sâmbătă, 30 iunie 2012

câte griji ... cu o grădină...

... ştiam că este nevoie de multă muncă într-o grădină ... ca să ai o mulţumire că toate sunt ok trebuie să fii tot timpul vigilent!
... micuţa începe cu ... ''rondul de dimineaţă'': cu ceaşca de cafea în mână, inspecteaza fiecare colţişor al grădinilor, însoţită de nelipsitul Puiu (la această rundă Leu doarme-a fost in rond de 'noapte') - ca un adevărat detectiv cercetează fiecare ''caz'' în parte: starea gardurilor, pomii, apoi: ardei, roşii, varză, ceapă ... nu scapă nici un ''eveniment'' de ochiul vigilent al micuţei ... controlează mai ales să nu fie ''dăunători'' care să fii atentat la buna sănătate a plantelor şi pomilor!...
... de obicei acţionează prompt, 'operează' ca un doctor: 'scurt' dar eficace!
... dacă este ceva mai grav (ce îi depăşeşte forţele de intervenţie), începe să se agite şi să vocifereze şi îl scoală pe ticuţu (care este mai leneş dimineaţa...): ''hai, că am văzut ...'' şi începe să îi spună despre 'eveniment' şi îl mobilizează pentru acţiune imediată ... dar bineînţeles, ca un redutabil 'căpitan' nu părăseşte corabia: supraveghează intervenţia lui ticuţu! ca să nu mai zic că este ca la meciul de fotbal - antrenorul care de pe tuşă strigă şi se agită - mai mult decât jucătorul!!!
... cel mai simplu este când descoperă săpăturile lui Leu: are punctele lui preferate pentru a săpa, oricât ar fi el certat pentru asta!!! sapă noaptea pe lângă atelierul lui ticuţu, formând gropi adânci ... o căuta şobolani sau, pur şi simplu, doar sapă?!... Micuţa (prima ieşită din casă dimineaţa) observă groapa, îl ceartă pe Leuţu şi îi zice: ''...o să vezi tu ce îţi face ticu pentru ce ai stricat!" ...  iar ticuţu (mai tărziu când începe activitatea, iar Leu doarme după rondul de 'noapte') repară tot ce a stricat ''băiatul'', se ''face'' că îi zice câteva lui Leuţu (dar nu prea mult ca să nu se supere prea mult Leu) şi apoi îl mângâie şi îi zice : ''băiatul lui ticuţu, cel mare, drag şi cuminte!''
... când săpăturile sunt pe lângă gard, acolo este clar că au colaborat amandoi: şi Puiu şi Leu (Puiu îl însoţeşte, îl sprijină moral - dar Leu sapă ...)  ... posibil că vin câini din afară, pe lângă gard şi îi enervează provocându-i ... în acest caz, stricăciunea este mai greu de reparat, bodogăne mai mult ticuţu... dar ce să facă, sunt ''băieţii'' lui ...
... acum , ce să zic: am intrat şi eu în acest joc - al vigilenţei asupra stării de sănătate a grădinilor!!! am fost 2 zile în concediu de odihnă (plus weekend-ul) şi m-am bucurat din plin de natura din gospodăria noastră!
... am udat de ... 'mi-au sărit capacele'...
... dar am beneficiat şi de un 'regal': am făcut baie în mijlocul florilor şi ciripitul păsărelelor, în grădină, într-un vas mare, albastru (cu apă încălzită la soarele fierbinte...), cu o pălăriuţă albastră (!)  pe cap - ca să nu fac insolaţie de atâta bălăceală la soare... şi am uitat de griji, necaz, durere ... parcă am fost în ... RAI  !
... apoi, ca să mă întorc la vigilenţă (că era să uit de asta!), am fost cu un ochi spre OMIDĂ (vecinii au pomii plini de omizi - şi nu fac nimic!) şi cu un ochi spre GĂRGĂRIŢĂ ...de credeam că o să ajung şaşie!!!
... ştiam că omida nu îmi este dragă demult ... dar gărgăriţa mi-a fost simpatică până acum, în această vară!!! de mică, cum găseam o gărgăriţă (erau atât de puţine!) mă înveseleam, o puneam pe mână şi îi cântam: 'gărgăriţă-riţă, unde oi zbura, acolo m-oi mărita!'
... acum sunt sute, cred că este o invazie şi aşa am devenit : criminală în serie de ... gărgăriţe!...
... într-adevăr că sunt singură - or fi venind atătea ca să îmi arate, mai convingătoare prin număr, unde m-oi mărita!? ... nici-o speranţă pentru măritatul meu, acum, după atâtea 'asasinate cu sânge rece'! 
ps.
Regrete...
ce pot sa spun in apararea mea?! ... frica de daunatori, lipsa de informatii sau, mai bine zis , comoditatea de a cauta informatii … am facut un gest urat fata de GARGARITE ... nu cred ca merit sa fiu iertata de ele ... dar, macar, pentru CONSTIINTA mea eu zic gargaritelor: IERTARE!

vineri, 29 iunie 2012

miercuri, 27 iunie 2012

de ce ... Japonia?

... am găsit de cuviinţă că ar trebui să vorbesc puţin şi despre ... un mic colţişor al sufletului meu ... 
… uneori mă gândesc că nu are nevoie nimeni de interioritatea mea (mulţimea acumulărilor spirituale)... alteori zic: ‘dacă eu nu spun - atunci cine să vorbească şi despre lucrurile acestea atât de reale dar nevăzute de ceilalţi de lângă mine?!’
... familia mea a călătorit mult prin ţară şi a locuit în regiuni atat de variate... mi-a rămas, inconfundabil, în memorie, mirosul vagoanelor căilor ferate, zgomotul specific gărilor (cu megafoanele care anunţau trenurile care veneau sau plecau ...), murmurul vocilor din sălile de aşteptare ..., numărul bagajelor (întotdeauna multe) şi eu aşezată, ca un mic gardian, lângă ele ... ca să nu dispară ceva, cât timp micuţa cumpăra bilete de tren sau ... cine mai ştie ce căuta?! ...şi era cel mai adesea frig, că îmi aduc aminte de frigul care îmi îngheţa, cel mai adesea, picioruşele ....
... am copilărit, până la vremea şcolii, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, pe meleagurile legate de familiile micuţei şi ticuţului, şi mai mult în cadrul ramurii din partea micuţei (chiar dacă au fost atâtea familii în viaţa micuţei mele...)
... am avut o copilărie frumoasă: eram răsfăţată, veselă şi prietenoasă cu toată lumea, gata să dau un ajutor oricui aflat în suferinţă (eram o mică soră-asistentă-doctoră)...
... începând şcoala, locuind departe de meleagurile de origine ale familie, toată perioada veselă a copilăriei s-a depărtat de mine şi, încet-încet, am început să cresc devenind altfel, singuratică, fără grup de veri şi verişoare pentru timpul liber (aşa cum au majoritatea copiilor), inadaptată la viaţa socială de pe meleagurile unde părinţii mei s-au aşezat definitiv, tot timpul în căutarea (zadarnică) de a avea prieteni/prietene (prietenia-sau mai bine zis afinităţile de grup-se realiza pe alte criterii-am descoperit treptat în jurul meu) ...  
... am fost un copil cuminte, simplu-în linii mari …
…dar cu un colţilor ascuns, undeva atât de adânc în sufleţelul meu, unde atâtea ‘necunoscute’ se adunau  ... aşteptând un moment favorabil desluşirii mecanismelor ce le-au produs …
... târziu, pe la 10 ani, am avut un ‘dar’ de la Bunul Dumnezeu …o surioară ... care mi-a umplut o parte din golul sufletesc ... devenind jucăria vie a mea … şi căreia m-am dedicat, ca o ‘cloşcă’…
... am  încercat să-mi fac datoria: în viaţa de şcoală şi viaţa de familie, zilnic, aşa cum am înţeles eu noţiunea de ‘datorie’... unele le-am reuşit bine, altele mai puţin bine ...
... pentru multele 'necunoscute' acumulate/ţinute în interior ('intrebările vârstei')- încercând să le descopăr singură mecanismul- m-am afundat cu o poftă neobişnuit de mare... în lumea cărţilor ... singurele pe care le credeam pline de informaţii ... de mic copil am iubit enorm cărţile ... aşa am ajuns să ‘mănânc’ cărţile, tot timpul aveam o carte cu mine … din bibliotecile vecinilor, de la biblioteca şcolii/liceului/facultăţii … dar am avut lecturi nedirijate (fără o tematică spirituală), citeam despre ceea ce mă preocupa pe mine în acele perioade şi, de multe ori, ceea ce găseam-chiar şi cărţi prea grele pentru vârsta mea … bineinţeles că am citit şi cărţile recomandate de şcoala ca lecturi particulare … paleta lecturilor a fost diversă: povestiri, poveşti, basme, poezii, aventuri, dragoste, război, istorie, călătorii …
… citind mult am devenit şi mai interiorizată, reflectând la multele informaţii primite prin lecturi şi încercând să le clasific în memorie – cu forţa intelectuală a momentului!!!
… evadarea din mediul neclar mie, plin mai la tot pasul de contradicţii între vorbă şi faptă, am împletit-o cu atracţia pentru alte plaiuri/culturi/civilizaţii şi dragostea de carte… pe parcurs ce am cescut, neputând călători (lipsa fondurilor necesare...), cărţile de călătorie - scrise de persoane cunoscute sau necunoscute, unele mai célèbre, altele mai puţin – mi-au descris colţuri cât mai îndepărtate pe glob/obiceiurile popoarelor/personalităţi marcante ale istoriei acelor meleaguri …
… creşteam şi … evoluam şi altfel … dar mi-era greu să fac o distincţie între ce citeam şi lumea care mă înconjura …
... veşnic copil credul, pentru mine toate persoanele întâlnite erau - sigur - persoane pozitive, le credeam vorbele, pentru că şi eu eram cu gânduri curate – neavând experienţa acumulată pe propria piele (=nu mă ‘’fripsesem’’) ca să înţeleg că unii oameni vorbesc despre ceva şi gândesc cu totul şi cu totul altceva ... m-am maturizat, m-am 'fript' de 'n' ori ... dar, în continuare, nu pot înţelege ca în relaţiile dintre oameni să existe minciună/ ambiţie/ răutate/ invidie = într-un cuvânt: lipsă de fair-play... ... există atât de mult loc sub soare pentru toţi ... conlucrând putem realiza atât de multe ...
… nu cred că există multe colţişoare de pe glob despre care să nu fi citit, încercând să cunosc câte ceva din specificul lumii … dintre toate ţările vizitate imaginar, cea pe care am găsit-o ca cea mai plăcută şi apropiată de structura mea sufletească şi de simţirea mea ... a fost Japonia …
… am şi fost numită într-o perioadă de timp ‘japoneza’, de cei apropiaţi mie … (micuţa mea chiar a avut o perioadă de timp un aspect clar de japoneză; ticuţu avea porecla de ‘chinezu’ pentru că cei din grupul lui de prieteni îi ştiau mai bine pe chinezi!!!)   
… aşa de mult îmi plăcea ce întâlneam în lecturile mele, încât încercam să experimentez în practică!un exemplu-puţin hilar-mult timp am mers ca o japoneză (chiar dacă nu aveam kimono) …
… acum - după atâţia ani de când sunt ataşată sufleteşte de Japonia - pot să analizez mai uşor ce anume din structura mea mi-a înlesnit apropierea de această lume care mie mi-a pătruns uşor drept la inimă:
   -curiozitatea şi dorinţa de a descoperi mecanismul interior al fiecărui lucru/eveniment ...
   -tot ce am învăţat sau am asimilat ca meserie, le-am adaptat la stilul meu (bun sau mai puţin apreciat)…
   -de mică mi-au plăcut lucrurile de format mic, delicate-încercând sa realizez lucruri aparte şi să le perfecţionez-: am cochetat cu versificarea/rima uşoară,  cu desenul şi apoi pictura (îmi plăceau acuarelele ... şi jocul frumos pe hârtie cu culorile variate...), cu sculptura (am realizat la cercul de sculptura, la casa pionierilor, o casetă lucrată în lemn, cu ustensilele specifice: daltă mică, etc.), am cunoscut la lucru manual aproape toate stilurile (realizări de desene pe hârtie milimetrică, lucru croşetat, lucru cu andrele, lucru la goblen, lucru de croitorie …)  
   -mi-a plăcut şi îmi place să migălesc mult la un lucru până îl definitivez,  cu multă răbdare tot timpul eu primeam - la şcoală sau de la micuţa mea - lucrurile ce necesitau migală şi multă răbdare (să însăilez, să festonez, să realizez floricele mărunte şi complicate coloristic)…
   -am îndeplinit - obedient - fără 'a comenta’, sarcinile de realizat (în familie-la şcoală-la serviciu)  încercând să îmi mobilizez forţele pentru a depăşi obstacolul respectiv …
   -mult mai târziu, la maturitate, am descoperit plăcerea de a fotografia, de a avea şi păstra - fizic - imaginea unei zone plăcute mie … şi aşa am devenit fotograful familiei … cu sute de fotografii cu membrii familiei, cu florile grădinilor noastre…
   -am descoperit lumea interesantă a … masajului (şi alte tehnici exotice, spirituale...) dar pe care le-am experimentat în familie (departe de lumea exterioară-din puditate şi mai ales pentru a nu fi ridiculizată de cei care se pricep mai puţin la ... practicile exotice ...) încercând să ajut, rapid, prin diverse metode - combinate de mine cu ajutorul 'darului' primit de la Bunul Dumnezeu - la refacerea stării de bine a organismului (mai ales descoperind în diversele întâmplări din familie, cât de ineficient şi tardiv este ajutorul dat de sistemul medical de pe la noi)…
  -îmi place viaţa ordonată (nu haotică), ghidată după reguli clare şi respectate de toată lumea … îmi place omul care realizează lucruri trainice dar şi pe baza unor norme de frumuseţe/arta … ca să am un moment de relaxare într-un spaţiu plăcut mie, sunt în stare să muncesc mult timp - chiar dacă efortul este mai mare faţă de timpul acordat, în final, plăcerii respective…
  -îmi place omul modest - nu îmi place să vorbesc despre mine, despre realizările mele (multe sau puţine); mai mult evit să discut pentru a nu se creea falsa părere că mă laud cu ceea ce poate este chiar bun în ceea ce am realizat (şi mai ales ca să nu trezesc antipatii şi invidie - asta descoperind in jurul meu cu multă uşurinţă)...
  -îmi place să mă înţeleg cu toţi oamenii, indiferent de rasă sau poziţia socială, nu-mi plac 'relaţiile încordate'/certurile, am învăţat că cel mai înţelept cedează primul (chiar dacă preţul plătit nu este plăcut), îmi place să mă 'lupt' cu mine pentru a reuşi autoperfecţionarea; uneori am dat drumul lacrimilor (neascunzând asta de cei din jur-pentru că nu puteam să ma sustrag privirii lor!) pentru imposibila situaţie în care mă aflam (inutilitatea conflictului respectiv şi consumului energetic!) - chiar dacă aceste lacrimi au fost interpretate altfel, după concepţia celui aflat în apropierea mea în acele clipe-; după lacrimi, intrând în blocaj verbal pentru periaodă lungă de timp (acesta fiind specific mie, de când mă ştiu-ca autoprotecţie de a mai comenta ceva!!!) cu imposibilitatea de a ieşi din această stare uşor!!!...  
  -apar probleme: nu pierd timpul ca să mă plâng/să mă văicăresc - trec la găsirea unei soluţii/ rezolvări, rapid, pentru a ieşi din situaţia respectivă - cu cât mai multă responsabilitate ...  
  -interiorizez adevărata emoţie/bucurie (mai ales) ... pentru mine este mai mare sentimentul trăit în adâncul inimii ... departe de o privire străină care mi-ar ştirbi din bucurie/ar ridiculiza poate mica mea bucurie dar curată ... este un pudism greu de explicat altuia ...
  -şi câte multe altele … e greu să vorbesc chiar de toate …
     Totuşi, cred că mai este ceva … greu de definit în cuvinte … care m-a atras şi mă atrage către Japonia … nu vorbesc de atracţia către o lume exotică … eu am încercat să mă apropii de viaţa japonezului de rând, să simt viaţa lui cotidiană, traiul efectiv:  şcoala, munca în societate, viaţa domestică, distracţia – participarea la mersul comun al societăţii – ce dotări are, cum reuşeşte el să treacă cu bine, în fiecare zi, peste obstacolele care apar într-un mediu nu tocmai prielnic …
     Îmi place ţara în care m-am născut, am participat la orice activitate la care am fost solicitată pentru a realiza/îmbunătăţi ceva (până în 1989) ... am crezut în încercările de schimbare într-o societate normală - după 1989 ... am cunoscut de aproape multe momente 'curate' spiritual ... am experimentat pe viu fenomenul 'Piaţa Universităţii' ... am încercat să îmi folosesc votul pentru a fi cetăţean activ ...
 ...  degeaba!!! trăiesc într-o societate construită de stalinişti şi comunişti - prin distrugerea normalităţii unei lumi bogate material şi spiritual - şi preluată de copiii-copiilor-copiilor acestor distrugători şi utilizată după bunul plac ... 'omul nou' (construit de regimul dinainte de 1989) este uşor de manipulat ...
     EU CE POT FACE PENTRU O LUME MAI BUNĂ - PE CARE O DORESC DIN TOT SUFLETUL ... ZI DE ZI PARTICIP LA ACTIVITATEA COTIDIANĂ CU CALM, CU O DESCHIDERE POZITIVĂ CATRE ORICE SARCINĂ/SCHIMBARE CE APARE CONSTRUIND ŞI RESPECTÂND BUNUL SIMŢ (GLASUL INTERIOR) ... CU O MARE CREDINŢĂ ÎN BUNUL DUMNEZEU DAR ŞI CU FRICĂ DE DUMNEZEU ...
   ... acum, ce să zic: O FI BINE ?!...N-O FI BINE !?- în momentele când sunt necăjită de ... ceva, un reazem moral îl găsesc în lumea aflată atât de departe de mine ... Japonia! mă ajută moral să depăşesc momentele grele, să îmi revin (aşa cum reuşesc şi japonezii ca să treacă zâmbind peste greutăţi) ... simplul fapt că vizionez ceva, plăcut mie, la tv ''NHK World'' (singurul post tv din lumea japoneză pe care îl pot viziona) ... îmi face bine !!!
  ... dar postul tv ''NHK World'' sau o carte despre Japonia sau un film/blog despre Japonia mă atrage şi cand sunt veselă ... asta face parte din obişnuinţa vieţii mele...

duminică, 24 iunie 2012

obiceiuri de nuntă ... japoneze


    ... cred că ştiu multe despre obiceiurile de nuntă de pe meleagurile noastre ...
   … cred că în timpurile mai îndepărtate, totul o fi avut alt aspect, o fi avut o altă importanţă, or fi fost mai frumos gândite toate … la o nunta ...
   …dar acum, pe meleagurile noastre, o nuntă a devenit mai mult afacere/sursă de produs bani ... să ţii minte la cine ai fost, ce sumă ai dat, cu cât se actualizează ‘darul’ (dacă nunta a fost mai demult!!!) … câte persoane ai avut la nuntă,  unde a fost organizat evenimentul, ce personalitate a fost ‘naşul’, la ce biserică a fost slujba, câţi preoţi au ţinut slujba, câte maşini, ce costumaţii au avut toţi şi de pe ce meleaguri cumpărate, ce mâncăruri, o nuntă la oraş (la restaurant pentru cei tineri şi mai cu 'valoare', maşini, etc ...) şi apoi nuntă la ţară, la cort (pentru cei de rang inferior dar care au 'datorie' să vină la nuntă...) şi câte şi mai câte ‘fiţe’ …
   … nu vreau să supăr pe nimeni cu ceea ce scriu eu … dar nu-i ok!!!
   … eu cred că se uită de adevăratul motiv care stă la baza evenimentului unei nunţi: unirea a două suflete pentru o viaţă, pentru a realiza ceva important împreună !!! nu ştiu, în ziua de azi, câţi din miri ce trec prin ceremonia nunţii, mai au timp să se gândească la ceea ce simte sufletul lor, câţi ascultă cu luare aminte
cuvintele rostite în jurul lor?... se află într-un 'vârtej' (ca o 'tornadă' - că tot a devenit la modă şi pe la noi!) din care se gândesc cum să iasă cu bine, să nu iasă datori, în pierdere ! de aceea cred că nici nu durează multe din căsniciile timpului actual ... prea multă afacere în orice!
   … ştiu că eu am găsit o adevărată evadare a sufletului şi gândirii mele în lumea de pe arhipelagul nipon!
   ...  sunt diferenţe notabile între cum este ‘privită’ o nuntă la noi şi cum este în Japonia!!!
    ... şi mai ales, a fost şi este pentru mine o mare întrebare: cum pot japonezii să fie atât de moderni dar şi atât de tradiţionalişti ?!
    ... am inteles ca sunt 2 curente: stilul occidental si stilul japonez (mai scump)! nu stiu care este proportia între japonezii care aleg o nuntă în stil occidental şi câţi aleg tradiţia japoneză ...
        nunta în stil tradiţional, JAPONEZ: ... ce am înţeles eu ... că în Japonia se dă importanta cuvenită aspectului/ esteticii/ calităţii în cadrul importantului eveniment numit ''nuntă''…  
    …japonezii având o atracţie mare către teatrul de calitate (cred eu!) ... iubind şi respectând prea mult trecutul şi marile personalităţi ale istoriei japoneze, căutănd să păstreze nealterat specificul vieţii japoneze (în faţa ''valurilor comerciale''  … şi căutând modele demne de urmat, folosind semne şi simboluri importante în societatea japoneză ...şi realizând ca de obicei, corect şi serios, şi acest mare eveniment din viaţa a două persoane (şi a membrilor familiilor respective)!!!
    ... ce am aflat eu din obiceiurile japoneze de la nuntă?…
    ... există un ritual al logodnei ... cu schimburi de cadouri între logodnici ... dar darurile sunt tot simboluri : ''virtutea feminităţii'' (un brâu=obi - pentru logodnică) şi ''fidelitatea'' (o piesă de vestimentaţie mai intimă=hakama - pentru logodnic) ...
    ... există un ritual al nunţii: ritualul la casa miresei, ritualul la templu cu cei doi miri, ritualul legat de mireasă - schimbarea vestimentaţiei - pe drumul spre casa mirelui, petrecerea de a doua zi cu prietenii intimi ai mirilor ...
    ...  (există si un dar = bani în plic, am înţeles ...)
    … totul axat pe esenţa evenimentului ( sentimente, bineînţeles, dar şi … o căsnicie care să dureze, să reziste şi la bine şi la rău …, fiecare cu responsabilităţile sale), ceremonial şi mai puţin pe latura distracţiei (fără mare repertoriu poetico-muzical …şi, cred eu, fără ‘beţiile’ de pe la noi)...
    ...  totul este mult mai scurt în durată: ritualul religios cam 30 minute, petrecerea cu cei mai apropiaţi noului cuplu, după nuntă, vreo 3 ore .... asta ca să descriu în câteva cuvinte nunta japoneză...
    ...  dar ceea ce cred eu: costă să ai superbele costume japoneze! cred că tradiţionalul costă mult! un kimono de calitate este enorm de scump!  
    ...  am căutat câteva imagini şi am încercat să salvez câteva fotografii cu imagini de la o nuntă japoneză - ritualul religios de la templu (shintoist, cred):
   


    ... frumoşi, nu-i aşa?
    ... la japonezi mai este încă obiceiul ... ''căsătoriilor aranjate'' ...
    ... am spus cândva că sunt atrasă de foarte mulţi ani de viaţa japoneza ... ceea ce încerc acum este să caut diverse aspecte ale vieţii cotidiene căutând modele bune de urmat şi în societatea românească! nu ştiu dacă este chiar totul un bun exemplu ... dar cu cât încerc să analizez obiceiurile japoneze, descopăr şi mai multe aspecte care îmi plac!
    ... cred că ceea ce imi place ... este sistemul constituţional de moralitate şi valoare ... şi cuvinte (aproape dispărute pe la noi!!!) : RESPECTUL ! BUNUL SIMŢ !

despre ... gişin!

          ... o lectură dragă mie este citită şi răscitită, analizată ...
          ... aşa şi ''Ogio-san'' (=''Domnişoare'') de Ioan Timuş ...
          ...pentru că mi-a plăcut mult un pasaj referitor la ... gişin (=cutremur de pământ), încerc să îl redau mai jos pentru cei care nu au întâlnit în lecturile sale acest scriitor, demult ''plecat'' dintre noi:
    ''... Nicăieri pe glob, marea sau oceanul nu au adâncimea din jurul Japoniei. Spre coasta de Răsărit s-au măsurat aproape 8500 de metri. Cât Everestul! Dacă toată apa ar dispare şi ar dezgoli fundul mărilor, s-ar vedea de-acolo ridicaţi, nişte munţi de două ori mai înalţi decăt Alpii şi sus, pe creastă, Împărăţia Soarelui-Răsare cu căsuţe de lemn îngrămădite sau risipite peste tot. Când baza lor se mişcă oricât de milimetric, cum să nu se simtă sus pe ei, cutremure catastrofale?''

respectul cuvenit ... vârstnicilor in Japonia

        ... ciudate 'timpuri' pe meleagurile noastre ... dacă mă gândesc din ce în ce mai mult la societatea ciudată ce este acum dar şi la cea ce este în plină creaţie, pentru generaţiile viitoare ?! ... ce legături există între cele 3 categorii mari: tineri, adulţi şi vărstnici?
        ... dacă ai trecut de 35 ani - maxim 40 de ani, deja începi să ai probleme în a găsi un loc de muncă ... ce să mai zic despre cei ce au trecut de 50 ani ?! eşti considerat bătrân, nu mai corespunzi unui loc de muncă bun ... cine mai are nevoie de experienţa ta?! eşti considerat ''depăşit'', nu mai eşti în trend ! ''acum sunt alte timpuri, alte cerinţe !!! ''  ... se caută oameni tineri, care ştiu frazele noi ce trebuie rostite oriunde şi oricând, departe de o verificare practică elementară, într-o activitate de producţie efectivă, cu legături nevăzute între sectoare, ca într-un stup unde fiecare are un rol bine definit şi strâns legat unul de altul, ca rotiţele unui ceasornic bun ... 
        ... toţi se pricep să vândă dar câţi ştiu să producă ceva, efectiv?! meseriile care necesită efort fizic nu mai au căutare ...
        ... rolul vârstnicilor la noi: buni dacă au pensie (nepoţii au ce lua de la ei!) , buni dacă mai pot munci, de preferinţă pe la ţară ...
       ... nici vârstnicii nu-i plac pe tineri (îmbrăcaţi în haine diferite de tradiţia celorlalte generaţii, cu telefon mobil şi căşti, jocuri electronice, facebook sau twitter, atraşi de cu totul alte preocupări decât cele legate de învăţătură şi muncă), care îşi ''trăiesc'' viaţa la oraş - departe de muncile care murdăresc ... ''ce mai tineret ...  pe vremea noastră era altfel!'' cine va munci pentru acest tineret când se vor ''duce'' cei vârstnici?
        ... respect?! bun simţ?! ce este asta, pe la noi?! 
        ... pe arhipelagul nipon ? bineînţeles o altă lume! nu ştiu dacă mai bună dar ... ştiu sigur - este bazată pe respect ...
        ... una din sărbătorile naţionale (devenită naţională din 1954) este şi ... ziua respectului faţă de cei în vârstă ...ziua seniorilor ... sărbatoriţii având peste 70 de ani...
        ... organizarea sărbătorii, din partea societăţii, diferită de la regiune la regiune: cu urări de sănătate şi viaţă lungă, mulţumiri pentru contribuţia adusă societăţii; cu cântece şi dansuri prezentate de cei mici, într-un cadru festiv; cu obento adus acasă la fiecare bătrân de către voluntari; se vizitează mormintele vârstnicilor decedaţi şi le sunt aranjate locurile de odihnă ...
        ... iar bătrânii japonezi participă fiecare la sărbătoare în mod diferit, în funcţie de starea sa de sănătate: plimbându-se prin parcuri, utilizând biciclete, vizitând muzee şi temple, cântând la tobe sau chiar purtând altarul tradiţional shinto-ist, portabil, împreună cu cei tineri...

        ... dar în Japonia, vârstnicii nu sunt serbaţi într-o anumită zi şi apoi uitaţi ... ei fac parte din societatea activă (gospodăria tradiţională japoneză este formată din trei generaţii) ... au abilitatea de a face faţă problemelor zilnice: cumpărături, plimbare, cu abilităţi intelectuale bune (citesc, merg la bancă pentru a deschide conturi, vizitează prietenii) , care mai au mici magazine, singuri ... voinţa oamenilor de a lucra peste vârsta de pensionare este puternică în Japonia ...
        ... într-o perioadă (mult înainte de tsunami-ul din 2011) chiar auzisem de dorinţa patronilor ca angajaţii să mai plece şi în concedii de odihnă ... 
        ... mai există predarea ştafetei la meserii tradiţionale, vârstnicii fiind fericiţi că există încă tineret care ''să fure'' meseria pe care ei au practicat-o cu drag ...
        ... despre nivelul de mentalitate japonez: după tristul eveniment din 2011 (cutremurul şi tsunami-ul) am auzit despre ''Corpul Veteranilor Calificaţi'' (circa 180 de membri cu vârstele între 54 şi 78 de ani, bărbaţi  şi femei, universitari pensionaţi, operatori de buldozere, muncitori în construcţii, ingineri, dar şi foşti membri ai forţelor de apărare japoneze): considerând că sunt generaţia responsabilă pentru crearea centralei nucleare de la Fukushima şi dorind să ferească generaţia viitoare de a fi expusă la radiaţii ... au hotărât să repare sistemele de răcire  ale reactoarelor, la centrala Fukushima, expunându-se la radiaţii... deci ONOARE ...TRADIŢIE ...
         ... SAMURAII!!! KAMIKAZE morderni!!!!
         ... există însă şi batrâni rămaşi singuri  ... demni în a-şi accepta propriul destin ... şi cu ruşinea, tot tradiţională, care îi împiedică să ceară ajutor ... şi care se sting în singurătate... am înţeles că societatea japoneză încearcă să-şi îmbunătăţească legătura cu cei singuri, să organizeze tot soiul de activităţi care să-i scoată pe bătrâni din case, împart fluturaşi şi încearcă să păstreze legătura cu ei...