marți, 17 octombrie 2017

zbor prin zi...

... pentru că pe la mine ziua trece cu multă muncă fizică (profit de orele însorite...), caut pagina fb a doamnei Laura unde găsesc rânduri minunat scrise (Laura Schussmann):
         ''Își întind zorii de zi aripile peste nemărginIre ca niște păsări îndrăgostite de zbor.
          Revelațiile nopții se transformă în realitatea dimineților aurii, zâmbet melancolic al unei toamne deja arămii. 

          E ca un răspuns de regăsire și trupul îmi vibrează la atingerea picăturilor de tăcere ale gândului meu cuminte.
          Nu mă întreba viață de câte ori am vrut să îmi reinventez identitatea. Să fiu așa cum îmi imaginez că nu aș putea să fiu niciodată.
          Dar la final de metamorfoze și transformări forțate de destin, am ajuns la concluzia că cel mai bine îmi este când mă reîntâlnesc cu mine însămi.
          Eu fiică rebelă, copil obraznic al universului fără limita bunului simț, alegând desculță prin suflete rătăcite de atâta căutare, mă ador pe mine, așa cum sunt, jumătate înger... jumătate demon... un întreg de nerăbdare și dorință de a fi...
          Nu îmi interzic dreptul de a înțelege sensul vieții, filozofez, poate chiar bat și câmpii cu grație câteodată, dar am nevoie să mă lămuresc eu mai bine despre misterul existenței noastre, de ce, cum și până când ar trebui să fiu aici...
          O nouă zi, o nouă lecție de viață, încă o tresărire de spirit când un cuvânt, un gest sau un zâmbet, mă surpind cu o lacrimă în colțul inimii. Sunt puternică, dar mă simt fragilă și mă încovoi uneori sub greutatea unui suflet ce își respiră prin vorbe durerea. Caut răspunsuri la întrebări și pulsul îmi crește brusc când descopăr cât de minunat de simple pot fi revelațiile. 

          Și mai îmi alunecă o frunză pe pupila mea dilatată parcă de lumina ce îmi inundă privirea confuză cu puritatea ei difuză când zorii își întind aripile peste nemărginire ca niște păsări învățând zborul spre imensitatea universului ce sunt.
'' 

                      (LAURA SCHUMANN,''ZBOR PRIN ZI...'')

8 comentarii:

  1. Frumos ...
    Sa ai spor în tot ce faci! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită!
      da, gânduri minunat prezentate nouă, cititorilor !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      pupic ! multă sănătate !

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      mă bucur că ţi-a plăcut ! cu multă plăcere am transcris-o aici !
      pupic !

      Ștergere
  3. Ganduri care, cred, tuturor ne trec (cel puţin) fugar prin minte dar nu reusim sa le prindem in cuvinte. :)
    Iti doresc sa ai o zi minunata! Spor la ce ai de facut. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      da, aşa este ! ce minunat ar fi dacă am avea cu toţii darul de a gândi, vorbi şi scrie aşa de frumos !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      pupic ! îţi doresc o zi minunată !

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      da, gânduri frumos aşternute pe pagina internetului !
      pupic !

      Ștergere