vântule...

   ... tot o poezie veche (fără să ştiu autorul!):
                       ''Vântule, nebunule,
                         De ţi-ai rupe strunele,
                         Că tu cânţi de'nmormântare
                         Foilor de pe cărare,
                         De rămâne lunca rară,
                         Şesul ca trecut prin pară.
                              Nu te doare când suspini
                              Prin uscaţii mărăcini,
                              Când smulgi uşa din ţâţâni
                              Bietului bordeiu sărac,
                              Unde sufletele zac,
                              Şi repezi mereu nămeţii
                              Peste lacrămile vieţii?
                         Ia mai bine, dacă poţi,
                         Chinurile dela toţi;
                         Şi povara inimii
                         Şi pustiul lacrămii;
                         Şi le mână ca pe-o apă
                         Şi'n pustiuri le îngroapă...''