Destine (2)

                  Destine ale oamenilor și destine ale popoarelor

                       - Conferința a II-a, 31 octombrie 1914 -

                                            de Rudolf Steiner

         Ceea ce era esențial în cultura greacă apare la lumina zilei în poporul francez, chiar până în caracterul personalităților conducătoare. De exemplu, Voltaire nu poate fi înțeles decât dacă este comparat cu un adevărat grec. Și dacă privim formele operelor de artă ale lui Corneille și Racine, vedem cum luptă ei să cizeleze forma, ca în cultura greacă. Aceasta are o mare însemnătate cultural-istorică. Lupta pentru forma exterioară, pentru însușirea a ceea ce a vestit Aristotel despre formă, trăiește mai departe în Racine și în Corneille. Și dacă vom căuta din nou în cultura franceză ceea ce este dătător de ton, în cea de-a patra epocă de cultură post-atlanteană, în calitatea sa de cultură a sufletului rațiunii, atunci trebuie să găsim acolo ceea ce se exprimă cu măreție în ea, ceea ce se poate preocupa tocmai de aceasta prin faptul că sufletul rațiunii cuprinde lumea. Așadar cel mai mare prozator, care nu-și poate găsi egalul într-o astfel de formă, trebuie să fie unul care configurează lucrurile din sufletul rațiunii. Căci un popor își atinge măreția atunci când aduce la lumina zilei aspectele prin care el este incomparabil cu alte popoare. Și care este cel care nu poate fi depășit în literatura franceză ? Este Molière. Prin el, sufletul francez își atinge înălțimea proprie caracteristică, aceasta nu poate fi depășită. Un ecou al acesteia mai acționează... în Voltaire.   

          Acum, sufletul britanic nu este o repetare a unei vechi epoci ci face parte din cea de-a cincea epocă post-atlanteană constituind oarecum o nouă creație a acestei epoci. Aceasta a cincea perioadă post-atlanteană tinde preferențial la dezvoltarea sufletului conștienței... Sufletul conștienței este imprimat în mod deosebit în specificul poporului britanic. Filozofii britanici ...sunt spectatori ai vieții, ei se raportează la ea așa cum se raportează sufletul conștienței la viață ca spectator. Și care este cel mai mare creator al sufletului poporului britanic care exprimă până în profunzimi particularitățile britanice de caracter ? Este Shakespeare. La el avem o stare incomparabilă de spectator a sufletului britanic.

         Să trecem acum la Europa Centrală, unde găsim "ceea ce devine mereu și nu este niciodată": Eul propriu-zis, esența cea mai lăuntrică a omului. Cum se raportează acesta la elementele componente ale sufletului ? El își formează propriile sale relații cu sufletul senzației, sufletul rațiunii și sufletul conștienței; el urzește firele către toate acestea. Goethe... tânjește după Italia... pentru a găsi ceea ce rodnicește Eul și ceea ce poate el primi din sufletul senzației. Eul face schimb de forțe și cu sufletul rațiunii... legătura care există între Eul și sufletul rațiunii... Friedrich cel Mare, cel mai german dintre conducătorii germani, vorbea și scria de fapt doar în franțuzește, prețuind în mod deosebit și cultura franceză... Filozoful german Leibniz își scrie operele în limba franceză. Atunci cănd Eul caută din adâncurile Eului, din adâncurile insondabile...se impune ceva în sus, iar sufletul conștienței caută să înțeleagă acest ceva.

        ...omenirea necesită calea mai facilă, a rațiunii...ea îl acceptă pe Darwin ...pe Newton...

        ...așa cum forțele sufletești individuale pot duce o luptă în om, se luptă între ele și forțele sufletești individuale încorporate în sufletele popoarelor.

        ...dacă îndepărtăm din cuvinte toate nuanțele de simțire de antipatie și simpatie (acestea fiind doar caracteristici), vom înțelege lucrurile în mod corect. Căci este vorba de lucruri pe care le poartă sinea omului în sine, în măsura în care ea este învăluită în elementul național.

       ...faptul că gândește drept activitate... desfășurarea gândirii... Unirea omului cu gândul este de așa natură încât acest gând este produsul de activitate primordială a sufletului, iar activitatea sufletului nu este nimic altceva decât implicarea și contopirea sufletului în gânduri.

       ...căci "a gândi" și "a avea gânduri" nu este același lucru dacă se face o diferențiere subtilă.

       ...În vestul Europei omul are gânduri; gândurile sunt ceva care vine spre el, care îi sunt date, la fel cum îi sunt date senzațiile simțurilor. Tot așa este și cu gândurile: ele pătrund în suflet, se desfășoară în el, omul le are, este încântat de ele, este fericit să le aibă.

      ...Germanului i se reproșează chiar că gândurile sale sunt întru câtva reci. Se poate să fie așa pentru că el trebuie să le formeze mai întâi în sufletul său individual; ele trebuie încălzite mai întâi acolo și rămân calde atâta timp cât se află în activitatea nemijlocită de desfășurare a lor... cuvinte pregnante... germanul îl resimte pe omul la care se raportează ca fiindu-i dușman, iar dușmanul nu trebuie subapreciat câtuși de puțin.

      ...Caracterul italic și cel spaniol - determinate de sufletul senzației... omul acestor țări trăiește în elementul național, el se manifestă în sufletul senzației. Iar acesta este atașat în mod deosebit de tot ceea ce este ținut natal, patrie a sa, și resimte ceea ce este străin ca fiind ceva opus... tot ce trăiește în elementul național italian... italianul îi resimte pe ceilalți care nu sunt italieni ca fiind străini ce trăiesc într-un element străin lui. Și toate războaiele care au fost duse în Italia în sec XIX au fost, ntr-o măsură pronunțată, războaie pentru patrie... o repetare a culturii egipeano-caldeeană.        

      ...locuitorii...din ținutul francez... dăm la o parte ce este simpatie și antipatie... aici se repetă cultura greacă. De aceea, el îl va simți pe străin la fel cum îl simțea grecul, și el îl numește pe acesta, barbar (plus sentimente de antipatie și mânie)...               

        Poporului englez i-a fost încredințată în mod deosebit sarcina de a cultiva sufletul conștienței, care se dezvoltă în materialism... să îndepărtăm antipatia... cultivarea materialismului aduce la iveală ceea ce îi situează pe oameni unul lângă altul în spațiu... se resimte concurența. Sufletul conștienței îl resimte pe omul de lângă el ca fiind un concurent în existența fizică.

       În Est ... se manifestă ca Sinea spirituală. Care este specificul Sinei spirituale? Ea se apropie de om, coboară asupra lui. În Eu, omul se străduiește; el se străduiește și în celelalte trei elemente componente sufletești dar Sinea spirituală coboară asupra lui. 

       Ea va coborâ cândva în Est ca adevărată Sine spirituală. 

       Dar pentru aceasta este nevoie de pregătire, pregătire ca sufletul să primească și să încorporeze cele primite.

    ...Italia și Spania sunt o repetare a celei de-a treia epoci de cultură post-atlanteene...

    ...Poporul francez este o repetare a culturii din vechea Grecie.

       Britanicul arată ceea ce s-a adăugat în mod nou și care poate fi dobândit absolut precis pe planul fizic.

       În Europa Centrală este Eul care trebuie să se elaboreze din sine. 

       În Rusia avem ceea ce primește. Pentru început a fost primit creștinismul bizantin care a coborât ca un nor și apoi s-a răspândit, și tot primită a fost cultura vest-europeană deja din timpul lui Petru cel Mare. Aș spune că întâi a fost primit ceea ce este material. Ceea ce se află acolo este o reflectare a ceea ce este vest-european, iar munca sufletului este pregătirea pentru primire. Poporul rus va ajunge abia atunci în elementul său corect când va fi în măsură să recunoască faptul că ceea ce este în Europa Occidentală trebuie primit, cumva la modul în care au primit germanii creștinismul sau la modul în care au preluat germanii în ei înșiși elenismul, prin Goethe. Dar aceasta va mai dura un timp. Și pentru că fizicul omului din Est se împotrivește la ceea ce trebuie preluat în Est, Estul se mai opune încă la ceea ce trebuie să vină la el. Sinea spirituală trebuie să coboare. Acum, e drept că ceea ce vine din Vest în Est nu este Sinea spirituală. Dar sufletul se comportă în așa fel, se pregătește întru câtva pentru a primi. Și atunci cum îl vede rusul pe celălalt ? Îl vede ca fiind cel care "i se opune", ca și cum ar coborâ asupra conștienței sale. De aceea, "celălalt" (care la italian este "străin", la francez "barbar", la britanic "concurent", la german "dușman"), acolo este eretic. De aceea Rusia a dus, în fond, până acum numai războaie în numele religiei. Toate au fost doar războaie pentru religie. În accepția lor, popoarele ar trebui eliberate sau aduse la creștinism; (popoarele din Balcani, și așa mai departe). Și în ziua de azi, îl resimte țăranul rus pe cel care i se opune drept "Rău". El îl simte pe celălalt ca fiind eretic, el crede mereu că duce războaie în numele credinței...     

        Așa cum se încadrează omul în viața fizică, el este oarecum nedrept față de propria sa Sine spirituală.

        La cel care trăiește în sufletul rațiunii și la care se dezvoltă în mod deosebit fantezia, care "are" gânduri, ceea ce i se pare lui că trebuie să fie prin aceea că-și viețuiește elementul național, se interpune în fața Sinei sale spirituale. El resimte aceasta ca fiind gloria sa, ca fiind oarecum o a treia Sine, o Sine națională, care se interpune între el ca Sine superioară și omul național. Și din aceasta luptă el. Iar, după moarte, el trebuie să o învingă mai întâi pe aceasta, dacă nu a învins-o deja prin știința spirituală. După moarte, el trebuie să treacă mai întâi prin ceea ce se interpune în fața sufletului său ca inspirație a ceea ce își reprezintă el despre sine însuși.

        Și cum stau lucrurile cu acela care trăiește sentimentul național în cadrul conștienței ? El înclină, în primul rând, înspre ceea ce își însușește  sufletul conștienței în lumea fizică. Iar aceasta rămâne ca o amintire dureroasă în lumea ce se întinde în viața dintre moarte și o nouă naștere.

        Locuitorul Europei Centrale este un căutător. El caută. Acest aspect iese la iveală chiar și atunci când vorbește defavorabil despre adversarii săi;...el caută deja aici Sinea spirituală. De aceea caută el în strădania sa din viața pământească să dea laoparte deja de aici ceea ce trebuie dat laoparte atunci când intrăm prin poarta morții în lumea spirituală.

        Cel care și-a parcurs ultima încarnare într-un trup de rus, trebuie să-și  însușească, atunci când trece prin poarta morții, conștiența unui înger, ca și cum ar intra în sânul unui înger - dacă nu s-a pregătit altfel prin știința spirituală - el trebuie să se familiarizeze cu ceea ce coboară spre el de pe treptele următoare ale ierarhilor superioare.

       Ceea ce apare omului în fantezia sa ca fiind el însuși, trebuie să se afirme prin alte mijloace. Pentru a se afirma, aceasta are nevoie să se extindă. Ceea ce caută să se impună concurenței, este de la sine înțeles că vrea să se extindă. 

    ...Aceasta va fi menținută laolaltă din afară și nu se poate descompune. Germanii au tins la unificare. Ei nu au realizat acest lucru în interior. Se va constitui printr-un impuls exterior ce vine din afară, din mijlocul Franței.

    ...rușilor le este nefiresc să poarte războaie. Lor le trebuie mai întâi impus războiul... Rusul se raportează la război ca la un război purtat pentru religie, ca la ceva care vine din afară. Lui nu i se poate prezenta războiul ca fiind plauzibil, căci el mai întâi s-"ar ruga" ce anume să vină la el...Acolo nu poporul determină războiul - poporul este doar ceva exterior, în conformitate cu credința sa -, ci ceva împotriva căruia poporul ar trebui să se îndrepte. În Rusia, războiul este întotdeauna, în sensul cel mai categoric, maya, o iluzie...în Rusia...războiul a fost "altoit" pe un caracter al poporului unde, în fond, era întru totul nefiresc...Rusul...o lume de o dispoziție plină de așteptare, firească în privința a ceea ce trebuie să vină, care nu poate fi cucerită cu săbii și tunuri. De aceea panslavismul este ipocrit.

    ...deci...ceea ce se poate resimți la popoarele individuale în raport cu războiul... 

       Rusul crede că poartă război pentru religie, englezul pentru concurență, francezul pentru glorie, italianul și spaniolul pentru patrie și germanul luptă pentru existență.   

       Italia vrea să-și mențină patria. Franța își receptează propria sa reprezentare de glorie ca ideal național. Englezul face comerț... Germanul se străduiește... Iar rusul se roagă...    

                  "Destine ale oamenilor și destine ale popoarelor"   

                                     - Rudolf Steiner -

                [ https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Rudolf_Steiner ]

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana (https://suzanamiu.blogspot.com/2023/04/citate-favorite-160-inceputul-unei.html  )