sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Emerald, prinţesa...

... am scăpat de ger şi în aşteptarea biruinţei căldurii solare - avem parte de CEAŢĂ !!!
... deci ce pot face ? să mai caut şi să scriu ceva frumos!
... printre lecturile şcolare s-au numărat lucrările ''Descrierea Moldovei'' şi ''Istoria ieroglifică'' scrise de prea luminatul domnitor Dimitrie Cantemir ...
... pentru mine, viaţa lui a fost cam ciudată: trăită în Imperiul Otoman, Moldova şi apoi Rusia...
... cred că a avut o viaţă destul de complicată... 
... am căutat şi am găsit că numele de Cantemir se trage din ''khan temir'' :(genealogy.euweb.cz/balkan/cantemir.html )
... iar despre familia sa, chiar nu ştiam mai nimic... 
... interesant sau, mai bine zis, destul de straniu este că principele Cantemir, a avut mai mulţi copiii, dintre care două fiice numite la fel: Smaragda !
... prima Smaragda (născută din căsătoria cu prima soţie) a murit de oftică pe la 17 ani, pe 4 iulie...
... la câteva luni mai târziu, în acelaşi an, pe 8 noiembrie, i s-a născut o altă fiică (din căsătoria cu o tânără prinţesă rusoaică) ...
... ciudat, nu-i aşa? în acelaşi an !
... nou născuta (se spune că atunci când într-o familie moare cineva, se va naşte destul de repede un copil în zodia scorpionului !), a fost botezată de ţarul şi ţarina Rusiei     (https://ro.wikisource.org/wiki/Descrierea_Moldovei )...
... principesa Smaragda-Caterina (Ekaterina  Smaragda, răsfăţată şi Emerald - adică o fi avut ochii verzi ca ai smaraldului...), a avut parte de o educaţie deosebită ... a fost şi foarte frumoasă (a avut o soră destul de celebră şi prin frumuseţe dar şi prin inteligenţă - devenită amanta ţarului Petru !)...
... principesa Smaragda s-a căsătorit cu principele Dmitry Mikhailovich Golitsyn (Dmitri Goliţin), bogat om de stat din Rusia, numit ambasador în Austria în 1761 de către ţarina Ecaterina cea Mare (https://en.wikipedia.org/wiki/Dmitry_Mikhailovich_Golitsyn )... 
... am găsit pe internet portretul frumoasei Smaragda undeva pe următoarea pagină, imediat după portretul soţului: https://commons.wikimedia.org/.../File:François-Hubert_Drouais,_Portrai...

... căsătorită cu un iubitor al artei, prieten şi susţinător al lui Mozart, considerată una din frumuseţile timpului său, prinţesa a fost adorată de soţul ei şi admirată în lumea artiştilor şi pictorilor din Paris...
... îmi pot imagina viaţa acestei frumoase şi talentate prinţese: călătorii, recepţii prin saloanele acelor timpuri, discuţii elevate cu celebrităţile timpului său... 

grosu ş-arţăgosu...

... ca urmarea unei mici întâmplări de ieri, azi m-am trezit cu un gând... ghiciţi la cine? 
... vă mai aduceţi aminte de personajul negativ, Manea, din ''Balada lui Toma Alimoş'' (http://www.romanianvoice.com/poezii/balade/toma_alimos.php  ):
''Că-mi venea, mare, venea
 Stăpânul
 Moşiilor
 Şi domnul câmpiilor,
 Manea, slutul
 Şi urâtul;
 Manea, grosul
 Ş-arţăgosul;
 Venea, mare, ca vântul,
 Ca vântul şi ca gândul,
 Cu părul lăsat în vânt,
 Cu măciuca de pământ.''
... oare de ce există astfel de caractere ?!  fiecare mai poate greşi dar nu să perseverezi în a face rău !
... cred că peste tot există câte un mai mic sau mai mare ''Manea, grosu ş-arţăgosu''...
... pe la mine, este unul ce îi seamănă leit, stăpân autointitulat - gen ''stăpânul moşiilor şi domnul câmpiilor''... fiind plecată de acasă cu mami (una a ieşit pe o poartă, cealaltă pe alta - ca să nu se ştie că îi lăsăm singur pe ticuţu), la întoarcere am lăsat-o la poarta principală pe mami şi eu am plecat ca să intru pe poarta secundară şi să-i deschid poarta dar nu am parcurs drumul prea repede... mami a stat mult la poarta noastră, cu căruţul, şi s-a încărcat de nervi că vecinii de peste drum au ieşit într-una ca să vadă ce-i cu ea şi nu cumva să le facă mami ceva la maşina fiului lor - angajat la poliţie la circulaţie - ce îşi parcase maşina de serviciu la poarta lor, probabil cât mănâncă sau ce face acolo la ei... deci mami nu ar avea voie să stea la poarta ei! eu am reuşit să ajung la portiţă, i-am deschis mămicuţei, a descărcat pe mine tot ''sacul cu nervi'' şi am intrat amândouă în casă... obosită, am adormit în fotoliu lângă plita caldă dar prin somn am auzit o maşină ce a ambalat foarte mult motorul făcând manevre pe la porţi dar nu m-am putut trezi ca să merg afară... când am plecat ca să cumpăr pâine, mult mai târziu, am descoperit ce a făcut, ca represalii, reprezentantul familiei de peste drum - poliţistul comunitar -: a azvârlit în şanţ şi a tasat cu roţile maşinii (dus-întors-dus-întors-dus-întors...) pietricelele existente pe drum în dreptul porţii noastre (pietre mai mari sau mai mici, aduse de primărie pentru a pava drumurile comunei...) şi care ne protejează de formarea gropilor (unde s-ar putea strânge apa de ploaie) şi puţina iarbă ce noi o avem dezvoltată pe marginea şanţului adânc (săpat de ticuţu meu când era sănătos, ca să respectăm adâncimea cerută de primărie, singurii din zonă ce avem aşa ceva...) ce ne fereşte de maşinile (mari sau mici) ce circulă cam aiurea prin zonă ... dar ce să mai zic -  nu mai era nici poliţistul, nici altcineva afară...
... când mă întorceam cu pâinea de la magazin, tatăl măreţului luptător cu pietrele drumului, se pregătea să plece cu bicicleta şi a staţionat mult aranjând la roţi aşteptând să izbucnesc!!! n-am zis nimic, el a plecat nemulţumit că nu a descărcat iar ''sacul cu nervi'', eu am aranjat, cu mâinile goale, pietrele în aşa fel ca să stea la locul lor şi să nu deranjeze nici brâuleţul de iarbă - spionată de mama celui plecat cu bicicleta !
... toată această tevatură a fost provocată de greşeala mea de a o lăsa pe mami prea mult timp în faţa porţii - doar nu pentru a-i spiona pe vecinii  de peste drum de noi ... de fapt este un obicei la ţară de a ieşi la poartă şi mami, sărăcuţa, nici nu mai aude bine de atâta supărare ce am avut-o cu sănătatea lui ticuţu de câţiva ani... de unde să ştim noi când deranjăm afacerile vecinului de peste drum - cu care nu vorbim de câţiva ani ? în alte perioade, face acelaşi lucru cu calul şi căruţa lui sau cu a altui prieten, ce vine cu calul şi căruţa lui, şi le întoarce în poarta noastră, în mod special, pentru a ne distruge marginea şanţului şi a se aduna la noi în şanţ toată apa ce se poate strânge din ploaie de pe toată strada! acum un an şi jumătate am ajuns la primar ca să-l potolească pentru că devenise mare dictator şi nu-şi mai încăpea în piele şi atunci, primarul l-a potolit şi pe el şi pe alţi prieteni de-ai lui !
... deci, neamul lui ''Manea, grosu ş-arţăgosul'' nu a pierit de mâna haiducului Toma Alimoş atunci când spune balada, ci există în continuare şi creşte ca număr...
... oare de ce este mai uşor să fii rău decât bun ?! 
... oare de ce evadez aşa de des din lumea înconjurătoare - în care este totul la bunul plac al cuiva, ce nu-i pasă nici de bunul simţ, nici de lege, într-o ţară în care se poate întâmpla orice - şi visez la o lume ca Japonia, unde fiecare are locul lui bine stabilit în societate ?!

p.s.
... am ascultat versurile unui cântec popular ce spunea:
'' că's oameni buni şi răi,
  credincioşi şi farisei,
  şi tu trăieşti printre ei, omule...''

vineri, 29 ianuarie 2016

jurnalul (134)



Astăzi ... vineri 29 ianuarie 2016, orele 18.32
A sosit ... şi ziua când a dispărut gerul, la fel de brusc şi ciudat cum a şi apărut în viaţa noastră !!! ducă-se...  
Gândurile ... sunt pline de: cum este posibil să merg să închid coşul sobei - ca de obicei iarna - şi nările mele nu se mai lipesc de gerrrrrrrrrrr ?!    
Zilele de ger ... au fost aşa de traumatizante, au fost atât de greu de ''dus în spate''... acum simţim câtă suferinţă ne-a provocat! am suferit mult şi în timpul acestor zile de coşmar,dar acum parcă suferim efectiv fizic.   
Recunosc ... că a fost prima iarnă - de când ne-am mutat la ţară - când totul nu a mai avut nici un sens ... doar suferinţă şi grijă multă ca să depăşim cu toţii cu bine acest ger!
În casă ... se aude ca de obicei sonorul televizorului de la ticuţu şi mami - este singura noastră distracţie în această perioadă !
Nu pot spune ... că am renunţat la toate straturile de haine de pe mine dar nu mai sunt toate, mai deschid nasturi, mai descopăr capul ... pentru că simt un aer mult încălzit prin casă...
Bodyguarzii ... sunt mai vioi... sărăcuţul Leuţu - el este cel mai în vârstă - îmi iese în cale bucuros că nu mai suferă de frig... ieri şi azi, au stat la soarele ce le-a mai încălzit oscioarele !  
Cum va fi ... weekendul acesta ?! Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să scăpăm de gerul cumplit !!!   
Aş vrea ... să nu mai văd niciodată pe harta Europei acel balaur de gerrrrrrrr ce a străbătut toată zona venind şi la noi...
Munca ... este ceva ce îmi place... până la venirea primăverii sper să îmi revin şi să fiu gata pregătită pentru asaltul grădinilor - deja mami croieşte tot felul de planuri !!!  
Sufletul meu ... mulţumeşte Bunului Dumnezeu - în fiecare clipă a existenţei mele - pentru ajutorul care ni-l trimite prin mesagerii Săi ! nimic nu este întâmplător în viaţă ! mai ales în momentele de desnădejde, când nimeni parcă nu mai ştie de noi !!!
Câteva rânduri ... ce mi-au plăcut pe site-ul unei prietene virtuale, Anca ( Pace si Bucurie ):
        ''E atât de plăcut să ştii şi să trăieşti o poveste deşi pentru o perioadă mică de timp. Până la urmă ce este o poveste dacă nu o amintire pusă într-un sertar al memoriei pe care putem să îl deschidem ori de câte ori dorim şi să retrăim o stare, o emoţie şi o clipă de eternitate? E minunat să ştii că avem puterea retrăirii clipelor care ne împlinesc şi ne menţin bucuria vieţii.''
Postez ... un video ce mi-a bucurat sufleţelul vizionându-l: Muntele Fuji !!!

miercuri, 27 ianuarie 2016

statornicia...

...pe neaşteptate am citit azi la d-na Nora ( Anna-Nora Rotaru ) o minunată poezie:

  ''La căsuța mea din crâng, 
Printre flori "Nu mă uita", 
Seri de-a rândul stau şi plâng,
Teamă mi-e că-mi vei pleca.
          Doar la gând îmi bat în sânge,
          Clopote de-nmormântare,
          Sufletu-n bucăți se frânge,
          De-o durere și mai tare...
Şi mă scol noaptea cu brumă,
Când nu se crăpă de soare,
Iau în pumni puțină humă,
Cu petale de cicoare,
          Gheare pun de lilieci
          Și la trandafiri scot spini,
          Maci adun de prin poteci,
          Margarete cu tulpini,
O cireașă și vreo mură
Ca nectar, ca să nu uiți,
De sărutul meu pe gură,
Cât vei vrea să te înfrupți.
           Am să pun și-aripi de-albină,
           Vin din pivniță, cel vechi,
           Prima rază de lumină,
           S-alung mreje din urechi!
Voi pune și praf de stele,
Fărâmă de-oglindă arsă,
Într-a inimii-ți zăbrele,
Să rămân pe veci neștearsă!
            Și-apoi pun un pic de iușcă,
            Vreo trei fire de mărar,
            Gelozia când mă mușcă,
            Să nu prinzi de ea habar.
Praf din inimă de piatră,
Voi pisa cu stropi de ploaie,
Să-mi rămâi aici la vatră,
Pan' la ultima bătaie !
            Voi găsi un loc sihastru,
            Îngânând ca vrăjitoare,
            De îmi va cădea vreun astru,
            Am să-l strâng de pe cărare,
Punând în gând pe el dorință,
Că-i doar de la Domnul semn,
Să nu-ți fie cu putință,
L-alta să-mi fugi la îndemn!
            Tot ce-am zis sunt isprăvite,
             Dorul de plecat ți-oi stinge,
             Prin cuvinte potrivite,
             Sigur soarta voi învinge!'
'
  (autor Anna-Nora Rotaru
   ''VRĂJI PENTRU STATORNICIE'')        

marți, 26 ianuarie 2016

ceaşca de ceai...

... cu întârziere, am citit azi o postare de ieri a prietenei mele de spirit şi suflet, doamna Laura SchussmannLaura Schussmann ) cuvinte care mi-au plăcut foarte mult şi am hotărât să le repostez pentru a fi citite şi de dragii mei vizitatori: 
  
        ''Cele mai frumoase şi pure gânduri câteodată le gândim la o ceașcă de ceai... Aburul ne învăluie parcă într-o mângâiere obrajii şi ne face să ne pierdem în amintiri domoale şi liniştite, fiecare înghiţitură ne încălzeşte parcă pe dinăuntru, şi ne simiţim mai molatici, mai relaxaţi. Fiecare floare care şi-a lăsat aromă şi mireasmă ne îndeamnă la visare ... Şi ne simţim bine, aşa cu noi înşine şi cu gândurile noastre... Când ceaşca de ceai s-a golit noi suntem plini deja de energie şi linişte... Parcă şi gândurile s-au aşezat într-o poziţie comodă şi pulsul e secundă sângerie prin venele noastre... 
         Dragii mei, azi este luni şi începe o nouă săptămână... Nu ştim ce ne aşteaptă... deşi parcă am programat totul şi ştim cum va fi... dar de fapt nu ştim nimic, sperăm şi gândim că trebuie să fie aşa... Suntem parcă programaţi să funcţionăm la capacitate maximă atât şi până când ne vom rugini de la vreme... căci cad ninsori şi ploi peste noi, şi soarele ne arde câteodată cu puterea lui... furtunile ne pălmuiesc cu vânturi cardinale... 
         Ne reducem câteodată la minimul din noi şi ne învârtim prin lumea asta ca o pură identitate... printre alte identități, grăbiţi, aşa de grăbiţi că uneori uităm să luăm autobuzul până la destinaţia dorită şi ne trezim că am ajuns înaintea lui, singuri şi prăfuiţi şi obosiţi şi dezorientaţi... Ne întrebăm în sinea noastră unde o fi mulţimea în care ne-am obişnuit să ne pierdem când de ne este frică de consecinţele propriilor vieţi ...
         Cred că e timpul să începem să nu ne mai fie frică să fim noi, să ieşim în evidenţă prin faptele şi gândurile noastre din mulţime ... să nu ne mai fie lene să ne scoatem la iveală ce avem mai puternic în personalitatea noastră, să avem o opinie şi o poziţie care să ne avantajeze pe noi... Aşa cum, când bem dintr-o ceaşcă de ceai, din toate planetele una, doar una iese mereu în evidenţă şi îşi lasă gustul pe limbă şi pe buze şi apoi pe gând... în amintire... ca o plăcere... ca un zâmbet... ca o dorinţă... ca o regăsire... ca o revedere cu florile de câmp... cu viaţa...''

''O SĂPTĂMÂNĂ PLINĂ DE AROMELE ŞI MIRESMELE VIEŢII VĂ DORESC SUPERBII MEI ! ENERGIA SĂ O SIMŢIŢI VENIND DE ACOLO DIN VOI DIN CEL MAI ADÂNC IZVOR DE SPERANŢĂ CARE ABIA AŞTEAPTĂ SĂ VĂ CURGĂ FLUVII PASIUNE PESTE SUFLETE ÎMPIETRITE DE UITARE CE AŞTEAPTĂ ŞI ELE SĂ FIE ŞLEFUITE IAR CU IUBIRE !!! ''
            (LAURA SCHUSSMANN,
         BUNĂ DIMINEAŢA PRIETENI DRAGI ! GÂNDURI ŞI GÂNDURI... 
         CEAŞCA DE CEAI... )

Kakigori...

... afară avem atâta zăpadă şi gheaţă ... aşa că fără să vreau gândul îmi zboară şi la îngheţată!!!
... recunosc că îmi place mult îngheţata: cu vanilie, cu ciocolată sau vanilie şi ciocolată ... nu îmi place cu adaus de alune sau altceva... când eram mică îmi plăcea enorm îngheţata numită ''polară'' adică cu vanilie, era o nebunie de bunătate! 
... pe NHK TV am găsit o emisiune interesantă ''Visiting Places with Water'', din 12 ianuarie 2016 (redifuzată din 5 martie 2015), ce prezintă date despre o zonă de pe arhipelagul japonez renumită pentru pădurile naturale şi ... îngheţata naturală: www3.nhk.or.jp/nhkworld/en/radio/amazing/201601050600/ 
... tânăra şi frumoasa crainică de limba spaniolă, Atziri Quintana - atrasă de dulciuri - pleacă în căutarea locului unde poate savura ... îngheţata naturală!
... aşa ajungem, împreună cu ea, într-un parc natural renumit pentru pădurile sale: Nagatoro, Saitama, la aproximativ 2 ore distanţă de Tokyo...
... aici te poţi plimba prin pădure, apoi cu barca, apoi obosit te poţi odihni la un han tradiţional vechi de 200 de ani, poţi beneficia de nelipsita baie fierbinte tradiţională şi poţi savura preparate delicioase din bucătăria locală...  
... aici se găseşte gheaţă din apă de izvor natural de pe munte - limpede ca cristalul, bogată în minerale...
... îngheţata se numeşte Kakigori şi este o atracţie pentru turişti, indiferent de anotimp ! 
... gheaţă rasă şi aromată cu siropuri naturale!
... Kakigori - deliciul aristocraţiei nipone din zonă acum peste 1000 de ani în urmă...