sâmbătă, 4 februarie 2017

mai are rost ?!...

... acum câteva momente am citit o frumoasă poezie - şi îmi place s-o rescriu aici - la doamna Ludmila (Ludmila Vârlan Turcu ):· 
''Mă-ncearcă iar Ispita
 Să-mi pun inima-n cuvânt,

 Să răscolesc prin suflet
 Trăirile-adormite,
 Lumină sfântă să le-aprind.
 Mai are rost?! Nu ştiu...
 Să caut apa în pustiu
 Şi-n noaptea neagră
 Vise înflorite
 Ori să le las închise,
 nerostite?
 Tăcerea doare...
 Se pierde bucuria
 Pe inimă se-aștern
 Fulgi de tristețe cenușie.
 Nici urmă de fior,
 De flacără și tainic zbor...
 O, Doamne, mor!
 Şi-atunci mă-ntorc
 Cu faţa spre Ispită
 Şi, măgulită,
 Dau suflare unui gând
 Să se preschimbe-n cânt,
 Să-mi pună inima-n cuvânt
.''
      (LUDMILA VÂRLAN TURCU, ''MAI ARE ROST?!'')

reacţii...

... este seara târziu... am închis coşul sobei... ascult şi urmăresc ce se petrece prin ţară şi de departe, de pe alte meleaguri... atâţia oameni minunaţi în stradă !
... ce cuvântare ciudată a avut primului ministru !!! 
... oftez ! încurcate iţe !!! 
... contramanifestaţii ?! trist !!! 
... tot săracul şi minunatul Eminescu a scris bine, nu-i aşa ?(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/scrisoarea3.php )
        ''Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece.
         Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
         Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
         Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă.
         Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? 
         Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
         Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
        ...............................................................................
         Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire:
         Virtutea ? e-o nerozie...
        ................................................................................
         Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
         Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
         Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
         Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni !''
                    (MIHAI EMINESCU, ''SCRISOAREA III'')

vineri, 3 februarie 2017

jurnalul (185)


Astăzi ... vineri, 03 februarie, ora 20.20
S-a dus repede ... luna ianuarie... deşi dacă mă gândesc bine, zi după zi am făcut ochii ca de melc la hărţile cu starea vremii - dorind să văd o hartă cât mai galbenă, adică fără culoarea albastră (=gerul polar...)...
Ar trebui ... să fim cu toţii în stradă ca să salvăm ţara - în aceste zile în care toţi duşmanii se bucură că este atâta în degringoladă... m-aş duce dar nu am cu ce (una, la mână...), apoi am datoria de a avea grijă de toţi din gospodăria noastră (a doua la mână...)... dar privim la tv până seara tărziu în noapte, îi susţinem cu sufletele noastre pe toţi cei ce sunt în stradă, pe vremea aceasta neplăcută !!! parcă este un deja vu - seamănă cam mult cu atmosfera 'din 'Piaţa Universităţii'': oameni paşnici, scandări, muzică ce face să vibreze sufletul - felicitări formaţiei ''Voltaj'' pentru emoţionantul cântec !
 - dar acum sunt mai mulţi, parcă s-a multiplicat ''Piaţa Universităţii'', oraşele mai mici sunt solidare cu capitala ! uneori mi-e teamă că urmaşii celor ce au chemat minerii atunci, ar putea repeta acum violenţa din acele zile !!! oricum răul a fost făcut ţării, ţările civilizate ne privesc iar ciudat - am dat iar înapoi... 
Oamenii au învăţat ... că, uniţi, sunt puternici ! ce bine că există comunicarea liberă prin internet şi telefonia mobilă...
Azi ... am zărit cum, în anumite zone de prin gospodărie, s-a mai topit zăpada - acum avem un amestec de ţurţuri, zăpadă (atât de multă încă) şi apă...!  
Bucătăria ... a fost aglomerată zi după zi - doar noaptea se odihneşte (după ora 24...) !
Am tot ... multe haine !!! inclusiv, baticuţul verde ! 
Aştept ... ziua de mâine şi sper să fie temperaturi mai ridicate ! azi am fost la cumpărărturi, şi era un amestec tare neplăcut de gheaţă, zăpadă şi apăăăăăă... 
Ce mai meşteresc ?! ... am început să plimb zăpada... peste gard, mai spre mijlocul grădinii... am îndepărtat zăpada de pe lângă gard, de pe lângă casă (mâine o să continui activitatea...)... am reuşit pentru că aerul nu a mai fost atât de rece... am reuşit să respir fără ca să mai simt acel aer atât de rece în gât !!! mai ales că făcând efort mare cu lopata, respir mult şi pe nas dar şi pe gură... nu am uitat şi de rolul de ''fochist'' ... la câteva zile, am continuat cu ... gogoşile - sunt mai uşor de realizat, ne-am obişnuit cu gustul lor ! aproape toată săptămâna, am spart lemne...
Bodyguarzii ... şi-au făcut program: ziua afară şi seara, stau la uşă, ordonaţi ca să intre în casă... şi cum intră fiecare, se duce fiecare la locul lui ! 
Casa ... este aglomerată de tot felul de obiecte şi haine... fiecare are nevoie de ceva şi îl aduce la căldură... 
Aici:  am ales un filmuleţ care mi-a bucurat sufleţelul atât de zbuciumat în această iarnă atât de gerioasă:

muşcate la fereastră...

... urmărind diverse pe internet, am descoperit aici ( Lumea Picturilor ) o pictură ce mi-a plăcut mult (mai ales că din atâta ger şi zăpadă, cât de mult mi-aş dori ca să văd iar aceste culori minunate, afară în grădinile noastre!):

               (Muşcate la fereastră - Elena Muller-Stăncescu )

la o margine de soartă...

... cu gândul la zbuciumul acestor zile din ţărişoara noastră, am găsit de cuviinţă că sunt foarte nimerite aceste minunate versuri ale doamnei Ludmila (Ludmila Vârlan Turcu ):
 ''La o margine de soartă
  Viaţa stă cu mâna-ntinsă,
  Inima-n capcană strânsă
  Cere zile şi se iartă.
  Să i se deschid-o poartă,
  Cu suflarea-n cleşte prinsă,
  La o margine de soartă
  Viaţa stă cu mâna-ntinsă.
  Cu destinul nu se ceartă
  Că-i demult cu tâmpla ninsă,
  Plânge-n lacrimă ascunsă
  De regrete-aproape moartă.
  La o margine de soartă
.''
       (LUDMILA VÂRLAN TURCU, ''LA O MARGINE DE SOARTĂ'')

miercuri, 1 februarie 2017

when i speak...

... urmăresc evenimentele ce sunt în derulare în oraşele ţării şi mă gândesc la un haiku - descoperit de curând pe internet-:
  '' when i speak, my lips are lonely as the autumn wind...'' 
       (=''când vorbesc, buzele mele sunt singure ca vântul de toamnă..'') 

cinstea, înţelepciunea şi energia...

... evenimentele, în derulare, nu mă pot lăsa ''rece''... 
... am ales din minunatele scrieri ale marelui Mihai Eminescu un fragment publicat în ''România liberă'', 1888 august 3) ce mi-ar fi plăcut ca să fie cunoscut şi în aceste vremuri atât de tulburi:
             ''Cinstea, înţelepciunea şi energia sunt condiţiuni neapărate pentru conducerea în bine şi cu folos a oricărui stat. Şi aceste însuşiri se cer cu atât mai mult de la un stat încă tânăr, cum de altfel are mai multă trebuinţă de a se întări şi asigura de stăpânirea libertăţilor sale, câştigate cu mai multă sau mai puţină sudoare. Şi muncă, într-o luptă mai mult sau mai puţin îndelungată. Dar se naşte întrebarea dacă într-un stat cu guvernământ constituţional reprezentaţiunea naţională poate fi ea totdeauna stăpână pe cinstea, înţelepciunea şi energia ce se cer pentru o conducere fericită a statului şi fiind vorba despre un stat încă nou, despre un popor lipsit de maturitate politică, vom răspunde cât se poate de categoric nu. 
               Numai după o vreme mai îndelungată de la întemeierea statului, numai după ce poporul va ajunge la acel grad de practică şi maturitate politică în care să se simtă oarecum rezimat şi aşezat pe picioarele proprii; numai după ce acest popor, în urma unei păci şi linişti mai îndelungate, va fi izbutit să se ridice la un grad înalt de cultură şi dezvoltare morală şi materială, putem încuviinţa că reprezentaţiunea sa naţională însuşeşte şi cinstea, şi înţelepciuenea, şi energia ce i cer pentru păstrarea statului în starea sa actuală sau pentru conducerea lui treptată pe calea fericirii şi a progresului; iar până atunci atât conducerea statului cât şi educaţiunea politică şi socială a poporului trebuie lăsate pe mâinile puţinilor bărbaţi de inimă, înţelepciune şi cu adevărată iubire de ţară, pe care trebuie să-i aibă orice naţiune ale cărei puteri de viaţă încă nu-i sunt cu desăvârşire sleite.''
         (MIHAI EMINESCU, ''CINSTEA, ÎNŢELEPCIUNEA ŞI ENERGIA'', fragment din ''România liberă'', 1888 august 3)         
... unde sunt acum acei ''bărbaţi de inimă, înţelepciune şi cu adevărată iubire de ţară'' ?
... am descoperit pe internet un alt fragment din scrierile nemuritoare ale lui Eminescu:
             ''Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (legitimităţii n.n.) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora.
                                     (MIHAI EMINESCU)

marți, 31 ianuarie 2017

povestea prinţesei Hase...

... fiind seară, supraveghez focul din sobă şi mai caut pe internet câte ceva care să îmi placă...
... de când mă ştiu, îmi plac poveştile ! când nu am avut la îndemână o carte, am găsit un film ce mi-a spus o altă poveste dar în felul său... dar mai mult îmi plac poveştile din cărţi pentru că îmi pot folosi din plin imaginaţia atât pentru derularea acţiunii dar şi pentru vizualizarea personajelor poveştii !
... dar când nu am nici cărţi, nici un film romantic, caut pe internet !
... aşa am descoperit un site ( http://etc.usf.edu/lit2go/72/japanese-fairy-tales/4873/the-story-of-princess-hase/  ) ce mi-a prezentat o frumoasă poveste japoneză ! cu posibilităţile din dotare, în stilul meu diletant, am încercat să o transcriu aici, în limba română ! 
... sper să vă placă traducerea mea (adică să înţelegeţi ceva...)!


                                                


                    


                        

                        POVESTEA PRINŢESEI HASE

... acum mulţi, mulţi ani în urmă, trăia în Nara - vechea capitală a Japoniei - prinţul Toyonari Fujiwara şi soţia sa, prinţesa Murasaki (Violet) (căsătoriţi de către familiile lor, conform cu vechiul obicei japonez, de pe când erau foarte mici )...    
... anii au trecut şi o mare tristeţe îi mâhnea pe cei doi: nu aveau nici un copil... ei şi-ar fi dorit să aibă un copil care să le înveselească vârsta înaintată, să le poarte numele de familie şi să respecte ritualurile ancestrale după ce ei doi nu vor mai fi...  
... după multe discuţii, amândoi au hotărât ca să plece în pelerinaj special la templul Hase-no-Kwannon, unde au oferit zilnic, pe parcursul unei lungi perioade de timp, tămâie şi s-au rugat la Kwannon (Mama Cerească) ca să le dăruiască copilul mult iubit...
... rugăciunile lor au avut răspuns şi prinţesa Murasaki a născut, în cele din urmă, o fetiţă căreia i-au dat numele prinţesa Hase-Hime - ca amintire a darului primit de la templul zeiţei Hase...
... anii au trecut şi cei doi prinţi au crescut fetiţa cu mare grijă şi sensibilitate, fetiţa fiind foarte frumoasă...
... când prinţesa Hase-Hime avea 5 anişori, mama ei s-a îmbolnăvit grav şi, pe patul de moarte, i-a spus mângâindu-i uşor capul:
 -''Hase-Hime, ştii că mama nu poate trăi mai mult ? Dar tu trebuie să creşti bine. Desigur că tatăl tău se va recăsători şi tu să te uiţi la a doua soţie a tatălui tău ca la adevărata ta mamă, să fii ascultătoare faţă de ea şi tatăl tău. Să fii supusă şi celor ce îţi sunt ţie superiori, dar şi celor ce sunt inferiori ţie. Nu uita asta. Eu mor cu speranţa că vei vei deveni, crescând, un model de femeie.''
... Hase-Hime a ascultat, cu respect, şi a promis să facă tot ce i-a cerut mama sa... şi a crescut conform proverbului (''As the soul is at three so it is at one hundred” = Aşa cum sufletul este pentru trei, aşa este şi pentru o sută''), ca o bună şi ascultătoare mică prinţesă... 
... nu mult timp după moartea primei soţii, prinţul Toyonari s-a recăsătorit cu prinţesa Terute... aceasta era atât de diferită faţă de prinţesa Murasaki !!! având o inimă crudă, rea, ea a nu a iubit-o pe fiica vitregă, prinţesa Hase-Hime, spunându-şi: 
''Asta nu este copilul meu ! Asta nu este copilul meu !'' ... 
... dar Hase-Hime a fost răbdătoare, plină de bunătate, a ascultat-o în toate felurile şi a căutat ca să nu dea de necaz - aşa cum a fost învăţată de mama sa... astfel că lady Terute nu a avut nici un motiv de plângere împotriva ei... 
... mica prinţesă era foarte harnică, printre studile sale preferate fiind muzica şi poezia... ea practica câteva ore în fiecare zi, tatăl său aducându-i cei mai competenţi maeştri dorind ca ea să înveţe şi Koto (harpa japoneză), arta de a scrie scrisori şi versuri...
... pe când prinţesa Hase-Hime avea deja 12 ani, cu ocazia ''Festivalului de florilor de cireş'', la marile festivităţi de la Curte, Împăratul (aşezat pe un podium înalt şi separat de toţi printr-o perdea de bambus, astfel ca el să poată privi fără a fi văzut de cineva) a dorit ca prinţesa Hase-Hime să cânte la Kato (harpa japoneză), iar prinţesa Terute s-o acompanieze cântând la flaut... Hase-Hime a cântat bine (era un muzician priceput care, deşi atât de tânără, i-a uimit pe toţi prin talent şi memoria ei minunată...)... dar prinţesa Terute (o femeie leneşă, fără practica de zi cu zi), s-a făcut de ruşine acompaniind-o la flaut şi a cerut apoi uneia din doamnele Curţii ca să treacă în locul ei...
... aşa a devenit geloasă prinţesa Terute pe fiica ei vitregă şi mai ales că Împăratul i-a trimis micuţei prinţese, ca o recompensă pentru cât de bine a cântat, multe daruri frumoase... şi mai ales, prinţesa Terute avea un fiu şi gândea:''Dacă Hase-Hime nu ar fi fost aici, fiul meu ar fi avut toată dragostea tatălui său !'' şi a permis ca acest gând rău să crească dorindu-i moartea micuţei prinţese...
... în ziua când se sărbătorea Festivalul băieţilor (ziua a cincea din luna mai), prinţesa Terute a pregătit, în secret, două sticle de vin dulce iar într-una din sticle a pus otravă... prinţesa Hase-Hime se juca cu fratele mai mic cu minunatele lui jucării cu războinici şi eroi, spunându-i poveşti despre fiecare dintre ele.... cei doi se bucurau şi râdeau împreună cu însoţitoarele lor... mama lor a intrat cu cele două sticle pregătite şi prăjituri delicioase...  
-''Sunteţi amândoi atât de bine şi fericiţi'', a spus zâmbind prinţesa Terute cea rea, ''aşa că v-am adus, ca recompensă, nişte vin dulce şi nişte prăjituri de orez pentru copii mei buni''.
... şi a umplut două ceşti din diferitele sticle cu vin... femeia rea marcase cu atenţie sticla cu vinul otrăvit dar, devenind foarte nervoasă, a dat, în mod inconştient, paharul otrăvit propriului ei copil... sta şi o privea nerăbdătoare pe mica prinţesă dar, spre uimirea ei, nu observa nicio schimbare... dintr-o dată băieţelul a ţipat şi s-a aruncat pe podea, de durere... mama şi-a luat precauţia de a duce, imediat, din cameră cele două sticle cu vin... au dus copilul imediat la doctor dar nimic nu l-a mai putut salva... nimeni nu a bănuit că vinul era otrăvit ci au gândit că vinul doar nu i-a făcut bine copilului... dar deşi fusese pedepsită aşa de mult pierzând din vina ei propriul copil, prinţesa Terute a urât-o în continuare pe Hase-Hime aşteptând o altă oportunitate de a-i face rău...
... când prinţesa Hase-Hime a împlinit 13 ani, a fost deja menţionată ca poetă cu merite - o mare realizare conform tradiţiei feminine din Japonia veche !
... în acea perioadă a plouat mult, inundaţiile făcând pagube în fiecare zi... torentele râului Tatsuta, trecând prin palatul imperial, provocau un urlet ce a deranjat odihna Împăratului aducându-i o tulburare nervoasă... s-a dat un edict imperial prin care s-a cerut tuturor preoţilor din templele budiste ca să se roage pentru a opri zgomotul inundaţiilor... dar fără folos totul...
 ... în cercurile Curţii, se şoptea că poeta antică, Ono-no-Komachi, reuşise, prin rugăciune, în versuri, să aducă ploaia pe un teren însetat de secetă... pornind de la aceasta, toţi s-au gândit la talentata prinţesă Hase-Hime care să scrie o poezie oferind-o ca rugăciune pentru a opri zgomotul râului, adică să elimine cauza bolii imperiale... auzind acestea, Împăratul a trimis ordin prinţului Toyonari în acest sens... Hase-Hime a fost uimită când a auzit ce-i transmite tatăl său... grea a fost datoria ce a fost pusă pe umerii tinerei prinţese... a sost şi ziua când poemul a fost terminat, a fost scris pe hârtie stropită puternic cu praf de aur... însoţită de tatăl său şi unii din funcţionarii de la Curte, tânăra poetă a ajuns lângă torentul zgomotos, şi-a ridicat inima spre cer citind versurile cu voce tare şi ridicând poemul spre cer... în răspuns direct cu rugăciunea ei, apele au încetat răcnetul, râul a devenit liniştit... Împăratul a revenit în curând la starea sa de sănătate... foarte mulţumit, majestatea sa a recompensat-o pe tânăra prinţesă cu distincţia de Chinjo (general-locotenent) fiind respectată şi iubită de toţi...
... a existat o singură persoană care nu a fost mulţumită de succesul prinţei Hase-Hime... aceea era mama ei vitregă... invidia şi gelozia au ars în inima ei ca focul... a continuat să spună tot felul de minciuni soţului său despre Hase-Hime... dar prinţul Toyonari nu a vrut ca să asculte poveştile ei spunându-i că greşeşte...
... cu prima ocazie (=absenţa tatălui), mama vitregă a inventat o poveste îngrozitoare despre mica prinţesă - o posibilă ruşine adusă familiei ce poate fi prevenită doar prin uciderea fetei !- şi a ordonat unui slujitor care s-o ducă pe inocenta prinţesă în sălbaticii munţi Hibari şi acolo s-o omoare...

... slujnicul Katoda a luat-o pe prinţesa Hase-Hime într-o lectică şi a dus-o în locul cel mai singuratic din acea zonă sălbatică... mica prinţesă nu a protestat chiar dacă i s-a părut cam ciudat... dar Katoda ştia că tânăra prinţesă nu are nicio vină şi s-a hotărât ca să-i salveze viaţa... dar nu putea ca să se mai întoarcă la cruda sa stăpână... deci, cu ajutorul unor unor ţărani, a construit o cabană, apoi a chemat-o, în secret, pe soţia sa astfel amândoi având grijă de nefericita prinţesă, cu toată puterea lor... prinţesa avea încredere în tatăl ei care, odată întors acasă, va începe s-o caute...  
... şi, într-adevăr, la revenirea acasă, prinţul Toyonari aproape că s-a îmbolnăvit de anxietate aflând de la soţia sa că prinţesa Hase-Hime a fugit de acasă de teama de a fi pedepsită - după ce a făcut ceva rău... şi de la toţi pe care i-a întrebat, a primit acelaşi răspuns că nu ştiau unde se află... de teama de scandal, prinţul a păstrat liniştea şi a căutat peste tot fără niciun rezultat... şi într-o zi, şi-a luat oamenii lui şi a plecat pentru câteva zile în munţi...şi aşa au plecat, cu toţii, în munţii Hibari, prinţul era cu mult înaintea fiecăruia, ajungând astfel într-o vale îngustă... admirând peisajul, el a observat o casă mică şi de acolo se auzea o voce frumoasă care citea cu voce tare... curios, s-a apropiat de cabană şi pe măsură ce se apropia, a putut vedea că cititorul era o fată frumoasă... uşa fiind deschisă, prinţul a auzit că se citeau, cu mult devotament, scripturi budiste... intrând pe portiţă în grădina mică, şi-a văzut fata adâncită în lectură neauzind nimic... 
-''Hase-Hime !'' a strigat el,  '' eşti tu, Hase-Hime a mea!'' 
... surprinsă, ea a rămas lipsită de puterea de a vorbi sau de a se mişca...
-''Tatăl meu, tatăl meu ! Eşti într-adevăr tatăl meu !'' atât a putut spune prinţesa, a alergat la el, i-a apucat mâneca groasă şi şi-a îngropat faţa izbucnind în lacrimi...
... tatăl ei îi mângâie părul negru cerându-i, uşor, să-i spună tot ce s-a întâmplat... dar ea doar plângea şi se întreba dacă nu cumva visează... atunci a apărut slujitorul Katoda care, plecându-se până la pământ în faţa stăpânului său, îi povesti tot ce s-a întâmplat... uimirea şi indignarea prinţului nu a cunoscut limite... a renunţat la vânătoare şi s-a grăbit ca să se întoarcă, cu mare grabă, acasă cu fiica sa... a trimis acasă, mai înainte, un sol care să anunţe ce s-a întâmplat, şi prinţesa Terute, de teama descoperirii răutăţii făcute de ea, a fugit din casă întorcându-se în dizgraţie la tatăl său... şi nu s-a mai auzit nimic de ea...     
... slujitorul Katoda a fost recompensat fiind promovat în serviciul prinţului, şi a trăit fericit până la sfârşitul zilelor sale, dedicându-se micii prinţese care nici ea nu a uitat niciodată că îi datora viaţa acestui slujitor credincios... mica prinţesă nu mai era tulburată de mama vitregă cea lipsită de bunătate... şi aşa zilele ei au trecut fericite şi liniştite alături de tatăl său... 
... prinţul Toyonari neavând fii, a adoptat, ca moştenitor al său, pe fiul mai mic al unui nobil al Curţii... şi, peste câţiva ani, a avut loc căsătoria lui cu prinţesa Hase-Hime...
... Hase-Hime a trăit până la o vârstă înaintată... despre ea toţi au spus că ea a fost cea mai înţeleaptă, cea mai devotată, cea mai frumoasă din cele care au domnit vreodată în casa veche a prinţului Toyonari... înainte de a se retrage din viaţa activă, prinţul Toyonari a avut bucuria de a-l vedea pe fiul prinţesei Hase-Hime, viitorul lord al familiei...
... până în această zi se păstrează, într-unul din templele budiste din Kioto, o frumoasă bucată de tapiserie, cu figura lui Budha brodată în fir de mătase, extras din tulpina de bambus... acest lucru se spune că a fost lucrat de mâinile bunei prinţese Hase-Hime... 

                           ( Yei Theodora Ozaki, 

                             Japanese Fairy Tales, 
                          ''THE STORY OF PRINCESS HASE'')


         

luni, 30 ianuarie 2017

după izgonirea din rai...

... ok ! încerc şi eu !... am reflectat mult dacă să particip sau nu la această provocare: dar e posibil ca uneori să nu am timp liber... sau poate că o să uit că este luni - scuze anticipate !!!
... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''Citate favorite'' ! 

                    Mark Twain          

                                   (adică Samuel Langhorne Clemens )
Mark Twain Sarony.jpg
Jurnalul lui Adam si al Evei         https://ro.wikipedia.org/wiki/Mark_Twain
... de la cea mai fragedă vârstă începând, am citit atât de mult din scrierile sale încât mi se pare atât de familiar acum!
... începând cu:''Aventurile lui Huckleberry Finn'',''Aventurile lui Tom Sawyer'', ''Prinţ şi cerşetor'', ''Jurnalul lui Adam şi al Evei'', ''Un yankeu la curtea regelui Arthur'', ''Bancnota de un milion de lire''...
http://www.buybooks.ro/mark-twain.cgi
... pentru această provocare, am ales un fragment - ce mi-a plăcut mult - din romanul: ''Jurnalul lui Adam şi al Evei'':
         ''Când privesc înapoi, Grădina îmi pare un vis. A fost frumoasă, neasemuit de frumoasă, încântător de frumoasă. Acum am pierdut-o şi n-o s-o mai văd niciodată.
           Am pierdut Grădina dar l-am găsit pe el şi sunt mulţumită. Mă iubeşte cât poate, iar eu îl iubesc cu toată forţa firii mele pline de pasiune, ceea ce, cred eu, este normal pentru sexul căruia îi aparţin. Dacă mă întreb de ce-l iubesc, descopăr că nu ştiu şi, de fapt, nici nu prea mă sinchisesc să aflu. Cred mai de grabă că genul ăsta de dragoste nu e un produs al raţionamentelor şi statisticilor, cum ar fi dragostea unora pentru reptile sau alte animale. Cred că trebuie să fie cam aşa: iubesc anumite păsări pentru cântul lor. Nu, nici gând. Cu cât cântă mai mult, cu atât mai puţin mă împac cu asta. Şi totuşi îl rog să cânte fiindcă vreau să învăţ să-mi placă tot ce-l interesează pe el. Sunt sigură c-o să învăţ pentru că, dacă la-nceput nu puteam să suport, acum pot. Când cântă el, se acreşte laptele. Dar nu-i nimic, o să mă obişnuiesc cu laptele acru. 
           Nu pentru agerimea minţii îl iubesc. Nu, nici gând. Nu-i el de vină pentru agerimea asta - atâta câtă este - fiindcă nu şi-a făcut-o singur. E aşa cum l-a lăsat Dumnezeu dar nici nu trebuie mai mult. Intenţia a fost bună, sunt sigură. Mintea o să i se deschidă cu timpul, chiar dacă nu dintr-o dată. Şi-apoi nu-i nici-o grabă: e destul de bun aşa cum e. 
           Nu pentru purtarea lui tandră şi atentă sau pentru delicateţe îl iubesc. Nu. Are lipsuri din punctul ăsta de vedere dar e destul de bun şi-aşa şi se face tot mai bun pe zi ce trece.
           Nu pentru hărnicia lui îl iubesc. Nu, nici gând. Ştiu că o are în el şi nu-nţeleg de ce-o ascunde de mine. Asta-i singura mea mâhnire. Altfel, e sincer şi deschis, acum. Sunt sigură că nu-mi ascunde nimic altceva. Doar asta. Mă doare să ştiu că are secrete faţă de mine şi uneori gândul ăsta nu mă lasă să dorm. Am să mi-l  izgonesc dn minte. N-o să-mi mai tulbure fericirea care altminteri mai are un pc şi dă pe dinafară.
           Nu pentru învăţătura lui îl iubesc. Nu, nici gând. A învăţat singur şi ştie o mulţime de lucruri. Partea proastă e că lucrurile cu pricina nu sunt cum le ştie el.
           Nu pentru cavalerism îl iubesc. Nu, nici gând. M-a pârăt dar nu-l învinuiesc. Cred că asta-i o particularitate a sexului său şi nu l-a făcut el. Sigur că eu nu l-aş fi pârât niciodată, mai curând aş fi murit. Dar şi asta-i o particularitate de sex, aşa că nu pot să mă laud, fiindcă nu eu l-am făcut.
           Atunci pentru ce-l iubesc ? Pur şi simplu, pentru că e bărbat. Aşa cred. 
           Are un fond bun şi pentru asta-l iubesc dar l-aş iubi şi fără. Dacă m-ar bate sau mi-ar arunca vorbe de ocară, l-aş iubi mai departe. Sunt sigură. E-o chestiune de sex. Aşa cred.
           E puternic şi chipeş, pentru asta.  Îl admir şi-s mândră de el dar l-aş iubi şi dacă n-ar avea nici una din calităţile astea ! Dacă ar fi urât, tot l-aş iubi. Şi dacă ar fi o stârpitură, l-aş iubi. Aş munci pentru el ca o sclavă, m-aş ruga pentru el şi aş veghea lângă patul lui, până când mi-aş da ultima suflare.
           Da, cred că-l iubesc pur şi simplu, pentru că-i al meu şi pentru că-i bărbat. Bănuiesc că n-am nici un alt motiv. Cred prin urmare că-i aşa cum am spus la-nceput: genul acesta de dragoste nu e un produs al raţionamentelor şi statisticilor. Ea vine nu se ştie de unde şi nu se poate explica. Nici nu-i nevoie.
           Aşa gândesc eu. Dar sunt numai o fetişcană, prima care a stat să studieze această problemă şi, s-ar putea, în ignoranţa şi lipsa mea de experienţă, să n-o fi înţeles bine.
                        Patru zeci de ani mai târziu
           Ruga mea, dorinţa mea fierbinte e să trecem împreună peste pragul acestei vieţi. E  o dorinţă ce n-o să piară niciodată de pe pământ. O să sălăşluiască în sufletul fiecărei soţii care iubeşte, până la sfârşitul timpurilor. Şi o să poarte numele meu. 
           Dar dacă trebuie ca unul din noi să plece mai întâi, ruga-mi este să fiu eu aceea. El e puternic, eu sunt slabă. Eu nu-i sunt atât de necesară pe cât îmi este el mie. Fără el, viaţa n-ar mai fi viaţă. Cum aş putea-o îndura ? Ruga asta e şi ea nemuritoare şi o să dăinuie cât o să dăinuie stirpea mea. Sunt prima soţie şi în ultima soţie o să mă repet.
                        La mormântul Evei     
           Adam: Unde era ea, acolo era Raiul.''