Gaura cheii

       

  

                         Gaura cheii

                                  de Murray Leinster

                 Moto:

         "Știu o poveste cu un psiholog care studia inteligența cimpanzeilor. Într-o zi a lăsat un cimpanzeu într-o cameră plină cu jucării și a ieșit pe furiș, a închis ușa în urma lui și apoi s-a aplecat să vadă prin gaura cheii ce face acesta. A putut distinge clar un ochi mare, căprui: cimpanzeul, curios, se uita la rândul lui, să vadă ce face psihologul."

                        ______________________×_________________________

      Când l-au adus pe Buteh la stație, nu părea mai mare decât un ghemuleț pufos de blană; nici măcar nu-și putea ridica lăbuțele păroase datorită gravitației pământene din încăpere.

--Ce te-a apucat ? zbieră Worden cu furie.

--Cum l-ati adus aici tocmai acum, când toate bobinele care mențin gravitația terestră sunt în funcțiune ? 

       Apoi îl luă pe Buteh în brațe și-l duse repede într-o încăpere pregătită special pentru cei ca el. 

       Respectiva cameră fusese folosită drept sală de curs pentru copiii care locuiau la stație. O parte a ei era transformată într-o cavitate cu aspect de grotă, iar cealaltă parte mai era încă utilizată în scopuri educative. Bobinele care mențineau gravitația terestră, plasate chiar sub această încăpere, au fost imediat închise și astfel gravitația a redevenit cea existentă în mod obișnuit pe Lună. Bobinele, în stare să modifice gravitația, erau imperios necesare altfel nimeni n-ar mai fi fost în stare să lucreze acolo.

       De îndată ce Worden intră în clasă, îl puse cu grijă pe Buteh pe podea. Cei drept, pentru Worden era acum destul de greu să meargă prin camera unde condițiile lunare create îi reduceau greutatea de la 72 kg la jumătate. Totuși, trebuia să facă față considerând că Buteh era acum centrul atenției. Worden încercă să se ridice ușor de la sol și dintr-o dată făcu o săritură necontrolată în urma căreia se trezi traversând camera de-a latul și ateriză drept în fața peșterii. Aceasta era foarte bine construită și arăta exact ca una dintre grotele din jurul stației unde sălășluiau creaturile lunare, cei ca Buteh. 

        Imediat ce o zări, Buteh sări pe una dintre cele mai ascuțite stânci artificiale, își încolăci mâinile și picioarele în jurul vârfului acesteia și rămase atârnat. 

        Worden se uită lung la el.

        Buteh rămase neclintit câteva minute privind lucrurile care-l înconjurau; apoi se întoarse puțin pentru a-l putea privi și pe Worden. 

--Ei, tinere - i se adresă acesta cu un zâmbet - eu îți voi fi profesor de acum încolo și sunt nevoit să te învăț cum să-ți trădezi semenii. De-asta vreau ca mai întâi de toate să-ți cer scuze cu anticipație și să-ți mărturisesc sincer că detest această postură dar n-am avut de ales.

        Worden era convins că Buteh nu înțelege o iotă și-și descărca sufletul așa cum o faci doar în compania unui câine sau a unui nou-născut; de cele mai multe ori din necesitatea de comunicare cu o ființă.

--Da, din păcate, aici ai să înveți cum să fii un trădător - repetă el cu amărăciune. Să știi, Buteh, că voi fi blând și bun cu tine dar tu n-ar trebui să te încrezi în bunătatea mea ! Dacă aș fi într-adevăr bun, ar trebui să te omor cu mâna mea, înainte să ajungi să trăiești lucruri mai rele.

        Buteh îl urmărea cu atenție din vârful rocii unde se cocoțase. Părea o maimuțică terestră și, totuși, era atât de diferit...

--Aici e noua ta casă, Buteh - continuă Worden, pe un ton înțelegător. Simte-te cât mai bine, fă-te comod, eu de altfel acum o să plec, cred că pentru azi e suficient, îți urez, deci, noapte bună.

        Cu aceste cuvinte, părăsi încăperea și închise ușa în urma lui. De îndată ce ieși pe coridor, Worden se repezi la ecranele video care arătau interiorul sălii de curs. 

        Buteh rămase atârnat de stâncă foarte multă vreme. În cele din urmă, coborâ pe podea. Se indepărtă cu precauție de stâncă și se îndreptă către cealaltă parte a încăperii. Se apropie pe rând de lucrurile de acolo și le examină pe fiecare în parte cu ochii lui mari și blânzi, apoi le atinse cu multă gingășie și grijă de frică să nu le deplaseze sau să le strice, mângâindu-le parcă cu lăbuțele pufoase. După ce a trecut în revistă obiectele din jur, s-a reîntors la roca ascuțită pe care a îmbrățișat-o din nou și apoi a închis ochii. 

        Rămase neclintit mult timp, încât Worden se plictisi la un moment dat să-l mai păzească și plecă. Creaturile lunare reprezentau încă o mare problemă pentru oamenii care lucrau în stația Lunară.

        Primii oamenii care au coborât pe Lună erau convinși că au de-a face cu o planetă moartă. Astronomii prevestiseră această situație cu sute de ani în urmă și primele două expediții pe Lună au fost concludente și suficiente pentru a confirma teoria și a o transforma într-o realitate de netăgăduit. Mult după aceea însă, o expediție cu totul excepțională ca proporții și ambiții și-a îndreptat din nou atenția către Lună și tot atunci unul dintre membrii expediției a observat, cu totul întâmplător, ceva care se mișca printre stâncile aride. A tras și corpul a căzut răpus. Era o ființă. Și, totuși, cum e cu putință să existe viața pe o planetă lipsită de aer și apă ?   

        Corpul neînsuflețit al primei viețuitoare descoperite pe Lună a fost adus imediat pe Pământ și comisii de biologi s-au apucat să-l studieze. Deși aveau corpul în fața lor, uimirea era cuvântul de ordine; nimănui nu-i venea să-și creadă că era cu putință așa ceva. Ca urmare, au fost planificate și trimise pe Lună încă două mari expediții în scopul vâneîntârziate a creaturilor lunare. 

         Doi membri ai uneia dintre expediții au fost uciși în timpul vânătorii căci costumele spațiale greoaie s-au agățat ușor și s-au sfâșiat în stâncile nebănuit de ascuțite printre care trebuiau să-și croiască drum. Din cea de-a doua expediție însă nu s-a mai întors nimeni; se pare că făpturile acelea hotărâseră pur și simplu să nu mai moară pentru "progresul biologiei" și și-au organizat o apărare redutabilă.

        Atunci s-a hotărât construirea unei stații speciale chiar pe Lună dar oamenii care lucrau acolo se temeau să părăsească baza; erau înspăimântați de creaturile lunare. Cu toate acestea, ordinul pe care-l primiseră de pe Pământ era cât se poate de clar:

 "Creaturile lunare trebuie exterminate."

        Pentru a atinge acest scop, era necesar un studiu preliminar, în detaliu, al obiceiurilor și comportamentului acestora. Planul strategic de abordare a problemei începea cu capturarea puiului unei astfel de creaturi lunare, cu ajutorul căruia urmau să fie studiate, în evoluție, reacțiile și obiceiurile lor, ca și posibilitățile de domesticire; astfel, puiul putea fi folosit ca spion și trădător al semenilor săi. 

        Deocamdată, Worden se bucura că, în fine, putea raporta în liniște Pământului reușita unui prim pas: un pui de creatură lunară a fost capturat și adus la bază. I s-a pregătit o cameră și acesta se afla acum în perfectă siguranță. Puiul se comporta normal și părea că se acomodase deja chiar și cu aerul din încăpere deși trăise toată viața lui în vidul lunar. Worden nu putea da încă niciun fel de date în privința mâncării, nu știa dacă Buteh mănâncă și ce anume, dacă are preferințe sau nu, deși observase că avea o groază de dinți. Mai menționase în raport că-l supranumiseră Buteh și promisese să raporteze zilnic evoluția acestuia. Acum Worden stătea liniștit în camera sa concentrându-se la nenumăratele treburi pe care le avea de făcut ìn ziua aceea.

        Viitoarea lui îndatorire de "profesor" îi displăcea, în ciuda obligativității misiunii conform ordinului strict primit. Buteh trebuia deci mai întâi domesticit, pentru a putea apoi fi folosit. 

        Worden se ridică de pe scaun și se îndepărtă hotărât către ecranul video pe care-l reglă pentru a prinde imagini din camera lui Buteh.  

        Acesta stătea exact în aceeași poziție, lipit de rocă și cu ochii încă închiși, nu era decât un inofensiv ghemuleț de blană furat dintre solitarele stânci lunare.    

        Și totuși, poate ar mai fi o șansă pentru Buteh, se gândi Worden; nimeni nu știe felul în care el se hrănește; ce-ar fi dacă ar muri de inaniție ?... Oricum, e preferabil trădării... Worden își reveni repede pentru că își aminti că "prevenirea oricărui rău sau accident" era din păcate tot din stricta sa supraveghere. 

        În dimineața următoare, Worden intră în sala de curs; cu alte cuvinte, pe Pământ era dimineață căci fiecare zi și fiecare noapte pământeană durează câte două săptămâni pe Lună dar oamenii de pe stație desconsideră acest fapt și-și continuă viața în ritmul de acasă.

        În momentul în care Worden deschise ușa camerei, Buteh sări de pe stâncă și-l privi cu mare atenție.

--Bună dimineața, Buteh - spuse Worden prietenos - iată-mă din nou dar de data asta am venit pentru a începe prima noastră lecție. 

        Și Worden întinse mâna spre el cu intenția să-l prindă. 

        Corpul mic, acoperit cu blană, nu era nici cald, nici rece; împrumutase temperatura mediului ambiant.

         La atingerea mâinii, Buteh se-ncordă hotărât să se opună și se simțea cum luptă din toate puterile să nu fie luat în brațe; nu era însă decât un pui, încă destul de fraged, așa că Worden l-a ridicat cu ușurință și apoi l-a purtat pe palmă până în acea parte a încăperii unde se afla sala de curs. 

          Odată ajunși la destinație, îl lăsă cu grijă jos și se porni să învârtească arcul unei jucării mecanice, care începu să se miște.   

          Buteh urmărea scena cu mare atenție și interes. Când s-a terminat arcul și jucăria s-a oorit, l-a privit pe Worden dezamăgit. 

          Acesta a luat cheia și a mai învârtit-o o dată.

          Buteh o sorbea din ochi. Când jucăria s-a oprit din nou, Buteh a întins delicat o lăbuță spre ea și a ridicat-o de jos, împreună cu cheia. Încercă s-o învârtească singur; nu a reușit căci nu avea încă destulă putere spre a o face. Cu toate acestea, nu s-a descurajat. Lăsă jucăria și plecă în mare grabă către grota în care-și petrecea majoritatea timpului. Reveni în câteva clipe cu o piatră lunguiață în lăbuță. Trecu cu abilitate piatra prin urechea cheii și învârti jucăria cu o mare ușurință și satisfacție. De acum încolo putea să se joace singur. După ce o puse în mișcare, îi dădu drumul pe jos și o privi mulțumit.

--Bravo, Buteh, bravo, prietene, ce logică, e uimitor - zise Worden aproape trist. Te-ai descurcat ceea ce presupune că știai principiul pârghiei și asta, trebuie să-ți mărturisesc, nu-mi prea umple sufletul de bucurie.

         În aceeași seară, Worden își completă raportul:

"Este posibilă educarea lui Buteh, nu e nevoie să vadă decât o dată sau de două ori cum se face un anumit lucru pentru a-l putea reproduce identic. Ori de câte ori îl luam în brațe, îi vorbeam. Atunci a descoperit el pentru prima oară vibrațiile pieptului meu datorate vorbirii. A doua oară când i-am vorbit, s-a uitat foarte atent la gura mea și mi-a pus lăbuțele pe piept să simtă mai bine vibrațiile. I-am pus atunci lăbuțele pe gâtlejul meu, acolo unde vibrațiile erau ceva mai mari. Buteh părea încântat și cred că a înțeles motivul vibrațiilor."              

         Aici Worden făcu o pauză și apoi continuă:

"Știu că exterminarea creaturilor lunare e un ordin dar eu cred totuși că n-ar trebui s-o facem. Creaturile acestea au o inteligență dezvoltată, o civilizație chiar, judecând după unelte, și de aceea cred că ar trebui mai degrabă să încercăm să comunicăm cu ele și nu să le omorâm."      

         În ziua următoare, Worden luă ca material didactic pentru lecție o cutie goală de conservă. Îi arătă lui Buteh că fundul cutiei vibra când vorbeai în ea. 

         Buteh însă descoperi singur că ea vibra doar când gura lui Worden era destul de aproape de gura cutiei.

         La lecția următoare, a introdus o diafragmă subțire de metal întinsă peste un cerc. 

         Buteh a înțeles instantaneu rostul diafragmei.

         Continuarea raportului suna așa:

"Buteh nu înțelege sunetul așa cum îl înțelegem noi și asta fără doar și poate datorită faptului că nu există aer pe Lună. Sunetul se pare că se propagă prin stânci. Buteh pipăie vibrațiile obiectelor solide și astfel știe ce simte fiecare în parte. Mai mult ca sigur, creaturile lunare au un limbaj sau un sistem de coduri care se transmit prin vibrațiile stâncilor și, deci, dacă sunt inteligente și posedă un mijloc de comunicare, sunt suficient de evoluate și nu trebuie pur și simplu exterminate, ca orice animal."

          Aici Worden se opri. 

          Biologul șef al Serviciului de Exploatare Spațială, care asculta tot acest raport, răspunse instantaneu: 

--Excelent, Worden, tot ce aud îmi dovedește o dată în plus experiența ta, mai ales faptul că ai intuiția necesară muncii pe care o faci; mă interesează felul în care pui problema dar cred că ai uitat esențialul. Planul nostru de perspectivă cuprinde exploatarea planetelor Marte și Venus, lucru imposibil de realizat fără baze solide pe Lună. De aceea, în acest moment strategic crucial, noi nu ne putem permite luxul silogrimelor și al conversațiilor inutile cu aceste creaturi. Timpul ne presează, de aceea trebuie să acționăm: exterminare ! Te rog să mă crezi însă că ceea ce faci tu ca om și savant este extraordinar, te rog continuă, îți apreciez foarte mult munca și intențiile.

           Worden lăsă ușa camerei de comunicări deschisă. Se întoarse spre Buteh. Se atașase demult de micul elev și simțea că acesta la rândul lui îl îndrăgea. De fiecare dată când întra în clasă, Buteh sărea de pe stâncă și se repezea în brațele lui. 

           Buteh era atât de mic - dacă avea 50 cm înălțime - și era atât de ușor și fragil... Ce era impresionant însă era marea lui sensibilitate și sinceritate, cât și marea lui sete de cunoaștere. Cel mai tare îl pasionau acum fenomenele legate de sunet. De îndată ce-i vedea buzele lui Worden încrucișându-se se și repezea la diafragmă, o apăsa cu degetele pentru a surprinde vibrațiile produse de vocea lui. Acum înțelegea aproape tot ce i se spunea. Cu fiecare zi atitudinea lui se transforma. Era din ce în ce mai uman. 

          Într-o zi, când Worden urmărea ecranul video, l-a putut vedea pe Buteh - singur - repetând toate mișcările pe care Worden le făcuse în prezența lui cu o zi înainte. El se făcea că ține o lecție altei creaturi lunare... Cu alte cuvinte se juca de-a Worden.

          Worden a simțit un nod în gât. În acel moment era cufundat în rezolvarea practică a unui microfon vibrator care să-i transforme vocea în în vibrații ale pietrei și invers. Dacă aceste creaturi comunicau prin vibrații transmise prin rocă, atunci astfel de microfoane puteau fi extrem de utile în depistarea și apoi exterminarea lor. Worden lucra cu speranța că microfonul n-are să funcționeze. S-a dovedit însă că invenția a fost o reușită totală și microfonul funcționa perfect.    

          Când l-a așezat pe podeaua clasei și a vorbit cu el, Buteh a tresărit imediat impresionat de vibrațiile de sub picioarele lui și a recunoscut dintr-o dată vocea lui Worden. 

          Imediat ce a priceput despre ce este vorba, Buteh a și început să țopăie pe podea, iar microfonul transforma totul în sunet. Deși Buteh dansa în culmea fericirii, el urmărea totuși cu mare atenție figura lui Worden care zâmbi amar într-un târziu și spuse:

--Îmi pare rău, prietene, nu înțeleg nimic din ce vrei să-mi spui dar un lucru e sigur: acest microfon diabolic înseamnă moartea multor semeni de-ai tăi.

            ---------------*--------------*---------------*--------------*--------------*-------------    

          Microfoane identice au fost imediat împrăștiate de jur împrejurul stației. Rezultatele nu au întârziat să apară. Era aproape apusul soarelui. Buteh fusese capturat aproximativ la mijlocul zilei lunare care are 366 de ore și de atunci nu mâncase absolut nimic. Worden i-a oferit pe rând toate substanțele comestibile sau necomestibile inventate și minerale.

          Buteh privea cu interes toate aceste lucruri ca pe un obiect de studiu dar nu se atingea de nimic în ruptul capului.      

--O să moară de foame - zise Worden ca pentru sine - dar cine știe, poate-i mai bine așa. Cel puțin nu o să fie părtaș la distrugerea alor lui.

          Soarele cobora progresiv. Umbrele se prelungeau din ce în ce, până ce ultimele raze dispărură în spatele stâncilor din depărtare.

          Worden privi cu nostalgie ultimele raze și se gândi cu groază la noaptea lungă care-i aștepta.

          În acest moment se auzi dintr-o dată clopotul de alarmă. Difuzoarele și amplificatoarele anunțau:

--Atenție, atenție ! Se aud zgomote din stâncile înconjurătoare!  Creaturile lunare se apropie de stație ! S-ar putea să ne atace ! Fiți pregătiți ! Îmbrăcați-vă costumele și nu uitați armele !

          În vreme ce Worden își îmbrăcă costumul, se auzi din nou în difuzor:

--Două creaturi lunare lângă stație ! Acum fug ! Se îndepărtează, le pierdem, trageți !

         Difuzorul tăcu pentru moment.

--Au dispărut dar au lăsat ceva în urma lor. 

         Worden se apropie de sistemul de intercomunicare.

--Aș vrea să ies să văd ce-au adus, cred că am ghicit despre ce este vorba.

         Cinci minute mai târziu, primi permisiunea și părăsi stația. Era însoțit de încă doi oameni. Toți trei aveau arme și toată zona din imediata vecinătate era luminată de reflectoare puternice. Erau milioane și milioane de stele pe cer care aici apar de 10 ori mai mari decât se văd de pe Pământ, și chiar Pământul însuși se putea vedea și era de 4 ori mai mare ca Luna. 

         Worden împreună cu cei doi însoțitori se duseră până la stânci și acolo, pe o piatră mai lată văzură o plăcuță ciudată. Pe plăcuță era foarte mult praf. Atunci Worden vorbi în microfon.

--Cred că suntem în posesia unui cadou pentru Buteh. Creaturile lunare știu că el trăiește și că-i e foame. I-au adus aici deci de mâncare.

         Totul era clar. Un copilaș fusese făcut prizonier de către inamic și două creaturi lunare, probabil tatăl și mama lui, își riscaseră viața să-i aducă ceva de mâncare. 

           -------------*------------*-----------*------------*------------*------------*-------------

         Worden își continuă lecțiile cu Buteh și foarte curând îl învăță să scrie și să citească. În mod foarte ciudat, microfoanele de pe stânci fură cuprinse dintr-o dată de o totală tăcere chiar din seara aceea. Creaturile lunare n-au mai trecut pe la stație, ba mai mult au dispărut cu desăvârșire, astfel încât acum toți se simțeau mult mai în siguranță când trebuiau să părăsească Baza. Începuseră construirea unei noi baze de alimentare cu combustibil, lucru planificat de mai multă vreme.

--Semenii tăi au dat bir cu fugiții - îi spuse Worden lui Buteh. Și cred că dacă nu se mai arată o vreme vor fi mult mai în siguranță - din păcate nu pentru mult timp. Tu nici nu-i cunoști pe oameni ! După ce-și ating scopul, nu m-ar mira să vrea să te vândă vreunei grădini Zoo de pe Pământ; iar dacă din afacerea asta scot ceva bani, atunci precis or să se întoarcă aici să mai captureze și pe alții ca tine pentru a-i livra altor grădini Zoo.

          Buteh îl urmărea pe Worden nemișcat.

--Ah, și încă ceva, uitasem. Secția de Explorare Spațială mi-a comunicat că urmează să ne trimită un aparataj pentru minarea zonei înconjurătoare Stației, iar eu trebuie acum să te învăț cum să-l mânuiești. 

          Buteh alergă spre Worden, îi sări în brațe și-i puse mâinile pe piept. Când Worden vorbea era o plăcere pentru el să-i simtă vibrațiile vocii.

--Cănd o să înveți să mânuiești aparatajul de care ți-am vorbit, va trebui la rândul tău să-i înveți și pe alții s-o facă, apoi o să trebuiască să muncești, să sapi în căutare de minerale, iar noi te vom păzi cu puștile, să nu crezi că glumesc, asta s-a întâmplat, așa au procedat cu indienii, de exemplu, sau cu sclavii negri. Mare păcat că nu ați dezvoltat o civilizație, că nu aveți și voi arme, bombe. Din păcate, singura limbă pe care oamenii se încăpățânează s-o înțeleagă e cea a armelor. 

           Buteh sări din brațele lui Worden, se îndreptă hotărât către tablă, luă o bucată de cretă și scrise:

--TU, PRIETEN BUN.

           Apoi a întors capul să-l privească pe Worden; acesta păli.

--Bine dar nu te-am învățat niciodată aceste cuvinte, de unde le știi ?

          Buteh se întoarse din nou către tablă și continuă:

--PRIETENE, ÎMBRACĂ COSTUMUL. DU-MĂ AFARĂ, MĂ ÎNTORC CU TINE ÎNAPOI.

           Se întoarse, îl privi pe Worden cu ochii lui mari și blânzi, apoi scrise:

--DA ?

           Worden era cât se poate de calm. Se simțea doar puțin slăbit și fără vlagă.

--Cred că ne-am înțeles, hai cu mine spre ieșire. 

           Zece minute mai târziu, două siluete părăseau stația. Una era mare, conturată de costumul spațial și contrasta cu cealaltă, foarte mică și jucăușă, care țopăia deschizând drumul. Era aproape răsăritul soarelui dar stelele se mai vedeau încă mari și strălucitoare. După trei ore, Worden se întorcea alături de Buteh, care îl însoțea îndeaproape și aduseseră cu ei alte două creaturi lunare mult mai mici ca Worden dar mai mari decât Buteh. Ei purtau ceva în lăbuțe. La o milă depărtare de stație, Worden deschise radioul și chemă Baza.

--Aici, Worden, mă auziți ? - zise el - Am întâlnit creaturi lunare. Acum mă întorc la stație și aduc cu mine două rude de-ale lui Buteh. S-au oferit să vină cu noi la bază pentru a ne da niște cadouri. Nu trageți când ne apropiem.

         Uralele de bucurie la gândul reușitei, care au izbucnit la stație, au fost imediat înăbușite de suspiciuni. Dar când Worden s-a întors, ușa de la intrare era deschisă. Buteh și ceilalți doi au fost invitați în sala de curs. Aproape toți cei de la stație au venit la fața locului.

--Buteh și ai lui spun că vor să se împrietenească cu noi - făcu Worden pe interpretul.

         Directorul stației a tresărit surprins de uimire.

--Worden, vrei să spui că ai găsit o cale de comunicare cu ei ?

--Nu - răspunse acesta - Ei au găsit-o. Sunt la fel de inteligenți ca noi. Când am tras în ei, s-au apărat. Dar nu vor să lupte. Vor să fim prieteni. Ei mai spun că noi nu vom putea trăi niciodată pe Lună fără costumele noastre greoaie și nici ei nu vor fi în stare să suporte gravitația Pământului; ăsta este un motiv în plus pentru care nu avem de ce să ne dușmănim. În schimb ne-am putea ajuta reciproc.

--Până aici totul e coerent și corect - zise directorul - dar tu știi la fel de bine ca mine că avem de urmat anumite ordine stricte...

--Și creaturile lunare știu acest lucru - zise Worden - și sunt pregătiți să se apere dacă dăm curs acțiunii... Ei au prelucrat diferite oglinzi care concentrează razele soarelui. Cu ajutorul lor pot acum să topească metale. Pe Lună nu e aer și fără aer nici foc. De aceea au fost nevoiți să utilizeze oglinzi.  Au noțiuni pe bază de electronică și sunt pe punctul de a le experimenta. Pentru ei, testele în vid vor fi o jucărie, nici măcar nu au nevoie de tuburi speciale, ca noi pe Pământ.

--Ce lucruri ciudate spui, Worden, nici nu știu cum poți fi atât de calm. Totuși, ce vrei să spui cu acest acum, adică până acum nu topeau metale ? Și dacă nu, de unde au învățat tocmai acum ?

--De la noi - zise el scurt. Topirea metalelor cu ajutorul soarelui cred că de la mine căci asta era una dintre problemele care m-a preocupat mult în ultima vreme. Construcția de mașini de la specialiștii noștri de la bază, geologia de la dumneavoastră.

--Cum e cu putință ? - întrebă șeful Bazei plin de uimire.

--Simplu, foarte simplu - răspunse Worden relaxat. Ia încercați să vă gândiți  acum la ceva anume pe care vreți să-l facă Buteh și apoi urmăriți-l în tăcere.

         Directorul își aținti privirea către Buteh. 

         Acesta se ridică de la locul lui, se îndreptă către centrul încăperii aproape teleghidat și făcu o plecăciune.

--S-a aplecat ! păli directorul. De necrezut ! ăsta este exact lucrul la care m-am gândit. Vrei să spui că...   

--Știți, Luna nu are atmosferă - completă Worden - și creaturile lunare n-au putut folosi deci sunetul pentru a dezvolta o comunicare. Au fost nevoiți să comunice telepatic. Sunetele transmise prin intermediul rocilor pe care le-am descoperit noi, nu reprezintă "vorbirea" lor, ci "muzica" lor care le place foarte mult dar cu care se distrează, nu comunică.

--Telepatia! Da dar asta înseamnă că ne ghicesc toate gândurile - concluzionă perfect logic directorul. Atunci când noi am împușcat primele creaturi lunare, nu încercau decât să comunice cu noi, acum ne înfruntă.

--Da, acum cred că vor să se și lupte pentru că au toate mijloacele necesare. Singurul motiv pentru care ne lasă în viață este că învață tot timpul ceva nou de la noi. Ar putea distruge stația cu mare ușurință dar acum au venit pentru că sunt dispuși să negocieze.

--Asta trebuie imediat raportat Serviciului de Explorare Spațială - mai apucă să murmure directorul sfârșit.    

--Au adus diamante - zise Worden - acum ar vrea să ne ofere diamantele pentru a primi în schimb cărți. Nu uitați, între timp au învățat să citească. În acest moment e limpede că nu-i mai putem extermina și singurul lucru care ne rămâne este să facem un târg cinstit. Cred că măcar asta vor pricepe și cei de la Serviciul Spațial.

--Dar cum ? Cum au ajuns aici ?

--Prin Buteh - zise Worden un pic ironic - nu noi l-am capturat pe el, așa cum am crezut, ci el a vrut să vină de bunăvoie la stație. A stat aici printre noi, ne-a citit gândurile și apoi le-a comunicat semenilor lui.

--Ce ciudat și noi care credeam că le studiem obiceiurile și inteligența... Asta mi-aduce aminte de o poveste cu un psiholog care studia inteligența cimpanzeilor...

                                                          ("Gaura cheii")

                                                       - Murray Leinster-     

                      ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Murray_Leinster )

                                          - traducere: Mihaela Popa -

... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!

... sper ca a fost o lectură interesantă !