Soarele clipei de acum

                            Soarele clipei de acum

                                            de Ana Blandiana

 

      Talentul de a trăi, aflat în mod evident în curs de dispariție la popoarele Europei, este una dintre noțiunile cele mai greu de definit, pentru că se delimitează de altele prin nuanțe adesea insesizabile. Îmi vine să spun, asemenea elevilor care nu au învățat lecția, că talentul de a trăi este "atunci când..." dar îmi dau seama că nici asta nu aș fi în stare să precizez.       

      Locuțiunile presupuse apropiate, cum sunt "a trăi bine" sau "a ști să trăiești", se dovedesc, la o analiză mai atentă, străine pentru că, în timp ce prima se referă exclusiv la posesia unor lucruri -- cât mai multe -- materiale, iar cea de-a doua conține sugestia puțin tulbure a grabei de a profita de tot ce îți iese în cale, talentul de a trăi nu este o acțiune sau o realizare, ci pur și simplu o stare. 

      El este o înflorire a verbului "a fi", în timp ce celelalte două atârnă de verbul "a avea", iar această diferență nu este numai una de apartenență, ci și una de substanță.

      Aș fi tentată să susțin -- și nu cred că aș greși întru totul -- că talentul de a trăi este un atribut al tinereții și poate chiar al simplității; el se descoperă mai adesea la vârstele fragede și este mai ușor detectabil la popoarele tinere. 

      Dar nu ar fi, oare, o simplificare ? Dacă apropierea de animalitate ar fi o garanție a acestui dar zeiesc, ar trebui ca animalele să fie fără excepție fericitele lui deținătoare. Și totuși, nu numai de la specie la specie, ci și de la individ la individ, există deosebiri și grade ale deținerii lui.

      În mod evident câinii, de exemplu, sunt mai puțin talentați întru existență decât pisicile. Și asta nu numai pentru că atât de cunoscutele lor caracteristici, devotamentul, credința, sunt calități mai greu de purtat decât suspect de celebrul egoism al felinelor, ci și pentru că le lipsește capacitatea (pe care acestea o au) de a se bucura de fiecare secundă, geniul de a ști să decupeze din șirul nesfârșit al întâmplărilor numai soarele clipei de acum. Am considerat întotdeauna, ca pe o dovadă de profunzime, ideea egiptenilor de a zeifica pisica, acest animal atât de dotat pentru somn și pentru abstragere, atât de capabil să aleagă ceea ce este esențial de ceea ce nu este esențial fericirii.

        Talentul de a trăi mi se pare, mai mult decât o trăsătură a animalității, o consecință a subtilității pe care pot să o aibă (sau să nu o aibă), în egală măsură, oameni sau animale, ființe tinere sau bătrâne, evoluate sau nu, civilizate sau nu.

         Talentul de a trăi este, asemenea tuturor talentelor, un dat nativ care poate fi cultivat, care poate fi favorizat sau interzis de condițiile mediului.

         Și, în măsura în care îl înțeleg, o anumită liniște atentă a spiritului, spre care au tins toate religiile și toate curentele filozofice, este condiția sine qua non a existenței sale, a acelei stări binecuvântate în care fiecare frunză care cade, fiecare fir de iarbă atins de talpa goală a piciorului, fiecare secundă de somn, fiecare picătură de apă pe buză, fiecare nor pe cer, fiecare fruct zdrobit de cerul gurii, fiecare durere chiar, există rotund și total, sunt prilejuri de viață. 

         O liniște a spiritului pe care viteza vehiculelor, gălăgia mass-mediei și sațietatea consumului o interzic și o ridiculizează.

                                     "Soarele clipei de acum"

                                         - Ana Blandiana -

             ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana )

[Sursa postării: https://www.autorii.com/scriitori/ana-blandiana/soarele-clipei-de-acum-text.php  ]

... postarea participă la jocul-provocare "Citate favorite" găzduit de Suzana 

(  https://suzanamiu.blogspot.com/2023/03/citate-favorite-158-despre-un-mit.html)