-Geo Bogza
În
aceste condiţii, domnilor, procesul nu poate fi judecat, procurorul
e nervos, pentru că nu i-a născut încă nevasta, vede urme de
sânge, doamnelor şi domnilor, pe toţi pereţii, inculpaţii vor
să-l mituiască pe judecător cu o tabacheră de aur, iar de cinci
minute tribunalul e invadat de pterodactili astenici.
Nu
îmi încep încă pledoaria dar acetilena de la far se terminase,
fiica amiralului tocmai murise, marea azvârlise peste noapte un
delfin pe ţărm, din surse demne de încredere ştiu că l-au ucis
contratorpiloarele, mă întorc spre dumneata, domnişoară, şi îţi
dau un ultim avertisment, uită-te la mine ce alb sunt, nemernicii
m-au luat drept zid, au şi adus în dreptul meu condamnatul, s-ar
putea să-ţi pară rău, nu ştiu dacă te-a durut vreodată o
măsea, dar are să fie şi mai rău...
Stăteau,
erau şase la număr, în umbra fântânii cu cumpănă, ultima cât
vedeai cu ochii.
''Povesteşte, hai povesteşte !''
''V-am povestit,
nu vă mai povestesc''.
Dar până la urmă, povestea.
''De când mă
ştiu, m-am uitat la ceas din sfert în sfert de oră. Dacă nu mă
uitam simţeam un şarpe în inimă. Chiar când am lucrat ca
scafandru mă uitam. Era pneumatic. În acea zi am vorbit cu ea opt
ore şi n-am mai simţit nici un şarpe. Asta e tot''.
''Cine era
? Hai, spune ! Cine era ?''
''Nu vă spun !''
Dar până la urmă le-a
spus. Din acea zi, de câte ori îl întâlneau, îşi scoteau de
departe pălăria. Dacă erau călări, coborau de pe cal.
"Fântâni cu cumpănă și pterodactili"
-Geo Bogza-
Asta da surpriza. Pur si simplu nu ma asteptam. :O
RăspundețiȘtergereUIte cum se leaga la mine in minte lucrurile - stii ca spusesem, la articolul cu Cella Serghi despre cartea aceea care m-a facut sa plang? Cand am citit-o, nu stiu de ce, am avut senzatia ca e scrisa de Radu Tudoran (care a scris Toate panzele sus), adica fratele lui geo Bogza.
Nu stiu de ce ma tot legam eu de chestia asta, pentru ca, desigur, am vazut ca scria pe coperta Ionel Teodoreanu - lorelai... dar probabil ca am refuzat sa fac legatura cu La medeleni, carte care inca ma tulbura ... (probabil nu as fi citit Lorelai... hahaha).
Te pup!!
Am umblat prin postările nefinalizate...a fost eclipsă parțială de soare... nu mi-a funcționat bine conexiunea...am primit un mesaj la un moment dat că s-a postat ceva..dar nu a vrut să îmi arate până acum...😃🙃😃
ȘtergereErau programate toate SF-urile pentru sâmbăta....
Acum o las, ce să fac ?!
Pupici ❤️
Curios că a apărut postată în luna septembrie...🙃😃
ȘtergereA fost? :O Cand? Habar nu aveam... dar e interesant, foarte interesant! Daca a fost eclipsa, asta mai aduce o explicatie pentru anumite fenomene din ultimele zile... :)
ȘtergereEu ma bucur cand apar.Am si eu o gramada de postari nefinalizate - ma gandeam ca poate reusesc in decembrie sa finalizez calendarul advent de anul trecut - sa il public in paralel.. asa nu ar fi 2021 singurul an fara calendar. Dar ... pana acum abia reusesc sa fiu la zi, asa ca incerc sa nu ma entuziasmez prea tare... vorba aceea suflu si-n iaurt :D
Pupici cu drag :)
Pe 23 sau 25 octombrie a fost, cred, eclipsa...ieri a fost Lună Plină..
ȘtergereÎncet-încet le vei bifa pe toate...prin organizare...👍
Pupici ❤️