sâmbătă, 6 mai 2017

cristalul negru...

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, este câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... lectură plăcută ! 

                             CRISTALUL NEGRU

                                                - de  RODICA BRETIN
Randunici 4

                
            Nimeni nu-şi aminteşte în ce împrejurări a fost găsit primul cristal, dar oricine îşi poate lesne închpui uimirea care l-a cuprins pe norocosul Descoperitor, atunci când, primind căldura palmelor omeneşti, petalele ascunse înăuntrul pietrei s-au deschis larg, înflorind din nemişcarea minerală... Venite parcă de nicăieri, sunete suave, culori şi forme nemaivăzute l-au învăluit deodată, făcându-l să trăiască într-o clipă senzaţii infinite, de la admiraţia estetică la extazul în faţa Perfecţiunii. Privind în jur s-a trezit subjugat de frumuseţea izvorâtă din taina pietrei: pădurea se transformase într-un tărâm fermecat în care copacii, iarba şi chiar bulgării de pământ căpătaseră limpezimea undelor de izvor. Totul strălucea în felurite nuanţe de ametist, reflectând razele soarelui într-o ploaie superbă de irizaţii; ca-ntr-un basm, vântul trecea printre arborii cu trunchiuri transparente, umplând văduhul de clinchetul frunzelor de cleştar. Păşind ca prin vis, atent să nu strivească lujere sau corole cristaline ce fuseseră până nu demult banale flori sălbatice, martorul incredibilei metamorfoze a văzut că zona unde vegetaţia cristalizase, datorită unui proces necunoscut declanşat de piatra violetă, se întindea pe o suprafaţă limitată, dincolo de care pădurea rămăsese verde şi vie ca orice pădure. Mai târziu, fotografiile luate de la înălţime arătau o pată violetă, circulară, detaşându-se net de restul peisajului... Locuitorii orăşelului din apropiere l-au întâmpinat cu suspiciune pe aducătorul neaşteptatei veşti, dar splendoarea florii de ametist - pe care o strângea la piept ca pe o comoară - i-a convins de adevărul spuselor sale şi, în scurt timp, toată suflarea micii localităţi alerga să vadă miracolul copacilor de cristal.
            Acesta a fost doar începutul. Din vremurile străvechi au rămas puţine mărturii şi dovezi  materiale, destule totuşi pentru a reconstitui febra nebună a căutărilor, care i-a cuprins întâi pe oamenii din oraş şi satele vecine, apoi pe cei din regiuni tot mai îndepărtate. Aşezări întregi şi-au strămutat vretrele spre munţi, de-a lungul râurilor în prundişurile cărora se zvonise că s-ar afla din belşug cristalele râvnite. Perseverenţa cohortelor de prospectori ce răscoleau fără odihnă măruntaiele pământului a fost în cele din urmă răsplătită, mii de pietre fiind găsite îngropate în râpe şi peşteri, mine sau cariere părăsite şi puţuri secate. Unele cristale, asemănătoare topazului, puteau preface străzi, vehicule şi clădiri în bijuterii solare, revărsând peste oraşe tonuri dulci de galben şi ocru, altele ardeau cu văpaia rubinelor, iar lucirea lor transforma şuvoiul înspumat al cascadelor într-o dantelărie fină, fermecând privirea cu nuanţe de aur şi purpură. Cele mai preţuite erau însă pietrele de culoarea jadului verde: încălzite în căuşul palmei, acestea făceau ca întinsele câmpii să devină suprafeţe şlefuite pe care patinatorii alunecau în acordurile muzicii...
            Poeţii cântau inefabilul geometriilor perfecte, dedicându-şi operele nemuritoarelor simetrii abiotice, compozitorii imitau în simfoniile lor acordurile celeste născute din vibraţia cristalelor, pictorii încercau cu stângăcie să redea pe pânză orgia de culori a sublimelor metamorfoze. Filozofii au scris tomuri întregi despre Frumuseţea Cristalelor ca finalitate a Universului, până când, aspiraţia unanimă spre stadiul sublimat al lumii minerale a început să fie considerată singurul sens al existenţei umane. Descoperirea cristalului visat - survenită uneori la capătul unor căutări îndelungate şi istovitoare - a devenit încununarea destinului individual. Oamenii de ştiinţă au încercat zadarnic să descifreze în structura pietrelor mecanismul ascuns ce declanşa procesul de cristalizare, permiţând tranziţia între regnuri. S-au ridicat, e drept, voci timide care întrebau de unde au apărut ciudatele structuri geometrice, dacă erau creaţia naturii sau artificiale şi, în acest ultim caz, cine şi în ce scop a lăsat omenirii nepreţuitul dar. Invidioşii - cărora norocul nu le-a surâs, scoţându-le în cale nestematele Perfecţiunii - au afirmat chiar că aceste cristale ar stopa evoluţia umanităţii, acaparând toate resursele, imaginaţia şi creaţia artistică originală a speciei. Dar oprobiul public i-a ostracizat imediat pe răuvoitori şi alţii nu s-au mai ivit...
            După trecerea multor generaţii, ecologii şi-au dat seama însă că terenurile cultivabile se împuţinaseră într-atât - locul lor fiind luat de minunatele oglinzi de cristal - încât foamea risca să devină un flagel de proporţii planetare. Animalele sălbatice dispăruseră sau vieţuiau prin viroagele încă verzi, ignorând frumuseţea codrilor de cleştar. În lipsa pădurilor, clima a devenit secetoasă, iar apa se găsea cu greu, căci izvoarele, râurile şi fluviile îşi încetaseră curgerea, transformate în superbe unde împietrite. S-a hotărât abandonarea căutării cristalelor, iar teritoriile rămase neatinse de strania metamorfoză urmau să fie ocrotite prin măsuri drastice pentru ca specia umană să poată supravieţui...
            Situaţia se normalizase oarecum, locuitorii refugiaţi în peşterile munţilor uitând visul Perfecţiunii, când, într-un amurg târziu, din străfundurile pământului a ţâşnit la suprafaţă un gigantic şi strălucitor cristal, negru ca însăşi Noaptea. Fără ca nimeni s-o fi atins, uriaşa stâncă de onix s-a deschis, transformând cerul într-un cristal imens, sub care oamenii au rămas prinşi - asemeni gâzelor neputincioase într-o picătură de chihlimbar - fără să moară şi fără să trăiască, osândiţi să contemple veşnic frumuseţea Nopţii Cosmice...            
                        
                               - ''CRISTALUL NEGRU' de RODICA BRETIN
Randunici 4




          

            


vineri, 5 mai 2017

jurnalul (198)


Astăzi ... 05.05.2017, ora 18.43
Am ajuns ... - aşa se se spune oficial - în prima lună de primăvară !!! frumoasa lună mai !!!
Gândesc … deci exist  (http://www.citate-celebre-cogito.ro/cuget-deci-exist/ ) ! 
Învăţăm … oare ? ca să fiu eficientă, logic (https://ro.wikipedia.org/wiki/Logic%C4%83 ) ar fi ca să gândesc mult elaborând astfel un plan bun de acţiune, apoi să găsesc limbajul potrivit pentru a comunica corect despre ceea ce am planificat şi apoi, la fapte !!! uneori reuşesc, alteori sar peste etape...
Recunosc că ... am moştenit, de la părinţi, un temperament ciudat... deşi adesea nu prea vreau să recunosc asta, am moştenit de la ambii părinţi tot ce a fost mai bun ! dar adesea mă necăjesc şi spun că sunt diferită ! dar ce personaj putea să rezulte dintr-un Iepure (Pisică) şi un Tigru ?! desigur, ceva de mijloc: un Câine !!! 
În bucătărie ... nu sunt prea în largul meu decât dacă spăl sau lustruiesc ceva... am gătit doar în situaţii de urgenţă (când mami a fost plecată - ceea ce a fost foarte rar !)... dar îmi place să prepar dulciurile (tort, prăjituri, îngheţată...) !   
Îmbrăcămintea ... este un subiect analizat de mine, cam târziu ! doar ca o constatare tristă - aproape toate hainele mele au fost cumpărate de mami !!! o ''lege'' nescrisă din familia noastră ! 
Citesc ... doar când ajung în casă, seara târziu... sunt cam obosită de munca continuă din grădini şi din casă - nu este locşor unde să fie ceva terminat !!! noroc că vine şi noaptea când trebuie să te opreşti... de fapt mă delectez mai întâi cu un film, apoi trec la răsfoitul unei cărţi şi la verifcări de mesaje ajutându-mă de leptop, prietenul meu drag ce este singurul care îmi mai aminteşte că am fost şi altceva înainte de a avea în grijă această gospodărie !!!       
Speranţa de a veni ... ploaia şi pe la noi - s-a îndeplinit !!! eu ud plantele de obicei dar nu este ca ploaia binefăcătoare!
Munca ... zilnică arată ca un evantai imens: paleta este atât de diversă că nu mă pot plictisi ! trec rapid din una în alta aproape fără să-mi dau seama... pauza este legată de o cafea sau de masă (dejun, prânz, cină...)... noroc că mami umblă des cu ibricul de cafea (cam slăbuţă, ce e drept !) peste tot după mine ! parcă o aud cum mă strigă:''Unde eşti?'' şi mă caută peste tot până mă găseşte... uneori o ajută Puiu care îi iese în întâmpinare şi de obicei nu este prea departe de mine... 
Nu mai ascult ... la radio demult timp - am făcut o probă, într-o zi, ca să folosim radio în locul tv-ului (aveam o defecţiune la recepţia semnalului la antena parabolică...) - la început ne-a plăcut dar apoi am tânjit după o imagine color !!! mai ales ticuţu care voia să vadă mingea ce intra în poartă în timpul meciului de fotbal favorit !!! totul a rentrat în ''normal'' după repararea defecţiunii la tv prin schimbarea unui simplu cablu !
Am multe preferinţe ... ca tot omul (sau uoama)... dar am hotărât să mai ''uit''  de ele ca să nu fiu considerată, de cei din jurul meu, o mică egoistă !
Planificarea ... adică ''a organiza o activitate întocmind planul după care să se desfăşoare diferitele ei faze''  (https://dexonline.ro/definitie/planifica )... câte planuri nu realizez eu !!! de obicei modific din mers la ele adaptându-le situaţiei din teren care nu vrea să ţină seama de fazele stabilite de mine!

joi, 4 mai 2017

strigături...

... e seară târziu, am recitit un alt fragment din cartea lui Gheorghe Marin, ''Cîntare frumuseţii umane-În căutarea Afroditei'':
         (www.magazinul-de-carte.ro › Studii. Eseuri. Critica literara )...
... fragmentul este din capitolul ''Din literatura populară română'', şi anume:''Strigături'' !
     1.             ''Ce eşti fat-aşa jucată ?
                       Cum n-aş fi dacă-s bogată ?
                       Ce eşti fat-aşa fudulă ?
                       Cum n-aş fi dacă-s chiabură ?
                       Ce eşti fat-aşa de slută ?
                       Că n-am dat cu pudră multă.''  
     2.  ''Am o mândră ca şi-o cruce
            Şi la lucru n-o pot duce
            Dimineaţa-i roua mare
            Şi se udă la picioare.
            La amiazi e soare-nalt,
            Nu poate lucra de cald.
            Colo, cam pe la ojină,
            O pişcă ţânţari de mână.
            Seara când se răcoreşte,
            Zice că se osteneşte.''  
     3.              ''Mărita-m-aş mărita,
                       Cu suveica nu pot da,
                       Cu badea nu pot juca,
                       Pâinea n-o pot frământa, 
                       Pe lopată n-o pot pune,
                       Pân' n-oi lega-o c-o fune.
                       Dar nici d-aia n-ar fi baiu,
                       Dar nu pot face mălaiu.
                       De mălai n-ar fi nimică, 
                       Nu pot face mămăligă.''
     4.  ''Mărita-m-aş mărita,
            Cine dracu m-a lua ?
            Pita nu ştiu frământa,
            În cuptor n-o ştiu băga,
            Lâna n-o ştiu scărmăna,
            Nici cânepa sbiciula,
            Şi totuşi m-aş mărita.''
     5.              ''Dragă mi-i lelea bălaie,
                       Că face bune malaie,
                       Că le bagă cu lopata,
                       Şi le scoate cu covata.
                       Şi le-nchină porcilor,
                       De sufletul morţilor.
                       Mâncaţi porci, vă veseliţi,
                       Şi pe morţi îi pomeniţi.'' 
     6.  ''Asta-i mândra cea voinică,
            Doarme lângă mămăligă !
            Mămăliga fierbe-n oală
            Ea cu somnu se omoară.'' 
     7.              ''De la uşă pân-la pat,
                       Purecii se trag de cap;
                       De la uşă pân-la measă,
                       Pureciii se-ndeasă.
                       La leliţa-n jebul sugnii,
                       Trei pureci se bat cu pumnii;
                       La leliţa-n jeb la rochie, 
                       Trei pureci se bat cu bote; 
                       La leliţa-n buzunari,
                       Trei pureci se bat cu pari.''     
     8. ''Ce mi-e drag mie pe lume:
           Cărările prin pădure,
           Căutând cu mâna mure. 
           Şi mi-e drag pomul cu prune
           Şi omul cu vorbe bune.
           Şi mi-e drag nucul cu nuci
           Şi omul cu vorbe dulci.'' 
     9.             ''Mă miram ce-mi place mie:
                      Mărul roşu de la vie,
                      Bădiţa de omenie,
                      Mă miram că ce mi-e drag:
                      Mărul roşu pădureţ
                      Bădiţa cu părul creţ.'' 
   10. ''Dă-mi, Doamne, ce-oi cere eu,
           Dă-mi o peară şi-o gutuie,
           Şi-un bădiţ ce ştie scrie,
           Dă-mi un măr şi jumătate,
           Şi-un bădiţ ce ştie carte.''  
   11.             ''Mult mă mir ce-mi place mie:
                      Mărul roşu de hârtie,
                      Bădiţa ce ştie scrie
                      Mărul roşu jumătate,
                      Badea care ştie carte.'' 

luni, 1 mai 2017

frumuseţea fizică...

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''Citate favorite'' ! 


GHEORGHE MARIN

          

CÎNTARE FRUMUSEŢII UMANE-ÎN CĂUTAREA AFRODITEI-

    
       notă:
         Lucrarea a fost concepută ca o sinteză a celor mai relevante texte literare (poezie, proză, teatru) şi teoretice (eseuri estetice, filozofice, etice) despre frumuseţea umană... scrieri ale poeţilor, prozatorilor, dramaturgilor, filozofilor, moraliştilor, esteticienilor din toate timpurile...
 
                                   
                                      FRUMUSEŢEA FIZICĂ

              Dialogul lui Petrarca opune cele două păreri extreme în aprecierea frumuseţii umane - pe de o parte aceea conform căreia viaţa trebuie trăită intens, bucurându-ne de plăcerile dragostei, pe de alta opinia celor ce susţin că frumuseţea fizică, fiind pieritoare şi înşelătoare, ar trebui trecută în planul doi sau chiar ocolită ca preocupare. În locul acesteia este propusă preferinţa pentru frumuseţea spirituală, care este de durată, nealterabilă. Cele două personaje simbol - Bucuria şi Raţiunea - recurg la unele exagerări spre a-şi susţine punctele de vedere. În final se ajunge la concluzia firească, adică la împletirea frumuseţii fizice cu cea spirituală (cu virtutea) ceea ce ar conduce la situaţia cea mai fericită.
BUCURIA - Frumuseţea fizică primează.
RAŢIUNEA - Nu este mai statornică decât timpul: cu el vine, cu el pleacă. Dacă poţi, opreşte timpul din scurgerea lui, şi atunci frumuseţea se va putea opri şi ea în loc.
BUCURIA - Frumuseţea fizică este o primă calitate importantă.
RAŢIUNEA - Te sprijini pe o bază fără consistenţă. Chiar şi trupul trece ca o umbră, şi tu mă asiguri că îţi va rămâne o calitate trupească pur vremelnică ? Calităţile acestea pot să dispară, rămânând neclintită numai substanţa, dar dacă dispare substanţa, nu s-ar putea să dispară şi ele. Fără a mai ţine seamă de faptul că dintre toate calităţile care părăsesc un trup muritor, nici una nu ne lasă mai repede decât frumuseţea. Floarea ei delicată, de îndată ce se iveşte, se veştejeşte chiar sub ochii celui care o admiră şi o laudă. O ofileşte o brumă şi o scutură o adiere de vânt; este culeasă de o mână duşmană, sau călcată în picioare de oricine trece peste ea. Mândreşte-te aşadar şi bucură-te; iată că vine cu paşi mari cea care te va dezgoli de sus până jos pe tine, care te va acoperi cu un văl subţire; moartea singură arată valoarea frumuseţii omeneşti. Şi nu numai moartea; este deajuns şi bătrâneţea, însăşi scurgerea câtorva ani, ba chiar o neaşteptată febră de câteva ore.
              Afirmaţia nu trebuie luată în sensul exact al cuvintelor, ci în ideea că abia după moarte se vede dacă omul respectiv a fost o personalitate cu adevărat frumoasă. Un filozof spunea, de altfel, că abia după moarte ne dăm seama şi de fericirea sau nefericirea omului.
              De altfel chiar dacă nu ar interveni nici o influenţă din afară, frumuseţea se consumă în cursul existenţei sale, terminându-se în neant. Iar bucuria pe care o aduce cu ea, când este desăvârşită, nu se asemuieşte cu durerea pe care o lasă când ne părăseşte. Dacă nu greşesc, a exprimat odată acest lucru frumosul împărat roman care scria unui prieten:''Nu uita, nimic nu este mai plăcut decât frumuseţea, şi nimic nu e mai trecător decât ea !'' Dar chiar dacă ar fi un dar al naturii, durabil şi constant, nu reuşesc să înţeleg ce anume are ea atât de atrăgător această strălucită graţie, deloc substanţială, nici măcar în ceea ce îl priveşte pe om: acoperă o cantitate de urâţenie şi de lucruri revoltătoare cu un strat de piele subţire ca un văl care amăgeşte şi încântă simţurile. E bine, aşadar, să ne bucurăm de bunurile reale şi solide, nu de cele deşarte şi schimbătoare.
BUCURIA - Frumuseţea fizică este plină de o rafinată eleganţă.             
             Cele două personaje-simboluri, în combaterea argumentelor potrivnice recurg totuşi la exagerări. Argumentul în sine fiind adevărat, nu trebuie şi generalizat. De fapt este adevărat şi ce spune Bucuria, că frumuseţea este plină de o rafinată eleganţă, dar şi ce spune Raţiunea e adevărat, că uneori frumuseţea a dăunat. Aşa ar trebui judecate dialogurile şi mai departe, nu rigid, în limita replicilor.
RAŢIUNEA - Eşti legat la ochi, ai lanţuri la picioare şi aripile grele: nu-ţi va fi uşor să descoperi adevărul, să urmezi virtutea, şi nici să-ţi înalţi sufletul cât mai sus. Frumuseţea a pus piedici multora care tindeau spre onestitate şi i-a aruncat în extrema cealaltă.
BUCURIA - Frumuseţea fizică este miraculoasă.
RAŢIUNEA - Spui bine: miraculoasă. Într-adevăr, ce este mai extraordinar decât asemenea vanitate ? La ce eforturi nu se supun ! Câte sacrificii îşi impun, nu pentru a fi frumoşi cu adevărat, ci numai pentru a se face frumoşi şi, în acelaşi timp, câte lucruri oneste, folositoare şi necesare nu neglijează ?
             Acest mod al unora de a ''se face frumoşi'' cu orice chip, în mod forţat este combătut adesea de scriitori şi moralişti, pentru că o asemenea atitudine nu izbutea să conducă la realizarea frumuseţii reale, în armonia dintre trup şi suflet, ci doar la aparenţe, la falsitate şi nefiresc, la nevoia de mască, la dedublări condamnabile, la artificializare.
             Păstrează pentru tine - nu te invidiez - acest bun de scurtă durată şi caduc, această bucurie deşartă. Te asigur că ai un duşman în casă şi, ceea ce este mai rău, ai un duşman gingaş şi graţios. El îţi răpeşte şi timpul şi liniştea; te torturează continuu şi-ţi pricinuieşte necazuri; un foc încins de patimi; o poartă larg deschisă atât urii, cât şi iubirii. Dacă vei fi pe placul femeilor, vei fi urât de bărbaţi sau cel puţin suspectat. Pentru că nimic nu aprinde gelozia soţilor ca frumuseţea fizică, ea fiind dorită cu cea mai mare ardoare. Nimic nu tulbură mai puternic sufletele, şi de aceea nimic nu este privit cu mai multă neîncredere.
BUCURIA - Frumuseţea este extraordinară.
RAŢIUNEA - Şi-i îndeamnă pe tinerii fără judecată să tindă spre ceva nu absolut necesar, până ce ajung să creadă că pot folosi acest bun, socotindu-l îngăduit în măsura în care e dorit, fără a se gândi la ceea ce trebuie într-adevăr. Fapt care a provocat multe morţi premature.
BUCURIA - Frumuseţea este rară.
RAŢIUNEA - Dar peste puţin timp, această frumoasă faţă colorată ca căpăta o cu totul altă înfăţişare. Părul blond va cădea şi firele rămase vor încărunţi; obrajii delicaţi, această frunte netedă, vor fi brăzdate de zbârcituri adânci. Ochii aceştia strălucitori şi senini ca două stele luminoase vor fi întunecaţi de un văl de tristeţe; dinţii albi luminoşi ca fildeşul, vor fi acoperiţi de o crustă urâtă şi nu numai că îşi vor pierde culoarea, ba chiar vor părea a fi alţii. Capul drept, umerii cândva vânjoşi, se vor încovoia; gâtul delicat şi neted se va încreţi de zbârcituri; vei ajunge chiar să te gândeşti că mâinile acestea aspre şi picioarele devenite între timp diforme nu sunt ale tale. Inutil să merg mai departe: va veni ziua când, privindu-te în oglindă, nu te vei mai recunoaşte. Şi toate aceste urâţenii, pe care tu le crezi foarte îndepărtate, te asigur că, dacă vei continua să trăieşti, îţi vor apărea mult mai repede decât bănuieşti; şi ţi-o amintesc, pentru că tu, înmărmurit în faţa atâtor noutăţi, să nu spui că nu ţi le-am prezis. Dacă vrei să mă crezi, peste un timp te vei mira mai puţin de schimbările intervenite.
            Sigur, e bine să ştim, cum spune Raţiunea, că frumuseţea e trecătoare. Dar din cauza acestei treceri nu înseamnă că trebuie să ne fie indiferentă, preferând urâţenia. Autorul va dovedi mai departe că, întrucât frumuseţea fizică e trecătoare, e mai bine să ne îngrijim şi de frumuseţea morală, spirituală.
BUCURIA - Până una alta, frumuseţea este strălucitoare.
RAŢIUNEA - La această afirmaţie nu aş putea să-ţi răspund printr-o expresie mai concisă decât aceea a lui Apuleius: ''Aşteaptă o clipă, şi ea nu va mai fi !''
BUCURIA - Până acum, frumuseţea fizică este desăvârşită.
RAŢIUNEA - Cât de mult i-aş prefera o desăvârşită frumuseţe spirituală ! Există într-adevăr o frumuseţe proprie sufletului, mult mai delicată şi mult mai sigură decât cea a trupului; şi ea se supune, la rândul ei, unor legi proprii şi unei dispoziţii armonioase a părţilor ei componente. E o frumuseţe căreia merită să i te dedici, fiindcă timpul nu o consumă, bolile şi moartea nu o distrug. În schimb, voi toţi admiraţi lucrurile efemere.
BUCURIA - Cel puţin până acum, nu este o frumuseţe comună.
RAŢIUNEA - Ca şi în alte privinţe, şi în aceasta trebuie să preferăm o cale de mijloc. Dacă frumuseţea fizică nu te va face să te placi pe tine însuţi, şi dacă nu te vei îngriji să placi altora mai mult decât se cuvine; dacă o vei folosi cu castitate, sobrietate şi modestie - vei primi suficiente laude.
BUCURIA - O înfăţişare frumoasă înseninează sufletul.
RAŢIUNEA - Dimpotrivă: îl chinuie , şi adesea îl târăşte în fel de fel de primejdii. Ce sens are să te mândreşti cu ceea ce nu este al tău şi cu ce nu poţi păstra mult timp ? Nu i-a adus glorie nici unuia dintre cei care au avut-o, mulţi însă au devenit glorioşi, liberându-se de ea. Dar să-i lăsăm pe alţii: ceea ce constituie valoarea lui Spurina nu este frumuseţea pe care a avut-o de la natură, ci urâţenia pe care şi-a provocat-o. 
BUCURIA - Mă străduiesc să unesc virtutea cu frumuseţea.
RAŢIUNEA - Dacă vei reuşi, atunci te voi socoti cu adevărat fericit şi o dată cu mine şi toţi ceilalţi: frumuseţea va părea mai strălucitoare, virtutea mai nobilă. Deşi Seneca scrie că greşeşte cel ce spune:''Este mai plăcută virtutea într-un trup frumos'', totuşi eu cred că observaţia ar fi dreaptă numai dacă ar fi spus ''mai mare'' sau ''mai desăvârşită'' sau ''mai adâncă''. Dar din moment ce spunând ''mai plăcută'', se referă nu la virtutea în sine, ci la judecata celor de faţă, mi se pare că Vergiliu nu a fost departe de adevăr. În sfârşit: cum vraja frumuseţii nu este ceva trainic şi indispensabil, apreciindu-le şi pe una şi pe alta, eu voi admite să se spună că frumuseţea serveşte virtuţii de podoabă, deloc neplăcută la vedere, dar de scurtă durată şi fragilă; iar frumuseţea singură aş numi-o un balast pentru spirit, precum şi o nefericită dovadă de trist dispreţ.
                             (FRANCESCO PETRARCA
                     (https://ro.wikipedia.org/wiki/Francesco_Petrarca )
             pag 235-238, ''SCRIERI ALESE'' - traducece de George Lăzărescu -                                 
        http://adriataras.blogspot.ro/2013/08/filosofie-scrieri-alese-francesco.html

duminică, 30 aprilie 2017

marea...

... am descoperit o poezie ce mi-a plăcut mult ! mai ales că, în prag de 1 Mai, multă lume este acum pe litoral căutând farmecul mării...
... cea care a scris această frumoasă poezie este doamna Alexandra ( Alexandra Găluşcă ):

''Mare albastră,
 Tu îmi dai viață,
 Mă imbraci 

 Cu speranță,
 Frumusețe
 Şi iubire.
 În asfințit
 Îmbrătişezi soarele
 Şi-n suflet îmi strecori
 Calde roşiatice culori.
 Miros de scoici şi sare
 Şi-n acest feeric tablou
 Luna răsare încetişor
 Mă cuprinde
 Cu dorul de tine,
 Cu şoapte şi suspine.
 În lumina stelelor
 Tu apari pe nesimțite
 Tandru mă cuprinzi,
 Şi-mi declari iubire.
 Valurile înspumate cântă
 O melodie divină,
 Pescăruşii din aripi freamătă,
 Ca buzele noastre ce se sărută
 Universul in noi vibrează,
 Într-o poezie de noi ştiută.
 Ingânată de marea albastră.''

         (Alexandra Găluscă, ''MAREA NEAGRĂ'')

în aşteparea ploilor...

... am aşteptat venirea ploilor... norii au stropit aşa de puţin din picăturilor de ploaie !
... a venit doar vântul cel friguros !
... azi a mai ieşit puţin soarele dar a fost puţin şi vântul rece a domnit peste tot...
... prin grădina din faţa casei avem totuşi floricele,unele mai micuţe, iar altele mai înăltuţe:
... sub gutui a nins cu petale de flori:
... la poartă, de-a lungul gardului au început să înflorească macii şi garofiţele cele atât de parfumate: