luni, 26 iunie 2017

Blandina...

... postarea este propusă de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''Citate favorite'' ! 

                MĂRGĂRITA MILLER-VERGHY

(http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/M%C4%83rg%C4%83rita_Miller-Verghy )

Imagini pentru MĂRGĂRITA MILLER-VERGHY-Blandina                     BLANDINA
 (http://www.artlibris.ro/cumpara/margarita-miller-verghy-blandina-7831278)


                                        LA MÂNĂSTIRE


  În imaginile următoare, Blandina este singură cu mama sa şi, câteodată, cu o surioară despre care o singură amintire se gravase adânc în inima copilului. Cele mai mici amănunte ale acestei scene fură de neuitat pentru Blandina fiindcă constituiau lecţia cea mai gravă printre cele ce i-au modelat sufletul şi i-au croit un drum pe care a încercat să-l urmeze de atunci, în ciuda a o mie de greşelişi ocoluri.
     Graţie acestei micuţe Lucreţia, uitată de toţi şi de ea însăşi, Blandina şi-a avut, înainte de vârsta de patru ani, drumul Damascului său, şi află în aceeaşi străfulgerare tirania datoriei şi nevoia de a deveni mai bună decât ea însăşi.
     Mama Blandinei căzu, la moartea bărbatului său, într-o gravă stare de depresiune care îi puse viaţa în primejdie timp de mai multe luni. Vederea celor două fetiţe provoca mamei lor asemenea crize de disperare încât copiii fură îndepărtaţi pentru câtva timp din ordinul medicului. Îi duseră aşadar în mânăstirea Notre-Dame din Iaşi, unde mama lor era foarte respectată de superioară, fiindcă ea salvase odată pe o tânără pervertită, întâlnităîntâmplător într-un hotel. Ea adusese în mânăstire pe tânăra rătăcită care putu astfel să redevină o fiinţă conştientă de demnitatea sa. Salvarea unuisuflet, despre care Blandina află mai târziu şi care îi păru una din cele mai frumoase pagini din viaţa mamei sale, o făcuse dragă superioarei pe caritabila femeie.
      Când se află în mânăstire că este grav bolnavă, se acceptară - prin excepţie - cele două fetiţe care, desigur, nu înţeleseră nimic din schimbarea vieţii lor. Această primă mânăstire unde Blandina trăicâteva luni se întipări în mintea ei prin două scene al căror sens profund nu încetă niciodată să-i apese sufletul şi poate chiar destinul său.
           Mica Lucreţia căzu bolnavă şi petrecu numeroase zile în infirmeria mânăstirii. În timpul acesta, Blandina alerga pe lungile coridoare luminoase şi ceruite, mirosind a tămâie şi a curăţenie. Trecea cu un mic fior plăcut prin faţa perdelelor albe care înconjurau paturile surorilor de gardă din dormitoare. Perdelele strălucind de albe, perdele sfinte, pe care nu trebuia să le atingi. Era un extaz să treci pe lângă ele, simţind că eşti foarte cuminte şi că nu eşti nici măcar tentată să le desfaci. Blandina deci, încântată de propria ei cuminţenie, alerga în grădină, se juca şi îşi petrecea plăcut timpul. Într-o zi, terminându-şi distracţia, fugi spre infirmerie pentru a-şi vedea surioara, dar clanţa iind prea suspentru ea, nu putu să deschidă uşa şi aşteptă ca cineva să treacă şi să i-o deschidă. 
            Înlăuntru vorbeau două surori. Una dintre voci zicea:
-Biată micuţă Lucreţia, cât trebuie să se plictisească, închisă aşa toată vremea !
-Într-adevăr, răspunse cealaltă soră, păcat că Blandina nu are mai multă simţire; trebuie să fie foarte egoistă ca să nu se gândească la sora ei carestă singură şi că ar trebui să stea niţeluş alături de ea.
            La aceste cuvinte, inima Blandinei se umflă să se spargă. Nu ştia ce înseamnă cuvântul ''egoistă'' dar instinctul îi spunea că trebuie să fie ceva foarte urât. Acolo, în faţa acestei uşi care nu se deschidea, făcu fără să ştie jurământul de cavaler de altădată, jurământ copilăros de a nu fi acel ceva urât care se numeşte ''egoistă''.
           Dar cum dragostea de  sine era probabil încă înrădăcinată în firea sa, viaţa de aci înainte nu-i mai fu decât o luptă continuă contra ei însăşi şi un efort neîncetat spre un ideal superior. Îşi alesese instinctiv deviza: ''Să nu provoace suferinţă !'' De această deviză atât de înaltă, Blandina trebuia, vai !, să se îndepărteze adesea. La anumite ore, chiar, prin infirmitatea naturii omeneşti, era împinsă să comită - din tandreţe şi dragoste - faptecare ar fi contrazis decretele uzuale ale datoriei. Minutul petrecut înaintea uşii închise fu acela în care Blandina se făgădui milei, acela care hotărâtoată viaţa ei. Puţinul bine acre, asemenea unui fir de aur, împodobi ţesătura complexă  şi împestriţată a vieţii sale, luă naştere în acest ceas pe coridorul mânăstirii.
            O altă scenă luată din maintirea vieţii sale la mânăstire îi înfăţişează Blandinei ziua solemnă a examenelor de sfârşit de an. Toate fetiţele în rochii albe se aşezară în rânduri etajate pe gradinele sălii de festivităţi ! Blandina nu este şcolăriţă, ci doar în vizită, dar au plasat-o printre micile ei prietene dintre care, cele mai tinere, au de la şapte la opt ani.
               Blandina are o rochie albă cu multe volane scrobite care o fac rotundă ca un bujor mare. O panglică neagră cu capetele fâlfâind îi înconjoară mijlocul. Este foarte emoţionată. Un examen  este un lucru magnific: te întreabă şi toată lumea vede că ştii să răspunzi mai bine decât alţii. Dar nimeni n-o întreabă pe Blandina care abia a împlinit patru ani. Este întrebată o fetiţă - căciceste examenul de istorie sfântă - care este primul om care a murit. Eleva rîmâne mută, nu găseşte deloc răspunsul. Blandina ştie perfect că este vorba de Abel, ucis de Cain. Tropăie de nerăbdare, roşeşete de dorinţa de a se ridica şi a spune: ''eu, eu ştiu''. Dar nimeni nu se gândeşte s-o chestioneze sau să-i dea atenţie. Examenul s-a sfârşit. Blandina n-a avut ocazia să-şi arate ştiinţa. Mai târziu, cu ce surâsînduioşat se va gândi la această imagine de altădată a unei Blandine care nu aflase încă vanitatea tuturor vanităţilor şi deliciul secret de a nu cunoaşte lucrurile decât pentru că ele sunt adevărate şi frumoase, iar nu pentru plăcerea zadarnică de a-şi împodobi orgoliul.     


                      (MĂRGĂRITA MILLER-VERGHY, ''BLANDINA'')

4 comentarii:

  1. Adevărat, orgoliul este greu de stăpânit, chiar și la oamenii socotiți superiori. Frumos citat!

    Săptămână cât mai bună să ai, dragă prietenă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      am ales această carte pentru multele povestiri-memorii atât de simpatic scrise ! iar această povestire mi-a plăcut pentru că tot ce era scris aici, era despre o fetiţă la 4 anişori !!!
      mă bucur că ai citit povestirea şi ţi-a plăcut !
      pupic şi o săptămână cât mai răcoroasă !

      Ștergere
  2. "deliciul secret de a nu cunoaşte lucrurile decât pentru că ele sunt adevărate şi frumoase, iar nu pentru plăcerea zadarnică de a-şi împodobi orgoliul..." Tare frumos spus...
    Mi-a placut alegerea ta, noua pentru mine!
    O saptamana cu spor si bucurii, prietena draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      mă bucur că ţi-a plăcut această povestire-memorii, din perioada de la 4 anişori ! ce bine că ţi-a plăcut şi mi-ai scris aşa de frumos !
      pupic şi o săptămână mai răcoroasă !

      Ștergere