sâmbătă, 1 iulie 2017

cetatea fără trecut...

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu asta, cu drag ! -, este câte o porţie mică de literatură SF (din colecţia de reviste, cărţi şi almanahuri SF - ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului...) !
... lectură plăcută ! 
Randunici 4




               



               CETATEA FĂRĂ TRECUT 

                            - de RODICA BRETIN

                              
                               
           Daglar von Lowe îşi croia anevoie drum prin hăţişul pădurii inundate, aruncând uneori câte o privire în urmă, şirului de oşteni care abia se mişcau, stânjeniţi de armurile grele, înarmaţi cu săbii, arbalete, lănci şi buzdugane.
           Se simţea bolnav şi ostenit, prea multele războaie îi sorbiseră vlaga tinereţii. Servise o viaţă întreagă Ordinul, fără să se plângă, păstrând pentru sine suferinţa şi privaţiunile. În numele Spiritului Luminii şi împotriva puterilor necurate ale Nopţii, curmase nenumărate vieţi netrebnice de păgâni, salvându-se astfel sufletele din infern. Vânturase zările lumii şi pretutindeni semnul sacru de pe pelerină îl ocrotise, localnicii arătându-i respectul şi teama cuvenite unui Maestru al Ordinului. Cicatricele de pe trup stăteau mărturie că nu dăduse înapoi în faţa nici unui muritor, totuşi - puteau să jure pe toate relicvele din Malborg şi pe osemintele strămoşilor - aceasta era ultima lui cruciadă.
            Înainta poticnindu-se, ţinând sabia în mâna stângă, cu dreapta sprijinită de grumazul asudat al calului şi la fiecare pas, cizmele i se afundau adânc în noroiul vâscos. Se gândea la oamenii săi: din miile care îl urmaseră în lungile campanii - devotamentul lor pentru căpetenie ajungând până la idolatrie - rămăsese o ceată jalnică, supravieţuitorii ultimei bătălii, spectrele unor războinici în căutare de vatră, retrăgându-se sub umbra deşartă a gloriei, hăituiţi de un duşman nevăzut. De luni întregi, poate de ani, se târau într-un marş disperat al morţii, prin pădurea blestemată, unde totul însemna încremenire, până şi timpul îngheţase, ţintuit de crengile negre şi contorsionate ale copacilor... Un singur lucru îi împiedica să se lungească pe joc, aşteptând ca mlaştina colcăitoare să-i înghită, să alunece în adâncul aducător de uitare: doreau să ajungă acasă. Calea fusese presărată cu leşurile cailor şi ostaşilor căzuţi, pieriţi de foame, de epuizare sau din pricina rănilor ce se infectau în atmosfera nesănătoasă.
            Un geamăt, transformat curând în strigăt de triumf, izbucni din piepturile acoperite cu platoşe, când, după trunchiurile carbonizate apăru o geană trandafirie, întrerupând brusc monotonia cenuşiului pădurii. Dincolo de lizieră, în valea înverzită, se înălţa o cetate cu ziduri albe, oraşul lor, - urlară  nebuni de fericire, salutând vesela îngrămădire de acoperişuri ţuguiate şi roşii, răsărite deasupra crenelurilor. Uitându-şi demnitatea de cavaleri încercaţi, alergară împleticindu-se spre paltforma lăsată a podului, se înghesuiră încercând să ajungă primii la porţile masive, ce se deschiseră larg înaintea lor, în uralele mulţimii.  
            Ţinându-şi calul de căpăstru, Daglar von Lowe fu ultimul care păşi pe sub bolţile împodobite cu flori, de parcă întoarcerea le-ar fi fost aşteptată. Intră în clădirea veche, ridicată în inima cetăţii - casa lui - iar slujitoarele se grăbiră să i se înfăţişeze, aducând apa de trandafiri pentru spălatul mâinilor şi prosopul de mătase, ţesut cu fir de aur. Broderia, reprezentând blazonul nobilei şi bogatei sale familii îi reaminti fluturarea stindardului zdrenţuit deasupra atâtor câmpuri de bătălie, însă imaginea sângeroaselor înfruntări nu-l înfioră ca altădată. Ardoarea anilor nesăbuiţi se spulberase, călcată sub copitele cailor, amestecată în colbul pământurilor străine, odată cu leşurile camarazilor mai puţin norocoşi. Ceva umed i se lipise de pleoape; când izbuti să vadă din nou limpede, întâlni privirea  Astridei. Cum îngenunchease cuprinzându-i picioarele, o ridică, frânse trupul femeii lui în îmbrăţişarea neîndemânatică de ostaş, braţe subţiri îl înlănţuiră şi buzele ei tremurătoare îi turnară un fluid fierbinte în vine.
            La început, orbiţi de bucuria întoarcerii, n-au observat unele ciudăţenii care nu-şi aveau rostul, locul, în desfăşurara firească a evenimentelor. Cruciada durase mult - pieduseră aproape măsura anilor - dar acum găseau oraşul şi locuitorii neschimbaţi: nu murise nimeni, nu se născuse nici un copil, nimeni nu îmbătrânise. Îşi lăsaseră în cetate fii, pe care ar fi trebuit să-i afle bărbaţi în toată firea - în schimb dădură peste aceiaşi băieţandri, jucându-se în curţile acoperite cu frumoase mozaicuri. Totul oglindea o simetrie perfectă, echilibrul proporţiilor mulţumea ochiul; de la geometria zveltă a turnurilor de veghe, al uliţele drepte, cu pavajul curat şi neted. Era cetatea lor, visată în nesfârşitele nopţi dinaintea fiecărei bătălii; îi lipsea însă ceva nedefinit, poate noroiul de pe străzi sau curţile cu gunoaie din faţa bordeielor dărăpănate. Trăiau într-un oraş ideal - începură să bănuiască îngrozindu-se pe măsură ce înţelegeau adevărul - un oraş fără trecut, plăsmuit din dorinţe, ca şi cum cineva le-ar fi citit din minte construindu-l după modelul păstrat acolo.
            Stranie era şi amnezia locuitorilor: nu-şi aminteau nimic din intervalul scurs de la plecarea cruciaţilor. Pentru ei, timpul - cel care deformează fapfele, schimbă perspectivele, îndulceşte contururile - stagnase. Sau poate n-a existat niciodată o istorie a cetăţii născute din neant, liman iluzoriu pentru o mână de ostaşi întorcându-se acasă...
            Curând, o stare de nesiguranţă puse stăpânire pe noii veniţi, ceea ce îi îngrijora nefiind vreo nepotrivire între amănuntele evocate în memorie şi realitatea exterioară, ci tocmai imposibila identitate.
            Au început să-şi privească nevestele cu suspiciune, prospeţimea chipurilor lipsite de riduri părându-li-se o urzeală vrăjitorească. Unii au vrut să-şi ia zilele, alţii au încercat să plece din cetate, împinşi de spaima aceea iraţională. Nu zidurile păzite de gărzi i-au oprit - doar înfruntaseră iataganele păgânilor  - ci ceaţa densă ce se instalase într-o zi, neştiută, pe dealurile din jur, fără să se mai ridice de atunci. Daglar vorbise cu doi dintre oamenii prinşi în capcana ceţii: victime ale unui somn cataleptic, ei se treziseră dimineaţa următoare culcaţi în propriile lor paturi.
            ''Minciună - strigaseră, ochii sticloşi strălucindu-le ca de febră pe feţele devenite măşti palide, inexpresive - cum să părăsim cetatea, când am găsit aici mult râvnita tihnă.''
            Într-o după-amiază, Daglar auzi larmă pe stradă, în dreptul ferestrelor sale: una dintre servitoare fusese călcată de o trăsură, iar mulţimea se îngrămădea vociferând în jurul formei strivite pe caldarâm. Prin masa curioşilor îşi făcură loc două siluete în negru, care acoperiră corpul şi îl ridicară grăbiţi, dispărând cu el într-o casă vecină. Nu îndeajuns de repede însă: lui Daglar îi fusese destul o privire fugară ca să observe pata verzuie, lăţindu-se pe dale; văzuse cum din venele acelei fiinţe nu curgea sânge, ci altceva, cum materia cenuşie, poroasă, dezvelită de rănile mortale nu era carne omenească.
            A doua zi, în zori, se sculă de lângă trupul Astridei, îşi înşeuă calul şi părăsi cetatea adormită, apucând-o pe singurul drum netăiat încă de zidul de ceaţă.
            Înapoi în mlaştină.            
                        
                                                    - ''CETATEA FĂRĂ TRECUT''  de RODICA BRETIN
Randunici 4




          

            


2 comentarii:

  1. Foarte ciudata povestea. Parca este ideea materializarii mintii umane si a dorintelor ei arzatoare.
    Multumesc mult pentru lectura, draga prietena!
    o saptamana frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc rumos pentru vizită !
      cu emoţie, îţi aşteptam comentariul ! acum, eu zic că în acele timpuri - la care se face referire - erau cu atât de multe legende şi mistere... şi mai ales spiritele circulau mult printre oameni...
      cât mă bucur că vii şi citeşti povestirea SF !
      cu drag, îţi doresc multă sănătate !

      Ștergere