sâmbătă, 22 iulie 2017

Arapabad...

Randunici 4

            ARAPABAD

                                 - de GHEORGHE SĂSĂRMAN


            Şi-au strunit caii, au descălecat şi, întâmpinaţi cu temenele de slugi credincioase, s-au retras în umbra arcadelor să-şi răcorească tâmplele încinse de soare. S-au lăsat îmbăiaţi şi unşi cu untdelemn parfumat, s-au ospătat, şi-au desfătat auzul şi privirea cu tânguiri de flaute şi tamburine, cu mlădieri de braţe şi de torsuri feciorelnice. Au făcut dragoste cu nevestele lor favorite, au aţipit iepureşte şi în zori au coborât în curţile ferite de ochii vecinilor, să mediteze în versuri la roua trandafirilor abia îmbobociţi.
            Cutreieraseră Pământul în lung şi-n lat, cunoscuseră toate credinţele şi toate urbele lumii. Uliţele strâmbe, zidurile oarbe, minaretele deşirate ale oraşului lor nu-i mai mulţumeau. Nici locul unde fusese ridicat nu le mai părea potrivit. Cât despre lâncezeala de dincolo de porţile ferecate, după care tânjiseră în pribegie, acum îi dezgusta profund. S-au întâlnit deci în curtea moschei şi, în timp ce-şi spălau picioarele în apa purificatoare, au hotărât să ardă Coranul, să pună foc oraşului şi să construiască altul, lipsit de istorie şi fără asemuire. În aceeaşi zi, şi-au încărcat avutul şi haremul pe cămile, au dărâmat toate zidurile şi le-au lăsat pradă flăcărilor. Au încălecat pe caii lor iuţi şi, urmaţi de greul miriapod al caravanei, au pornit să caute locul cel mai potrivit pentru întemeierea nemaipomenitei citadele.
            Au rătăcit mult, fără să se decidă asupra unei alegeri găsind de fiecare dată motive de nemulţumire. Cu timpul, în sufletul lor a început să se strecoare îndoiala. Vor fi oare în stare să înfăptuiască ceea ce-şi propuseseră ? Nu cumva - chiar dacă vor afla locul nimerit - rezultatul construcţiei va dovedi fortuite asemănări cu oraşul distrus, ori cu altele ? Unii regretau că nu chibzuiseră mai mult înainte de a lua drumul pustiului şi provocau gâlcevi interminabile şi vane. Până şi cei mai consecvenţi se întrebau uneori dacă urmaşii vor accepta viaţa într-un oraş fără trecut, ori dacă nu cumva, urmându-le exemplul, aceştia vor incendia noua aşezare şi vor porni să întemeieze alta. Teribila presimţire a unei asemenea fatalităţi paraliză curând orice iniţiativă.
            De atunci, ereticul popor se târăşte fără ţintă prin nisipuri; din când în când, ca pentru a le reaminti blestemul, la orizont li se arată fantasma ademenitoare a citadelei celei neîncepute. Şi, pentru câteva clipe, oamenii sunt cuprinşi de o frenetică şi mincinoasă fericire.

                ''ARAPABAD'' de GHEORGHE SĂSĂRMAN
Randunici 4




          

            



... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... sper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

vineri, 21 iulie 2017

jurnalul (209)



Astăzi ... vineri, 21 iulie, ora 23.39
Zilele de vară ... pline de căldură au revenit... 
Mă gândesc ...  la unele (le planific) dar, practic, realizez altele neprogramate...
Descopăr ...  pe zi ce trece că puţine se întâmplă aşa cum aş dori... ''minunatele experienţe ale vieţii''...
Recunosc ... că nu m-am ocupat de bucătărie - adică de gătit - ani de zile... acum când încerc ceva (foarte rar, pentru că nu se simte confortabil mami) descopăr că respect reţeta (cu unele schimbări doar pentru fierea mea cam leneşă...) şi rezultatul este bun ! 
În bucătărie ... e linişte - ca de obicei la această oră târzie... toţi dorm deja... Puiu puţin cam supărat că nu l-am mai lăsat pe terasă (nu doarme bine că este atras de puţinii trecători din noapte sau de pisici sau câini, ce umblă liberi, pe drum) şi l-am dus să doarmă în atelierul lui ticuţu...
Sunt îmbrăcată ...  în:tricou şi pantalon de pijama...
Am hotărât ... ce să postez mâine ! mie mi-a plăcut povestioara SF...
Meşteritul meu ... este aproape la fel, săptămână după săptămână... doar că am făcut loc în bucătăria de vară pentru ceapă şi am cărat-o şi aranjat-o acolo... altele: am umplut bidoane cu apă la fântână, am udat plantele şi pomii (mai mult pe cei ce mai au fructe...), cumpărături, am tăiat iarba şi buruienile, am scos apă din canalizare, am plimbat nişte ierburi uscate... am realizat un mic rond cu micşunele (vreau să nu le mai las acolo unde erau), împreună cu câteva cârciumărese...) :
... plus că le-am găsit loc nou şi lăcrămioarelor :
...aaa,şi am mai continuat cu dulceaţa de zarzăre (de-abia acum au devenit foarte puţine...), pentru care am cumpărat şi vreo 12 borcane de 0.8 kg (am terminat provizia de borcane...) ! 
În casă ... nu se aude decât tic-tac-ul ceasului mare din perete şi bâzâitul leptopului...
Am preferinţe ... multe...când este foarte cald, pe la ora 16 de obicei, pregătesc câte o îngheţată (existentă deja în frigider - câte o cutie mare cu îngheţată) pentru mami, ticuţu şi, mai nou, Puiu (simte o reală plăcere să lingă o farfuriuţă cu o linguriţă de îngheţată de vanilie), a descoperit că îl răcoreşte...   
Mâine ... vom merge la o pomană...
Aici vă prezint ... fotografii cu minunata alee cu cârciumărese şi busuioc (un rând cu busuioc lângă alee, apoi un rând de cârciumărese variat colorate) din grădina mare:

marți, 18 iulie 2017

început de săptămână...

... pentru că a fost luni, m-am gândit că ar fi minunată scrierea prietenei mele de spirit şi suflet, doamna LauraLaura Schussmann ): 
    ''A început o nouă săptămână și din prima zi, ne sperie sau ne bucură cu venirea ei... Toate zilele ce urmează după luni, par aşa o înşiruire de secunde, minunte, ore, care ne desparte de sfârșitul ei...Și asta pentru că am uitat sau poate nu am învățat niciodată să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții noastre...
      Diminețile ne trezim cu greu din s
omnul dulce din timpul nopții, ne simțim mai obosiți decât atunci când mergem să dormim. Tragem de plăcerea și căldura culcușului nostru .. Și când ne-am trezit, facem totul pe fugă, începem să funcționam.. Ne grăbim să trecem cât mai repede prin săptămână, parcă speriați de ce ar putea să ne aducă ..
Construim, cu fiecare clipă a existenței noastre și cu fiecare depărtare de realitatea noastră interioară, o lume în care ajungem să nu ne mai recunoaștem nici măcar noi pe noi ..O lume rece, fără adevărată iubire, sentimentele devin spinii trandafirilor și nu trandafirii care ar trebui să fie.. Și când obosim, dăm vina pe alții dar singurii vinovați fără vină suntem noi ..
      Când săptămâna începe, când fiecare zi crapă în zori ca un mugur crud și inocent pe ramuri de viață, ar trebui să realizăm cât de norocoși suntem că suntem. Am putea să facem atât de multe lucruri minunate cu și pentru noi, doar să ne dorim cu adevărat.. 

7 zile...7 vise... 7 zâmbete.. 7 lacrimi...7 speranțe.. 7 împliniri...7 iubiri....7 dorințe... Deci îndrăzniți cu adevărat să trăiți...
      Eu vă doresc ca totul să se împlinească, totul să se trăiască și să se iubească.. totul să pornească din și pentru voi suflete dragi ...
''

      
(LAURA SCHUSSMANN, ''ÎNCEPUT DE SĂPTĂMÂNĂ)

luni, 17 iulie 2017

muzicuţa cu schimbător...

                 MAI LA VALE VEŢI AFLA CĂ AM O MAMĂ BUNĂ,    

                     O SORĂ PISĂLOAGĂ ŞI UN TATĂ CARE ŢIPĂ

                                     - NICUŢĂ TĂNASE -

           De ce să ne minţim, eu ştiu că voi nu-mi cunoaşteţi nici numele de botez şi nici măcar pe cel de familie. Aţi auzit cu toţii că mi spune Bâzâilă. Să ştiţi: pe nedrept mi s-a pus porecla asta. Dacă am sta să judecăm ca oamenii, atunci ar trebui să se numească toţi copiii de pe lumea asta Bâzâilă. Ce, voi nu plângeţi ? Nu bâzâiţi ? Să fim serioşi !
           Ar trebui să dau eu de pământ cu soră-mea, că numai de la ea mi se trage. I-am dat odată cu o trompetă în cap.(Asta era pe vremea când mă jucam cu trompeta, tobe, cu soldaţi de plumb). Cum zic, i-am dat cu trompeta în cap şi i s-a ridicat un cucui... Şi eu, de frică să n-o încasez de la mama, am început să bâzâi. Voi n-aţi făcut niciodată aşa ? Ei, lasă că ştiu eu ! Ileana şi-a pipăit capul acolo unde am lovit-o, a înghiţit în sec, şi când au început să-i dea lacrimile, s-a apucat să râdă dar forţat, că o durea. Eu plângeam şi mă uitam cu coada ochiului la ea să văd ce face.
-Ăă, Bâzâilă ! El dă şi el plânge, Bâzâilă !
           Şi Bâzâilă mi-a rămas numele. Spuneţi şi voi, merită pentru atâta lucru să primească un om o poreclă ? Aşa e că nu ? Dacă nu, atunci aflaţi, dragii mei, că pe mine mă cheamă Victor. Victor Condruţ şi mi se mai spune şi Victoraş. Stau pe strada Arcului nr. 138 şi avem asfalt în toată curtea. Dacă aveţi cumva de gând să-mi faceţi o vizită (face mama nişte dulceaţă !...). Zău, dacă vreţi să veniţi la mine, poftiţi, mă puteţi găsi foarte uşor, zău, na.
           Se poate întâmpla să uitaţi numărul casei. Să nu vă bateţi capul. Luaţi-o de la începutul străzii şi uitatţi-vă la fiecare casă. Unde vedeţi o curte asfaltată, un puţ american cu scripet şi cu manivelă mare rotundă, intraţi că acolo stau eu. Intraţi ca la voi acasă ! Să nu vă sperie tăbliţa de la poartă pe care scrie:''Câine rău''; e bătută acolo de pe timpul când îl aveam pe Ciobanu. Ce câine era !... Cum se întuneca, nu mai putea veni nimeni la noi, că sărea pe om ca o panteră. Ni l-au luat hingherii. Lua-i-ar Dumnezeu şi pe ei acolo sus lângă el !
-Mamă !
-Da, Victoraş !
-Te-ai supăra dacă ar veni în vizită la mine nişte copii ?
-De ce să mă supăr, Victoraş ?
-Mamă !... M-am lăudat faţă de ei că faci matale nişte dulceaţă pe cinste. O să-i serveşti şi cu dulceaţă ?
-Îi servim, Victoraş, de ce să nu-i servim ?
           Aţi auzit-o, să faceţi bine şi, când aveţi timp liber, daţi o raită pe la mine. Am o mamă bună. Ştiu că şi a voastră e la fel. Dar ca a mea mi-e teamă totuşi că nu este. 
           Are grijă de noi ca de ochii din cap. Niciodată n-am să mă pot despărţi de ea. Şi când o să mă fac mare, tot cu mama am să stau.
 -Ba nu, Victoraş, ai să te însori şi ai să mă uiţi.
-Nu, mamă, eu n-am să mă însor ! O să stau mereu cu dumneata.
-Toţi copiii spun aşa, şi când se fac mari...
-Mamă, eu n-am să uit. N-am să uit niciodată.
-Să dea Dumnezeu... Victoraş, Ileana unde e ? Vezi să nu iasă pe stradă.
-Se joacă. E cu Sanda lui madam Parota în grădină.
           Avem o grădină cu pomi: caişi, piersici, prune tomnatece, din alea cât pumnul. De la poartă, până la poarta ailaltă care dă în grădină, avem o boltă cu viţă căţărătoare. Face o groază de struguri. Şi albi şi negri. N-o să ne întâlniţi pe noi niciodată cumpărând fructe din piaţă. O să vedeţi voi, dacă veniţi pe la mine, cu siguranţă că n-o să vă mai înduraţi să mai plecaţi. Şi o să vă certe mama voastră că aţi întârziat. De asta puteţi fi siguri.
           Casa asta frumoasă nu-i a noastră, ci a lui tataia. Adică a lui tata lu' tata.  Mama când s-a măritat n-a avut casă. Nici lucruri prea multe. A fost spălătoreasă. Şi din spălatul rufelor nu poţi face mare brânză. Din ce era să facă rost ? A adus-o tata în casa lui. Era bine dacă n-avea nici tata casă. Of, ce bin' era ! Voi habar n-aveţi cât de necăjită e şi mama pentru casa asta. Dar ce să facă ? Înghite în ea. 
           Când vine tata câteodată beat, dar staţi, voi nu ştiţi nimic despre tata. Nici cum arată măcar. Poate l-aţi văzut. E înalt, are sprâncene stufoase şi lungi. Ai zice că tot timpul e încruntat. Nu, nu-i felul lui. Vorbeşte puţin, şi e montator fără pereche. Lucrează la ''Griviţa-locomotive''. A fost evidenţiat de multe ori şi are şi o decoraţie.
           Când vine la patru de la serviciu, se spală, mănâncă, şi după ce mănâncă nu stă locului, să-l pici cu ceară. Mătură curtea, cu toate că e măturată de mama, udă florile, curăţă viţa, pomii, ba repară un burlan, duce gunoiul cu roaba la groapă. (Roaba tot el a făcut-o. Din nişte vechituri. Să vedeţi ce roabă a fost în stare să facă !) Până nu se întunecă nu se opreşte din lucru. Pe urmă se spală, îi încălzeşte mama apă şi pentru picioare. Şi după ce-şi spală picioarele, se urcă în pat şi mai bine de o jumăatte de ceas îşi moşmondeşte bătăturile, că are nişte bătătturi între degete. Pe urmă îşi ia ziarul pe care-l aduce în fiecare zi cu el de la serviciu şi citeşte.
-Ce ai mai făcut pe la fabrică azi, Costică ?
-Ce să fac ? Am lucrat...
           Şi tata citeşte mai departe. Mama ştie că a lucrat dar vrea să mai schimbe cu el o vorbă.
           Când tata citeşte ziarul, eu cu Ileana vorbim în şoaptă. Dar nu vorbim, de obicei îi citesc Ilenei basme cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene.
-Şi eu sunt Cosânzeană, Victoraş ?
-Sst, tata citeşte.
           Ileana se uită cu coada ochiului la tata, tace un pic şi p-ormă iar începe:
-Dar vreau să ştiu !
-Nu, tu eşti numai Ileana !
-Ba nu, eu sunt Ileana Condruţ, stau pe strada Arcului nr.138 şi sunt fata lui Constantin Condruţ, dar mai mult a lui mămica... Aşa-i, mămico, că nu sunt numai Ileana ?
-Aşa-i, mamă !                            
           Mama croşetează şi se uită când la noi, când la tata. 
           Când vine tata câteodată beat, asta se întâmplă foarte rar, şi zău că ar fi bine să nu se întâmple de loc, când vine beat, atunci îi place să vorbească, băutura îi dă chef de vorbă. Mama ar fi în stare să intre în pământ când îl vede venind pe trei cărări.
-De ce ai spălat rufele lui tata ?
-Nu te supăra, Costică, e tatăl tău. De ce să nu-i spăl ?
-Să-şi pună spălătoraesă. Tu acum nu mai eşti spălătoreasă. Eşti madam Condruţ. Eşti doamnă. Auzi ? Nu mai eşti spălătoraesă ! Ai fost. Acum te-am făcut doamnă. Te-am adus la mine în casă. Vreau să uit că nevasta mea a fost spălătoreasă. Da, vreau să uit, şi tu-i speli. De ce nu te duci să speli şi la vecini ? Asta ar trebui. Să se ducă nevasta maistrului Condruţ să spele rufe la vecini. Auzi ? Asta ar trebui.
-Taci, Costică, culcă-te!
-Te-am adus în casa mea ! Maistrul Condruţ te-a adus în casa lui.
-Dar n-ai fost maistru, Costică, când ne-am luat.
-N-am fost, acum sunt. Tu ai fost spălătoreasă. Eu sunt maistrul Condruţ.
           Mama începe să plângă. Plângem şi noi cu mama şi nu ştim de ce.
           Când se trezeşte, tata iar tace. Mama plânge mult timp. Câteva zile în şir. Săptămâni la rând. Face treabă prin casă, găteşte înlăcrimată. Când sună de patru îşi spală ochii, să nu se cunoască că a plâns. Tata vine, mănâncă, şi iar se apucă de treabă pe lângă casă. Iar se spală pe picioare, iar îşi doftoreşte bătăturile şi iar citeşte ziarul. 
-Costică dragă, hai să ne mutăm din casa asta !
           Tata lasă ziarul pe piept, se uită la mama:
-De ce să ne mutăm ?
-Hai să ne mutăm, să stăm cu chirie, să nu-ţi mai fie ruşine să ieşi cu mine pe stradă. 
-Unde să ne mutăm ?
-Oriunde, numai să plecăm de aici. Ţie ţi se pare că lumea râde de mine, râde de tine că te-ai însurat cu o fostă spălătoreasă. N-ai dreptate. Oamenii nu vorbesc nimic urât de mine. Pe tine te vorbeşte lumea că ai luat-o razna. Zău, Costică, hai să căutăm o casă în alt cartier !
           Tata citeşte mai departe ziarul. Mama spune:''Aşa, e mai bine''... Nu vrea să-i spună adevărul. Că adevărul e altul. Mama a încercat în toate felurile. I-a spălat rufele pe furiş tataii, tata tot a aflat. Pe urmă n-a vrut să-i mai spele. Tataia s-a supărat şi el:
-Frumos, nici măcar o cămaşă nu vreţi să-mi spălaţi ! Staţi în casa mea aici, vă ţin ca pe chiori, când aş putea să iau chirie, şi nici măcar o rufă să nu am curată ? Te-ai măritat, ai uitat când spălai la boieri...
-Tată, vreau să-ţi spăl dar nu pot...
-S-a ajuns spălătoreasa.
           Şi tataia îşi aranjează tutunul în lulea, pufăie, apasă cu degetul mare pe tutun şi trage din lulea.
           Mama iar plânge. Iar plânge până vine tata. Iar îşi spală ochii să nu se cunoască că a plâns. 
           Dar grădina noastră cu caişi, cu piersici, cu prune tomnatece e foarte frumoasă ! Apoi curtea pavată, cu bolta din viţă căţărătoare de la un capăt la altul, e şi mai frumoasă ! Să veniţi să vedeţi. Nici n-o să bănuiţi măcar că mama a plâns. Până aţi intrat pe poartă, mama s-a şi spălat pe ochi. O să râdă cu noi, o să ne mângâie, o să vorbească frumos, că aşa e mama. E bună. E foarte bună. Ochii, o să vedeţi, îi sunt roşii. O să vă daţi seama că am plâns şi eu, da' aşa e că n-o să-mi spuneţi Bâzâilă ? Îmi promiteţi ? 
           Spălătoresele n-au voie să trăiască ? Ce sunt spălătoresele ? Ce au făcut ele de trebuie oamenii să le facă să plângă ? Ce fac rău ? Spală rufe, toate femeile spală rufe.
           Ileana a venit într-o zi de la tataia plângând.
-De ce plângi, Ileano ?
           A luat-o mama în braţe.
-Spune-mi, Ileana, de ce plângi ?
-Tataia mi-a zis că sunt fata spălătoresei.
-Şi de ce plângi ?
-Păi şi matale plângi când îţi spune tata aşa.
           Mama o strânge şi mai tare la piept, o sărută mult şi-i spune într-una să tacă. Dar începe şi mama să plângă. Îi vin şi ei lacrimi în ochi, apoi şi mie.
          O iau pe urmă pe Ileana şi mă duc cu ea în grădină. Ce grădină frumoasă !... Mama intră în bucătărie şi-şi şterge ochii. Iese şi strigă la noi, să nu mâncăm corcoduşe necoapte. (Am uitat să vă spun: avem şi corcoduşi.) Noi mai mâncăm câteodată. 
-De ce să nu mâncăm corcoduşe crude ? De ce nu e voie ? mă întreabă Ileana.
           Îi răspund:
-Dacă mănânci corcoduşe multe, te îmbolnăveşti şi mori.
-De ce mori ? 
-Că te îmbolnăveşti.
-Şi nu e bine să mori ?
-Nu e bine.
-Mama zice că mai bine să moară, am auzit-o eu odată. Da, aşa a zis. 
-A glumit.
-De ce a glumit, Victoraş ?
-Nu ştiu.
-Eu ştiu.
-De ce ?
           Ileana ia o corcoduşe de jos, se uită la mine şi o aruncă peste gard. 
-Fiindcă i-a zis tata că a fost spălătoraesă.
           Îi ajut să-şi îmbrace păpuşa şi i-o dau în braţe s-o legene. O leagănă şi-i cântă nani, nani. Cum îi cânta mama ei, când era mică. Eu mă lungesc pe iarbă şi citesc. 
-Victoraş, aşa-i că mama n-are să mai fie spălătoreasă ? Şi nici eu n-am să fiu spălătoraesă, că lui tata nu-i place.
-Nu-i place !
-Şi mama de ce a fost spălătoreasă ? N-a fost cuminte când a fost mică ? Eu sunt cuminte.
-Ba nu eşti cuminte, că nu mă laşi să citesc.
-Da, dar şi eu vreau să citesc.
-Citeşte !
-Da' nu ştiu. Şi tu nu vrei să citeşti, şi te spun la mămica mea.
           Citesc tare povestea cu Cenuşăreasa. Ileana ascultă, se uită la mine şi se gândeşte.
-Victoraş, aşa-i că nici Cenuşăreasa n-a fost cuminte ?
-Ba a fost.
           Dacă o să veniţi la mine, pe Ileana am s-o duc la nişte prietene ale ei să se joace. Că e tare pisăloagă ! Eu nu pot să citesc nimic din cauza ei. Toată ziua mă întreabă:''De ce e aşa, de ce ailaltă nu e aşa.'' Copil ! Da' lasă că şi eu am fost copil dar n-am fost aşa pisălog cum e soră-mea. 
           Vecinele noastre mai toate vin la mama. Stau de vorbă cu ea, o căinează:
-Lasă-l în plata Domnului, ce-ţi mănânci viaţa cu el, nu vezi că i s-a urcat la cap de când l-a făcut maistru ?
           Vecina asta a noastră are dreptate. De când l-a făcut maistru pe tata, de atunci plânge mama mai mult. Dar de ce să-l lase pe tata ? Să nu mai am tată ? Noi îl iubim ! Nici eu, nici mama, nici Ileana, nu vrem, nu, nu, nu, nu vrem să rămânem fără tată.
-Ce-o să faci, o să plângi toată viaţa ?
-Ţin la el, e bărbatul meu. Suntem de cincisprezece ani căsătoriţi. Am dus-o şi bine şi rău cu el. E bărbatul meu. Îl iubesc.
-Atunci suferă şi nu mai plânge. O să ajungi la ''Buna vestire''. Înghite... De la o vreme nici nu mai dă bună ziua, nu mai vede pe nimeni pe stradă, umblă cu capu'n pământ...
           Şi mama înghite. 
           Pe mama n-a mai scos-o în oraş de nu mai ţin minte de când. Vecinii noştri se duc la cinematograf, la teatru, mama stă acasă. A fost film în piaţă. Ba au fost şi artişti. Noi am fost singuri. Eu cu Ileana. Mama a stat acasă. Tata a jucat table toată ziua cu ginerele lui madam Albulescu, iar seara s-a îmbrăcat şi a plecat. A zis că merge la atelier, să vadă ce-i pe acolo: duminica la atelier !
-Madam Condruţ, şi-o fi găsit vreo femeie. I-o fi sucit capul vreuna, că, zău, parcă e îndrăgostit, aşa umblă pe stradă... 
           Eu o iau pe Ileana şi ies cu ea pe poartă. Le las să vorbească. Stau pe banca din faţa porţii, iar Ileana se joacă cu găleţica în nisipul din faţa casei. Au adus vagoane de nisip şi piatră să ne repare strada. Acum e bine de jucat de-a v-aţi-ascunselea. Acum seara, pe la asfinţit, când începe să se întunece, e bine de jucat de-a v-aţi-ascunselea. Ai unde te piti.
           Stau în faţa porţii, aştept să se adune copiii, să începem joaca. Tata n-a venit. A spus că are şedinţă. Am citit până acum ''Ceaşca albastră''de Arkadi Gaidar. I-am citit şi Ilenei. A ascultat atentă şi iar a început cu pisălogeala:
-Victoraş, aşa e că Svetlana n-a spart ceaşca albastră ? Aşa e că şoarecii cenuşii şi răi sunt de vină? Aşa e că ei au spart-o ?
-Aşa e !
-Svetlana e cuminte ca mine, da, Victoraş ?
-Tu eşti cuminte, numai dacă mă laşi să mă joc şi eu cu copiii de seama mea şi dacă te duci în curte sau în casă la mama.
-Dar vreau şi eu să mă joc cu tine.
-Tu eşti mai mică decât mine. Şi apoi tu în jocurile noastre mai rău ne încurci, că eşti mică...
-Dar şi eu am să fiu mare !
-Ziceai că eşti cuminte ca Svetlana. Nu eşti !
-Ba sunt, sâc, sunt... Şi Ileana, privind spre capătul străzii, începe să strige: Tata ! Vine tata ! 
           Fuge spre el. Tata o ia în braţe şi vine cu ea. Mă sărută şi pe mine. Iar e beat.
-Maică-ta e acasă ?
-E acasă.
           A intrat în casă. Eu am rămas cu Ileana la poartă, în aşteptarea prietenilor de joacă. Puţin mai târziu, am auzit gălăgie în casă. Tata iar ţipa. Ileana a vrut să intre în casă. Am ţinut-o lângă mine. Copiii au venit. Au început jocul dar fără mine. Eu am început să plâng. Poate că au dreptate copiii că-mi spun Bâzâilă. Dar nu plâng numai eu !         
                          ( NICUŢĂ TĂNASE, ''MUZICUŢA CU SCHIMBĂTOR'')

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''MUZICUŢA CU SCHIMBĂTOR'', NICUŢĂ TĂNASE !

           NICUŢĂ TĂNASE
                                                                                                 
   (sursa foto:https://florinbicabooks.wordpress.com/2015/03/06/muzicuta-cu-schimbator-de-nicuta-tanase/ )

duminică, 16 iulie 2017

toamna din iulie...

... după zile de caniculă, a venit - pe neaşteptate - de două zile aşa-denumita ''toamnă din iulie'' !
... plouă şi este frig...
... ciudate cărări are... încălzirea globală !!!
... mi-am adus aminte de noţiunea de frig şi de minunatele cuvinte: ''acoperă-mi inima cu ceva''... 
     ''A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
      cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
                Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
              că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
              că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
              şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
       Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
      iau cuvintele şi le-nec în mare.
      Şuier luna şi o răsar şi o prefac
      într-o dragoste mare.''
                    (NICHITA STĂNESCU, ''EMOŢIE DE TOAMNĂ'')