vineri, 19 octombrie 2012

... trandafirul ...

... tot căutând aranjamente de flori-căţărătoare-, decoruri realizate cu flori diferite ... am găsit pe Internet un video scurt ce prezintă un foarte frumos trandafir ce înfloreşte!!!
... este superb!
... vi-l prezint: Pat Austin:
            http://youtu.be/JBIqrBPaaiA

duminică, 14 octombrie 2012

... balena din amintirea mea ...

... au trecut aşa de mulţi ani ...
... şi uitasem de această perioadă din viaţa mea ...
... astă seară, vizitând blogul unei prietene, am trecut şi am admirat un alt blog ajungând astfel într-un parc din Cagliari (o expoziţie de artă în ceramică - cu articole superbe!!!)...
... am admirat în blog exponatele superbe ... şi brusc! a apărut un articol: 'balena'...
... şi brusc, a ţâşnit, de undeva din adâncurile unde sunt ascunse (şi păstrate aşa de bine) multe din amintirile vieţii mele : eram foarte mică şi am fost dusă de micuţa mea ca să văd o balenă împăiată (adusă tare de departe)!!! Eram aşa de mică, nu ştiam multe (nici acum nu ştiu prea multe - deşi am străbătut o destul de mare etapă din viaţă!!!) şi acolo am văzut ceva nemaipomenit: o ...ceva...care îmi 'vorbea' despre un animal (!?) imens (nu puteam să-l estimez pentru că era prea mare pentru mintea mea de atunci), era maro (!?), avea o gură mare ... cu ceva (ca o harpă) - dinţii (?!) - ... şi cu un miros tare ciudat ...
... amintiri ... ce surprize îţi creează unele momente ale vieţii ... aproape ca în lucrarea literară a lui Proust ('În căutarea timpului pierdut') unde am citit, tare demult şi atunci nu prea am admirat prea mult întâmplarea descrisă: gustând o prăjitură ce se servea la un ceai, se întoarce, brusc, în timp spre momentele copilăriei amintindu-şi de ceva tare drag ...

...shimoda...

... pentru că, fizic, sunt departe de Japonia, încerc azi o călătorie imaginară pe meleagurile arhipelagului, ajutată de un subiect furnizat de TV NHK World: oraşul-port Shimoda!  


... şi aşa descopăr, treptat, un alt colţişor minunat din Japonia, aflat în Peninsula Izu, regiunea Chubu (Tokai), prefectura Shizuoka,  undeva la sud-vest de capitala Japoniei, Tokyo.
... am găsit şi imagini în Youtube - de care să ne bucurăm -:
      http://youtu.be/gcjqAKnVuKU
... având o climă sub-tropicală, are multe plaje, dintre care cea mai plăcută de japonezi am aflat că este Iritahama... aici este un video-clip cu imagini de pe una din plajele zonei:
      http://youtu.be/1iBa3PEgEQ0
... am găsit şi câteva fotografii din frumoasa zonă:



... o altă atracţie este dată de floarea simbol a zonei – hidrangea – ...
     (am descoperit că şi noi avem în grădină 2 exemplare de hortensie - albă!!!)
în 10 iunie există sărbătoarea acestei flori-simbol a orasului Shimoda şi mă bucur că am găsit în Youtube o prezentare a parcului din Shimoda, cu minunatele flori:
...o altă atracţie este perioada primăverii când înfloreşte cireşul - Oshima Cherry -:
... literar, am înţeles că de această zonă se leagă şi un alt punct de atracţie:Yasunari Kawabata! Am căutat şi am aflat că a fost primul japonez şi al treilea asiatic (după Rabindranath Tagore şi Semuel Iosef Agnon) care a primit ''Premiul Nobel pentru literatură''! Am înţeles că dintre multele lucrări literare, pentru acordarea prestigiosului premiu, au fost citate romanele ''Ţara Zăpezilor'', ''O mie de cocori'' şi ''Vechiul oraş imperial'' - şi pentru ''măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez''...
... altă atracţie am înţeles că este şi povestirea ''The Dancing Girl of Izu'' - scrisă tot de Yasunari Kawabata - o povestire ce l-a făcut celebru prin anii 1926...
  (...chiar nu am citit nimic din scrierile sale...)
... de asemenea am aflat că Shimoda este locatia reală a oraşului Pallet din jocurile Pokemon!…
... şi cred că sunt mult mai multe de descoperit privind oraşul Shimoda...

despre sumo ...

... am urmărit cu uimire copilăroasă totdeauna imaginile ce prezentau la tv luptătorii de sumo! dar nu cunoşteam prea multe despre viaţa din spatele imaginilor prezentate ...
... am găsit la tv NHK World, o emisiune ce prezenta lumea celor ce iubesc şi practică arta marţială sumo!... ceva aparte! ... ce am aflat din această emisiune foarte plăcută:
... că există şcoli de sumo  pentru cei atraşi de lungul şi dificilul stil de luptă sumo!
... în emisiune am putut vedea o asemenea şcoală, cu cămin (unde luptătorii pot dormi şi mânca), săli de exerciţii, profesori/antrenori ...  pentru că există în jur de 70 de tehnici de luptă, aici un luptător îşi dezvoltă forţa musculară, îşi dezvoltă forţa de a-l bloca pe viitorul adversar, învaţă şi practică diferite feluri de împingeri/ ridicări/ îmbrâncituri/ apăsări la pământ/ piedici, etc...  luptătorii de rang mai mic (cei care încă nu deveniseră foarte buni în lupta de sumo) dormeau mai mulţi într-o încăpere, pe tradiţionalul tatami ... acolo, am văzut şi un luptător sumo, avansat în grad, care avea camera lui, cu frumoase kimonouri aranjate, cu televizor, etc ... sunt stabilite zile şi ore când se pot vizita acest spaţiu al şcolii, adică am văzut cum se intră liniştit şi cuviincios (în stilul cunoscut japonez!!!) într-un spaţiu de unde se pot privi luptătorii cum se antrenează, se poate vizita şi cantina (locul unde se prepară mâncarea luptătorilor şi se poate gusta din mâncarea lor (o supă bogată) ...
... apoi am văzut că există şi alte zone, cu spaţii organizate în aer liber de către comunitatea locală, unde se întreceau copiii mici într-o încercare de sumo, supravegheaţi de cei mai mari şi de profesori ... şi am putut vedea copiii (fără prea mare dotare musculară!!!) cum îşi doreau să fie mai buni, să lupte imitându-i pe cei mari, având ambiţia de a suferi ... pentru a deveni mai buni ...
... apoi emisiunea ne-a prezentat (am văzut ceva ce nici nu bănuiam) cum se pregăteşte o sală pentru o competiţie sumo!!! în mijlocul sălii mari, cu scaune pentru spectatori, se află un spaţiu liber pentru ringul ce urmează a se construi ... aici se aduce o cantitate mare de lut (pământ), din care apoi se formează un ring, bătătorit manual, ore în şir de mulţi lucrători, cu un mic instrument din lemn pentru a bătători pământul, apoi în mijloc se aşează o împletitură (sfori groase din orez) ce delimitează spaţiul viitor pentru luptă ... cănd totul este gata, nu îţi mai dai seama cum a fost lucrat totul (şi când te gândeşti ce greutate au cei 2 luptători de sumo care se vor lupta pe acest ring din pământ, cât de bine este bătătorit - manual - ca să suporte aceste greutăţi!!!) ... un adevărat ritual pentru a se realiza acest ring unde se ţine lupta dintre 2 luptători de sumo!!! şi fiecare ring este un unicat (... nu se păstrează pentru spectacolul următor, altă dată se va construi altul) ...
... pentru cine vrea să vizioneze o astfel de întrecere între 2 luptători sumo, am găsit o frumoasă competiţie în Youtube:
              http://youtu.be/z2HRvo3APwU
... exact ce se spune, este cool japan!