Metapolis

 

                          Metapolis

                                      de Gheorghe Săsărman

   Fuseseră încercate toate variantele posibile: planeta ajunsese, fără îndoială, la limitele ultimele ale locuibilității. Întreaga ei suprafață era ocupată de un neîntrerupt oraș, care își prelungea cartierele până la altitudinea celor mai înalte lanțuri muntoase, pe suprfața și în adâncurile mărilor și oceanelor, în zonele altădată deșertice sau acoperite de ghețuri, și chiar în măruntaiele subsolului. Nicio șansă nu fusese ignorată, niciunul dintre proiectele cât de cât rezonabile nu rămăsese nerealizat.

    Acomodarea la condițiile particulare ale diferitelor tipuri de cartiere ramificase treptat trunchiul viguros al speciei metapolitane. Rasele istorice cedaseră locul altora, caracterizate prin diferențieri de cu totul altă natură, mult mai profunde. Își făcuseră apariția oamenii-cârtiță, oamenii-delfin, oamenii-pasăre, oamenii-amfibie...O singură rasă nu prea părea dispusă să se nască: aceea a oamenilor-fuzee. Lipsită de suport genetic, familia cosmonauților nu reușea să se constituie într-o entitate biologică distinctă, adaptată structural la condițiile dificilei lor existențe. Metabolismul nu se putea, deci, extinde în Cosmos: făurirea ipoteticului Cosmopolis rămânea de neatins. Iar populația continua să se înmulțească !

    În acea epocă au început să prolifereze așa-numitele școli sau secte ale supraviețuirii.

    Cei mai numeroși partizani - de toate rasele - întrunea școala optimiștilor; ei socoteau că limitele abordării cosmice a problemei erau temporare, că - mai devreme sau mai târziu - exodul spațial va fi realizabil, permițând popularea altor corpuri cerești, colonizarea (echitabilă pentru toți metapolitanii) a planetelor cu un mediu prielnic vieții, din sistemele învecinate. Pe nedrept porecliți "visători" - căci optimiștii erau activi și perseverenți - influența lor asupra opiniei publice ajunsese destul de puternică, spre marele noroc al tuturor; într-adevăr, speranțele fiindu-le astfel alimentate, metapolitanii găseau resurse pentru a rezista unui trai tot mai incomod, servituților tot mai numeroase. Acest fapt era cu atât mai important, cu cât rezultatele - ținute în cel mai mare strict secret - ale cercetărilor nu păreau a fi încurajatoare.   

     O a doua școală, cu o putere de înrâurire similară nu exista: dintre cele de mână secundă, câteva se făceau remarcate prin virulența ideilor vehiculate.  

     Secta medicizilor înfiera măsurile imunoprofilactice și activitatea sanitară în general, socotind progresele medicinei, ale biofizicii și ale geneticii drept responsabile pentru criză. 

     Secta  primitivilor, oarecum înrudită, propovăduia reîntoarcerea la sălbăticie, abandonarea tuturor cuceririlor civilizației, aducătoare de nenorociri.   

     Metayoghinii vedeau în asceză, în interiorizare adevărata salvare a omenirii, recomandând postul, sinuciderea prin înfometare.

      În variante asemănătoare, sinuciderea în masă era insistent prescrisă de alte secte. Otrava, focul, pumnalul, ștreangul, glontele, sursele de radiații letale deveniseră adevărate obiecte de cult. Unii mergeau până acolo încât cereau Primăriei Supreme să supună unui plebiscit ideea sinuciderii globale. 

      Adepții unei viziuni apocaliptice, destul de numeroși și ei, făceau apel fie la cărțile sfinte, fie la teoria cataclismelor, fundamentându-și concluziile când pe știință, când pe revelație. 

      Alții, mai moderați, se mulțumeau să propună uciderea bătrânilor, a pruncilor sau anticoncepția absolută.

      Secte fanatice promovau teza supremației unei anumite rase, cerând instaurarea hegemoniei acesteia și exterminarea raselor inferioare. Excelau în această privință câteva grupuri clandestine, iresponsabile, ale oamenilor-cârtiță; ele incitau la război bizuindu-se pe atuul de loc neglijabil al controlului asupra uzinelor subterane de sinteză alimentară și al monopolului asupra resurselor de materii prime.

      Realitatea este, însă, că un război ar fi fost lipsit nu numai de sens - deoarece ar fi echivalat cu o sinucidere generală - ci și de obiect; adaptați cum erau mediului lor de viață, oamenii-cărtiță - ca și ceilalți, de altfel - nu s-ar fi ales cu niciun câștig de pe urma ipoteticei exterminări a altor rase, căci disputa nu se purta asupra hranei, ci asupra spațiului. Drama omenirii se repeta înăuntrul fiecărei rase, în termeni identici.

      În fine, reprezentanții școlii mesianice sau "farfuriștii" cum erau numiți în batjocură, așteptau o salvare care să vină din exterior, dintr-o altă lume locuită, din direcția unei posibile civilizații extrametapolitane.

      Atunci se petrecu un lucru de nimeni prevăzut: planeta porni să se umfle, dimensiunile ei începură să crească - mai întâi discret, pe neobservate, apoi tot mai evident. Creșterea se producea calm, fără șocuri, fără cataclisme, fără prăbușiri ale scoarței sau erupții vulcanice, fără deplasări de continente, fără cutremure și fără să se formeze noi lanțuri muntoase. Configurația continentelor rămăsese la fel ca mai înainte și, dacă astronomii n-ar fi dat asigurări ferme că, într-adevăr, dimensiunile planetei se schimbaseră și în raport cu cele ale sistemului stelar, s-ar fi putut crede că oamenii erau cei care își modificaseră talia micșorându-se de câteva ori. 

      Pe metapolitani îi aștepta dificila misiune de a integra orașului lor - ale cărui construcții prinseseră proporții colosale, odată cu planeta însăși -  noile structuri (miniaturale, desigur, în raport cu dimensiunile de acum ale celor anterioare), care să reintroducă scara umană în acea lume a giganților.       

      Civilizația reîncepea de la zero - sau, oricum, de la o limită foarte apropiată - pe o planetă stranie, ai cărei locuitori uriași plecaseră, parcă, nu se știe unde...

     Și nimeni nu reuși să explice uluitorul fenomen, datorită căruia specia metapolitană - redusă, peste noapte, la o existență liliputană - fusese salvată. 

                                         ("Metapolis")

                                                 - Gheorghe Săsărman -

          ( https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_S%C4%83s%C4%83rman )

... dacă este sâmbătă- am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului)!

... sper că a fost o lectură interesantă !