sâmbătă, 1 octombrie 2016

jurnalul (168)



Astăzi ... vineri, 30 septembrie, ora 00.11
Afară ...  şi în casă - este linişte, toţi dorm - excepţia o reprezint eu care nu mi-am scris pagina de ''jurnal''!
Mă gândesc ...  că parcă a zburat luna septembrie !!!
Ceea ce  am învăţat ...  am încercat să şi aplic în viaţa mea de toate zilele - cu speranţa că poate voi îndrepta ceva... dar greu se poate îmbunătăţi !!!
Sunt recunoscătoare ...  Bunului Dumnezeu că trăiesc !
În bucătărie ...  iar sunt singură - ora este târzie, eu cu leptopul şi tv-ul... aaaaa, am uitat: mai sunt în plină activitate frigiderul şi ceasul de pe perete...
Sunt ...  în pijamale...
Citesc ... din ce în ce mai rar... 
Aştept ... cu nerăbdare îndeplinirea unei dorinţe, mâine după amiază ! 
Din cele ce am mai bifat ...  săptămâna aceasta se numără diverse activităţi mărunte, cotidiene, care nu prea se observă dar sunt necesare... apoi am renunţat la multe din roşii - le-a trecut timpul, sărăcuţele ! am strâns aracii şi i-am depozitat pentru la anul ! ieri am pierdut ziua aşteptând şi telefonând - deşi nu îmi place să aştept... azi am avut un drum de aprovizionare la magazin, apoi am trecut în grădină ca să sap o bucată eliberată de roşii... a trebuit, cu tristeţe, să tai un salcâm (din acre s-a rupt o bucată la ultima furtună...) şi l-am curăţat cu răbdare până la ultima crenguţă... apoi am săpat toată zona şi am trecut la următoarea, aflată în apropierea caisului...  spre seară, am ajutat-o la gogoşi pe mami şi apoi am revenit la săpat până am terminat activitatea ! după masa de seară, am descoperit că mă doare tot corpul - am făcut febră musculară...          
Aş vrea să ascult ... şi să vizionez, în reluare, emisiunea de la B1 TV cu horoscopul săptămânii viitoare... oricum o să urmăresc şi emisiunea cu doamna Cojocaru, la România TV...
În casă ...  este acceptabilă temperatura - afară este frig... curios este că, în timpul zilei, afară devine cald şi înăuntru se răcoreşte...
O preferinţă mai nouă ... este că încerc să uit de supărări muncind ore în şir în grădină...
Mi-aş dori ... o sâmbătă şi o duminică liniştită !
Aici este o imagine : din grădină, cu aleea noastră de ciment pictată simpatic de către graurii ce vin în stol după ce au mâncat până s-au săturat boabele de struguri de prin vii:
 

 

cine sunt eu ?

... o întrebare pe care mi-am pus-o şi eu adesea... dar prietena mea virtuală, doamna Ludmila, scrie aşa de frumos pe această temă (Ludmila Vârlan Turcu):
 ''Cine sunt eu?
  Ce caut pe Pământ?
  Ştii, uneori, îmi pare
  Că-s o frunză-n vânt
  Purtată pe cărări de gând.
  Ce rătăcită-şi cată leac -
  Un ram, să prindă la putere.
                             Cine sunt eu?
                             Fărâmă mică
                             Dintr-o îndepărtată stea.

                             Fir de nisip
                             Care se scurge-ncet
                             Prin labirintul timpului discret.
  Cine sunt eu?
  Un simplu trecător
  De zile cerşetor
  Ce-n dimineaţă se oglindeşte
  În apa lină de izvor
  Să mai trezească un fior.
                             Cine sunt eu?
                             Iubire-mpărtăşită,
                             Prin lume risipită
                             În frumoase flori.
                             De soartă dusă în ispită,
                             Apoi rămasă singură, neliniştită.
  Cine sunt eu?
  Petala unui trandafir
  De brumă sărutată.
  Îngenuncheată
  În faţa neputinţei...
  Şi roabă veşnic-a credinţei.
                             Cine sunt eu?
                             Un vis fugar,
                             Desprins dintr-un mărgăritar,
                             Care mă duce pe alei de Paradis
                             După o tainică sclipire
                             Pierdută-n nemurire.
  Cine sunt eu?
  O întrebare fără de răspuns,
  Nimic pe jumătate
  Nu mi-ar fi de-ajuns!
  Pe-altarul mântuirii
  Nu voi pune inima trofeu,
  Cu mine voi lua-o
  S-o mai intreb din când în când
  Cine sunt eu?
''
               (LUDMILA VÂRLAN TURCU, ''CINE SUNT EU?'')

vineri, 30 septembrie 2016

libelula...

... am trecut de zilele toride ale verii şi mi-am adus aminte de câteva ori, în această perioadă, că nu am văzut măcar o libelulă !!! probabil că de vină este uscăciunea !
... cât de graţioasă este o libelulă ! atât de străvezie, de delicată !


joi, 29 septembrie 2016

e toamnă iar...

... cu gândul la minunata galbenă gutuie, retranscriu câteva versuri scrise de o prietenă virtuală, doamna Ludmila (Ludmila Vârlan Turcu ):
   ''E toamnă iar... şi iar gutuia-i coaptă,
     Vrăjită o privesc ca pe-o minune,
     Menită împreună să ne-adune
     Aprinde-a sa lumină înţeleaptă.
                     De la fereastră adie cântu-n şoaptă,
                     Mă-mbată aroma vremilor străbune,
                     E toamnă iar... şi iar gutuia-i coaptă,
                     Vrăjită o privesc ca pe-o minune.
     Ce scurtă-i clipa! Urc pe-o altă treaptă,
     În urma mea încă un vis apune.
     Şi m-aş opri! Dar gândul îmi tot spune:
     - Grăbeşte-te, că timpul nu te-aşteaptă!
                     E toamnă iar... şi iar gutuia-i coaptă.''
   (LUDMILA VÂRLAN TURCU, ''E TOAMNĂ IAR'')
dar şi câteva date interesante despre galbena gutuie:
                   

luni, 26 septembrie 2016

zile ale vieţii noastre...

... ori de câte ori citesc postările prietenei mele virtuale, doamna Laura Schussmann, sunt uimită de cuvintele atât de potrivit alese pentru a exprima ceea ce simţim şi dorim cu toţiiLaura Schussmann );

     ''Sunt zile și zile în viața noastră... Și viața își are zilele ei. Când ne trezim cu soarele în suflet, când plouă... a deznădejde... Când am vrea să cucerim lumea... când am vrea să nu ne amintim în ce zi suntem... Când am vrea să ne îndrăgostim nebunește, când nu am mai vrea să știm ce este iubirea... Când ne-am dărui și pe noi căci ne simțim atât de buni și de darnici, când ne apucă un egoism de nici măcar o privire nu am mai împarți cu cineva... nici măcar cu noi înșine...
       Când ne simțim atât de frumoși că și oglizile din casă ne aruncă priviri de admirație înapoi... când nici măcar întunericul absolut nu ne mai poate ascunde de noi înșine... Când ne place să ne jucăm chiar și pocker cu viața, când parcă jocul nu mai are nici un farmec... și sensurile nici măcar ele nu mai au nici un sens ..
       Sunt zile și zile în viață noastră... Sunt așa zile că dacă ai fi floare te-ai lăsat iubit și de soare și ploaie în același timp... și sunt așa zile în care dacă te simți soare, ai dori să devii brusc ploicică racoroasă de primăvară... Dacă ai fi pasăre, ți-ai face cuibul pe cel mai înalt vârf al universului și să poți să zbori înapoi și înainte în valsuri de pană... și sunt zile și pasăre ai fi... ai vrea să existe doar copaci fără frunze... căci parcă ai rămas fără zbor...
Dar indiferent ce zile sunt și indiferent ce ne simțim a fi... să nu uităm ce suntem... de ce suntem... și că am putea rămâne flori dacă am vrea... am putea zbura ca păsările căci aripi avem și doar trebuie să le simțim adevărata greutate pe umerii noștri de îngeri... să nu uităm că suntem oameni... da, suntem oameni... și dacă am înțelege sensul cuvântului ce ne devine trăsătură de caracter dar și identitate... am simți cât de frumoși suntem și cât de superbi am putea deveni doar dacă ne-am iubi cu adevărat și sincer pe noi înșine... Sunt zile și zile... sunt vieți și vieți... suntem oameni și oameni...
      Fiecare zi să fie o zi a voastră și plină de voi... să trăiți din plin fiecare secundă a zilei și fericirea și împlinirea ce ne este dată prin șansa la viață.
''
           (LAURA SCHUSSMANN, ''ZILE ALE VIEŢII NOASTRE'')


o voce deosebită...

...  căutând filme pe youtube, am găsit o secvenţă din ''Poldark'' cu o melodie pe care o caut de ceva timp dar nu reuşeam să o găsesc - nu mai ştiam unde am ascultat-o întâi...
... e o voce ce mă lasă aproape fără respiraţie - atât de mult aş sta nemişcată ca să nu pierd vreun sunet... -, cred că o cunoaşteţi: