ploaia de seară...

Ion Hobana
                     Ploaia de seară

     Se întorceau de dincolo de Proxima, cu ochii incendiați de văpaia altor sori. Şi nerăbdarea lor gonea spre țărmul încă nevăzut, mai iute decât Leviatanul acoperit de cicatricile atâtor întâlniri primejdioase.
     Dan credea că ştie totul despre Pământ, din sunetele şi imaginile înscrise în memoria computerelor: zgârie-norii, clocotul stadioanelor, simunul şuierând în deşert...
     Tatăl său, pilotul, îl prevenise că planeta putea să aibă alt chip:
-Înțelegi tu ? Pentru noi au trecut cincisprezece ani. Pentru cei de acasă...
-Ştiu, zâmbi se Dan, neîncrezător. Einstein... Viteza şi timpul...
     Dar Einstein avusese dreptate. Pe cosmodromul din Africa de Nord veniseră să-i întâmpine rudele lor din nu se ştie a câta spiță. Îşi mişcau cu grație trupurile statuare, radiau o sănotate explozivă şi se amuzau să repete, cu uimită afecțiune:
-Unchiule Dan !...
      Băiatul privea în jur, nedumerit. Aici ar fi trebuit să stăpânească nisipul dar lanurile îşi clătinau săbiile subțiri până la orizont. "Fata Morgana ?" Făcu câțiva paşi, se aplecă şi simți răcoarea verde mângâindu-i obrajii.
      Ar fi vrut să vadă Sahara de sus, ca să se convingăndească că nu fusese un miraj. Dar aerodina zvâcni dintr-un salt până la stratosfera, începându-şi apoi lunecă rea prelungit spre rachetodromul din Carpați.  
     Îl aştepta un vehicul ca o lacrimă albastră și băiatul se bucură la gândul că-lor lăsă,  poate, să țină și el volanul, să încerce "beția vitezei" despre care citise în microfilmoteca astronavei. Nu văzu însă nimic care să semene cu un volan. Se aşezară comod şi Valid, cel mai tânăr dintre nepoți, spuse, fără să ridice glasul:
-Spre oraş.
      Maşină porni să devoreze, tăcută, şoseaua lucitoare. Culmile împădurite o însoțită un timp - şi se resemnară. Dan le urmări cu o vagă tristețe retragerea în ceață spre orizontul tot mai depărtat.
      Discuția se înfiripa greu. Atleticii strănepoți nu ştiau, nu voiau să intre în pielea mentorului din vechile utopii. Iar părinții lui Dan nu se puteau opri să evoce chipuri şi întâmplări care încremenise, pentru ei, într-un prezent perpetuu.
      În dreapta şoselei crescu, treptat, o cupă uriaşă.
-Un radiotelescop ! exclamă Dan.
-Seamănă cu primele tipuri, încuviință fata de lângă el, scuturându-şi părul tăiat scurt.
-Seamănă ?
-E tot un reflector parabolice dar colectează microundele emise de sateliți.
-Poți s-o crezi pe Ionda, interveni Vlad. E dispecer şef al Grupului Energetic Solar !
-M-ar fi interesat mai mult un radiotelescop, se încăpățânându-se Dan.
-Sunt destule... pe orbita lui Pluto ! râse Vlad. Dacă nu te-ai săturat de preumblări cosmice...  
      Băiatul ar fi vrut să riposteze dar maşina albastră stopă lin. Ajunseseră la marginea unui parc imens, în care se pierdeau câteva trotuare mobile, acum în repaus. Se urcară pe cel mai leneş - şi mecanismul ascuns se trezi din somnul său metalic.  
      În parc era linişte, o linişte vie, ritmată de ampla respirație vegetală. Dan întrebă în şoaptă, nerăbdător să-şi confrunte amintirile livrești cu o realitate palpabilă:
-Mai e mult până în oraş ?
      Nu înțelese hazul celorlalți decât când i se spuse că, de fapt, "parcul"... Mirarea (dezamăgirea ?) nu avut când să se precizeze. Coborâră de pe trotuarul mobil pe o alee care despica bariera verde ducând până în fața unei clădiri cu linii zvelte, armonioase.
-Să intrăm, propuse cineva.
      Pătrunseră în holul inundat de miresmele tari ale esențelor tropicale. O pasăre-liră îi privi enigmatic şi fâlfâi alene de pe o creangă pe alta.
      Hotărâră să facă un popas. Îndată răsărite din podea fotolii care păreau de marmură dar le îmbrășinari, elastice, trupurile.
-E casa voastră ? întrebă mama lui Dan, privind cu încântare în jur.
-Câtă vreme locuim în ea, raspunse Ionda.
-Şi după aceea ?
-Sunt destui cei care vor să lucreze sau să se odihnească în Transilvania. Iar noi vom merge, poate, pe Lună...
       Băiatul n-avea astâmpăr. Vlad îi făcu un semn complice:
-Deocamdată să mergem dincolo.
       În încăperea alăturată, mobilele erau sculptate în acelaşi material înșelător. Un gest abia schițat şi peretele-frigider se deschise lăsând să iasă o măsuță încărcată cu gustări şi răcoritoare. Gustară şi se răcoriră, măsuța se întoarse la locul ei şi cel mai tânăr nepot se interesa dacă unchiului său îi place fotbalul.
-Am văzut câteva meciuri, pe bandă, răspunse Dan, rezervat. Nu-i uşor să alergi nouăzeci de minute...  
-Nu trebuie neapărat să alergi.
        Lumina care izvora din pereți începu să scadă. Apoi spațiul camerei deveni brusc neîncăpător.
        Jucătorii evoluau parcă în imediata lor apropiere. Vedeau elitele micilor aparate de zbor individual ca nişte corole rotindu-se nebuneşte în colivie lor discoidale. Lovit pieziş, balonul urma traiectorii imprevizibile în drumul către porțile ancorate în văzduh.
        Meciul se sfârşi cu o jerbă de artificii trasând pe boltă rezultatul. Sunetele şi imaginile tridimensionale pieriră.
        Mai târaiul, urcară toți pe acoperişul terasă- și de acolo, în cer. Nu prea departe, câteva avioane descriau un ciudat carusel în amurgul sângeriu. În urma lor, şuvițe subțiri de aburi se împleteau în pânze tot mai dese.
-E ora ploîi de seară, murmură Ionda.
        Norii acopereau acum oraşul, ca domul opalescent al unei gigantice meduze. Avioanele dispăruseră. Antena Centrului Meteo se învăpăie o clipă lansând în văzduh un trident orbitor. Lovită din plin, meduza îşi desfăcu miriadele de tentacule argintii care începură să lovească fuzelaşul transparent al elicopterului.
-Să coborâm ! strigă Dan.
-Ți-e rău ? se îngrijoră maică-sa.  
-Nu e nici o primejdie, îi asigură Vlad. Pilotul automat...
-Să coborâm !
          Nu aşteptă ca rotorul să-şi oprească definitiv turațiile. Se năpusti pe larga spirală a scării interioare, străbătu în goană camera cu sunete şi imagini, holul înmiresmat... Ajuns afară, se opri o clipă că să-şi scoată încălțămintea şi porni cu picioarele goale prin iarbă. Mergea fără țintău, cu ochii pe jumătate închiși ascultând cântecul ploii.
                (Ion Hobana, "Ploaia de seară")

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură plăcută!