Vrem să-l vedem pe Darius Miller !

   

            Vrem să-l vedem pe Darius Miller !

                    -de Herbert Franke

     Nu-și putea explica pe ce cale ajunsese fata la el în cameră. Managerul închiriase ultimul etaj al hotelului, totul era închis ermetic și păzit.

     Darius ședea la aparatul de antrenament, centura cu detectorul cardiac îl fixa de spătarul tare al scaunului, picioarele îi erau prinse în curelele pedalelor. Curba de efort de pe banda de hârtie cerată a automatului de înregistrare arăta că de două ore muncise cu intensitate dar pe fruntea lui nu se putea vedea nici cel mai mic strop de sudoare. 

     De când intrase fata, angrenajele mașinii de antrenament se opriseră, mișcarea parcă înghețase brusc.

     Darius își aținti privirile asupra ei: era drăguță, foarte drăguță, ca modelele de pe coperțile revistelor ilustrate.

--Te admir -spuse fata. Tu ești cel mai mare. Niciunul nu-i grozav ca tine, Darius Miller. Ești fără pereche și te iubesc.

     Darius rămase nemișcat, nici nu clipi.

--Vino încoace, sărută-mă ! -îi ceru fata. Aici nu ne deranjează nimeni. Totu-i încuiat, nu-i așa ?

--Da -răspunse Darius.

      Se apropie și mai mult de el.

--Ei, hai odată, sărută-mă ! Sau nu-ți plac ?

--Ba da, ești drăguță -spuse Darius. 

       Dar tot nu se urni.

       Câteva secunde fu liniște, aproape liniște, căci de afară, prin fereastra deschisă se auzea mare gălagie: corurile fanilor cereau să-l vadă pe Darius Miller.

        Fata trase cu urechea, se întoarse, se duse și privi pe fereastră. În mase compacte, mulțimea se înghesuia în fața intrării hotelului. Umpluseră întreaga stradă, circulația fusese deviată.      

--Vrem să-l vedem pe Darius Miller ! urlau fără întrerupere.

         Fata trânti fereastra.

--Hai ! -zise. Știu doar că te țin închis de săptămâni întregi în tabere de antrenament, cantonamente și institute de experimentare. De când n-ai mai fost împreună cu oamenii ? De când n-ai mai avut nicio femeie ?

--Trebuie să mă antrenez -spuse Darius.

--Mă numesc Edda -explică fata. Ți-am văzut toate jocurile. Ești unic. Nimeni nu-i atât de puternic ca tine. Și nici atât de iute. Câte goluri ai băgat ?

--Cincizeci și nouă, anul ăsta -spuse Darius.

--M-am ținut după tine din oraș în oraș. Am vrut o dată să te văd de aproape. Și acum sunt aici.

          Fata veni lângă el.

--Mușchii ăștia de necrezut... și voi să-l apuce de braț.

          Darius se retrase atât cât îi permiteau centurile.

          Edda îl privi descumpănită.

--Ei, hai, nu fi răutăcios. Pentru antrenament mai ai tot timpul. Meciul de azi după masă... ăștia doar nu-s adversari pentru tine.

--Vom învinge, da, vom învinge, spuse Darius. Cucerim cupa. Am luat până acum nouă cupe. Azi vine și a zecea.

          Edda îl urmări cu privirea.

--Ai toate cupele aici ? Arată-mi-le ! Vreau să le văd. Hai, arată-mi-le ! 

--Nu pot să mă dau jos, spuse Darius. Sunt prins în corzi.

          Edda deschise catarama centurilor pectorale, apoi se aplică și dezlegă curelele pedalelor. 

          Darius coborâ de pe scaun. Cu cunoscutul său mers legănat, se duse la telefon și formă un număr.

--Ce faci ? strigă fata dar el o îmbrânci cu violență. 

          Trase cu urechea. Se auzi un pârâit și apoi o voce.

...........*...........*.............*...........*.............*............*.............*.............*...........*............*

          Patru ore înaintea marelui eveniment, Consiliul era permanent în ședință. Telexurile băteau, pe display-uri apăreau chipurile agenților care raportau.

--Aici postul 7, stadionul. Nimic deosebit. Doar chestiile curente. Au fost descoperite și dezamorsate două bombe.

--Aici postul 3, Hotel Splendid. Ascultați, ar putea fi important. În clipa asta a sosit Raggadru. Știți hipnotizatorul indian. A fost salutat de Spencer în persoană. Poate o să încerce cu hipnoza.

--N-au decât să încerce -zise Haimes, psihiatrul clubului. 

            Ceilalți râseră.

            Președintele se întoarse spre medic.

--Ia zi, ce idee ți-a venit, doc ?

            Medicul își drese glasul. 

--Cu mijloace atât de banale ca laxative și somnifere, nu mai e astăzi nimic de făcut. În această privință, adversarul a luat suficiente măsuri de protecție. Dar...

--Aha, planul doping -întrerupse președintele.

--Da -confirmă medicul. Totu-i pregătit. Dacă pierdem jocul, câștigăm la arbitraj. Am mituit experții. Vor găsi produse interzise, vă garantez.

--Și strategia ? întrebă Bob pe antrenorul principal.

--Computerul a analizat ultimele jocuri și a elaborat programul în consecință. Planul definitiv nu-l poate face decât după primele minute de joc. Apoi indicațiile vor fi transmise jucătorilor pe calea undelor.

--Perfect -spuse președintele răvășind un teanc de bilețele cu notițe. 

--Hank, cum stăm cu publicul ? 

              Hank Mowli, un regizor de film și televiziune, sări ìn picioare:

--Publicul ne urmează.

--Și dacă se răzgândește ?

--Șefule, suntem stăpâni pe stația de amplificare. Dacă publicul nu-i destul de frenetic, punem banda cu aplauze și strigăte. Sigur că sunt pregătite și benzi cu fluierături și huiduieli, pentru cazul că adversarul se dedă la porcării.

--Ați mai exersat K.O.-uri și leșinuri ? Ultima dată, Larry a făcut impresia unei lebede muribunde.

--De data asta are să pară real - nu-ncape nicio îndoială, l-am implicat și pe medic. Comoție cerebrală sau cârcei, totul decurge perfect.

           Președintele zâmbi mulțumit.  

--O să meargă.

           Se îndreptă spre Hartigan, juristul.

--Și tu ce ai ìn vedere ?

           Juristul râse.

--Toate garanțiile juridice au fost luate în seamă. Pentru cazul cel mai rău, am angajat un om care a fost pe vremuri campion la aruncarea cu ghioaga la țintă. Are sarcina ca, spre sfârșitul meciului să azvârle o sticlă în capul unuia dintre jucătorii noștri. Pe chestia asta introducem un protest și avem un atu. Dacă ceilalți câștigă, determinăm anularea jocului.

--Excelent ! spuse Haimes.

           În momentul acela sună telefonul interior. Bob ridică receptorul.

--Bob, la mine este o fată, ce să fac ?

           Darius ascultă cu atenție, apoi spuse:

--Da, Bob. Desigur, Bob.

           Apucă fata de braț.

           Edda tipă:

--Mă doare. 

           Încercă să se elibereze dar Darius o ținea ca într-o menghină. Până la urmă, renunță la orice rezistență. Părul i se ciufuli, rujul se întinsese. Nu mai arăta așa de drăguță.

           Apoi, pe ușă se repeziră paznici, în frunte cu Bob. 

--Ce cauți aici, zdreanță ? țipă el. Fața îi era lividă de furie. Scoateți-o de aici !

           Bărbații în uniforme cenușii, cu emblemele roșii ale clubului, o înșfăcară pe Edda și o târâră afară.

--Darius, tu stai și muncește mai departe -spuse Bob cu o voce blândă. 

           Îl ajută să se ridice iar în scaun și-i fixă centurile.

--Mai ai o oră de lucru. Știi doar, încheieturile trebuie să fie perfect dezanchilozate.

--Da, Bob -răspunse Darius și începu să pedaleze.

          Președintele ieși din cameră și încuie ușa. Paznicii stăteau afară și țineau fata să nu fugă.

--Ce voiai de la el ? întrebă Bob.

--Am să ți-o spun pe șleau, scârbosule -strigă Edda. Mi-a făcut un copil și nu vrea să-mi plătească. Dar am să-l dau în judecată. Am să fac un scandal de o să mă pomeniți. Am să-l împiedic...

           Bob o întrerupse. 

--Luați-o de-aici. Duceți-o jos în holul hotelului. 

           Apoi porni în spatele grupului de bărbați care mai mult o purtau decât o însoțeau pe fata ce se zbătea.

           În fața ușii hotelului, se opriră. Bob ieși, luă un megafon și, încetul cu încetul, strigătele amuțiră și se făcu liniște. Bob ridică mâna în semn că vrea să vorbească:

--Oameni buni -rosti el- fiți înțelegători. Darius trebuie să se antreneze, vrem doar să câștigăm jocul pentru voi. El se gândește la fiecare dintre voi. Veniți azi după-amiază pe stadion. Se va bucura din tot sufletul. Și acum faceți loc. Aici e o femeie, a încercat să-l împiedice pe Darius să se antreneze. A intrat până în camera lui. A trebuit s-o scoatem cu forța. Faceți loc, ca să poată pleca !

           Oamenii se dădură puțin în lături. Paznicii o îmbrânciră pe Edda pe drumul care i se deschisese. Câteva clipe, fata rămase parcă izolată în mijlocul mulțimii, apoi spațiul se închise brusc și nu se mai auziră decât strigătele de furie oarbă ale fanilor.

           Bob stătea în spatele portalului și privea afară prin geamul albăstrui.  Tumultul din spatele acestuia îi amintea desfășurarea unui film.

           Hartigan, juristul, i se alătură. Pe chipul lui se citea o ușoară îngrijorare. 

--Și ce-o să fie dacă e ceva adevărat din povestea ei ? Cum poți fi sigur că a mințit ?

           Bob zâmbi. Ochii lui mai urmăreau încă scena de pe stradă.

--În definitiv, ție pot să-ți spun adevărul -murmură el. Ai auzit vreodată ca un robot să ajungă tată ?

                          (Vrem să-l vedem pe Darius Miller !)

                                        - Herbert Franke - 

       - https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Herbert_W._Franke -

... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF ( din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului ...)!

... sper că a fost o lectură interesantă !