Neamurile
de Vasile Dîlgaru
Am fost adus pe lume fără să fiu întrebat dacă vreau ori ba,
Îmi amintesc ce mare bucurie, când am rostit întâiul oa.
Cineva s-a aplecat și mi-a șoptit așa să știu,
"De acum în colo tu ești al nostru fiu."
Așa mi-am cunoscut părinții, mi-e întipărită data,
Atentă, iubitoare, mama, autoritar dar iertător, tata.
Mai erau copii prin casă, i-am zărit într-o doară
Un el, fratele meu, și o ea, surioară.
Părinții aveau părinți, care aveau și ei părinții lor,
Bunicile, bunicii și grupa străbunicilor.
Erau unii ce se tot fâțâiau pe la uși,
Frații și surorile părinților, unchi și mătuși.
Au și ei copil cu care mă voi juca de atâtea ori,
Și ne-am adunat o mulțime de verișoare și de verișori.
Spre cristelniță am fost însoțit de alai, neamuri din sat și din oraș.
După câteva scufundări, am primit nume dat de nașa și al meu naș
Neamurile noastre și ale nașilor s-au încumetrit
Și fiind cumetrii bine au chefuit.
Timpul a trecut, am mers la școală, am fost soldat,
Iată-mă acum bărbat însurat.
Însoțit de pețitori, am pețit pe a mea aleasă,
Mi-a devenit soție, după ce a fost mireasă.
Părinții ei sunt soacră și socru pentru mine,
Le-am purtat respect așa cum se cuvine.
Eu sunt ginere pentru ei,
Iar nevasta, noră părinților mei.
Ai noștri părinți s-au încuscrit
Se cheamă cuscru și cuscră cum s-au întâlnit.
Atâta am scris cu bune cu rele, consoane și vocale,
Cam acestea sunt neamurile mele, dar sunt și ale tale.
Am zis.
de Vasile Dîlgaru
Un deliciu poezia aleasa. Cu ideea din primul rand am niste nedumeriri, insa probabil le voi clarifica cand va veni timpul.
RăspundețiȘtergerePupici si seara linistita, draga Prietena! ❤️😘
Verișorul meu este glumeț (hâtru, ar fi mai potrivit zis 😃), are uneori subiecte neașteptate...
ȘtergereDe acord referitor la primul vers - acum eu nu știu cât crede el în venirea noastră pe lume, despre alte vieți...
Eu zic că a știut de ce vine și unde vine pâna când s-a născut dar până a ajuns să creeze această poezie 🙃🙂, a uitat ...😃
Pupici ❤️
Ce frumos a prins in versuri ideea si imaginea familiei. :)
RăspundețiȘtergereFoarte frumos! :D Ma bucur ca ai impartit cu noi poezia. Si mi-a placut mult si imaginea aleasa! :*
Da, imaginea o am de pe internet mai demult (nu mai știu creatorul ei...) și m-am gândit că pot să o alătur acestor versuri poznașe care vorbesc tot despre tradiții populare românești !
ȘtergerePupici ❤️
Faina poezie! 😊 Am zambit cu tot sufletul pentru ca citind "treceam in revista" propriile neamuri. 😊
RăspundețiȘtergerePupici! ❤
Așa este - am vorbit cu verișorul meu referitor la poezie...el spunea că a uitat de "cumnat/cumnată" și "nepot/nepoată" 🙃🙂...
ȘtergereEu i-am spus că în viitor mulți tineri nu vor cunoaște unele din aceste cuvinte ... De exemplu: "cumetrit/cumetrii", "cuscru/"cuscră", socru/soacră", "ginere/noră" pentru că mulți nu mai vor căsătorii...
El zice că scrie în glumă poeziile doar este hâtru...😄
Pupici ❤️