sâmbătă, 25 iunie 2016

slăbiciuni...

... m-am gândit că ceea ce am citit, ieri după-amiază, va place şi altor prieteni virtuali...
... din cartea ''Oameni pe care i-am cunoscut'' de Ion Zamfirescu (https://clasapalatina.wordpress.com/profesorii/ion-zamfirescu/ ),
am ales acum fragmente din capitolul intitulat ''Constantin Rădulescu-Motru''- o lectură destul de interesantă !
... pentru cei ce nu ştiu sau vor să ştie mai multe despre cel ce a fost Constantin Rădulescu-Motru vă indic o adresă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_R%C4%83dulescu-Motru 
   ''...Generaţiile anterioare - cele ce se defineau ca spiritualitate în primele decenii ale secolului nostru - cunoscuseră gândirea filozofului, mai cu seamă, prin două din lucrările capitale ale acestuia: ''Puterea sufletească'' (prima ediţie în 1907) şi ''Elemente de metafizică''(1912)...
     ...În generaţia mea, cele două lucrări amintite au contat mai puţin...
     ...Cărţile prin care C.Rădulescu-Motru avea să ni se reveleze ca ideolog, şi prin epocă puteam să recunoaştem în el un îndrumător de conştiinţe, erau altele, mai noi: ''Personalismul energetic'' (1927), ''Vocaţia'' (1932), ''Românismul'' (1936)...
     ...În cartea mea ''Spiritualităţi româneşti''-- carte de tinereţe, cu multe lucruri rectificabile în ea, dar şi cu destule altele pe care le-aş subscrie încă -- într-un capitol privind gândirea lui C.Rădulescu-Motru asupra fenomenului românesc, m-am oprit cu deosebire în ultima lui carte: ''Românismul -- Catechismul unei noi spiritualităţi''...
        Cer îngăduinţa să relatez rezumativ acest episod.
        Într-un fel, în această carte, gânditorul nostru relua o seamă din preocupările sale mai vechi, consemnate cu decenii în urmă în ''Cultura română şi politicianismul'' (1904), continuate şi adâncite ulterior în ''Personalismul energetic'' (1927). Societatea şi cultura românească - ne spune filozoful - se resimt încă de pe urma unor greşeli din secolul al XIX-lea, în perioada de întemeiere a statului nostru modern.Am fost prea tributari unor influenţe europene. Împrumuturile din Apus, începute în secolul trecut, au continuat decenii de-a rândul, fără a ne întreba dacă instituţiile luate de la străini corespundeau sau nu cu firea poporului nostru. Am transplantat, nu propriu-zis cultură, ci mai mult o civilizaţie. Departe ca această transplantare să ne apropie de realităţile sociale şi sufleteşti ale poporului nostru, dimpotrivă, ea a împins mai degrabă înspre o dramă spirituală şi o dramă psihologică în viaţa noastră naţională. Spiritualitatea paşoptistă, în aproape plinătatea ei, a fost concepută pe o măsură a intereselor burgheze. Astăzi, încă, această spiritualitate continuă. Urmările se văd: suntem nevoiţi să trăim o viaţă în parte nefirească, departe oarecum de ce ar trebui să fie o adevărată conştiinţă a destinului nostru ca neam.      
        Ce este deci de făcut ? Autorul cărţii se rostea răspicat. Crezul sufletesc de care avem nevoie trebuie să crească din rădăcini ale aşezării şi ale istoriri româneşti. Acest crez este ţinut să scoată la lumină virtuţi ale cugetului autohton. Faptul, fireşte, nu ar putea să vină de la sine; realizarea lui, neapărat, implică o întrecere prin muncă şi prin cunoaştere adâncă de noi înşine. Profesorul se rostea aproape solemn: <<Noi avem nevoie de românism!>> O declaraţie patriotică? Nu ! -- în realitate ceva mai mult, nesfârşit mai mult şi mai constitutiv. Conceptul. contrariu de cum putea să pară, nu era un concept romantic. Era gândit ca presupunând metodă, cunoaştere, discernământ, concentrare de forţe intelectuale şi forţe morale, răspundere în faţa realităţii. Românismul -- declara în continuare profesorul -- trebuie să reacţioneze împotriva a ceea ce a fost greşit, şi ar putea să fie încă, în împrumuturile noastre din Apus. Nu înseamnă, însă, că prin aceasta s-ar declara împotriva oricărei influenţe din afară. Dimpotrivă ! Oricând, raporturile cu lumea sunt şi rămân necesare. Se impune, totuşi, ca aceste raporturi să nu altereze personalismul naţiunilor în cauză. Cu atât mai mult, ele sunt datoare să valorifice acest personalism, în ceea ce îi aparţine întrinsec, ca specific creator şi ca putere de a împlini o misiune în lume.
        Românismul -- ni se spune în carte -- este chemat să pună capăt unei crize sufleteşti ce domneşte de mai multă vreme în sânul namului nostru. Într-o seamă întreagă de privinţe, concepţia ''naţională'' practicată în acest secol nu a corespuns aşteptărilor noastre legitime. Prin această concepţie, incontestabil, s-a realizat mult; am putut să ne dăm un cadru legal, o ordine juridică, o concepţie statală, un statut politic naţional şi european. Dar nu, în aceeaşi măsură, am putut să creăm şi un climat spiritual propriu, prin care să putem pune în valoare însuşirile cu care nemul nostru a venit pe lume.
        Românismul --- această nouă ordine sufletească şi morală în felul nostru de a gândi fenomenul românesc -- are în datoria lui să remedieze două mari slăbiciuni de care a suferit secolul al XIX-lea şi de ale căror urmări ne resimţim încă. Una: lipsa de încredere în virtuţile neamului; cealaltă: o prea mare uşurinţă în imitarea străinătăţii. Acestea sunt greşeli -- nis e spune în carte -- în care au căzut mulţi dintre conducătorii noştri, în tabăra conservatoare, ca şi în cea liberală. Este timpul, de aceea, să privim şi să înţelegem u luciditate ce s-a petrecut; aceasta, nu pentru rechizitorii sau trageri la răspundere, ci pentru a ne da seama cu câtă judecată şi cu câtă înarmare spirituală trebuia să procedăm în cunoaşterea realităţii noastre româneşti.  
        Citez, acum, din încheierea dată de C.Rădulescu-Motru în studiul său:
    <<Românismul este şcoala energiei româneşti. Prin aceasta, înţelegem că este spiritualitatea capabilă să ne dea încredere în viitorul neamului. aAm avut începuturi de organizare politică şi culturală, pe care orice popor le-ar cinsti. Şi avem încă destulă vitalitate pentru a înfrunta cu succes o perioadă de renaştere. Putem organiza din nou statul nostru ţărănesc, din punct de vedere sanitar, administrativ şi economic, pentru a face din el o fortăreaţă a neamului. Svem destule inteligenţe, în diferite pături ale populaţiei, pentru ca să realizăm cu ele o şcoală nouă, atât la sat cât şi la oraş. Amintirea războiului victorios pentru întregirea neamului continuă să fie vie. Este timpul să avem curajul, ca după întregirea neamului, să ne afirmăm şi credinţa în valoarea neamului.>>''

p.s.
... interesante scrieri !!!
... mai ales, când am citit despre cele ''două mari slăbiciuni'' - pe care le-am trecut cu roşu mai sus - şi m-am gândit la ce ar fi spus dl C.Rădulescu.Motru să fi trăit timpurile de acum când aproape că nu mai este nimic de ''bon-ton'' dacă este românesc !?       
... dar cât de mult mi-aş dori să reapară, şi în timpurile ce vor veni, oameni cu asemenea pregătire spirituală şi dragoste de patrie şi să fie foarte mulţi în slujba statului românesc !!!

o exprimare enervantă...

... zi de zi de zi aud exprimări ciudate:
''se face vorbire...''
''ca şi ...''
''cu subiect şi predicat..''
'''da, ceva de genul ...''
''păi...?''
... pe voi nu vă enervează?


p.s.
''nu eşti asumat ?...''

vineri, 24 iunie 2016

jurnalul (154)



Astăzi ... 24 iunie, ora 22.57 
Afară ... a fost încă o zi ''hot'' !!! dacă stau strâmb ca să judec drept: tare greu cu frigul (brrrr...) dar este cumplit, insuporatbil de cald acum: orice activitate este asezonată cu multe picături de sudoare... câteodată sunt şi caraghioasă: ieri eram aşa de udă pe pantalonii scurţi de parcă eram atât de mică şi făcusem pe mine !!!  
Mă gândesc ...  că este greu să mulţumeşti un om !!!  
Am învăţat ...  să execut cu atenţie şi responsabilitate sarcinile primite !    
Sunt recunoscătoare ... Bunului Dumnezeu pentru că azi fiind zi de sărbătoare - Naşterea Sf Ion Botezătorul - am avut parte, pe negândite, de momente minunate de lectură !!! mami a pregătit, după ora 14, cornuleţe cu dulceaţă şi cu brânză, şi eu a trebuit să fiu cel ce supraveghează coacerea... fiind foarte cald am plecat cu cuptorul în braţe, în latura casei unde nu stăm, şi după ce am programat timpii şi temperatura la cuptor, am trecut la lectură pentru că mă învecinam cu ...biblioteca ! nebănuite sunt căile Domnului, nu-i aşa ? de când nu am mai avut timp pentru aşa ceva, credeam că am uitat alfabetul sau că nu voi mai şti cum să ţin o carte în mână !!! şi aşa am citit din ''Oameni pe care i-am cunoscut'' de Ion Zamfirescu !   
În bucătărie ... nu este linişte pentru că eu am întârziat cu activitatea de udat prin grădină şi de-abia de câteva minute am terminat cu masa de seară !!! 
Sunt îmbrăcată ...  în pantaloni de pijama bleu, maieu alb cu dungi roşii...     
Oare ce o să mai scriu? ... am mai avut momente de compoziţie prin grădină dar am uitat ceea ce hotărâsem... 
Aştept ... să vină Moş Ene pe la gene ... până atunci îmi scriu ''jurnalul'', ascult de la ticuţu diversele comentarii despre ieşirea Angliei din UE şi vizionez şi un început de film (la tv-ul meu):''Cronicile din Narnia''... 
Dacă mă gândesc la ce am meşterit ... pot să spun că am avut aceleaşi activităţi - ce s-au repetat zi după zi şi se vor repeta toată vara ! important este că prin grădini este frumos, mami şi ticuţu sunt mulţumiţi... mulţumim Bunului Dumnezeu pentru ajutor !    
Bodyguarzii ... sunt obosiţi de atâta câldură... s-au obişnuit şi se ţin după mami peste tot toată ziulica... şi ar ronţăi orice, toată ziulica !!! 
In casă ...  uşile sunt larg deschise ... au anunţat la tv că va fi tot o noapte tropicală !!! 
Unul dintre lucrurile mele preferate ... să mânânc dulciuri !!! am lângă mine farfuria cu cornuleţe, un suc de vişine (realizat natural de către mami) - sigur că am câteva cornuleţe păstrate şi pentru voi,dragii mei prieteni virtuali, plus câte un suc răcoros !!!  
Aici vă prezint ... o ceapă şi un usturoi - am fost curioşi ca să le scoatem din pământ ca să vedem cât au crescut (dar mai au de stat în pământ încă, a decretat ticuţu, mulţumit) :


luni, 20 iunie 2016

blândă floare...

''Oare cât de mare
  E lumea asta mare?
  Ce-ar fi să-ntreb o floare,
  O floare de cicoare.
         Frumoasă, blândă  floare,
         Plăcut mirositoare,
         Cu ochii plini de soare,
         Ai fost prin lumea mare?
  Eu am rădăcină,
  Stau dreaptă pe tulpină,
  Scăldată în lumină,
  Întreab-o pe albină.
         Păcat frumoasă floare,
         Plăcut mirositoare,
         Că n-ai fost la plimbare
         Prin lumea asta mare.
  Să caut o albină
  Cu aripi de lumină,
  Ea n-are nici tulpină,
  Nici rădăcini s-o ţină...
         Cu aripi moi de ceară
         Din floare-n floare zboară,
         La stupi polenu-şi cară
         Din zori şi până-n seară...''
                 ( Autorul ???)

domniţa evlavioasă...

... credinţa în Bunul Dumnezeu a fost mare în cadrul membrilor familiei Brâncoveanu !
... toţi ştim de cei din familia Brâncoveanu ce au murit fără a renunţa la credinţa ortodoxă !
... dar Constantin şi Marica Brâncoveanu au avut în total 11 copii, pe lângă cei 6 băieţi având şi 5 fete !!! 
... numărul mare de copiii vorbeşte tot de marea credinţă a celor doi soţi !!!
... dar aş vrea să scriu acum despre o domniţă, a cincea fată a familiei: domniţa Anca Brâncoveanu!
... s-a căsătorit în 1705, la vârsta de 14 ani, cu Nicolae Ruset, mare boier moldovean, cu care a avut 3 fete... 
(http://www.genealogie.lovendal.ro/familia-brancoveanu/ )     (http://www.creeaza.com/referate/istorie/ANCUTA-BRANCOVEANU-RUSET-n )... 
... a primit de la tatăl său, Constantin Brâncoveanu, o casă în Şcheii Braşovului: 
(http://www.editura-andreiana.ro/carte.php?prodid=145 )...
http://www.brasovturism.ro/pro_0000836_0000751.html)
... evlavioasă, cu credinţă mare în Bunul Dumnezeu, domniţa Ancuţa a fost una din cei trei ctitori importanţi ai bisericii Sf Mina-Vergu (http://www.sfantul-mina.ro/Sfantul-Mina/Biserica-Sfantul-Mina-Vergu.html ) din Bucureşti donând bani pentru construirea biserici (la 1724-1725)...

legenda licuricilor...

... se povesteşte că:
''... Sfinţii Petru şi Pavel au pierdut caii într-o pădure... 
  ... Noaptea a sosit şi tot nu găsiră caii... 
  ... Nu-i găsiseră pe cai nici cu ajutorul câinilor...
  ... Atunci Dumnezeu a creat licuricii - şi aşa au găsit caii !!!''

duminică, 19 iunie 2016

Patria noastră...

... ori de câte ori sunt evenimente mari sportive, toţi se înflăcărează, imnul se aude cu tărie, patria are o altă însemnătate pentru toţi !
... i pak... 
... atracţia mea pentru literatură dar şi pentru istorie, mi-a adus în mâini cărţi diverse, care mai de care mai captivante prin cele cuprinse...
... aşa am redescoperit acum - într-unul din caietele mele - acest fragment ce vorbeşte despre patrie...
... pe internet: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0e/Grigore_G._Tocilescu_-
... am rescris aceste rânduri: o primă scrisoare în care este evocată iubita patrie - epistola lui Mircea-Vodă, fiul lui Mihnea, câtre maică-sa, Voica:
''Prea luminatei şi celei mai cinstite a mea iubită maică, doamna Voica, multă sănătate şi iubitoare închinăciune aduce domniei tale prea luminate, fiul domniei tale, Io Mircea Voevod; şi despre acesta dau de ştire domniei tale, ca un fiu maicei sale, că cu voinţa dumnezeiască eu sunt în viaţă şi sănătos cu toţi voinicii şi să dea Dumnezeu şi Preacurata ca această scrisoare a mea să vă găsească în sănătate şi în fericire în veci, amin. Şi iarăşi, iubita mea maică ştiut să fie domniei tale, printre vorbele ce mi s-au spus de la domnia ta: astăzi a sosit acea vreme şi noi am eşit din Braşov şi am ajuns până la locul acesta, numele lui cetatea Cohalmului. Drept aceea rog pe domnia ta, ceea ce mi s-a spus, să dau în mâinile dregătorului nostru, jupânului Dragomir logofătul, iar el să-mi aducă în mâinile mele. Şi după acesta împreună să rugăm pe domnul Dumnezeul nostru pentru Patria noastră, căci bună veste ne-a sosit nouă din Ţara Românească, precum noi rugăm pe Dumnezeu, ci aci încă ni sunt oamenii cu bine. Şi Dumnezeu să-ţi înmulţească anii domniei tale, amin.'' 
          (''Epistole voievodale către ardeleni'')       

binele, adevărul şi frumosul...

... astăzi am răsfoit unele din multele mele caiete cu diverse transcrieri din diverse cărţi ce mi-au plăcut foarte mult...
... am regăsit un fragment din discursul lui Soljeniţîn
 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Soljeni%C8%9B%C3%AEn ),
discurs pregătit pentru Stockholm (premiul Nobel pentru literatură)- binele, adevărul şi frumosul -:
 ''... Noi am tăiat ramura binelui, am tăiat-o pe cea a adevărului, mai rămâne cea a frumosului, dar, din aceasta, vor creşte din nou ramurile adevărului şi binelui...''