timpul bujorului...

... ""Fleur and color on wednesday este un joc găzduit de Ella
(http://homewithmrst.blogspot.ro/ ), joc la care particip cu drag !

      ps:
       - nu ştiu să merg cu bicicleta...
       - nu am bicicletă...

relaxare...

ca Ioana d"Arc...

... un exemplu de femeie educată ce nu a ezitat să fie o ferventă susținătoare a noului atât în viața personală, cât mai ales în schimbările revoluționare pașoptiste: Ana Ipătescu (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ana_Ip%C4%83tescu) !
... pentru a o descrie pe cea ce a fost considerată Ioana d'Arc a României, am ales să transcriu fragmente din romanul "Un om între oameni" scris de Camil Petrescu: (http://ro.wikipedia.org/wiki/Camil_Petrescu ) !

                 UN OM ÎNTRE OAMENI
                                  de Camil Petrescu

     ... Acasă la Ana Ipătescu, cu care unii cred că are legături de rudenie, Nicu Golescu sosise în goana cailor, căci ca de obicei caleaşca lui îl aştepta în curtea Palatului. Ocolise pe Batiște spre mahalaua Caimatei, sărise din trăsură şi intrase în fugă în curtea cu boltă de viță, la marchiza din mijloc, unde locuia Nicolae Ipătescu.
-Ana... totul e pierdut... Guvernul a fost arestuit de Odobescu şi Solomon... Am crezut În prima clipă că putem face ceva... Dar e de prisos... Orașul nu se mişcă !
        Dar, înfrigurat, aci el se înşelă.  Orașul se mişca dar se mişcă încet, e drept.
        Femeia cu ochii mari, obosiți de obicei, care este în stare să se aprindă într-o clipă, ca aburii explozivi, îşi mişcă buza de jos şi îi pune liniștită mâna pe braț. Ar vrea să-l vadă mai liniștit pe omul acesta care suflă greu şi are privirea rătăcită.
-Totul poate fi recâștigat. Linişteşte-te puțin, apoi fugi repede la Axente Sever.
-Mi-e teamă că e prea târziu. Ana... Trebuie să mergea la consulat.
         Tocmai în clipa aceea se aude vuietul adânu, imens, metalic, al clopotului cel mare.
-Ascultă, asta e chiar echipa lui, nu poate fi altfel. Axente Sever a şi aflat de bună seamă.
          Dar Nicolae Golescu încă nu poate asculta liniștit. Şi-a desfăcut legătura de la gât, ca să răsufle în voie:
-Ana, ce va fi ? Ce ne facem ?
          În ochii mari ai tinerei femei pâlpâie o flacără, iar părul ei castaniu, greu, are în el reflexe de jeratic.
-Îl arestuim pe Odobescu, îl zvârlim în temniță şi pe Solomon. Asta vom face.
         Nicolae Golescu ascultă şi nu pricepe. Astea i se par lucruri de neajuns, ca în vis.
-Dar acum ? Ce facem în clipa asta, Ana ?
-Mergem la Palat...
         O crede nebună dar vede că pune pe umeri un bariz de mătase spumoasă, neagră. Are în ea ceva dintr-o dalie mare, grea, fumurie.
-Ai caleaşca jos ?
        Golescu ridică din umeri şi dă din cap afirmativ, într-un gest contradictoriu, căci nu mai e stăpân pe el însuşi.
        Când ajung la poarta cu uluci de stinghii,  ea smulge steagul tricolor, care de o săptămână străduia acolo, biruitor.
-Caută-ți o birjă, lasă-mi mie caleaşca, şi mergi repede la Axente Sever, trebuie să te vezi cu el neîntârziat... Află ce măsuri au luat... Trebuie să vie cu tabacii cât
mai curând.
        El a oprit nedumerit o birjă dar, înainte de a se urca, aude vocea pătrunzătoare a tinerei femei, care fâlfâie în caleaşcă steagul către un grup de trecători.
-La Palat... La Palat...
       Ei întorc capul după ea şi o văd până departe, în picioare în caleaşcă,  ținând steagul cu brațul întins. Alți şi alți trecători o privesc uimiți, nu au înțeles limpede despre ce e vorba dar când aud iar clopotul cel mare pricep că se petrec lucruri neobicinuite.
                -#-#-#-#-
       Birja lor se întâlni în drum cu trăsura în care Ana Ipătescu, în picioare, cu steagul în mână, cu fața aprinsă, străbătea străzile Bucureștilor,  strigând mereu:
-Săriți, că au arestuit guvernul... La Palat... La Palat...
       Cele două trăsuri se opriră o clipă una lângă alta şi Deivos îi putu spune că Nicolae Golescu a ajuns la Axente Sever, că Dorcea a plecat să ridice calfele de măcelari din Scaune. Apoi trăsurile porniră mai departe, fiecare pe altă uliță.
              -#-#-#-#-
      Acum trăsura Anei Ipătescu aleargă pe Podu Calicilor în sus. Unde vede pâlcuri mai mari de oameni ieșiți în uliță, ea se întoarce şi îi îndeamnă strigând:
-La Palat... La Palat...
     Apar şi unele fețe boiereşti pe la ferestre şi în sacnacsii,  apar negustori şi vânzători în pragul prăvăliilor, pe care le închid apoi numaidecât.
-La Palat... Reacționarii au arestuit Guvernul provizoriu. Glasul i-a obosit şi i s-a uscat cerul gurii.
     E miezul zilei şi cerul dogorește. Lumea scoasă pe la poartă de clopotul Mitropoliți şi de zvonurile de la vecin la vecin, parcă o așteaptă.  Un mămular o petrece cu ochii şi se întoarce către vecinul lui:
-Vezi, Trașcă ? D-aia sună clopotu Mitropoliei... Hai şi noi...
          -#-#-#-#-
     Printre Scaunele de măcelărie din Piața Mare, trecând în goaună podişca de peste Bucureştioara, gonește o caleaşchiopătănd împrăștiind mulțimea de cumpărători. În picioare, sprijinită de steagul tricolor, Ana Ipătescu strigă cu o voce caldă, pătrunzătoare:
-La Palat, fraților... cu topoare... cu cuțitele... că reacționarii au arestuit guvernul.  
     Măcelarii se opresc, se întorc spre ea. Un flăcău cu ochii albaștri şi mustață bățeapă,  ca paiul, nu pricepe. Strigă după ea:
-Cum l-au arestuit ? Cine ?
     Dar caleaşca şi-a făcut iar loc şi Ana Ipătescu nu are timp să dea lămuriri. Strigă numai în treacăt:
-La Palat, la Palat, cu topoarele...
     Zane şi Bolintineanu, care veneau dinspre cafeneaua turcească de lângă Dâmbovița, s-au agățat de scările caleştii,  în dreapta şi în stânga ei...
     Iată, sunt acum câteva sute de oameni în jurul femeii tinere care ține steagul întins. Părul i s-a desprins, fața, înflorită de arşiță şi mânie, îi dă o frumusețe nepământească.
     De aici, caleaşca nu mai poate merge decât la pas. Dinspre viraneaua cea mare, unde a fost hanul lui Constantin, vin zeci şi sute de oameni. De altfel, de pe toate ulițe le unde a picat în goană chemarea ei se adună oamenii spre Palat ca sângele spre inimă, umplând Podu Mogoșoaiei.
          -#-#-#-#-
     Un sfert de ceas i-a trebuit Anei Ipătescu și celor cinci-şase inşi, care-i deschid drumul, să ajungă în curtea mărginită cu borne şi lanțuri, care e acum o mare de capete. Casa lui Cantacuzino e toată înconjurată de mulțime, și boierii, care au venit să alcătuiască guvernul, privesc deocamdată de la ferestre,de la cazul de sus...
     Peronul este ocupat de soldați cu armele în mână, în jumătate poziție de tragere. În fața lor e un gol ca o jumătate de cerc... Iată ca Ana Ipătescu urcă primele trepte. Ostașii îşi îndreaptă armele spre ea. Mulțimea parcă se dezmeticeşte dar e tot rece.
-Dați iureș,  fraților, să eliberăm guvernul pe care l-au arestuit ticăloșii de reacționari.
       Dar nu se mişcă nimeni. S-a întors iar spre mulțime, coborând două trepte din cele pe care s-a urcat, şi privirea ei caută departe.
-Cum puteți să priviți cu brațele încrucișate ? Nu e nici o săptămână de când subt Dealu Filaretului, douăzeci de mii de oameni ați să apărați Constituția cu viața voastră, şi acum priviți liniștiți cum vi-o răpesc douăzeci de ticăloși ?
      Se frânge de durere, e într-o mișcare continuă şi necontenit privirea ei cuprinde totul, mulțimea care o urmărește uimită şi mută. Coboară iar treptelefonul. Vine lăngă cei din față:
-Cum puteți sta aşa ? Ah, eram mândră că sunt româncă...
       Îi curgeau lacrimi pe obraji. Oamenii însă au parcă ochii înghețați. Ea tresare îndignată:
-Și acum ?
       Se urcă iar pe trepte, voinică, sprinten,  mlădioasă. Îşi plimbă privirea cu dispreț peste ei toți, de la dreapta la stânga:
-Şi acum, pe câmpul libertății voastre pasc iar râmătorii.  Ca laptele crud, vitejia voastră s-a şi trezit de marți până sâmbătă...
            -#-#-#-#-
       Ana Ipătescu fierbe de mânie, văzând mulțimea intimidați de privirile aspre ale soldaților, de mâinile lor încleștate pe arme.
-Fraților... Vremea trece... Gândiți-vă că prinții sunt sus... în mâna trădătorilor... Așteaptă sus frații noștri,  membrii guvernului provizoriu. .. Bălcescu, Alecu Golescu, Magheru...
       Apoi întreabă, arătând cu un soi de strâmbătură de silă şi mânie, punțile întinse:
-Ah, vă sperie acum puşțile astea, întoarse spre voi ?
       Îi priveşte pe cei mulți cu o îndârjită direre, cu un fel de deznădejde întoarsă şi glasul ei înfioară:
-Dar nu au despărțit atâtea pusti ca să poată doborâ pe toți cei însetați de libertate...
        Ana Ipătescu îşi lovește privirea de un bărbat tânăr, bine legat, care stă cu mâinile încrucișate,  la piept, deasupra unui brâu lat în care sunt înfipte două pistoale...
-Dumneata ce eşti ?
        Simion nu pricepe și răspunde fudul:
-Paznic de noapte la Eforie...
        Ea îl măsoară cu un rânjet amar, cu ochii ei frumoși plini de scântei:
-Te întrebăm dacă eşti bărbat sau mămăligă. ..
        Lumea râde. Simion se întoarce întărâtat, să vadă cine râde, dar în clipa asta ea îi smulge unul dintre pistoale.
        Constată zăpăcit, rușinat,  cunecaz:
-Eee... Mi-ai luat pistolu ?
     ...Ana Ipătescu i-a smuls, în această clipă, cănd el caută furios pe cei ce râd, şi al doilea pistol, lăsându-l buimac în râsetele mulțimii...  
       Ana Ipătescu ridică deasupra capului pistolul din dreapta, pe cànd pe celălalt îl ține moale cu țeava în jos.
-Fraților, dați iureș să eliberăm guvernul... Moarte vânzătorilor !
     ...Nicu Golescu, care s-a regăsit în mijlocul unor oameni hotărâți, strigă arătând ferestrele Palatului, cu steagul pe care-la are în mână:
-Fraților, forțele întunericului au pus iară stăpânire pe țară... Nu vă lăsați !...
        Femeia, cu plete negre, acum îmbrăținea zăpadă cu privirea mulțimea şi înainte de a străbate printre soldați, cu pistolul din mâna dreaptă ridicat deasupra capului, strigă pătrunzător:
-Ați jurat ! După mine !... Pentru libertate !
        Lisandru Herghelie,  cu faptura lui de uriaş, cu satârul în mână, Toma Panduru, Damian Tabacii sunt cei dintâi care năvălesc după ea pe trepte...
-Sus fraților !
     ...Şî o bubuitură,  ruptă în bucăți, plesneşte în urechi, zguduie văzduhul. Apoi e un iureș peste zidul puștilor.  Întâiul rănd de navălitori trecuse oarecum prin surprindere, armele descărcate doborând doar al doilea rănd din mulțime. Cănd se risipește puțin fumul albine al puştiilor,  se văd ca prin ceață morți și răniți pe trepte. E o crâncenă învălmăşeală. Soldații sunt repede dezarmați de tabacii rămași afară. Înăuntru sunt acum şi urcă treptele scării Ana Ipătescu, Lisandru Herghelie,  Damianu, Teică şi între alții Cătină,  care a smuls o pușcărie unui soldat, Scarlatina Turnavitu, cofetărie Toma Gheorghe, care are o stângă, un sătean din Ciorogârla, Țică brutărie,  care se ține de Simion, dar a pus mâna şi pe o pușcărie, pe care o scăpase dinmâini un soldat lovit în cap de un satâr, şi incă alți zece-doisprezece tabaci... S-au oprit cu toții buluc în pragul sălii de consiliu, amenințător. Apariția lor i-a paralizat pe ofițeri....
          Ana Ipătescu simte clipă,  şi ca să evite o vărsare de sânge de prisos, îi opreşte pe cei din spatele ei, fără să întoarcă capul şi fără să mişte pistolul țintit asupra lui Odobrscu:
-Rămâneți... în prag... pe trepte.
          S-au oprit cei cinci-şase alături de ea, care îl țintuieşte şi cu privirea pe Odobescu. Are acum amăndouă pistoalele întinse spre pieptul lui, căci ştie că el hotărăşte viață şi moartea.
-Zvârle sabia,  ticălosule !
          Odobescu întreabă înfiorat,  parcă năucit:
-Eu ?
       ...Se aud iar voci de afară, care îi înspăimântă tot mi mult:
-Moarte ucigașilor !... Au tras în frații lor !...
          Şi deodată Ana Ipătescu strigă, scoasă din sărite:
-Haide odată, ucigașule ! Ce vrei ? Să curgă iar râuri de sânge ?
          Odobescu se frânge învins, aruncă cu un dispreț crâncen sabia pe masă. Ofițerîi,  când văd aceasta, îşi aruncă şi ei săbiile pe masă. Oamenii de pe trepte năvălesc aacum şi pun mâna pe ei împingându-i spre peretele din fund. Membrii guvernului au apărut înghesuiți în uşa încăperii unde erau arestați. Nu ştiu parcă ce să creadă. De afară vine un nou val de flăcăi din Scaune şi săteni, care încep să-i lovească profituri, strigănd furioşi:
-Moarte ucigașilor !
         Catina îi opreşte, aşezându-se între ei şi ofițeri:
-Ucigașii sunt arestuiți...
      ...Simion care, grijuliu să nu-şi piardă pistoalele, se ținuse scai de Ana Ipătescu şi trecuse cu întâiul val, o întreabă, acum, liniştit, cănd vede că a rămas locului, nemişcată:
-Îți mai trebuiesc pistoalele...?
         Ea îl privreşte surâzând dar istovită:
-Nu...
         Şi i le dă. I se pare năzdrăvan omul ăsta care a înfruntat atacul doar cu gândul la pistoalele lui. Cade pe un scaun, cu coatele pe masa mare de nuc. Îşi sprijină în mâini fericită şi istovităștia, capul. Când Nicolae Golescu îi mângâie tulburat și fraternitate părul, ea îi răspunde cu acelaşi surâs obosit...
                       (Camil Petrescu,  "Un om între oameni")

... postarea este propusă pentru "Citatei favorite" găzduite de doamna Zina
( https://zinnaida.blogspot.ro/ ), unde veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday " !
... distribuie pe rețele articolele  are îți plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: Camil
Petrescu, "Un om între oameni" !

inocența dimineților...

... cu drag, de la prietena mea de suflet şi spirit, doamna Laura
     ( https://m.facebook.com/lschussmann ):
      "Dimineața,
        în inocența ei virgină,
        îşi înviorează
        chipul şi clipirea
        cu roua proaspătă a florilor
        şi ne zâmbeşte ştrengăreşte,
        în nemărginita dăruire,
        pură şi albă lumină.

               Cu fiecare început de zi,
               ne dă binețe viața
               ne doreşte să uităm
               melancolia nopților,
               să simțim cu fiecare por,
               îmbrățişarea zorilor
               şi cum ne cheamă să o iubim,
               iar inocentă, dimineața."
         ( Laura Schussmann,  "Inocența dimineților")  

aniversarea !

... haideți să participăm, cu drag, pe 20 mai la sărbătorirea blogului prietenei Mia:
      - https://craftartista.blogspot.ro -

conversație în întuneric. ..

EUGEN URICARIU

                            CONVERSAŢIE ÎN ÎNTUNERIC

               În acel loc descoperisem că din neglijenţă, din neatenţie ori din nepăsare îmi pierdusem umbra.

               Stăteam în faţa podului ascultând apa. Un vuiet inonfundabil acoperea zgomotul oraşului, lângă mine, la o întindere de braţ, zidul şi în întuneric, de partea cealaltă, lumini rare ale maşinilor de noapte. M-am apropiat de zid căutând un semn oarecare: era rece, era aspru la pipăit, palma aluneca peste excrescenţele tencuielii, părea că mingâi trunchiul lung al unui coral, la fel simţeam dorinţa de a percepe undeva în profunzimea lui, în alveole secrete, ocrotite de calcar, pulsaţia lentă dar sigură a plasmei. Alunceam cu mâna peste zid şi sângele meu zvâcnea în vârful degetelor.

Maşinile de noapte se vedeau de partea cealaltă a râului, rămânând pentru mine doar ochi împăienjeniţi de ceaţă ce îşi măreau dimnsiunile pţnă la a ajunge stele duble şi reci, din altă lume.

M-am simţit privit, am căutat îndelung înspre pod, ceaţa plutea până aproape de înălţimea balustradei şi am şi am văzut o siluetă retezată aproape de la jumătate. Venea încet, parcă plutind, semăna atât de mult a vis, încât am avut o clipă dorinţa să mă trezesc. S-a oprit în faţa mea, era îmbrăcat în negru, o pată imensă, la butonieră, am crezut că e o floare obişnuită, mai degrabă o crizantemă. Priveam fix la pata aceea, căutând să desluşesc în amănunt forma petalelor şi atunci a vorbit:

-Cel mai bun lucru ar fi să nu te apropii.

              Ceaţa înaintase odată cu el, părea că îi aparţine şi se oprise în aşa fel încât între noi doi se afla o ţară a nimănui ce era luminată, fără de umbre, lăsând să se vadă muchiile ascuţite ale pietrelor, metalul înnegrit al plăcilor de canal. Îl priveam în continuare, atras de floarea albă ce o purta la piept şi el începu să râdă, se auzea un gâlgâit interior venind spre mine ca o undă acvatică – ''M-am pregătit îndelung şi am fost atât de sigur că o să câştig, încât am început deja să sărbătoresc. O, nu, nu şampanie, ci, aşa cum facem noi, cu vin, şi când suntem nerăbdători, cu vin prost, ca acum !'' Făcu o mişcare şi ceaţa îi urmări gestul, lumina dintre noi venea de nicăieri şi nu se vedea nici o umbră. M-am lipit instinctiv de zid, el observă şi spuse cu ton superior: ''Cât mai strâns, cât mai strâns, e singura ta certitudine şi fără asta, fiu, pocni din degete, fiu, totul devine foarte complicat şi primejdioas.''

              Am încercat să mă desprind, crestele ascuţite ale porozităţilor intrau adânc în carne şi doream să fac asta pe nesimţite, dar el mă privea atent, fiecare gest al meu era cenzurat, devenind, aşa, simbolic şi ridicol.

-O, să nu încerci, să nu încerci cumva, e foarte greu să rămâi fără nici un sprijin, voi, ăştia, ridică un braţ împungând aerul cu degetul, voi ăştia, gânditorii, vă temeţi de multe, de nespus de multe lucruri.Mai ales vă e frică să rămâneţi singuri. Ai lângă tine zidul şi n-o să renunţi uşor la el, sunt sigur, de aceea am şi început să beau înainte de a te întâlni, pentru victoria mea. Tăcu lăsând să se audă vuietul râului şi apoi, distinct: definitivă.

               Acoperi cu palma floarea din piept şi deveni o umbră neagră, alungită, fără o dimensiune precisă, era acum umbra mea, aruncată dincolo de coridorul luminos ce ne despărţea şi atunci am avut curajul să mă desprind de zid, stăteam singur ca un stâlp de sare în lumină, ştiam prea bine că trebuia să mi-o recapăt, dar l-am auzit râzând.''E numai o glumă, domnul meu, uită-te în jur şi înţelege cât eşti de singur'', am privit şi înţelegeam nemaipomenit de simplu şi profund cât eram de singur.

-Spune drept, vreau să văd dacă ai curajul să spui adevărul, ai crezut măcar o clipă că vei reuşi să mă recapeţi ? Nu înţelegeam de ce spunea – să mă recapeţi, într-adevăr, eu îi aparţineam lui.

             V-am spus că nu am încercat doar să mă desprind, am tot dreptul să-mi dovedesc că nu depind de nimeni şi nimic şi când vorbeam eram convins că ştie cum mint, dar continuam. Doream atunci să-i spun că seamănă prea mult cu altcineva, literatură poate, dar el mi-o luă înainte, ''Vom vorbi despre Schlemihl care şi-a vândut umbra dar pe Schlemihl umbra sa l-a făcut cel puţin o dată fericit, înţelegi, cel puţin o clipă şi aş avea curajul să te întreb dacă ştii când ?'' I-am răspuns că este prea mult pentru mine şi el aprobă.''Desigur , este mult prea mult, apoi spuse rar şi distinct – Schlemihl a semnat un pact cu celălalt şi aşa a fost cel puţin o clipă egalul lui, dacă nu şi mai mult, doar cel care dă este stăpânul. ! Atunci a fost fericit, ceea ce nu se poate vorbi despre tine.'' Tăcu aici şi reluă cu o voce scăzută. ''Tu ai pierdut, ai renunţat la şansa de a câştiga de la bun început şansa de a câştiga de la bun început.

O să-ţi aduc aminte un lucru pe care toată lumea îl ştie. Înţeleptul Herodot începu să râdă, e o confuzie la mijloc, niciodată n-a fost prea înţelept grecul ăsta, dar acum să trecem cu vederea. Herodot scria despre un faraon ce a îndrăznit să lovească Nilul cu lancea. Iar faraonul şi-a pierdut vederea. Pedeapsa zeilor. Magii şi vrăjitorii i-au destăinuit că salvarea va veni peste nouăzeci de zile de la femeia care s-a iubit în viaţa ei numai cu bărbatul său legiuit. Să aibă dorinţa şi scârba de a-şi spăla orbitele sale divine cu urina acestei femei şi lumina soarelui îl va bucura. În cea de a nouăzeci şi una zi faraonul s-a spălat cu udul soţiei sale şi soarele a rămas pe mai departe de întuneric.

Stau şi te întrebi, unde este sfârşitul acestei pilde ?''

-¤-¤-¤-¤-¤-

            Tăceam şi priveam la ceaţa lăptoasă, nesigură, conturul umbrei mele – şi oare mai era umbra mea cea cunoscută ? - căpăta linii neştiute pe potriva gesturilor lor, trăiam sentimentul straniu al dilatării momentului, nici un semn exterior nu venea spre mine, singură apa în monotonia vuietului ei dovedea fiinţa mea şi a lui.

            Aşteptă răspunsul meu şi pentru mine nici un semn nu venea dinspre el, am spus încet, aproape şoptit – dar începutul ei ?

            Întrebarea mea venise pe neaşteptate, nici eu nu eram prea convins că trebuia să vină chiar în acel moment , dar el se arătă mulţumit – ''La întrebare nu se răspunde cu întrebare, dar aşa sunteţi voi, şi asta fără să ştiţi că şi atunci când vă eschivaţi, tot răspundeţi într-un fel. Schlemihl în oraşul său hanseatic n-a mai întâlnit pe nimeni care să fie aidoma lui, fără umbră, deşi se vorbea că nu era primul şi poate acesta a fost faptul hotărâtor care l-a împins să semneze pactul. Primul sau ultimul, nu are importanţă, el era omul fără umbră, acolo, avea această distincţie. Apoi s-a temut, mai mlt ca de moarte, s-a temut că e singurul. Că nu e la fel ca alţii. Dar asta apoi''. Începu să râdă, ''dar domnul meu, nu există nici o paralelă între tine şi el, Schlemihl a avut o clipă, curaj, o singură clipă, şi asta e deajuns. Şi, la urma urmei, nu te-am părăsit – sunt aici, te întreb şi, dupăcâte văd, nu ţi se pare nimic curios, înspăimântător.Pot fi două sfârşituri la plida ce ţi-am spus-o. Cineva trebuie să moară. Soţia sau magii. Alege.''

Apoi se depărtă şi îmi făcu semn cu mâna, descoperindu-şi butoniera, floarea era o flacără de magneziu, orbitoare, semnul existenţei sale materiale, acolo, la câţiva paşi. Priveam dincolo de el podul , şi mă chema insistent cu vocea cunoscută – Hai, vino ! L-am urmat, ceaţa se îndepărta la fiecare pas, dezgolindu-i silueta dreaptă, oscilând uşor în jurul unui punct imaginar şi asta la fiecare pas. ''Sunt beat, sunt mai mult decât beat şi am făcut asta în cinstea victoriei mele.E victoria mea împotriva fiinţei tale. Sunt generos, am simţit o intonaţie neobişnuită în glas, era momentul în care ar părea că ceva depinde numai de mine, hai, spune că sunt generos, nu ai nici un motiv să mă refuzi'' şi eram nevoit să pierd şi de această dată.

-¤-¤-¤-¤-¤-

             Totul era simplu, nemaipomenit de simplu şi simplitatea mă tulbura, priveam dincolo de el, podul se pierdea în întuneric şi nu ştiam ce avea să urmeze dar nu puteam să cred în voinţa mea.Am rămas câteva clipe descumpănit, îl priveam şi mă convinsesem că nu era într-adevăr decât o obişnuită crizantemă înfiptă neîndemânatic în butoniera hainei ''aşteptai un răspuns, nu ?'' El încuviinţă ''un răspuns e întotdeauna bine venit'' şi atunci i-am spus că soţia faraonului nu trebuie să moară fiind chiar dovada integrităţii regale. Sau cel puţin aşa s-ar cuveni. Fiind vinovată, faraonul nu va mai putea fi faraon, va fi doar un bărbat ca toţi ceilalţi, iar ei aveau nevoie de un faraon. ''Deci trebuie pedepsiţi magii.''

              Se depărtă de mine şi începu sî râdă, întâi încet, aproape neauzit şi apoi mai tare ''Desigur, oh, desigur, iar faraonul să rămână până la capăt un om care nu va mai vedea niciodată Soarele. Tocmai el care, se spune, era fiul Soarelui. Ştii ce se va întâmpla cu el, s8timate domn, se va stinge, va muri sau poate se va sinucide, tot una. Şi ştii de ce, să-ţi spun eu de ce: de prost, domnule, de mare prost. Poate încă nu ştiai dar acum află, doar magii, magii pe care eşti gata să-i omori îl pot ţine în viaţă, oferindu-i cândva recăpătarea vederii sau, dacă nu, cel puţin iluzia ei.''

             Mai târziu câţiva paşi şi-mi strigă batjocoritor, ''rămâi aici şi meditează, meditează pentru că asta ţi-e menirea.''
           (Eugen URICARIU,  "Conversație în întuneric")

                                     

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag -, prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF, ce o am prin bibliotecă, scrisă de specialiştii domeniului în decursul timpului) !
... sper că a fost o lectură plăcută !

jurnalul ( 248 )

☺Azi ... vineri, 11 mai, ora 21.00
☺Primăvară ... sau vară ?
☺Nu prea ... am timp liber... pagina de "jurnal" am început s-o scriu între pauza de după-masă şi pregătirea supei cu găluști  (preferata lui ticuțu!)... apoi, continuarea: seară...
☺Puiu ... s-a obişnuit afară, pe terasă.. dar trebuie sa aibă toate hăinuțele lui care îi formează 'culcuşul' din cutie...
☺ Mi-am adus ... aminte de un proverb:"corb la corb nu-şi scoate ochii !" ascultând la tv informațiile privind o sentință dată azi de un judecător...
☺ Munca ... a fost din domenii diferite: udat plante, tăiat iarbă, scos apă din canalul bucătăriei, am tuns-o pe mami, la 2 zile îl bărbieresc pe ticuțu (demult în tremură mâna...), am gătit, am reușit o mămăligă (cam mare...) ! azi am reușit să curăț căpşuni de ierburi (deveniseră căpșuni sădite într-o imensitate de iarbă)... cu multă mulțumire dar şi mulț efort, pot declara că am terminat turul grădinilor referitor la tăiat iarbă!
☺ Costumația ... este deja cea de noapte !
☺ Recunosc ... că eu cu mami ne-am obişnuit, ca seara, să preparăm tăieței cu brânză şi smântână... chiar și Puiu vrea o  porție mică... ticuțu a devenit 'dependent' de lapte şi noi de tăieței...
☺ Casa ... răsună toată: transmisiunea meciului de handbal !!! o echipă bună, un public bun !!!
☺ Noutatea săptămânii ... este cântecul cucului ! l-am auzit prima oară pe 8 mai, pe la ora 14...

ps: SCM Craiova a câștigat Cupa EHF !!!