jucăria (1)...

                  JUCĂRIA

                                                 de RODICA BRETIN

              
              Se simţea străin. Un intrus în ambianţa luxoasă, menită să epateze, mai ales pe cineva abia întors din marele război galactic şi deprins cu austeritatea bazelor sau navelor spaţiale, unde, în locul principiilor estetice domnea ca singură lege, eficienţa. Strălucirea splendidului candelabru şi jocul policrom al geometriilor mobilierului, contrastând cu insolitul hologramelor, nu reuşeau să-i dea senzaţia intimităţii unui cămin, ci a unui ansamblu lipsit de armonie, în ciuda pieselor valoroase care îl compuneau...

-Uită-te, Donna, la mutra paşnică şi plină de modestie a frăţioru  lui meu: nici n-ai bănui că este faimosul Ken Moran, commodorul diviziei ''Adhara'', omul care acucerit Rangonul, într-un cuvânt, un erou !

              Emfaza lui Alec Moran trăda mândria amatorului de rarităţi, a cărui ultimă achiziţie se întâmpla să facă parte din familie. De altfel, soţia sa reprezenta mărturia vie şi fermecătoare a nevinovatei pasiuni de colecţionar: purtând cu distincţie o rochie vaporoasă de seară, care îi scotea în evidenţă trupul statuar, Donna Moran era femeia superbă, invidiată de toată societate alcoriană pentru frumuseţea şi eleganţa ei. Pe chipul cu trăsături de o rară perfecţiune, încadrat de buclele blonde, ochii îi rămâneau însă la fel de reci ca şi zâmbetul de circumstanţă adresat la răstimpuri oaspetelui. Ascunzându-şi cu graţie micile laşităţi în spatele convenţiilor sociale, ce ofereau confort şi securitate, Donna renunţase demult la visurile adolescenţei, preferând siguranţa oferită de un soţ cu cincisprezece ani mai în vârstă dar pe cale de a deveni principalul acţionar al tuturor companiilor comerciale alcoriene... Nu înţelegea de ce, însă tânărul palid, cu priviri tăioase, îi displăcuse din momentul în care l-a văzut apărând pe neaşteptate în pragul vilei, îmbrăcat într-o simplă uniformă de campanie. Dacă nu sosea tocmai atunci Alec, i-ar fi trântit uşa în faţă, căci prezenţa acelui necunoscut o intimida, de parcă fostul războinic ar fi adus în casa lor, din îndepărtatele genuni cosmice, neliniştea dinaintea fiecărei încleştări.

-... Cum îţi spuneam, planeta – o bijuterie a lumii minerale şi un adevărat paradis al naturii virgine – a fost descoperită din întâmplare, unde crezi ? Chiar la marginea sistemului pentru care aţi dat bătălia aceea grandioasă. Ultima ta luptă...

              Volubil şi plin de sine, Alec monologase tot timpul mesei, simţindu-se excelent în rolul amfitrionului agreabil. Îi plăcea să-şi creeze în societate reputaţia unui interlocutor amabil, spiritual, amator de artă şi curiozităţi dar nu reuşea să facă uitată faima omului de afaceri a cărui rapacitate devenise proverbială. Acum însă îşi ascundea sub tonul prietenos o veche nemulţumire, amplificată de trecerea anilor. Poate din cauza diferenţei mari de vârstă dintre ei, nu izbutise niciodată să-l înţeleagă pe Ken şi nu aprobase şirul neîntrerupt de acţiuni nesăbuite ce marcaseră viaţa mezinului , culminând cu înrolarea fără acordul familiei, care l-ar fi dorit dedicat bătăliei mai promiţătoare a comerţului. Iar astăzi, când nebunia născută dintr-un spirit de frondă se dovedise profitabilă, commodorul Ken Moran refuza să primească ceea ce i se cuvenea. ''Nimic nu este prea bun pentru vitejii noştri combatanţi, întorşi victorioşi din război'', era deviza zilei. Dar omul acela ciudat – ce nu-şi găsea locul în lumea pentru care luptase, rătăcind fără ţel printre semenii săi şi dovedind o apatie inexplicabilă – nu părea să dorească ceva. De când se aflau împreună, n-a surprins vreo sclipire de interes în ochii lui cenuşii, care învăluiau totul, oameni şi lucruri, într-o privire somnolentă, filtrată printre gene. Dincolo de aparenta pasivitate şi oboseală a fratelui său, Alec surprindea uneori gesturi fulgerătoare, trădând reflexele de luptător, însă, ceea ce îl deranja cel mai mult – deşi n-ar fi recunoscut-o – era neliniştea care îl cuprindea urmărindu-i mersul rapid, cu paşi de fiară la pradă, gata oricând de salt.

-Vezi, Ken, continuă Alec Moran pe un ton schimbat, băieţii tăi s-au distrat îndeajuns aprinzând focuri de artificii din fortăreţele lor zburătoare. E rândul nostru, al oamenilor de afaceri, să fructificăm ce-aţi câştigat. Ştii doar ce concurenţă acerbă a declanşat pe piaţa galactică epuizarea resurselor din zonele controlate de Confederaţie. Era normal ca, după câştigarea războiului, lupta între Companii să se dea pentru sistemele bogate în metale grele. Pe Sharon, planeta de care ţi-am vorbit, nu s-au găsit însă zăcăminte importante şi, cum nimeni nu dorea să facă o investiţie atât de puţin profitabilă, n-am întâmpinat dificultăţi la obţinerea dreptului de exploatare. Dar preţul a fost imens şi pe oricare altul tranzacţia l-ar fi dus la faliment, căci planeta este total secătuită de resurse minerale şi energetice. În schimb, are suprafaţa acoperită de o junglă imensă, colcăind de viaţă; privind fotografiile nenumăratelor specii de animale inofensive care mişună în voie printre trunchiurile arborilor, mi-a venit ideea unei formidabile campanii publicitare:''Civilizaţia noastră, plictisită de atâtea opere de artă şi miracole tehnice, simte lipsa fluidului revitalizant care să o poarte în universul generator de energii creatoare al copilăriei''. Altfel spus, societatea alcoriană are nevoie de... jucării. Iar pe Sharon se află, gata fabricate, milioane de jucării biologice, care nu aşteaptă decât să fie prinse, împachetate şi livrate. Planul era genial de simplu, necesitând investiţii minime şi promiţând câştiguri fabuloase, dar surpriza a intervenit ceva mai târziu, când, în pădurile binecuvântatei oaze verzi, am descoperit Jucăria perfectă a tuturor timpurilor.

              În vreme ce rostea ultimele cuvinte, în cameră s-a ivit minitransportorul telecomandat, pe a cărui platformă se afla un cub de sticlă cu pereţii opacizaţi, prevăzuţi cu absorbante de aer camuflate într-o bandă decorativă, sinusoidală. După ce cutia a fost depusă lângă masă, Alec s-a ridicat încet, savurând efectul produs şi, cu un gest teatral, a glisat unul din pereţi:

-Iată şi Jucăria !

-Alec !

              Cu un ţipăt de uimire, Donna a sărit în picioare, nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Până şi Ken a fost surprins văzând făptura care, la semnul poruncitor al lui Alec, a păşit supusă afară, oprindu-se înaintea lor, scăldată în lumina puternică a candelabrului. Revenindu-şi din primul moment de stupoare, Donna s-a apropiat şovăielnică, oscilând între teamă şi curiozitate, în timp ce Alec, mulţumit de reacţia ei, zâmbea superior. Ken a rămas însă pe loc, privind fără prea mult interes descoperirea fratelui său. Acesta nu observase tresărirea commodorului, după cum nu-i vedea nici mâinile încleştate pe braţele fotoliului, gata să le sfarme.

              ''Jucăria'' era o fiinţă umană, al cărei unic veşmânt consta din părul argintiu, căzându-i pe umeri într-o ploaie de cârlionţi rebeli. La început, Ken a crezut că avea în faţă o fetiţă, căci statura mică şi silueta subţire păreau ale unei adolescente, impresia fiind accentuată de contrastul cu înălţimea şi formele sculpturale ale Donnei. Dar, uitându-se mai atent, a văzut că trăsăturile feţei, deşi delicate, erau prea mature pentru a fi ale unui copil, iar mugurii sânilor se ridicau sfidători, trădând femeia. Cum stătea nemişcată – ochii ei de un albastru metalic rămânând imobili şi impenetrabili ca oglinzile apelor adânci – trupul zvelt, cu pielea albă şi lucioasă, reflecta lumina asemeni suprafeţei şlefuite a unei statui.

-Seamănă uimitor cu noi ! exclamă Donna.

              Naivitatea soţiei sale l-a făcut pe Alec să zâmbească condescendent.

-Poate nu vă vine să credeţi, însă fiinţele acestea, pe care natura generoasă de pe Sharon le-a înzestrat cu o înfăţişare atât de estetic umană , n-au dovedit – în ciuda testelor noastre minuţioase – nici cel mai mic semn de inteligenţă: vieţuiesc în turme, nu au unelte, limbaj, iar unele simţuri le sunt total atrofiate. Mă veţi întreba de ce le-am ales totuşi să întruchipeze jucăriile viitorului ? Ei bine, pentru că perfecta lor docilitate este dublată de un spirit de imitaţie de-a dreptul fantastic. Priviţi !

              A luat de pe masă o cupă, sorbind din vinul rece, apoi a pus-o la loc şi, într-adevăr, ascultătoare, Jucăria i-a repetat întocmai gesturile, ducând la buze licoarea chihlimbarie, fără să bea însă.

-Nu-ţi place ? râse încântat Alec, aruncând în cupă pe sharoniana o ţinea în căuşul palmelor, o mică sferă transparentă.

              Instantaneu, o reacţie efervescentă a evaporat lichidul: spirala de abur s-a ridicat dinăuntrul vasului, unduindu-se ca un şarpe verde spre tavan şi răspândind în aer un parfum pătrunzător. Lui Ken i s-a părut că simte deodată zeci de mirosuri ameţitoare, combinându-se în game infinite, de la briza sărată a oceanului, până la izul intens de plante şi animale al junglei. Percepea întreg acest amalgam fără a pierde vreo nuanţă, ca şi cum simţul său olfactiv, până atunci adormit, se trezise, recunoscând miresmele subtile ale apei, focului sau pietrei şi ale tuturor lucrurilor sau fiinţelor care puteau exista.

-Este efectul răşinii extrase dintr-un arbore de pe Sharon, explică Alec, spulberând atmosfera ce se instalaseîn cameră. O mostră din seria descoperirilor senzaţionale pe care le voi prezenta la expoziţia ce se va deschide peste două săptămâni în pavilionul din centrul oraşului. Inaugurarea va concide cu dezvelirea celor două obeliscuri ridicate în cinstea victoriei Confederaţiei, însă principala atracţie va fi desigur Jucăria...        

              Amintindu-şi de existenţa ei, i-a luat cupa din mâini, observând cu stupoare rănile provocate de contactul cu pereţii încinşi de vaporizarea lichidului. Nemulţumit, a cercetat fugar pielea fină a palmelor sharonienei, înroşită de arsuri dureroase, la care ea părea la fel de insensibilă, ca la tot ce se petrecea în jur.

-Acesta este marele defect al Jucăriilor, se plânse Alec, urmărind-o cum intra supusă în cuşca de sticlă. Lipsindu-le instinctul de conservare, se strică foarte repede şi trebuie înlocuite. Din fericire, dispunem deocamdată de un stoc suficient, însă, peste câţiva ani, cererea va întrece probabil posibilităţile de livrare, de aceea m-am gândit la creşterea Jucăriilor în ferme alcoriene. Cât despre celelalte animale capturate pe Sharon, primele transporturi au sosit deja. Şi vă asigur că expoziţia va face senzaţie, interesul publicului fiind susţinut printr-o campanie publicitară extrem de zgomotoasă. Dacă sunteţi curioşi, vă pot duce la pavilion peste câteva zile, înaintea inaugurării.

-Dragul meu, cred că nu voi putea veni. Două săptămâni reprezintă un timp îngrozitor de scurt pentru a pregăti o recepţie şi vreau ca, după triumful zilei, toţi invitaţii noştri să petreacă o seară de neuitat.

-Ken ?

              Commodorul făcu un gest dezolat:

-Prea multe senzaţii tari îl obosesc şi pe un soldat încercat, iar eu sunt ameţit de atâtea noutăţi... Trebuie mai întâi să mă obişnuiesc cu schimbările petrecute pe Alcora în cei opt ani cât am lipsit.

                                                                    -...-    

              Fratele tău are o privire cam ciudată... remarcă Donna, intrând în dormitorul somptuos, luminat doar de câteva globuri aurii.

-Vezi tu, spuse Alec, ajutând-o să-şi scoată rochia, cei asemeni lui sunt marcaţi de experienţa frontului şi odată întorşi în viaţa civilă le vine foarte greu să se readapteze. Însingurarea îi macină treptat, ca o boală, făcându-i să devină o problemă serioasă pentru noi toţi, singura soluţie rămâne să fie integraţi într-o activitate utilă societăţii, însă nu este posibil. Putem reconverti industria de război dar ce să facem cu un individ care nu ştie decât să tragă cu arma ? Atunci sunt trimişi în cele mai îndepărtate colonii, exploatări miniere sau pe staţiile de observare periferice... Şi toată această tevatură pentru nişte rataţi care nu ştiu ce se cere unui erou, după ce a învins în război.

-Ce anume ? întrebă Donna neatentă, întinzându-se alene între pernele moi.

-Să moară la vreme...

              Cinismul răspunsului a făcut-o pe moment să se înfioare dar apoi a ridicat din umeri. În fond, ce o priveau pe ea toate acestea ? Surprinzând în ochii bărbatului strălucirea lacomă care o măgulea întotdeauna, ca un omagiu adus frumuseţii de care era atât de mândră, a zâmbit mulţumită, uitând cu totul de Ken...

                                                              -...-

              Dând la o parte peretele glisant al cuştii, Ken se aştepta să zărească măcar o sclipire de teamă în privirea albastră a sharonienei. Jucăria stătea însă cuminte, în picioare, cu ochii larg deschişi, aţintiţi undeva spre un univers necunoscut. L-a lăsat să îi cerceteze palmele rănite, stând nemişcată în timp ce îi curăţa cu o îndemânare de chirurg pielea arsă, aplicând un strat subţire de unguent antiseptic. Chipul ei a rămas la fel de imobil chiar şi atunci când commodorul a ridicat încet mâna, atingându-i şuviţele argintii de pe frunte, într-o mângâiere delicată. Ken a privit câteva clipe în oglinzile ochilor străinei, apoi a ieşit repede, murmurând ceva nedesluşit. Dacă ar fi întors capul în momentul acela, ar fi putut surprinde o străfulgerare în pupilele neclintite, luminate pentru prima oară de speranţă. Dar sclipirea s-a stins imediat şi commodorul s-a îndepărtat cu paşii săi tăcuţi, urcând magnifica scară interioară a vilei.

              Ajungând în camera sa, Ken s-a frământat toată noaptea: mila pentru făptura închisă în cutia de sticlă s-a transformat curând într-o furie cumplită. Niciodată nu se simţise atât de revoltat şi fără puterea de a riposta ca în seara aceea, când a fost obligat să asiste neputincios la umilirea unui semen de-al lui, căci sharoniana era o fiinţă umană, iar fratele său o ştia la fel de bine ca el însuşi... Unde erau idealurile pentru care plecase să lupte la nouăsprezece ani împreună cu zecile de mii de soldaţi ai diviziei de elită ''Adhara''? Dintre echipajele crucişătoarelor, piloţii de pe interceptoare sau trupele de desant blindat şi commando, după opt ani de război crâncen supravieţuiseră doar câteva mii de oameni, aflaţi acum în tabăra de refacere din apropierea oraşului. Sacrificiul celorlalţi îl ajutase pe fratele său să-şi sporească averea şi influenţa prin care cumpărase dreptul de a dispune de Sharon după bunul său plac...

                     

                                                                  - continuarea săptămâna viitoare... -  

                                               (RODICA BRETIN,''JUCĂRIA'')

       (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rodica_Bretin )

          

            

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, prinde bine câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !

... aper că a fost o lectură plăcută ! 

sursa desenului - rândunica:

http://www.qbebe.ro/utile/desene_de_colorat/pasari