fluturii, păleşte iarba, rugineşte frunzele... Ce-i drept, şi ea e trecătoare... şi pe ea o goneşte cineva... o goneşte iarna... şi uite-aşa... Când trece iarna vine primăvara şi în alaiul ei apar şi frunzele, şi iarba, şi păsările călătoare...''      
-''Şi fluturii'', nădăjdui, şoptit fetiţa.
-''Fluturii vin mai târziu'', spuse Firul de Iarbă, vrând să se-arate a-toate-ştiutor.
-''Mda'', surâse Fluu şi se aşeză mai comod pe clanţă, dând de câteva ori din aripile albe, pătate cu galben. ''Fluturii sunt o născocire a verii. Odată, când vara se plictisea, ne-a inventat aşa... ca să plutim prin aer ca nişte flori... Doar că a uitat să ne parfumeze... Eu aş fi vrut să miros a garoafă... Dar nu mi-a fost dat... Oricum, vara ne prinde în părul ei de aur de câte ori moare de cald... ne prinde ca pe nişte agrafe cu aripi'' -- râse uşurel fluturele.
-''Bine, dar la toamnă... Ce-o să se aleagă de tine la toamnă ?'' se sperie Fetiţa... ''Vara nu te ia cu ea, ca să scapi de necazuri ?''
-''Ba da. Ne duce la ea acasă, ne aşează într-un sertar anume, ne presară praf de adormit-pe-două-anotimpuri şi, cum dă colţul ierbii, adică odată cu trezirea lui Săbiuţă, vara ne trezeşte şi pe noi, fluturii. Trezeşte şi gâzele, trimite păsările în păduri şi totul e ca mai-nainte... Nu trebuie să fii îngrijorată... Ştii ce ?Hai să pornim mai departe. Nu uita că te aşteaptă Bunica.''
           Şi-astfel, după ce-şi luă rămas bun de la Săbiuţă, cei doi prieteni porniră spre Bunica. Fluturele se aşezase pe umărul Fetiţei şi cânta cu glasul lui subţire ca de flaut:
                  ''Mi se spune Fluu
                    Şi hai-hui umbluu
                    Peste mări de iarbă,
                    Pe poteci de nalbă,
                    Flutur toată vara,
                    Vara-mi este ţara
                    Toamna-mi piere cântul...
                    Mi-l sfărâmă vântul...''
           În urma lor, vara, sosită cu paşi neauziţi, îşi răsfira părul de aur peste oraş, şi peste case, slobozind fluturii-agrafe în roiuri mari, galbene... 

                                                          
        
                            (SILVIA KERIM,''...Mi se spune Fluu...'')              

sâmbătă, 17 decembrie 2016

minunatele porţi...

... cum să nu fii atras de aceste minunate porţi ?
... iată scrierile prietenei mele virtuale, doamna Mihaela (Brumar Mihaela ), la Art for Spirit :
             Poarta 1 - ''Dumnezeu este legea creării întregului Univers''
''. . . și s-a născut ,
Stăpânul timpului .
Şi-a construit nemurirea
Şi apoi universul
Şi toate celelalte ,
Cu forţă ,
Cu înțelegere .
Din lumină
Şi iubire ,
Dând viului ,
Forța de a muri
Pentru a-şi păstra nemurirea .
S-a întrupat ,
În gând şi faptă
A tot ce a creat ,
Dând sens neînțelesului .
Şi gândului , prin vorbă ,
Contur şi libertate .
Şi s-a născut . . .
În zorii dimineții ,
Stăpân al timpului .''

                (''STĂPÂN AL TIMPULUI''
                   Versuri E.B.
                   Imagine internet pictura Ruxandra Papa)


         Poarta 2 - ''Ne naştem cu legile vieţii zidite în noi, murim în braţele legilor Universului''
''Pe o foaie
Liberă în vânt ,
Pe un colț de masă,

În cafeneaua
Unui miez de noapte ,
Frământată în legile vieţii
Şi fantezia universului ,
M-am născut eu .
Poezia .
Cu sufletul
În mintea celui
Ce s-a învins pe sine ,
M-am născut
În legile vieţii ,
Ducând povara glasului strivit ,
Ce vrea să cânte .
Sunt o fărâmă
Din omul ce a uitat de mine ,
De iubire
şi de viaţă .
Sunt suflet din suflet
Şi fărâmă de gând ,
Şi nu fi supărat pe mine ,
Dacă eu ,
După tine .......
Rămân .
Pot înţelege legile
Acestui univers ,
Şi legile vieţii ,
De dincolo de viaţă .
Pot să îţi colorez existenţa .
Dar nu pot iubi ,
Dacă nu`mi dai iubirea.''

            (''NĂSCUTĂ ÎNTRE DOUĂ LEGI''
               Versuri E.B
               Imagine Tablou ''Aliniere'' - artist plastic Petru Udrea)

                          
             Poarta 3 - ''Viaţa e un dar nu un drept''
''Mă doare dorința de a mă naște, de a ieși din carcasa timpului, de a învăța drumul speranței, către îndepărtatul necunoscut, de a simți căutarea, în șovăiala pasului, de a simți, dacă și cât mai simte cineva .
Sunt încă confuz căci nu știu ce-i lumina, gândul și puterea de a iubi.
Aș vrea să simt sărutul ploii , aș vrea să gust și negrul și văpaia, aș vrea să mă împrăștii printre florile de câmp. Aș vrea să pot să-mi strâng în brațe gândul, să umblu pe unde numai el a putut umbla, să mângâi adevărul, să-mi pun și eu în ochi cristalul primei lacrimi.
Şi totul este foarte simplu .
Asta este viața. Un dar, nu un drept.
Am primit acest dar, .....de ziua mea .
Născut în legile creației, voi crește și voi împlini în legile vieții.
Voi fi și glas și zâmbet și dor.
Şi gând.''

                (Text Energie Benefica
                 Imagine internet The safe haven - artist Vladimir Kush)

             Poarta 4 - ''Lumina este a celor ce vor să vadă''
''Încă din zori ,
Vântul mătură aleile ,
Scutură florile
De parfumul adormit al nopții
Şi dezbracă sufletul
De întuneric .
Ochiul ,
Dezmorțit de freamătul luminii ,
Vrea să vadă .
Pentru el
Totul este început ,
Dansul razelor
În costume de culoare .
Lumina este a lui ,
Căci el vrea să vadă .
Să vadă forma
Ce are înțeles ,
Să vadă gândul cum zboară ,
Şi vorbele
Ce se rostogolesc ,
Dăruind adevărul .
Pentru el
Eternul se repetă ,
Păstrând frumosul
Mereu nou .''

                (''LUMINA ESTE A CELOR CE VOR SA VADĂ''
                   Versuri E.B.
                   Imagine Tablou " Întâi a fost Lumina " - artist plastic Petru Udrea)

         Poarta 5 - ''Timpul măsoară materia nu spiritul''
''La poarta vieţii ,
Începutul cere popas ,
Să`și facă rost de suflet

Pentru drumul lung ,
Ş`un gând să îi arate calea .
În umbra pragului ,
Un ceas își murmură măsura .
Ochii, cei însetați de nou ,
Deschid ferestre ,
Gândul se scaldă în culori
Şi naște vise .
Din depărtări, ne inundă
Durerea și ura,
Doar iubirea rămâne
Alături de noi ,
Să ne mențină vie bucuria .
În fiecare zi vom arde în lumină ,
Fără fum ,
Şi scufundați în glasuri ,
Vom zidi un drum al vieţii .
Doar timpul îl vom risipi ,
Căci nu putem stăpâni să`i fim .
Şi ne măsoară drumul .
Dar vom continua să fim ,
Prin tot ce am fost ,
Prin tot ce am iubit .
Prin ce am zidit .''

            (''TIMPUL MĂSOARĂ MATERIA NU SPIRITUL''
               Versuri E.B.
               Imagine Tablou ''Clepsidră'' - artist plastic Petru Udrea)

             Poarta 6 - ''Nimic nu se întâmplă dacă nu trebuie să se întâmple''
''Născuţi din harul luminii,
Zidindu-și propriile temelii,
Încercând să țină pasul cu timpul,
Se-nalță zorii.
În ritmul unei eterne pribegii,
Clădind sau risipind destine,
Plângând pe zeii ce-au murit
Şi-mbrățișând aștrii ce s-or naște.
Trezit de propria-i chemare,
Soarele își începe
Drumul pe cărare .
Apare încet, strălucitor,
Şi apoi dispare.
E noapte iar
Şi iarăși se vor naște zorii.
Se așează toate-n rosturile lor,
În legile nescrise ale vremii.
Ridică ochii și mergi pe drumul tău
Şi cazi dacă ți-e dat,
Dar ține capul sus și drept,
Căci poate, răsturnat
Este pământul.
Nimic din drumul tău
Nu este vis.
Ca zorii ce se-nalță .
Nici soarele nu crede în minuni,
Ci doar în legile nescrise peste toate.
Nimic nu poate fi ,
Dacă nu-și are drumul
Şi timpul său
Şi locul.''

                (''DIN LEGILE NESCRISE''
                   Versuri E.B.
                   Imagine internet Tablou ''Ascensiunea spiritului'' - artist plastic Vladimir Kush)

         Poarta 7 - ''Adevărul îţi va fi cel mai mare duşman dacă trăieşti în minciună''


''Câțiva stropi de gând

Îmbătrâniți în nostalgii ,

Ratând întâlnirea
Cu roua dimineții ,
Au ridicat stindard de luptă ,
Să-mi înfrunte prezența .
Nicicând un gând întreg ,
Nicicând demni de vreo faptă ,
Se zbat să treacă
De barierele timpului ,
Să scrie pagini de istorie ,
Sau întrebări ale prezentului ,
Pentru viitor .
Fragmente de gând ,
Se vor liniștea adîncului ,
În care să-și crească întregul .
Pace vouă ,
Stropi de gând ,
În lumea în care domnește minciuna .
Deveniți un singur gând ,
Şi adevărul
Să îi fie icoană
Şi primul pas.'' 
            (''UN STROP DE GÂND''
               Versuri E.B
               Imagine internet tablou semnat Ruxandra Papa)
         Poarta 8 - ''Fericirea este în ceea ce trăiești nu în ceea ce îți doreşti''
''Acum totul e bine
Şi umbra

Devine răbdare .
Nu-i calmul
Dinaintea furtunii ,
E dorința sufletului ,
Să se trezească în lumină .
Acum lumea dispare .
Totul este adevăr ,
Nimic nu doare .
E clipa când şi moartea
Uită de tine.
Liniștea coboară încet .
În hamacul dintre stele ,
Am timp să privesc
La cântecul inimii .
Acum totul este real
Şi gândul
Devine chemare .
Nu-i muntele
Ce-nchide drumul ,
Este dorinţa vieţii
De a-şi împlini destinul .
Acum se naște timpul meu .
Totul devine culoare ,
În mângâierea razelor de soare .
Nici sufletul nu doarme .
E clipa când totul ,
Dăruieşte viaţă .
Pe palma întinsă a universului ,
Doar gândul se joacă cu timpul .
Sufletul s-a trezit în lumină.''


            (''ODA PENTRU PACEA SUFLETULUI''
               Versuri E.B.
               Imagine Tablou "Nostalgiile toamnei" - artist plastic Eduard Sandu)


    Poarta 9 - ''Creația nu este o întâmplare, doar celelalte, pentru că fac parte din ea''

''Trecut sau viitor,
 Sunt doar bucăți de timp,
 Iar între ele 

 Mâna ce creează.
 Când a gândit,
 A împlinit,
 Iar împlinirea,
 Naște alte gânduri,
 Ca frunza ce e viață,
 În sămânța
 Ce nu a încolțit.
 Apoi s-au construit
 Şi legile şi visele.
 Ca apele ce se nasc în nori
 Pentru setea pământului,
 Şi soarele s-a împlinit,
 Prin darul de lumină.
 Şi toate sunt bucăți
 De timp.
 Iar între ele,
 Mâna ce creează.''


 (''BUCĂŢI DE TIMP''
    Versuri E.B.
    Imagine Tablou " Aşteptare " - artist plastic Petru Udrea)


 Poarta 10 - ''Cunoaşterea este ca timpul doar se naşte''
''Stăpîn al visului de-aș fi,
  I-aş pune aripi de lumină.
  Şi zbor neîntrerupt i-aș da,

  Să poată pribegi cu timpul.
  În piața dintre galaxii,
  L-aş face vânzător de stele,
  Cunoaşterea ar fi un dar,
  Pentru cei ce nu s-au rătăcit
  Pe drum.
  Stăpân al ochilor de-aș fi,
  Le-aş da culoarea
  Nesupusului amurg.
  I-aș invita în magia nopţii,
  Să înțelegem rostul timpului
  Şi câte staţii sunt,
  Pe calea dreaptă.
  Stăpân al gândului de-aș fi,
  L-aş îmbrăca cu haine de argint
  Să-l înfrățesc cu visul.
  L-aş întreba ce este timpul,
  Când totul are-un început,
  Pentru a împlini sfârșitul.
  Stăpân al sufletului
  Dac-aş fi . . .
  Dar n-am să fiu
  Căci sufletul e liber,
  Şi-n nesfârșitul infinit,
  Își are locul său în timp.
  Stăpânul timpului de-aș fi,
  Aș fi timpul.'' 



 (''ARIPI DE LUMINĂ''
    Versuri E.B.
    Imagine Tablou "Sfera cunoştinţelor " - artist plastic Petru Udrea)


    Poarta 11 - ''Simbolurile sunt faţa nevăzută a gândurilor''

 ''După noaptea viselor,
  Mi-am aşezat
  În incontestabilul alb,

  O perfectă linie dreaptă,
  Creându-mi imaginea
  Adevărului adevărat.
  Din cultură,
  Mi-am oprit pana ce scrie,
  Şi inima,
  Ca pe un dar al iubirii.
  Am cerut gândului,
  Să-mi redea, brațele
  Ce mă strâng la piept,
  Ca un etern simbol,
  Al . . . mamei.
  Dintr-o rază,
  Vreau să fac simbolul
  Dimineților ce renasc în viață,
  Amintind că fericirea,
  Este pentru oameni,
  Dacă știm s-o trăim,
  Dincolo de dorința din noi.
  În miracolul fulgului de nea,
  Poți întâlni perfectul,
  Iar frunza,
  Cu verdele din ea,
  Îţi aduce în suflet anotimpuri.
  Prin ceața vremurilor,
  Gândul îşi întoarce către noi,
  Nevăzutele feţe,
  Punându-ne simboluri
  În cartea vieţii.
  Spărgând în mii de cuburi universul,
  Gândul ne aşează în loja răbdării,
  Așteptându-ne darul.''



 (''NEVĂZUTELE FEŢE''
    Versuri E.B.
    Imagine Internet)


    Poarta 12 - ''Liberul arbitru se va subordona arbitrului unic''


 ''Întreabă tu,
  Înaltul cerului, 
  Dacă soarele răsare
  Sau apune,
  Întreabă apoi stelele,
  Dacă vor să urce
  Sau să coboare
  Şi lasă-ţi gândul,
  Să se plimbe cu ele,
  Undeva,
  Într-un univers apropiat,
  Sufletele,
  Dezbrăcate de formă,
  Par întrebări retorice...   
  Nerostite.
  În haosul creat,
  De iubiri
  Flămânde de trăire,
  Se naşte lacrima uscată
  Şi vorba care tace.
  Întreabă tu începutul,
  Încotro este sfârşitul.
  Întreabă tu infinitul,
  Dacă viaţa
  Este legea supremă.
  Întreabă mereu,
  Poate afli tu adevărul.''  

 (  Versuri E.B.
    Imagine Internet)


    Poarta 13 - ''Gândul se opreşte la marginea universului''



 ''Rupt din tainiţele minţii,
   De neînţelesul freamăt
   Al întrebărilor nerostite,
   Înţelegând că este
   Fără a-şi şti menirea,
   Un gând îşi plimbă zborul
   Încercând să treacă
   Dincolo de bariere.
   Zburând cu patima luminii
   Dar mult prea-ncet pentru dorinţă,
   Îşi caută în univers menirea
   Şi liniştea în care
   Răspunsul naşte întrebare.
   Un gând străbate universul,
   Lăsând în urma lui realul, 
   Un gând fugit
   Din tainele minţii,
   Transformă realul în vise,
   Căutând împlinire,
   Dincolo de bariera timpului.
   Fugit din lumea   
   Ce nu-şi găseşte adevărul,
   Un gând, lipsit de soartă,
   Oprit la marginile universului,
   Îşi caută răspunsuri.''


 (''GÂND HOINAR''
    Versuri E.B.
    Imagine Tablou semnat CORINA CHIRILĂ)