Isopolis...

Gheorghe Săsărman
                                           Isopolis

    Imaginați-vă un caroiaj  alcătuit din două familii de drepte paralele echidistante,  perpendiculare între ele, care ar desena pe un plan un câmp uniform de pătrate egale, ca o coală de hârtie milimetrică. Imaginați-vă acum că această hârtie milimetrică, mărită de câteva mii de ori, nu este altceva decât o platformă de piatră şi că în fiecare dintre nodurile nevăzutei rețele se ridică, zveltă, câte o coloană pe a cărei abacă sunt sprijinite capetele a patru grinzi de lemn, aşezate după liniile caroiajului. Pe grinzile principale se rezumă panourile pătrate cașerate ale tavanului, iar fiecare casetă e acoperită cu o placă translucidă de alabastru. Şirul uniform al coloanelor continuă cât vezi cu ochii, în ambele direcții; filtrată prin tavan, lumina difuză nu lasă umbre. Aşa arăta oraşul Isopolis, înainte de a fi fost incendiat din ordinul lui Alexandru Macedon. Spun gurile rele că, după o orgie cumplită, în evidență stare de ebrietate, nevârstnicul cuceritor al lumii ar fi pus focul cu mâna lui. Pentru a înțelege însă că ordinul a fost pronunțat de o minte lucidă şi încă după matură chibzuiți, cititorii sunt rugați să poposească în acest oraş pe vremea când Marele Alexandru nu trecuse încă Helespontul.
    Pe atunci Isopolis avea o asemenea întindere încât locuitorii nu-i cunoşteau hotarele şi nici unul dintre ei nu-şi amintea să-l fi văzut vreodată din exterior. Omogenitatea alcătuirii, identitatea perfectă a careurilor din care se compunea oraşul, absența centrului şi a marginilor, a unui loc privilegiat şi a oricărui sistem preferențial de referință aveau profunde urmări asupra vieții derulate sub tavanul de alabastru. Aparent, oamenii semănau foarte puțin între ei dar la o examinare mai atentă se putea constata că, oricât ar fi fost de mari deosebirile - care țineau de înfățişarea lor exterioară, de coafură şi modă vestimentară, de machiaj şi vorbire - ele erau rezultatul unei premeditări constante și urmăreau să contracareze monotonia cadrului arhitectonic. Împestrițarea aceasta căutată era la fel de obsedantă și de obositoare cum ar fi fost uniformitatea şi, dincolo de orice deosebiri, purtarea  locuitorilor, mentalitatea lor se dovedeau surprinzător de asemănătoare. Toți cetățenii (care, evident, erau egali între ei, indiferent de vârstă şi sex, iar alte considerente de diferențiere socială nu păreau să existe) se îndeletniceau cu operația obositoare şi de la început sortită eșecului a găsirii şi luării în stăpânire - ca primă treaptă de distincție - a unui loc privilegiat. Oamenii se mişcau haotic, care încotro, fără încetare, omogenizând spațiul şi din punctul de vedere al ocupării lui. Dacă undeva se forma, pentru câteva clipe, un gol sau, dimpotrivă, un nucleu foarte dens, care ar fi putut servi pentru orientare, mişcarea mulțimii le făcea să dispară imediat.
     Uneori, foarte rar, câte un om se oprea, poate ostenit de atâta rătăcire ori poate intuind că în acel univers brownian, nemișcarea reprezenta singura posibilitate de a ieşi din comun. Dar intuiția nu trecea poarta rațiunii. Pentru un timp, acel individ se constituia în centrul absolut al oraşului, în punctul zero al unicului sistem de coordonate stabil. El devenea rege, germen al sfârşitului propriului său regat. Din fericire, nici el, nici cei care îl înconjurau nu-şi dădeau seama de aceste lucruri şi pericolul era învins prin ignorare. Curând, insul se reintegra goanei fără de țel. De altfel, chiar dacă am presupune că soluția ar fi fost realizată, ea s-ar fi anulat, în mod paradoxal, de la sine. Într-adevăr, când vecinii ar fi recunoscut singularitatea celui-care-stă -- recunoaștere necesară, altminteri monarhul neavând decât existență iluzorie -- ei s-ar fi oprit şi, din aproape în aproape, repausul generalizat şi-ar fi pierdut singularitatea.
    Isopolis nu putea admite unicitatea.
    Alexandru era expresia însăşi a unicității.    
    Adevărată cauză a incendiului se află în această contradicție de neîmpăcat.
         (Gheorghe Săsărman, "Isopolis")

... deci dacă este sâmbătă -  am decis eu, cu drag, - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură plăcută !