zi de sărbătoare !

... pentru a saluta, cu respect, ziua de 10 Mai
( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Ziua_Regelui ) am ales o poezie:
      <A venit din munți un vultur
        şi ne-a zis - 'Români Eroi,
        ştiu un prinț viteaz şi tânăr
        ce-ar veni  cu drag la voi.
        Dacă-l vreți vi-l dau ca Vodă.'
        Noi cu toții - 'Să ni-l dai.'
        Şi ne-a dat pe Vodă Carol,
        într-o zi de 10 Mai.
              Şi-a venit vulturul iară
              şi ne-a zis -'Popor Român,
              eşti viteaz, de ce mai suferi
              jugul unui neam păgân ?
              Fă-te liber, dezrobeşte-ți
              mândra țară care-o ai.'
              Şi noi liberi ne făcurăm
              într-o zi de 10 Mai.
        Vulturul venit-a iarăşi
        şi ne-a spus: 'Popor Român,
        ați luptat cumplit la Plevna
        duşi în foc de-al vostru Domn.
        Vrednic e să-l faceți Rege,
        într-o țară ca în rai.'
        Şi noi rege îl făcurăm
        tot în zi de 10 Mai.
              Zece Mai ne-a fi de-a pururi
              Sfânta zi, căci ea ne-a dat
              Domnul puternic țării noastre,
              Libertate şi Regat.
              Ridicați cu toții glasul
              de prin şesuri, de prin plai:
              Să trăiască România !
              Ura ! pentru 10 Mai !>
                          (Vasile Alecsandri, '10 Mai')    

pantofii preferați...

... particip și eu, cu drag, la "Miercurea fără cuvinte", joc organizat de Carmen ( http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/ ) !

pentru prima oară !

... "Fleur and color on wednesday" este un joc găzduit de Ella ( http://homewithmrst.blogspot.ro/ ), la care particip cu drag ! 

o Doamnă !

        DOINA CORNEA                                                          

                           SCRISORI DESCHISE ŞI ALTE TEXTE
                                                                                           

           -Locul valorilor morale a fost luat de valorile materiale. Majoritatea concetățenilor noştri, indiferent de categoria lor socială, nu mai cred decât în situație, bani, relații şi confort. Dacă vrem să depăşim această tragică situație, se impune o întoarcere spre spiritual - valoare maximă, generatoare de inteligență de etică şi de cultură, de libertate şi de responsabilitate.

           -Optez pentru blândețe și din dorința de a fi cât mai obiectivă, de a nu stârni pasiuni şi resentimente, nici la semenii mei, nici la mine - dacă e adevărat că prin aceasta se pune capăt înlănțuirilor cauzale ale învrăjbirii. Cei ce au semănat printre noi dezbinarea, aplicând perfidul principiu al luptei de clasă, n-au cunoscut istoria neamului nostru: România modernă a fost clădită pe temeiul dragostei şi al înfrățirii oamenilor de bună-credință. Găsesc deci că e mai bine să întind mâna celor care, 

poate, în taina inimii lor - nu se ştie niciodată - simt ca şi mine dar n-au tăria să se manifeste.

          -Fiecare act răzleț, de curaj sau de laşitate, de generozitate sau de egoism, de dragoste sau de violență, de inerție, de tăcere vinovată, de indiferență, contribuie la geneza unui eveniment ulterior care a prins formă pe baza trăirilor individuale statistic majoritare.

           Aceste reflecții ar trebui să ne pună pe gânduri, să trezească în noi un simț al răspunderii individuale în fața istoriei printr-un control asupra atitudinilor noastre. Dacă fiecare act al nostru contează (în ciuda falsului loc comun: "cu o rândunică nu se face primăvară"), înseamnă că istoria este viața noastră aşa cum am ales să ne-o trăim, în adevăr sau minciună, întru creație sau distrugere. Cu cât vor fi mai multe vieți creatoare şi adevărate, cu atât societatea noastră va avea mai mari şanse de supraviețuire. Dar aceste şase trebuie să i le acordăm individual.
           Atăția ideologi şi politicieni, în lume, se ocupă doar cu a-i învăța pe alții ce şi cum să gândească sau să nu mai gândească deloc, fără a încerca mai întâi să-şi disciplineze și să-şi purifice propria lor viață interoară. Nimic nu se poate ameliora cu adevărat în istorie, dacă noi continuăm să trăim iresponsabil, sub impulsul pornirilor primare - lăcomie, nedreptate, violență, teamă, laşitate sau minciună. În schimb, totul poate căpăta o altă înfățişare dacă fiecare din noi ar încerca să trăiască responsabil, ceea ce înseamnă, în primul rând, să nu mai acceptăm în noi seria de lașități şi falsuri, de impuritate și de cruzimi, să ne creăm un destin moral şi spiritual cât mai adevărat, cât mai demn, şi prin aceasta să ne îndeplinim "funcția noastră în lume", cum ar spune Anton Dumitru.
          "Echilibrul nu presupune renunțare, ci o permanentă revoltă cu ajutorul căreia se egalizează contrariile: în exterior, între individ şi formele anchilozate ale societății, şi în interior, între 'sine' și 'eu'. Efortul de a menține acest echilibru fragil constituie tocmai sensul existenței noastre. În fiecare zi ne situăm de zeci de ori între viață și moarte spirituală... Trebuie să ne exprimăm adevărul nostru de câte ori ne întâlnim cu nedreptatea, falsul, teama, crima - morală sau fizică -, trufia, demagogia, corupția, fără să ne scuzăm că nu îndreptăm nimic prin 'acel caz particular'. Tăcerea este o acceptare vinovată, să o înlocuim cu o permanentă insurecție împotriva a tot ce ştirbeşte demnitatea individului sau a colectivității. Numai aşa, cred eu, putem afla, în fiecare zi, 'ce a vrut să facă Dumnezeu cu noi', cum spunea Faulkner."            
                         (Bujor Nedelcovici, "Somnul Vameşului")

            -Dacă dorim o schimbare a destinului nostru comun, nu întrevedem decât o singură şansă: o remodelare pornită din interior...
           Dar care interior ? Cel social ? Cel individual ? Poate exista societate fără indivizi ?
           E limpede că această remodelare trebuie să pornească din interiorul interiorului: de la individ. Ea va fi cu atât mai temeinică, cu cât va avea rădăcini mai adânci în noi, cu cât se va orienta mai mult spre revizuirea vieții noastre interioare, mutilate de agresiunea atâtor idei ce ne-au fost impuse cu sila. Va fi cu atât mai temeinică, cu cât vom încerca să punem de acord atitudinile, actele, vorbele, gesturile noastre cu 'interioritatea' noastră, cu adevărul valoric sădit în fiecare din noi...
           Pornind spre regăsirea 'interiorității' noastre uitate, ar fi poate bine să plecăm de la adevărul nostru cel mai simplu - aşa cum ne învață înțelepciunea orientală, dar şi tradiția noastră isihastă (exerciții purificatoare cu concentrare asupra inimii) pe care, mai demult, călugării noştri o practicau întru întărirea lor spirituală - să plecăm de la pulsațiile inimii, de la ritmul ei cel mai firesc, nealterat de nici o tensiune venită din exterior. Acest ritm neterminat, această rugăciune a inimii, cum o numeşte Anton Dumitru, blândă şi uşoară, este poate lungimea de undă la care am fost chemați să trăim, este adevărul nostru cel mai simplu şi izvorul vieții spirituale, este ceea ce Mircea Eliade numeşte centrul nostru. Acest ritm, să ne obișnuim să-l actualizăm cât mai des, mai ales în momentele noastre dificile. El va constitui criteriul sau proba regăsirii noastre spirituale, va fi indicele de puritate și de adevăr al trăirilor noastre sau cel de alarmă în fața inautenticului strecurat în miezul ființei noastre. Redescoperind această cale spre 'noi înşine', am descoperi poate şi constanța ce există între noi şi marile adevăruri ale vieții și ale cosmosului, în ultimă instanță, între ființa noastră şi "divin", redobândind credința ce ne-a fost, şi ea, răpită...
            Nici nu ne dăm seama cât este de periculoasă, atât pentru viața noastră lăuntrică, cât şi pentru cea socială, acceptarea acestor 'corpuri străine', fie că se numesc invidie, ură, lașitate, orgoliu - sau ipocrizie, minciună, frică. Orice fals - cum ar fi acceptarea, dîn teamă, a unei gândiri sau concepții ce nu ne reprezintă - ne înstrăinează, dându-ne un alt chip, mai puțin uman; dar orice fals ne distruge, în acelaşi timp, bucuria și armonia noastră lăuntrică firească. Şi ne întrebăm apoi, mirați, de ce nu suntem fericiți.
           Suntem uimiți: cum de viață noastră şi-a pierdut elanul, speranța, calitatea; cum de ne simțim atât de blazați, atât de îmbătrâniți ? Nu ne dăm seama în ce măsură frica de a fi 'noi înşine', cu alte cuvinte trădarea adevărului nostru lăuntric, din laşitate sau interes, ne ucid viața interioară, ne paralizează gândirea, curajul, creativitatea, reducându-ne, în cele din urmă, la dimensiunea noastră pur vegetativă.
           Se poate oare calcula efectele dezintegrării spirituale a indivizilor la scara unei colectivități ? Ruinarea unei vieți interioare individuale înseamnă, implicit, scăderea calitativă a întregii societăți. Neapărându-ne ființa spirituală, e ca şi cum am refuza, individual, să acordăm o şansă de supraviețuire comunității din care facem parte. "Mântuirea" sau "pierzania" nu vin deci din afară, și o comunitate umană "se mântuieşte" sau "se pierde" din interior, prin indivizi. Din acest motiv, fiecare din noi ar trebui să se simtă de două ori responsabil: pe de-o parte, față de sine, de devenirea sa lăuntrică; pe de altă parte, față de neamul său.
           În consecință, ca un prim pas, dar totodată și ca un imperativ categoric, se cere reașezarea noastră în adevăr şi în autenticitate. Numai redând spațiului nostru interior adevăratele sale dimensiuni, numai aşa se va schimba ceva în viața noastră comună. Numai eliberându-ne, în interior, de falsuri, de lașități şi de teamă, vom redobândi libertarea după care tânjim.
           O dată instalați în adevăr, în centrul nostru spiritual, ne vom simți apărați, vom fi mai puțin vulnerabili, viața noastră va căpăta o orientare care ne va feri de toate înstrăinările şi ne va da tăria să înfruntăm toate agresiunile. Această transformare interioară, în împrejurările istorice actuale, este un act de rezistență şi de patriotism adevărat. Nutrim speranța că mulți dintre noi vor reflecta asupra acestor lucruri şi nu vor refuza să acorde neamului nostru, supus multor încercări, această minimă şansă de "mântuire", prin sporul de spiritualitate pe care îl aducem, individual, redevenind 'noi înşine' - vii, creativi şi liberi.

           -Să fim în adevăr, numai aşa suntem curați !
                            (Doina Cornea, "Scrisori deschise şi alte texte")
                            - https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea -

... postare acum este propusă pentru "Citate favorite" găzduite de doamna Zina (https://zinnaida.blogspot.ro/ ) unde de veți găsi cele mai multe date...
... provocarea are sloganul "Click & Comment Monday" !
... deci dacă este luni, provocarea este: Doina Cornea, "Scrisori deschise şi alte texte" !

imposibila revedere...

             






      Marcel Luca
                                   Imposibila revedere

       Pentru Tom, misiunea aceasta era destul de plicticoasă ca s-o considere o povară. Ghinionul lui era că pilota singura cosmonavetă de cursă lungă, una dintre acele nave de interceptare a cărei mare mobilitate îi rezerva întotdeauna un rol important în activitatea unei expediții complexe dar fără inițiative de anvergură.
     "Aura" se detaşase de marele convoi ca să intersecteze curioasa zonă a "Papucului Adelei" (despre care exista consensul general că nu reprezintă altceva decât un gol imens inexplicabil în marginea densei galaxii Danaceneiene), urmând să ajungă pe Pământ la două luni după celelalte nave ale convoiului ce studiase acea galaxie. E lesne de înțeleles mirarea lui Tom, când la vreo trei săptămâni de la pătrunderea în zonă, constată că ordinatorul central reduce viteza "Aurei", fixând-o în cele din urmă la vreo 80000 km/secundă.
       Undeva, în centrul zonei, locatoarele detectară, cu un mare coeficient de nesiguranță, activitatea foarte slabă a unui astru ale cărui dimensiuni erau, totuşi, în mod paradoxal, uriaşe.
       Tom, care, în pofida unor vechi ştate de serviciu, nu făcuse nici o descoperire mai însemnată, fu copleşit de emoția pe care o încearcă oricare explorator atunci când trebuie să-şi boteze descoperirea. După îndelungi deliberări cu sine însuşi, dădu singuraticei şi misterioasei stele numele de "Adela".
       Timp de 11 zile, Tom a stat închis în centrul de calcul al navei. Motoarele de frânare funcționau continuu. Efuzoarele mobile de corecție îşi aruncau cu regularitate jeturile în spațiu.
       Automatele care înregistrau elementele optice au fost la un moment dat blocate de ordinatorul central care desena pe ecranele de serviciu liniile de forță ale unui enorm astru invizibil. Cu greu şi-a dat seama Tom că în zona "Adelei" materia nu putea fi percepută vizual.
       În a 12-a zi, astronaut se găsea la perineu față de stea. Contoarele nu înregistrau nici un fel de radiație. Tom, care adormise, obosit de sclipirile voalate şi cu frecvențe monotone ale aparaturii de control, a fost trezit de semnalele surde ale ordinatorului central  ce pusese din nou în funcțiune receptoarele video ale navei. Teleobiectivul fixat spre astrul invizibil acoperea ecranul nr.6 cu imaginea unei imense pete sidefii aproape transparente. Pe ecranul 5, care prindea un unghi diferit, stăruie curbura uriaşă a "Adelei", peste limita căreia se răzvrăteau protuberanțe abia vizibile.
       Tom era năucit de revelație. Numerise în apropierea stelei într-un moment în care aceasta îşi intensifica activitatea şi devenea parțial vizibilă. Revenindu-şi, începu febril să coordoneze funcționarea automatelor. La intervale scurte, ordinatorul făcea cunoscută situația zonei de influență a câmpurilor create de astru, a cărei vânzolire înregistra pe graficele de pe ecrane curbe tot mai ascendente.
       Forța de atracție, inițial neînsemnată - infimă față de volumul "Adelei" -, creştea şi ea în mod simțitor.
       În fața elementelor primite, pilotul automat ceru permisiunea de a pune în funcțiune motoarele principale pentru accelerarea "Aurei", după 25 de minute câte erau necesare pentru trecerea pe orbita transgalactică.
       Tom ezită. Abia după 40 de minute, când constată că limbile vagi ale protuberanțelor devin tot mai imense şi mai dezordonate, decise cuplarea motoarelor de corecție. Dar, tocmai în momentul în care "Aura" se deplasa pe o orbită de tranziție, o trombă gigantică se desprinse de stea şi, parcurgând cu o viteză fantastică spațiul până la navă, o învălui timp de câteva fracțiuni de secundă.
       Cele două minute şi mai bine, ce au fost necesare pentru interceptarea astronavei, au fost pentru Tom clipe de o intensitate infernală, fiind convins că nu poate însemna decât sfărşitul; spre surprinderea lui însă, interferența cu tromba radiantă n-a avut nici un efect perceptibil.
      "Aura" intră curând pe orbita transgalactică unde oglinda parabolică,  transformându-se într-un soare miniatural, acceleră viteza până la pragul luminic.
                                                                             -II-
       Cu mult înainte de pătrunderea în sistemul planetar al Soarelui,  "Aura" începu operația de frânare. Simultan, Tom învălui întreaga astronava în câmpul creat de 'reversonit', după excitarea acestuia cu un sistem de fascicole laser.
       Declanșarea inversorului temporal reprezenta cel mai dificil examen pentru astronauții de cursă lungă. Au fost suficiente cazuri în care expediții cosmice s-au înapoiat pe Pământ cu mult înaintea plecării lor sau au dispărut pur şi simplu în trecut.
       După realizarea anulării paradoxului temporal, Tom luă legătura cu prima stație spațială automată pe care o reperă la vreo 58 milioane de km de Pluton. Aceasta, având misiunea raționalizării traiectoriilor navelor care pătrund în sistemul "Aurei" de către stațiile speciale de ghidaj spațial. Cu promptitudine, Pământul răspunse primului apel, Tom având bucuria să vadă pe ecran fața Ei, copleşită de fericire. Mary îi ura "bun venit".  
       Centrul de coordonare de pe cosmodromul "Amstrong" îi comunică faptul că nu recepționează nici o imagine, cerându-i să verifice emisia video - verificare ce nu dădu nici un rezultat.
       Timp de două zile, până la intersectarea orbitei planetei Marte, convorbirile au avut un caracter banal, de rutină, când un dispecer de pe Phobos interveni cerându-i lui Tom poziția precizând că se îndoiește de precizia calculelor întrucât nici un complex optic nu localiza astronava.
       Bănuind o eroare a ghidajului spațial 'transolar', Pământul trecu la supravegherea traiectoriei "Aurei" cu ajutorul radiotelescoapelor de pe sateliții săi artificiali.
       Tom, aflat la câteva milioane de kilometri de Pământ, opri motorul fotonic, xfcuplând pentru ultima oară rachetele clasice de frânare.  Cu opt ore înainte de aterizare, Tom fu chestionat de o comisie desemnață de Consiliul expedițiilor galactice în legătură cu parcurgerea zonei "Papucului Adelei".
       Bătrânul Xit Selimar, o personalitate proeminentă în consiliu, sfârşit prin a-i cere în mod solemn să nu intercepteze nici un program al rețelei mondiale stereovideo. Contrariat, ceru lămuriri. Selmar îi răspunse că Pământul stabilise existența unei situații neobișnuite, pe care o va cunoaşte numai după terminarea misiunii.
       Tom îşi regăsi sângele rece și nu mai stărui. Se gândi că, probabil, în timpul evoluției "Aurei" în apropierea stelei, se defectaseră sistemele de dirijare automată, iar cei de jos nu vor să-l alarmeze. Se instală concentrat în fotoliul punctului de comandă, pregătind nava pentru aterizare.      
                                                                                -III-
       Fixându-se temeinic pe platforma metalică a rampei,  "Aura" fu inundată de linişte pentru prima oară după trei ani de peregrinări. Tom se sculă greoi și se îndreptă spre lift care-l urcă pănă la compartimentul de evacuare. Acționând claviatura discului-Coandă, în care urcase, se gândi că toate ansamblele navei funcționează perfect - motivul interdicției bătrânului Xit fiind probabil cu totul altul.
       Trapa se deschise, discul plană uşor, ieșind din corpul navei.
       De jur împrejur,  la o distanță apreciabilă, se afla o mulțime imensă de oameni. Tom îşi conduse aparatul spre turnul de control, lângă care ateriză. Coborâ. Între el și mulțime se află Mary. Se avântă spre ea dar micşoră paşii constatând tăcerea deplină ce-l învăluia.
       Mary plângea încet sprijinându-se cu o mână de ecranul unui aparat îngust de stereoviziune, cuplat cu un teleobiectiv direcționat spre axa "Aurei". Începu din nou să alerge, fixându-şi încordat privirea pe fața udă de lacrimi a Mary-ei. Ajunse la ea, o cuprinse în brațe şi, mângâindu-i părul lung, îi sărută obrajii palizi, fruntea şi ochii. Sufocat de emoție, reuşi în cele din urmă s-o întrebe pentru ce plânge, de vreme ce el, Tom, s-a reîntors.
       Mary, căutându-i cu palma - ca o oarbă - fața, i-o îndreptă spre aparatul de stereoviziune. Pe ecran, nu exista decât imaginea rampei și a antenelor de ghidaj: "Aura" nu se vedea.
- O, Mary... bâigui el... Ce-i asta ?
-Şi astronava... şi tu... Tom... pentru noi, sunteți... invizibili !
         (Marcel Luca, "Imposibila  ")
                                                                                                  

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrisă de specialiştii domeniului, în decursul timpului !

... sper că a fost o lectură plăcută !

jurnalul (247)

☺Azi ... vineri, 4 mai, orele 22.47
☺Luna mai ... a debutat cu zile de vară !
☺M-am trezit ... prea devreme (mai bine zis, am dormit puțin - toată noaptea am dormit în mici reprize...) - nu pentru că am vreo activitate deosebită azi ci pentru că am avut o durere prin brațe, prin picioare, spate... am depăşit mult limita normalului meu de efort zilnic (dîn ultima perioadă) încercând să realizez multe şi prin interiorul casei dar şi munca zilnică din grădini... 'fără număr, fără număr'... lacomă!? mai am atât de multe de realizat în vara aceasta !!!
☺Recunosc ... că îmi place să am controlul asupra activităților desfăşurate zilnic, cu o programare... îmi este greu când îmi este dat peste cap planul zilei... tipicară ?!
☺Puiu ... este la a treia noapte de trai - zi cu noapte - pe afară... i-am înjghebat  'sediul' pe terasă (nu a vrut să plece de aici...) cu tot ce avea el, mai drag, în culcuşul din casă (inclusiv ursulețul lui de pluş...)... învățat cu liniştea din casă, cam latră la tot ce îi deranjează somnul...
☺Bucătăria ... iar are un aranjament refăcut !
☺Munca săptămânii ... a fost cu aproape de toate: vopsit pe terasă, curățenie aproape generală prin aripa de sud a casei (unde locuim de fapt...), 'plimbarea mobilierului' încercând o 'față' nouă ambientului, preparat mâncarea (pentru ticuțu-a devenit tare mofturos-, apoi pentru mine şi mami) ; tăiat 'ca-n junglă' la iarbă (dacă ar creşte zarzavaturile aşa cum creşte iarba...), umplut bidoane cu apă în colaborare cu mami (eu le umplu cu apă si mami le depozitează ordonat....), udat plantele (s-au înmulțit, treptat-treptat:am cumpărat răsaduri de roşii,  apoi am mai primit un lot de roşii de la o prietenă... parcă sunt prea multe acum !); scos apă din canalizarea bucătăriei (uneori mă simt ca Wilma din Epoca de Piatră...); mami greblează iarba uscată şi eu o depozitez în atelier (pentru Puiu...)!... sâmbăta este pentru spălat rufe !
☺Privind ... situația, pe ansamblu, prin grădini: răsadul de flori a crescut puțin aiurea (unele sunt atât de mici, altele sunt gata de transplantat-am dat şi la prietene); am semănat pătrunjel - nu a ieşit nimic! am semănat busuioc şi cimbru - nu a ieșit nimic! răsadul-de roşii, ardei şi vinete-este bine, s-a adaptat la noi în grădină; a început să crească și porumbul, floarea soarelui, dovleceii și dovlecii ! pomii au terminat cu florile, s-au format micuțele fructe! irişii primiți s-au adaptat, urmează cât de curând să înflorească (oare ce culori ?)...
😊Vrăbiuțele, "nepoatele" lui ticuțu, îmi fac în necaz: vin și fură din măncarea lui Puiu și apoi lasă 'amintiri albe' pe gărduțul terasei (vopsit de mine...)
☺Noutatea săptămânii ... a fost filmul "Under the toscan sun" (Sub soarele Toscanei)-demult nu mai văzusem un film fără împuşcături sau sânge...

vremea (fenomene meteorologice)..

... particip și eu, cu drag, la "Miercurea fără cuvinte", joc organizat de Carmen (http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/)!