La final...

   

       La final apare dragostea

                 de Mary Balogh

     Femeile sunt sau nu mai norocoase decât bărbații atunci când se căsătoresc... Ele se mută într-o altă casă și, uneori...într-una pe care n-au mai văzut-o niciodată și care se află departe de locul în care au crescut. Totul e nou, străin și diferit, iar ele nu pot face nimic pentru a împiedica asta, soția este întotdeauna cea care se mută în locuința bărbatului, niciodată invers. Este ca și cum și-ar pierde o parte din identitatea ei. Până și numele îi e luat în urma căsătoriei.

      Pe de altă parte e ceva captivant în începerea unei noi vieți. Nu poți deveni o cu totul altă persoană, desigur, dar cu un alt nume, un alt cămin, o altă parte a lumii în care să locuiești, să ai ocazia de a o lua de la capăt, de a face ca viața să fie mai bună ca înainte, din toate punctele de vedere pe care ți le poți imagina... de a o face mai fericită. 

  ...copiii se transformă în băieți care abia așteaptă să devină bărbați, iar siguranța și dragostea înseamnă puțin pentru ei. Abia așteaptă să iasă în lumea largă, să umble după aventură și după o fericire până la adânci bătrâneți greu de găsit. Pleacă în căutarea a ceea ce au deja și între timp pierd tot...oare toți copiii își imaginează...că atunci când vor crește vor fi în sfârșit liberi și vor putea să facă tot ce își doresc ?  

  ...Fetele ... visează la căsnicia perfectă și la soțul perfect: chipeș, bogat, fermecător, atent, blând, tandru, politicos, pasional... și îndrăgostit până peste cap...poate fi un vis plăcut pentru orice fată, în timp ce așteaptă ca prințul ei să apară călare.

  ...nu se gândise niciodată în mod deosebit la diferențele fundamentale dintre bărbați și femei. Oare doar inutilitatea visurilor despre libertate și aventură era cea care le făcea pe majoritatea femeilor să fie romantice, să viseze în schimb la un cămin, la un iubit afectuos drept soț, la copii pe care să-i nască și să-i crească ? Sau acesta era un instinct de pregătire a cuibului, ce făcea parte din însăși ființa femeii pentru a asigura perpetuarea speciei umane ?

  ...Asta-i problema cu visurile...Nu totdeauna se transformă în realitate. Dar apar noi visuri pentru a le lua locul...în general, suntem o specie care speră la nesfârșit...

   ...uneori se întâmplă ceva atât de catastrofal încât, pentru o vreme sau chiar pentru mult timp, îți vine greu să vezi dincolo de întuneric, îți vine greu și să crezi că există ceva dincolo de el. Dar totdeauna există...

   ...o căsnicie e o călătorie, întocmai ca și viața. Nu trebuie să mă aștept ca totul să fie perfect de la început. Dacă ar fi, n-am mai avea unde să mergem cu ea, nu-i așa ?

   ...eu îmi doresc mulțumire, fericire cu soțul, căminul și familia mea...Tu îți dorești...ei bine, tu îți dorești doar să nu regreți însurătoarea atât de profund pe cât te temi că o vei face.

   ...o persoană cu care să împartă inima căminului.

   ...trebuie să ne îndrăgostim unul de altul...iar a te îndrăgosti e altceva decât a iubi pur și simplu. Cere dorința atât de a da, cât și de a primi...dar dacă nu ne deschidem sufletele și pentru a primi, nu doar a dărui, nu reușim să fim fericiți.   

    ...putem învăța să fim mulțumiți unul lângă celălalt.

                                       "La final apare dragostea"

                                            - Mary Balogh -

               [ https://en.m.wikipedia.org/wiki/Mary_Balogh ]

(Sursa coperții cărții:

https://www.google.com/search?client=tablet-android-samsung-ss&cs=0&sxsrf=APwXEdeXs_yz11ndl3xmuuv1_5PZrNP9NA:1681045879890&q=At+Last+Comes+Love+Mary+Balogh&stick=H4sIAAAAAAAAAONgFuLUz9U3MDI3i7dQ4tFP1zc0SsorqjIsTtaSyk620k_Kz8_WTywtycgvsgKxixXy83IqF7HKOZYo-CQWlyg45-emFiv45JelKvgmFlUqOCXm5KdnAAAMqMX5WAAAAA&sa=X&ved=2ahUKEwj47pX075z-AhUS7aQKHYhlCYwQ9OUBegQIEhAl&biw=1007&bih=601&dpr=1.33#imgrc=fyM7um6Y-8rQyM%253A )

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana

( https://suzanamiu.blogspot.com/2023/04/citate-favorite-160-inceputul-unei.html)