sâmbătă, 25 august 2018

somnic de vară...

... locuri de dormit, mai noi, pentru Puiu !
... mami îl căuta peste tot azi-dimineață,  m-a trezit din somn disperată că nu-l găseşte pe Puiu... jumătate-adormită,  l-am descoperit pe Puiu în grădinița din fața casei, sub păr - nu a mai dormit până acum pe acolo (îi făcea concurență secvenței din... "Frumoasa din pădurea adormită")!
... azi-după amiază nu s-a lăsat şi, până la urmă, şi-a găsit loc de dormit lângă patul meu, vreo câteva ore, sforăind adesea...


Isopolis...


Gheorghe Săsărman
                                           Isopolis

    Imaginați-vă un caroiaj  alcătuit din două familii de drepte paralele echidistante,  perpendiculare între ele, care ar desena pe un plan un câmp uniform de pătrate egale, ca o coală de hârtie milimetrică. Imaginați-vă acum că această hârtie milimetrică, mărită de câteva mii de ori, nu este altceva decât o platformă de piatră şi că în fiecare dintre nodurile nevăzutei rețele se ridică, zveltă, câte o coloană pe a cărei abacă sunt sprijinite capetele a patru grinzi de lemn, aşezate după liniile caroiajului. Pe grinzile principale se rezumă panourile pătrate cașerate ale tavanului, iar fiecare casetă e acoperită cu o placă translucidă de alabastru. Şirul uniform al coloanelor continuă cât vezi cu ochii, în ambele direcții; filtrată prin tavan, lumina difuză nu lasă umbre. Aşa arăta oraşul Isopolis, înainte de a fi fost incendiat din ordinul lui Alexandru Macedon. Spun gurile rele că, după o orgie cumplită, în evidență stare de ebrietate, nevârstnicul cuceritor al lumii ar fi pus focul cu mâna lui. Pentru a înțelege însă că ordinul a fost pronunțat de o minte lucidă şi încă după matură chibzuiți, cititorii sunt rugați să poposească în acest oraş pe vremea când Marele Alexandru nu trecuse încă Helespontul.
    Pe atunci Isopolis avea o asemenea întindere încât locuitorii nu-i cunoşteau hotarele şi nici unul dintre ei nu-şi amintea să-l fi văzut vreodată din exterior. Omogenitatea alcătuirii, identitatea perfectă a careurilor din care se compunea oraşul, absența centrului şi a marginilor, a unui loc privilegiat şi a oricărui sistem preferențial de referință aveau profunde urmări asupra vieții derulate sub tavanul de alabastru. Aparent, oamenii semănau foarte puțin între ei dar la o examinare mai atentă se putea constata că, oricât ar fi fost de mari deosebirile - care țineau de înfățişarea lor exterioară, de coafură şi modă vestimentară, de machiaj şi vorbire - ele erau rezultatul unei premeditări constante și urmăreau să contracareze monotonia cadrului arhitectonic. Împestrițarea aceasta căutată era la fel de obsedantă și de obositoare cum ar fi fost uniformitatea şi, dincolo de orice deosebiri, purtarea  locuitorilor, mentalitatea lor se dovedeau surprinzător de asemănătoare. Toți cetățenii (care, evident, erau egali între ei, indiferent de vârstă şi sex, iar alte considerente de diferențiere socială nu păreau să existe) se îndeletniceau cu operația obositoare şi de la început sortită eșecului a găsirii şi luării în stăpânire - ca primă treaptă de distincție - a unui loc privilegiat. Oamenii se mişcau haotic, care încotro, fără încetare, omogenizând spațiul şi din punctul de vedere al ocupării lui. Dacă undeva se forma, pentru câteva clipe, un gol sau, dimpotrivă, un nucleu foarte dens, care ar fi putut servi pentru orientare, mişcarea mulțimii le făcea să dispară imediat.
     Uneori, foarte rar, câte un om se oprea, poate ostenit de atâta rătăcire ori poate intuind că în acel univers brownian, nemișcarea reprezenta singura posibilitate de a ieşi din comun. Dar intuiția nu trecea poarta rațiunii. Pentru un timp, acel individ se constituia în centrul absolut al oraşului, în punctul zero al unicului sistem de coordonate stabil. El devenea rege, germen al sfârşitului propriului său regat. Din fericire, nici el, nici cei care îl înconjurau nu-şi dădeau seama de aceste lucruri şi pericolul era învins prin ignorare. Curând, insul se reintegra goanei fără de țel. De altfel, chiar dacă am presupune că soluția ar fi fost realizată, ea s-ar fi anulat, în mod paradoxal, de la sine. Într-adevăr, când vecinii ar fi recunoscut singularitatea celui-care-stă -- recunoaștere necesară, altminteri monarhul neavând decât existență iluzorie -- ei s-ar fi oprit şi, din aproape în aproape, repausul generalizat şi-ar fi pierdut singularitatea.
    Isopolis nu putea admite unicitatea.
    Alexandru era expresia însăşi a unicității.    
    Adevărată cauză a incendiului se află în această contradicție de neîmpăcat.
         (Gheorghe Săsărman, "Isopolis")

... deci dacă este sâmbătă -  am decis eu, cu drag, - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură plăcută !

vineri, 24 august 2018

jurnalul (262)

... Azi ... vineri, 24 august, ora 22.20
... Au trecut ... 99 zile ! încet-încet, zilele trec şi noi ne obișnuim cu gândul că nu mai putem întoarce timpul înapoi... greu ! oftez...
... Gânduri ... legate de ceea ce ştiu clar despre ticuțului meu, crescând la umbra lui (ca un adevărat stejar al familiei noastre ! ), de ceea ce îmi povesteşte mami (din tinerețea lor...), din ceea ce mi-au spus oameni ce l-au cunoscut ! mi-e dor de el, mi-e dor să mai stăm la câte o vorbă despre orice...
... Încerc ... să fac față cerințelor gospodăriei... şi mă întreb: "oare cum zici ticuțule că ar fi mai bine ?" cui mai citesc eu, cu drag, pagina de "jurnal" înainte de postare ?! ticuțu era încântat ori de câte ori mai terminam o pagină de "jurnal" sau o postare pe o temă anume... mă lăuda ! mă încuraja !
... Bucătăria ... se odihnește acum ! am pus dulceața de smochine în borcan (cea terminată de aseară...) ! mami a gătit !
... Sunt ... tot timpul zilei în pantaloni scurți, tricou şi şosete !
... Muncă ... este destulă... ca de obicei, în ultima perioadă, bat cu ciocanul de 3 kg în penele metalice încercând să sparg buturugile rămase, în bucăți ceva mai mici... enervant este că avem o invazie imensă de OMIZI !!!... omorâm zilnic zeci de exemplare ce încearcă, cu perseverență, să escaladeze zidul casei şi să intre în interior ! cu pomii am rezolvat în mare, rupând micile crenguțe când au apărut pe ele ! e drept că avem în jurul nostru curți prăvășite  (de unde vin, pe jos, prin iarbă batalioanele lacome... dar şi la casele, ce au stăpâni înăuntru, tot au pomii plini de omizi (mai stau şi la poartă pe sub pomi...)! indolență ! înainte, parcă mai zburau nişte avioane mici şi mai stropeau cu soluții... astă-seară, un prieten ne-a cumpărat 3 fiole şi a venit cu o pompă şi a stropit prin grădină, pe la pomi şi zidul casei de jur-împrejur... pentru că nu plouă de ceva timp, umplu bidoanele cu apă şi ud plantele, pomişorii...
... Puiu ... este indiferent la lupta noastră cu omizile... lui îi place când reușește să intre în casă şi să tragă un somn liniştit !
... Noutatea săptămânii ... este din domeniul filmului: Cary Grant (http://ro.m.wikipedia.org/wiki/Cary_Grant ) pentru că vizionând un film mi-am reamintit de minunata lume a artiștilor de demult...

luni, 20 august 2018

Tudor din Vladimir...

Emanuel Copăcianu
                           -Seară de toamnă la Goleşti...-

       ... Foișorul de pază de la poarta conacului se înălța semeț peste câmpul rămas, şi el le era toată mândria. Aici, într-o zi de mai, venise Tudor din Vladimir să se sfătuiască cu marele voinic şi zăbovise trei zile la sfat. Odaia din catul de sus în care dorise atunci pandurul rămăsese neschimbată. Înăuntru mai exista și acum un pat de lemn acoperit cu o pătură, o laviță cu oale şi străchini de lut şi trei scaune țărănești.  Foișorul avea acelaşi acoperiş cu şindrilă din lemn de munte, cu streşini mari, cioplite frumos. Aici îşi vărsase pandurul tot năduful şi necazul în ajunul prinderii şi ciopârțirii sale de către arnăuții lui Ipsilante, într-un loc din împrejurimi pe care nu-l cunoaştem nici astăzi, mărturisindu-şi totodată încrederea nețărmurită în destinul de mâine al țării. Şi tot atunci rostite o vorbă pe care bătrânul Golescu nu o putuse uita, o vorbă ce i se păruse a-i fi şi dragă şi înțeleaptă şi călăuză în viață:"Dacă vrei să Cunoşti viitorul țării, priveşte în trecut."
            Vorba îi rămăsese în minte şi voinicul, care-şi crescuse copiii în dragostea pentru glia strămoșească, avea s-o reînvie pănă și în scrisorile trimise acestora la Paris.
            Din trecutul acela atât de zbuciumat, învia, rând pe rând, chipul lui Alexandru de la Bistrița, al lui Mircea de la Cozia, al lui Ştefan de la Putna. Sunt voievozi ce au luptat pentru țară apărăndu-i glia şi holdele, păstrându-i neschimbate legea şi datinile.
            "Aşa, boier Golescule", spusese atunci pandurul, "ține minte că va veni o vreme  când românul va fi stăpân pe pământul pe care trudește acum şi rodul lui al lui va fi, iar nu al celor ce-l împilează. Atunci noi o să fim cenuşă şi umbră dară țara n-o să uite că am luptată pentru ziua aceea."
           (Emanuel Copăcianu, "Seară de toamnă la Goleşti...", vol."Cumpăna apelor sau Vodă Cuza trece Milcovul")      

... postarea este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina ( http://zinnaida.blogspot.ro) unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday " !
... distribuie pe rețele articolele care îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este:"Seară de toamnă la Goleşti", Emanuel Copăcianu !ù