sâmbătă, 26 aprilie 2014

jurnalul (43)




Astăzi (data/ora)... sâmbătă 25 aprilie, ora 22.54
Afară ... s-a schimbat vremea, în sfârşit!!! poate că a ajutat şi dorinţa noastră de SOARE ... ce bine este când razele soarelui te mângâie ... grădinile arată frumos !  
Mă gândesc ...  că sunt atât de multe activităţi după o perioadă lungă de ploi ... peste tot este o vegetaţie aproape luxuriantă !   
Mai trebuie să învăţ ...  multe - mai ales în grădină ! am luat notă bună la examen doar la faza: săpat cu cazmaua ! faptul că sunt zi de zi peste tot, poate se vor ''lipi'' de mine şi alte date despre ceea ce trebuie să ştiu ca să plantez, să plivesc, etc ...
Sunt recunoscătoare ... că am mai avut câteva lemne de foc - fiind atâta umezeală peste tot în casă, chiar dacă azi am ţinut deschisă uşa casei ca să intre cât mai multă căldură (mai aveam să iau un butoi - ca cel din poveştile lui Creangă - ca să iau soare şi să-l introduc în casă...) !
Din bucătărie ... nu se mai aude nimic ... e linişte !
Sunt îmbrăcată ... cu tricou roşu, cu mânecă scurtă; pantaloni albaştri; şosete ...  
Nu citesc ... pentru că activităţile practice curente nu-mi permit decât să reuşesc să mănânc...
Aştept ... cu drag o zi frumoasă mâine, însorită şi am să stau la soare ca să îmi încarc ''bateriile'' ...  
Ce să meşteresc ... decât activităţi la zi: am tăiat iarba (cu o seceră cam faultată!) la intrarea principală a gospodăriei, adică pe marginea şanţului, unde avem o iarbă frumoasă ca un guler de blană aşezat în lungul şanţului ... după ce am reuşit să mai şi mâncăm, am trecut la faza 2: am tăiat iarba de pe şanţul aflat la poarta secundară a gospodăriei, unde chiar a crescut o vegetaţie luxuriantă ! activitatea mi-a umplut toată ziua! seara, am trecut fochist dar şi cu andrelele în mână - mi-e drag să termin o pereche de botoşei roz-bombon !!!  
Ascult ... la tv ştirile de ultimă oră - eu scriu ''jurnalul'' şi ticuţu urmăreşte la tv tot ce s-a mai întâmplat azi ...
În casă ...  e o atmosferă plăcută...
Lucrurile mele preferate ... aparţin unor domenii atât de diverse ... dacă mi-aş întocmi o listă cu toate lucrurile preferate, ar fi greu să o finalizez repede!   
Sfârșitul săptămânii ... a adus ceva calm şi linişte în gândurile noastre - ne speriase atâta vânt şi ploaie !     
Aici vă prezint ... o încercare de gând pios către cel ce a fost Papa Ioan Paul al II-lea - mâine va fi o zi importantă! de câte ori îl priveam la tv, sufletul meu se ''încărca'' cu o energie caldă, plăcută şi îl simţeam ca şi când ar fi fost aproape ... am citit, printre altele, că avea rădăcini în arborele genealogic cu vlahii noştri - un articol ce mi-a plăcut:  http://www.formula-as.ro/2013/1095/societate-37/vlahul-lui-dumnezeu-papa-ioan-paul-al-ii-lea-171...!!! 

vineri, 25 aprilie 2014

copiii soarelui ...

... m-am gândit că este prea multă umezeală, peste tot, în casă şi în grădini ...
... ce ar fi să retranscriu aici câteva rânduri minunate (pline de optimism, de speranţă) ? sigur va veni cu mai mult curaj şi pe la noi soarele ! 
... sunt postate de o altă prietenă dragă mie, doamna Mihaela Brumar (în Art of Spirit ):
''Vreau soare!
Vreau să-mi scald solzii în lumină, ca zmeul zmeilor.
Astăzi am întâlnire cu Ileana-Cosânzeana.
Cu zâna zânelor, cu ...., cu viaţa.
I-am cerut să-mi prezinte armata de clipe în ţinută de gală, ca şi cum aş păşi în alt univers.
Ghirlande de flori să-mi împodobescă norocul iar ochii să-mi devină bucăţi de azur.
Un marş triumfal îmi va călăuzi paşii către ea, consfinţind soarta celor care vor sta la baza noului univers.
Aş vrea ca eu şi ea să ne construim alt destin.
O clipă plină de mii de sclipiri, revarsă eternul în cupe de şampanie, deci invitaţii nu au voie să fie nefericiţi.
Râuri de miere vor scrie noua poveste şi diamantele stropilor de rouă ne vor împodobi privirile.
Suntem născuţi pentru a fi fericiţi şi nu putem respira decât iubire.
Să uităm ce suntem pentru a fi ceea ce trebuie să fim.
Suntem copiii soarelui, botezaţi în adierea primăverii, îmbrăcaţi cu aroma florilor, mângâiaţi de bogăţiile toamnei, căliţi în magia rece a iernii.
Armata clipelor ne dă onorul.
Fruntea sus, la braţ cu viaţa să ne împlinim viitorul!
Poate va începe totul chiar de mâine.''


(Text Energie Benefică)
(Tablou " Mesteceni " - artist plastic Emil Ciubotaru)

...despre talentul de a trăi ...

... e mare sărbătoare!
... ce să fac, acum, după-amiază?! da - pot să citesc!
... am încercat să iau din bibliotecă o carte dar în mână mi-a ajuns un caiet (din multele pe care le am scrise ...) şi s-a deschis la rândurile ce mi-au plăcut cândva, gândite de Ana Blandiana http://www.anablandiana.com/ - un suflet atât de delicat! 
... aşezată comod în fotoliul de lângă plita ce acum nu mai arde (!!!), am recitit cu emoţie acele rânduri şi, dintr-o pornire spontană, am hotărât să le transcriu aici - poate că în multele lecturi ale fiecăruia nu le-aţi întâlnit şi ar fi păcat pentru ele, aceste minunate rânduri, ca să nu fie cunoscute! -:
     '' ...Talentul de a trăi, aflat în mod evident în curs de dispariţie la popoarele Europei, este una dintre noţiunile cel mai greu de definit, pentru că se delimitează de altele prin nuanţe adesea insesizabile. Îmi vine să spun, asemenea elevilor care nu au învăţat lecţia, că talentul de atrăi este '''atunci când...'', dar îmi dau seama că nici asta nu aş fi în stare să precizez. Locuţiunile presupuse apropiate, cum sunt ''a trăi bine'' sau ''a şti să trăieşti'', se dovedesc, la o analiză mai atentă, străine, pentru că, în timp ce prima se referă exclusiv la posesia unor lucruri - cât mai multe - materiale, iar cea de-a doua conţine sugestia puţin tulbure a grabei de a profita de tot ce îţi iese în cale, talentul de a trăi nu este o noţiune sau o realizare, ci pur şi simplu o stare. El este o înflorire a verbului a fi, în timp ce celelalte două atârnă de verbul a avea, iar această diferenţă nu este numai una de apartenenţă ci şi una de substanţă.
           Aş fi tentată să susţin - şi nu cred că aş greşi întru totul - că talentul de a trăi este un atribut al tinereţii şi poate chiar al simplităţii, el se descoperă mai adesea la vârstele fragede şi este mai uşor detectabil la popoarele tinere. Dar nu ar fi, oare, o simplificare? Dacă apropierea de animalitate ar fi o garanţie a acestui dar zeiesc, ar trebui ca animalele să fie fără excepţie fericitele lui deţinătoare. Şi totuşi, nu numai de la specie la specie, ci şi de la individ la individ, există deosebiri şi grade ale deţinerii lui. În mod evident câinii, de exemplu, sunt mai puţin talentaţi întru existenţă decât pisicile. Şi asta nu numai pentru că atât de cunoscutele lor caracteristici, devotamentul, credinţa, sunt calităţi mai greu de purtat decât suspect de celelbrul egoism al felinelor, ci şi pentru că le lipseşte capacitatea (pe care acestea o au) de a se bucura de fiecare secundă, geniul de a şti să decupeze din şirul nesfârşit al întâmplărilor numai soarele clipei de acum. Am considerat întotdeauna ca pe o dovadă de profunzime ideea egiptenilor de a zeifica pisica, acest animal atât de dotat pentru somn şi pentru abstragere, atât de capabil să aleagă ceea ce este esenţial de ceea ce nu este esenţial fericirii.
           Talentul de a trăi mi se pare, mai mult decât o trăsătură a animalităţii, o consecinţă a subtilităţii pe care pot să o aibă (sau să nu o aibă) în egală măsură oameni sau animale, fiinţe tinere sau bătrâne, evoluate sau nu, civilizate sau nu. Talentul de a trăi este, asemenea tuturor talentelor, un dat nativ care poate fi cultivat, care poate fi favorizat sau interzis de condiţiile mediului... Şi în măsura în care îl înţeleg, o anumită linişte atentă a spiritului, spre care au tins toate religiile şi toate curentele filozofice, este condiţia sine-qua-non a existenţei sale, a acelei stări binecuvântate în care fiecare frunză care cade, fiecare fir de iarbă atins de talpa goală a piciorului, fiecare secundă de somn, fiecare picătură de apă pe buză, fiecare nor pe cer, fiecare fruct zdrobit de cerul gurii, fiecare durere chiar, există rotund şi total, sunt prilejuri de viaţă. O linişte a spiritului pe care viteza vehiculelor, gălăgia mass-mediei şi saţietatea consumului o interzic şi o ridiculizează...''
          (Ana Blandiana, ''Soarele clipei de acum'')        

iubirea necondiţionată...

... citind pe internet - azi este mare sărbătoare! - am găsit aceste rânduri minunate postate de prietena mea de spirit şi suflet, d-na Laura Schussmann:

''Cea mai pură, cea mai curată, cea mai nepătată de nici un păcat este iubirea necondiţionată, o iubire care vine de la Divinitate, de la Univers, când îţi este sufletul purificat de măcinările interioare ale măruntului cotidian deşi eşti adânc în el, deşi suferinţa şi lupta absurdă cu viaţa nu este nicidecum terminată... eşti în mijlocul ei ca o zbatere de clipă în oceanul imens al neputinţei...
Ai plânge, ai urla, te-ai vinde parcă pentru o fărâmă de linişte şi iubire... dar nu o faci... simplu nu o faci ... te aduni în tine ca durere şi te deschizi spre iubire ca un zâmbet, ca o floare cu petalele însetate de apa vie a dragostei de viaţă... Şi începi să dăruieşti iubirea pe care de fapt tu ţi-o doreşti, dar care şi tu o ai atât de infinită în tine şi aşa de coaptă să o dai măr roşu îmbujorat de buzele vieţii să fie sărutat şi apoi muşcat...
Ş nu te mai gândeşti ce vei primi şi ce primeşti, dăruieşti aşa cu o furie de nici tu nu te mai recunoşti... Şi te împrăştii, prin vorbe calde, prin gesturi tandre, prin versuri ce se deschid punte spre alte suflete care se agaţă de sufletul tău pentru a nu îşi pierde orientarea şi pentru a nu se prăbuşi în gol... Şi atunci se întâmplă minunea, uiţi de tine... devii parte din această iubire, din aceste suflete frumoase dar atât de rătăcite... la fel de rătăcit de fapt ca al tău poate, în căutări de sensuri, in căutări de iubire... Iubirea nu mai este un vis, iubirea nu mai este doar fata morgana... iubirea nu mai este o căutare...Iubirea devine simplu iubire, frumoasă, curată, necondiţionată şi atât... Se revarsă asupra ta aşa cum o reverşi tu asupra altora, devine un tot, un imens... un Univers... o Divintate...Şi eu sunt iubire...Şi tu eşti iubire... Ea este iubire... El este iubire... Noi suntem iubire...
Eu asta am făcut ... eu asta fac... eu asta simt... eu asta dăruiesc, eu asta primesc ... Şi îmi este tare bine să fiu Iubire şi să iubesc şi să fiu iubită...Şi mulţumesc pentru asta în fiecare clipa când îmi simt sufletul respirând, căci iubirea ce simt îmi dă puterea să cred, să sper şi să visez, căci Iubirea este viaţa din mine, fluturaşul care cu fiecare zbatere de aripă diafană mişcă timpul ...deschide porţile dorului de eternitate...''

   (Laura Schussmann, '''IUBIREA NECONDIŢIONATĂ...'')

miercuri, 23 aprilie 2014

despre ceva interesant dar târziu găsit...

... pornind de la un film difuzat de ''National Geographic Channel'', am ajuns să caut informaţii suplimentare despre William Blake    http://ro.wikipedia.org/wiki/William_Blake
... şi aşa am pornit o adevărată ''cruciadă'' ...
... am aflat atât de târziu (dar mai bine mai târziu decât niciodată!) atâtea date despre o personalitate atât de complexă a epocii romantice, ce a trăit în Anglia între anii 1757 - 1827, fiind vizionar (de mic copil), poet, pictor şi gravor...


... am găsit şi câteva versuri în limba română:
     ''Să vezi o lume într-un grăunte
       de nisip
       şi raiul într-o
       floare sălbatică..
      Să ţii înfinitul în palmă
      şi eternitatea într-o oră...''    
         (''Cântecele inocenţei'')
... am mai găsit câteva rânduri dintr-o altă poezie:   
     ''Vezi Dumnezeu trăieşte acolo sus în soare,
       El dăruie lumina, căldura şi veghează;
       Copaci, şi flori, şi oameni, şi, deopotrivă, fiare,
       Din zori să aibă vlagă, şi bucurii-n amiază.
            Comun este şi scopul omului trăitor pe pământ:
            Lasă-ne ăn lumea asta numai un scurt popas
            Cât să-nvăţăm văpaia iubirii a o-ndura...'''
                  (''Băieţelul negru'')       
... din filmul prezentat de ''National Geographic Channel'' am primit şi câteva repere referitor la: 
    a) cei 18 ani necunoscuţi din viata lui Iisus, există varianta din legendele arthuriene că Iisus l-ar fi însoţit pe Iosif, la Priddy în Britania ...  
    b) poetul William Blake s-a inspirat din legendă şi a scris poezii pe această temă ... aşa fiind şi ''Ierusalim'' - o frumoasă poezie religioasă ce vorbeşte de o Anglie rurală, cu trăire mesianică ...
... am căutat versurile în limba engleză (traducerea în limba română nu am găsit-o şi aş fi trecut traducerea mea dar nu este literară...) şi iată-le (frumoase versuri într-adevăr) :
         ''And did those feet in ancient time
          Walk upon England's mountains green?
          And was the holy Lamb of God
          On England's pleasant pastures seen?
                 And did the Countenance Divine                
                Shine forth upon our clouded hills?
                And was Jerusalem builded here
                Among these dark Satanic mills?
          Bring me my bow of burning gold:
          Bring me my arrows of desire:
          Bring me my spear: O clouds unfold!
          Bring me my chariot of fire.
                I will not cease from mental fight,
                Nor shall my sword sleep in my hand
                Till we have built Jerusalem
                In England's green and pleasant land.''
                      (''Ierusalim'')
    c) poemul ''Ierusalim'' a fost transpus pe note de către sir Hubert Parry, devenind un cunoscut imn religios dar şi patriotic din 1916 (an legat de război)... fiind prezent chiar şi la nunta prinţului William cu Kate...  
... deci am trecut la căutări pe Internet citind multe, multe articole ... şi, în final, când nu credeam că mai găsesc ceva, am descoperit şi un articol scris de H.R. Patapievici care m-a ajutat să găsesc mai uşor în Youtube interesanta variantă Emerson, Lake & Palmer:



marți, 22 aprilie 2014

amiază paşnică...

... o minunată poezie de la cea care a fost contesă în Franţa (dar născută prinţesă Brâncoveanu):
''Ce proaspătă mireasmă de cătină, de coajă
  Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit ;
  Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă ;
  Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.
        Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele ;
        Şi iarbă şi sămânţă şi mugurul verzui,
        Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele ;
        Nu-i primăvară numai, deşi nici vară nu-i !
  Ce străluciri, ce poze de încântare pline !
  Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,
  Vibrează ca o roză roire de albine,
  Cu inimi parfumate şi guri spre noi tânjind.
        Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!
        Pe la fereste, storuri de trestii odihnesc;
        Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbră de răsură,
        Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.
   Nu simţi nimic, nici vârstă, nici doruri, nici regrete ;
   Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,
   Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete
   Pe pajiştea tivită de cerul de azur.
        Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde …
        Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir ;
        Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
        O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir !
                     (Anna de Noailles, ''Amiază paşnică'')
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana,_contes%C4%83_de_Noailles-

...gânduri de dimineaţă...

... este zi de sărbătoare! 
... ce pot să fac?! pot să citesc! 
... dar ce este mai uşor acum decât lectura pe internet ?! aşa am găsit câteva rânduri publicate de prietena mea Mihaela Brumar (în Art of Spirit )... şi m-am gândit să le postez aici pentru că mi-au plăcut !

'' Plouă, stropi de linişte se preling agale spălând porţile timpului şi luminile călăuzei. 
Fragmente de gând, rătăcesc căutându-şi visul care le-a pierdut, rostogolind în bălţile din alee razele unui soare timid. 
Aş opri vântul să-l întreb care este calea spre locul de întâlnire al anotimpurilor.
O iluzie în zbor, câteva mucuri de ţigară rătăcite pe alee, menţin realitatea în viaţă, îndepărtându-m
ă de senzaţia unei împliniri.
Glasuri mângâietoare sau revoltate îmi ţin calea, condamnându-mi iubirile şi păcatele.
Ce aprigă este durerea după fericire, şi cât de explozivă este fericirea după durere.
Alergiile parcului în trezie ascut simţurile din interior şi simt cum se prăbuşesc toate lumile trăite.
Mărturii ale pământului au dezlegat plânsul norilor căci într-o lume a libertăţii nimic nu este liber.
Îmi refuz orice întrebare căci răspunsurile ar tulbura liniştea ploii şi focul din privire.
Copacii, ca seniori ai trecutului, aduc omenirii certitudinea împlinirii.
Chiar dacă nu voi ajunge niciodată la locul de întâlnire al anotimpurilor, drumul meu le va cunoaşte pe toate, timpul fiind cel care va deschide şi închide calea.''

  (Text Energie Benefică)
  (Imagine Tablou " Dimineaţă în crîng " - artist plastic Emil Ciubotaru)

...influenţe şcolare ...

... cum să ne dăm seama când parcurgem anii de şcoală, care va fi în timp influenţa unui profesor asupra noastră ?!
... liceul, cu paleta diversă de profesori ce încercau să mă formeze practic pentru o meserie, a reuşit prin minunata profesoară de limbă franceză, să îmi influenţeze mult structura sufletească ...
... orele de franceză, audiţiile de discuri originale în limba franceză cu o muzică aparte de cea pe care o ştiam eu atunci, vizitele în particular acasă cunoscând astfel o altă faţetă a unei minunate personalităţi, mi-au deschis mult mai mult inima către poezia şi muzica franceză, către scrierile - e drept mai mult romantice - specifice literaturii franceze ...    
... nu cred că sunt o ''feministă'' dar ceva, ceva există în structura mea ...
... lecturile mele, de la vârstă fragedă şi până la maturitate, atât de bogate şi cam alandala, fără o ordonare a cuiva matur, au cuprins şi cărţi la care am fost atrasă de rezonanţa aparte a numelor, şi care au produs un anume freamăt în sufletul meu ... deci lecturi predestinate, aş zice eu acum...
... printre multele lecturi, aşa am fost atrasă de nume cu rezonanţă:  contesa de La Fayette,  Madame de Staël, George Sand, contesa de Noailles (prinţesă de origine română ...) ... nume cu o vibraţie aparte în inima mea ...
... am descoperit azi că una din aceste scriitoare (ca să le numesc simplu aşa deşi ele au reprezentat mult mai mult în epoca lor...),  Madame de Staël, s-a născut într-o zi de 22 aprilie ...  
... Madame de Staël Anne-Louise-Germaine Necker, baroană de Staël-Holstein - , liberală ca tatăl său, a avut partea sa de influenţă asupra literaturii din perioada dintre sec. XVIII-XIX, prin ideile sale filozofice despre femei, rolul lor social şi educaţia lor ...


... printre multele personalităţi ce au participat la întrunirile salonului său literar (continuator, pe un plan superior, celui pe care l-a avut şi mama sa) s-au numărat mari oameni ai istoriei universale: La Fayette, Noailles, Clermont-Tonnerre, Condorcet, Louis de Narbonne, Mathieu de Montmorency, Talleyrand, Benjamin Constant ... şi dacă ar fi să mă gândesc şi la faptul că este o perioadă în care a fost puternic şi Napoleon - care i-a interzis unele scrieri !!! 
... nume care pentru mine, cu atât cât am citit, au fost oameni atât de mari şi au influenţat atât de mult timpurile lor ... 
... chiar viaţa sa este un adevărat roman!
... ce să transcriu aici din multitudinea operelor scrise de această fermecătoare Madame de Staël (cu traduceri realizate şi de marele Goethe în limba germană...)?! ... mai simplu pentru mine, câteva pasaje găsite pe internet:
     ''... atât de uşor te poţi răni pe veci cu propriile tale gânduri!...''
     ''... politeţea este arta de a alege dintre gândurile tale...''
     ''... a înţelege tot înseamnă a ierta tot...''   
... e drept că mult mai mult am fost atrasă prin cărţile citite, de o altă personalitate: George Sand ...

P.S.
... la o lectură pe minunatul blog ''Literatura popoarelor'' al unei dragi prietene, Doina, am găsit o fragmente din ''Jurnalul intim'' al lui Henri-Benjamin Constant de Rebecque (o mare personalitate atât literară cât şi politică al timpurilor descrise mai sus, şi care a reprezentat o mare iubire pentru Madame de Staël Anne-Louise-Germaine Necker, baroană de Staël-Holstein).
... Benjamin Constant a spus cândva: ''Je ne suis pas la rose, mais j’ai vécu avec elle.'' 
... în aceste fragmente de jurnal, am descoperit şi o succintă descriere a minunatei Madame de Staël:
       ''...n-am văzut niciodată o femeie mai bună, cu mai multă graţie şi devotament, dar nici n-am văzut una care să aibă încontinuu exigenţe, fără să-şi dea seama, care să acapareze mai mult viaţa a tot ceea ce-o înconjoară şi care, cu toate calităţile ei să aibă o personalitate mai recunoscută; întreaga existenţă, minutele, orele, anii trebuie să fie la dispoziţia ei. Şi când ea se dăruie cu totul vârtejului, este un tărăboi cu toate furtunile sau cutremurele de pământ. E un copil răsfăţat, asta explică tot ...''   

luni, 21 aprilie 2014

icoane nipone...

... curiozitatea m-a trimis să cercetez pe internet câte ceva despre credinţa creştină din Japonia şi aşa am găsit că există Parohia Ortodoxă Română în Ito, Tokyo ... 
... am mai găsit postate 2 icoane minunat de frumoase - în stil japonez:
           

jucării din copilărie ...

... este zi de mare sărbătoare ...
... mă simt iar copil şi ... ce mi-a plăcut foarte mult când eram mică?! eram fascinată de lumea minunată din ... CALEIDOSCOP !!!
... ştiţi ce este un caleidoscop ?! acum nu l-am mai văzut prin magazine ...
... luam tubuleţul şi, punându-l la ochi ca pe un ochean (aşa îmi imaginam...), îl roteam uşor, bucăţelele de sticlă colorate se deplasau şi aşa ... intram într-o lume ireală, plină de jocuri inimaginabile...
... v-aţi jucat vreodată cu aşa ceva ?! 


despre un mare actor ...

... azi ar fi împlinit: 99 de ani ...

... pentru mine rămâne un mare actor ! o mare voce ! un OM ! 
ps:
mă bucur că tăticul meu are trăsături asemănătoare cu Anthony ...

...a doua zi de Sfintele Paşti ...

... şi azi este o zi sfântă !
... ne bucurăm de soarele ce (în sfârşit !!!) ne mângâie cu raze călduţe, atât de delicate ca şi când ne-ar mângâia sufletele atât de jilave de la zilele fără număr pline de ploaie ...
... tăticu şi mami sunt în grădina cea mare, aşezaţi pe băncuţa de sub caisul cel mare ... Puiu este sub bancă şi ronţăie, mulţumit, biscuiţii pătraţi (împărţiţi în mod egal de mami atât lui cât şi lui Leu - dar pe care treptat, prin părăsirea locului de către Leu, i-a şterpelit Puiu pâş-pâş pe toţi ...) ... eu asigur transporturi diverse din casă în grădină şi invers (am fost şi mai utilă mai devreme, când am măturat toată aleea de ciment ce leagă casa de poarta drumului secundar al gospodăriei!) ...
... grădina pare mulţumită, pe ansamblu... vrăbiile (''nepoatele'' lui ticuţu...) fac mare gălăgie ...
... ce poate fi mai frumos!?  

ploaia...

... e seară târzie ... 
... poate sunt puţin mai mult copilăroasă ... sau poate puţin prea visătoare ...
... ascult muzică şi treptat îmi aduc aminte ce diferite erau ploile de demult !
... mi-aduc aminte: eram la film, în oraş ... după terminarea filmului, ploaia care m-a întâmpinat la ieşire, era caldă şi atât de plăcută, prietenoasă ... şi am mers prin ploaie, fericită, cu rochiţa udă pe mine !
... de când mă ştiu iubesc ploaia fie pentru că am iubit poeziile - începând de la ''melc, melc, codobelc'' şi până la melancolicul Bacovia cu locuinţele lacustre -, fie pentru că am iubit cântecele, fie pentru că structura mea ţine de o zodie de apă ... ce poate fi mai plăcut decât să simţi pe faţă stropii curaţi şi plăcuţi ai ploii ! să simţi sufletul uşor ca un fulg, şi să râzi ca un copil ... 
... şi totuşi acum nu mai este aşa ... sau eu m-am schimbat ?!
... vine ploaia şi după bucuria de început, încep grijile: ori vine prea repede, ori vine amestecată cu vânt (uneori grindină), ori vine prea multă odată, ori durează prea mult ...
... am devenit oare prea materialistă ?! 
... ploaia este utilă - până la un punct - florilor noastre, pomilor noştri, în general întregii suflări din gospodăria noastră ...  
... când începe să plouă, acum, apa este prea multă, totul devine atât de jilav începând de la haine şi ziduri, până la pământul ce musteşte, pomii şi florile îmbibate, căţeii sătui de atâta moţăială în pătuţurile lor ... apoi şanţurile ce se umplu de atâta apă şi trimit apa spre interiorul curţii ... urmărind ştirile apocaliptice de la tv, ne pregătim şi câte o scară (''poate trebuie să ne refugiem în pod'') - deşi cum am putea să îi suim în pod pe Puiu şi Leu ?! 
... gânduri, griji ... prea multă responsabilitate ?!