de Dan D. Farcaș
Domnul Y răsuci printre degete, cu un gest degajat, stiloul de aur, apoi îl așeză pe postavul verde al mesei. Avu o clipă tentația să dea prețiosului obiect un bobârnac, pentru a-l vedea rotindu-se în chip de sfârlează, dar se abținu. Situația impunea să rămână totuși sobru.
Masa era lungă, pe fiecare parte ședeau vreo douăzeci de persoane țepene; cineva de pe latura opusă citea un document foarte oficial, foarte important, care putea hotărâ viitorul liniștit sau dimpotrivă, nenorocirea întregii planete.
Domnul Y își controlă mecanic costumul negru, apoi își trecu mâinile prin păr. Simțea că arată impecabil. Cel mai important era să arate impecabil...
Vocea de pe latura de vizavi conteni; se iscă o rumoare ușoară; copreședintele în exercițiu anunță terminarea celei de a două sute patruzeci și cincea ședințe, urmând ca a două sute patruzeci și șasea să aibă loc peste două zile. Apoi părăsiră sala în ordinea cerută de protocol. Peste un sfert de oră, automobilul ajunse în cartierul rezidențial. Era o seară plăcută.
Ceru șoferului să oprească. Voia să parcurgă singur, pe jos, pe malul lacului, ultimul kilometru până la vila în care se găsea apartamentul său.
Șoferul mormăi ceva... Era împotriva regulamentului. De la ultimele reduceri de buget, el rămăsese singurul însoțitor oficial și dacă domnul Y pățea ceva...
-Fii liniștit ! Cartierul e "curat". Dar pentru siguranță, poți să mă urmărești, la pas, cu mașina. De pe șosea, aleea se vede foarte bine.
La ora aceea erau puțini amatori de promenadă. Câteva perechi încotoșmănate în pelerine și, din când în când, un turist singuratic. Luciul lacului, încrețit de vântul subțire, spărgea într-o puzderie de luminițe imaginea rotundă a Lunii, răsărită deasupra munților.
Nu-i fu dat domnului Y să facă nici douăzeci de pași când zări silueta neagră a domnului Z, amator și el pesemne de nițică relaxare după epuizanta ședință. Se salutară cordial, mimând, cu un desăvârșit simț artistic, surpriza unei întâlniri neașteptate. Întrucât aveau același drum, au mers un timp alături, schimbând diverse formule politicoase prevăzute de protocol, așa cum s-ar fi putut convinge orice ureche curioasă. E drept, la ședințele comisiei, domnii Y și Z stăteau de o parte și de cealaltă a mesei verzi, fiecare era însă un patriot loial, demn de toată încrederea țării sale. În înregistrările secrete era consemnat că nu numai ei dar niciunul dintre strămoșii sau rudele colaterale cunoscute n-a contravenit vreodată legilor scrise și nescrise aflate la temelia măreției și prosperității națiunilor pe care le reprezentau. În plus, în munca lor dovediseră totdeauna un zel și un tact deosebit. Pe lângă toate cele spuse, mai trebuie precizat că, în ultimul timp, apăruse o oarecare teamă că opinia publică va critica lipsa de eficacitate a tratativelor, drept pentru care au început să fie încurajate în mod tacit contactele "neoficiale", în speranța că ar putea scoate discuțiile din impasul în care se zbăteau.
-Ecranarea funcționează, zise la un moment dat, domnul Z.
-Cred că ești de acord că ne menținem pe martingală, adăugă domnul Y.
-Am avut ieri o nouă legătură, zise domnul Z în loc de confirmare.
-Oh ! Abia peste o lună era planificat !
-Nu te bucura. Șefii sunt nemulțumiți. Se pare că șederea noastră va fi prelungită.
Scoase din buzunarul de la piept un calculator superplat pe care scria vizibil marca unei firme cunoscute.
-Ești inconștient ! se îngrozi domnul Y. Umbli cu AZbx37-ul la tine ! Dacă te detectează "ceilalți" s-a zis cu noi...
-Nicio grijă. E un AZb3x39, absolut imposibil de deosebit de un bruiaj, cu condiția să nu-l folosești niciodată mai mult de un minut.
Apăsă pe câteva butoane. Distorsiunea spațio-temporală fu atât de ușoară încât nimeni nu a băgat-o de seamă.
-Uite ! Probabilitatea distrugerii omenirii ca urmare a unei catastrofe nucleare a scăzut în ultima lună cu 0,003725. Iar în termenul mediu până la catastrofă, în cazul că va avea totuși loc, a crescut cu 0,3217 ani...
Vârâ calculatorul la loc în buzunar.
-Sper că nu sunt atât de idioți încât să ne fi găsit vinovați pe noi, se indignă domnul Y.
-Nu, asta nu. Dar ultimele rapoarte au scos din sărite toată conducerea superioară...
Domnul Y se îmbufnă vizibil.
-Pământenii ăștia țineau, prin Evul Mediu, la mare cinste un principiu după care pentru vina cuiva sau pentru o calamitate, trebuia să pătimească un nevinovat. Se pare că ai noștri s-au molipsit...Ar trebui să înțeleagă că avem și noi o limită...Coeficientul de compatibilitate între corpurile noastre și cele omenești este mai mare decât normele galactice acceptate...Trebuie să țină cont...De câte ori trec pe lângă reactorul nuclear îmi vine să las totul baltă, să intru și să mă culc printre barele de uraniu...
-Vezi că organismul omenesc este foarte fragil când este expus razelor gama.
-Cu atât mai rău. Vor fi obligați să recupereze.
-Capeți o încapsulare de cel puțin cinci sute de ani standard pentru asta. Nu aș dori-o niciunui dușman. Cineva îmi zicea că decât să-l mai încapsuleze o dată, preferă să fie destructurat definitiv...
-Spune, nu ți se întâmplă niciodată ca, așa, involuntar, să simți nevoia să-ți scarpini solzii de pe spinare cu trompa ?...Apropo, ce-or mai fi făcând oare spinările noastre la ora asta ?
-Ce să facă ? Zac în anabiotron. Vorba instructorului - toate funcțiile suspendate în afara celor strict necesare misiunii. Între altele, să știi că dialogul nostru a intrat deja în atenția analizoarelor. Așa că de câteva puncte de penalizare oricum nu scapi...
-Cincisprezece mii de ani lumină de aici... Jumate din gând acolo, jumate aici în corpul nefericitului ăstuia care se va trezi peste niște ani că i s-a dus viața fără să-și aducă aminte cum...
-"Scopul scuză mijloacele". E o vorbă foarte la modă pe Pământ. Așa că n-ai de ce să-ți faci mustrări de conștiință. Cu atât mai mult cu cât știi că s-a verificat și răs-verificat că "gazdele" noastre erau mediocrități în privința creativității și chiar a inteligenței. Faptul că erau isteți și descurcăreți nu schimbă mare lucru... N-ar fi fost în stare să contribuie la producerea niciunei valori durabile pentru omenire.
-Știi că mi se întâmplă din ce în ce mai des să visez noaptea că mă plimb într-o pădure de tije, bântuită de furtuni de protoni accelerați... Când mă trezesc dimineața, în patul acela cu brizbrizuri pe care îl am în apartament, între cearceafurile albe, scrobite, cu marginile pline de broderii, îmi vine să urlu. Și nici măcar asta nu pot să fac deoarece mă oprește protocolul...
-Dacă, vorba pământenilor, nu ne-a plăcut cartea, să nu ne plângem că am ajuns aici...
-Mă rog, recunosc, asta ne e meseria dar uneori am impresia că stăm aici de pomană, că "marele târg" și toate celelalte nu sunt decât simple povești...
-Ah ! Tu ești de rangul cinci, de aceea nu ai aflat încă...S-a difuzat oficial, dar numai până la rangul patru, că gruparea "neintervenției" a obținut, la ultima votare, o majoritate zdrobitoare în Parlamentul Galactic. Au aderat la acest punct de vedere și sistemele AstX și AtsQ, ca și încă vreo două mai mici.
-Oh !
-Așa că șansele noastre cresc. S-a difuzat un comunicat, conform căruia oricărei "pre-civilizații" i se va oferi de acum înainte următoarea alternativă: sau găsește singură puterea să își lepede năravul războinic, sau n-are decât să se sinucidă într-un cataclism hadronic. Indiferent însă cum se va întâmpla, intervenția Galaxiei este interzisă.
-În sfârșit, o veste bună ! Dar când te gândești că Pământenii nici n-au descoperit încă arma hadronică...Am zis eu că mai durează...
-Aici cred că e mâna celor din gruparea "suflete bune". De trei ori au fost la un pas de descoperire - ba unii, ba ceilalți dintre cercetătorii militari - dar în ultimul moment "cineva din umbră" le băga bețe în roate. Ultima dată, îți aduci aminte, explozia de la "Arsenalele Reunite"...
-Scandalos ! Dacă s-a hotărât că nu e voie să se amestece, atunci să nu se amestece !
-...Noi ar trebui să tăcem ! Este altceva. Noi suntem "fair-play". Utilizăm cu totul altfel de mijloace. Noi n-am influențat în niciun fel desfășurarea evenimentelor. E drept, dacă ne-ar descoperi, am fi tratați la fel...
-Hai mai bine să schimbam subiectul, că ajunge să mă indispună. Uite, recunosc că în momente ca astea simt și eu lipsa cozii. Ori de câte ori mă enervez, am obiceiul să mă plesnesc cu ea de câteva ori pe spinare și îmi trece... Vorbeam însă de ultimele votări. Știi că și gruparea "maimuțele sunt în pericol" sprijină neintervenția...
-Din rasism... Ăștia-s cei din rolurile albastre...
-Exact ! Consideră că prin conformația genetică pe care o au, pământenii nu vor putea deveni niciodată ființe înțelepte. Inteligente, poate, dar înțelepte, nu. Și că își vor distruge absolut sigur planeta, cu condiția să fie lăsați în "pace" s-o facă. Dacă însă vor fi împiedicați de noi să se sinucidă, dacă vor fi dădăciți, ajutați din afară să treacă hopul, vor deveni mai târziu, prin agresivitatea înnăscută, cel mai grav pericol pentru Comunitatea Galactică.
-Exagerezi, ca de obicei. Pământenii sunt în general niște tipi de treabă. Pentru câțiva descreierați, ar fi păcat să fie sacrificați cu toți ceilalți. Dacă ar fi fost după puriștii ăștia "albaștri", jumătate din Comunitatea Galactică n-ar exista la ora actuală.
-Treaba, din păcate, e mai complicată decât pare. Cunoști teoria sistemelor sinucigașe. Dacă ești curios, pot să-ți arăt un model matematic rulat prin AZbx39. O să vezi cum un mare grup de organisme, fiecare mânat de cele mai bune intenții, reușește să alcătuiască un tot care se duce de râpă...
-Știu. Fiecare din celulele unui paranoic, luată în parte, vrea să trăiască bine, pe când ansamblul...
-Pe de altă parte, "albaștrii" au mai regizat și propaganda aceea răutăcioasă, cu fragmente cu scene de cruzime prelevate din ultimele războaie pământene. Au reușit să bage groaza într-o mulțime de nedeciși, câștigând voturi pe seama lor.
-A fost, într-adevăr, un ghinion pentru pământeni. De zece ani de când m-au detașat aici, am cunoscut foarte multe exemplare care ar putea trece examenul și relativ puține lichele... Uneori îmi pare sincer rău că ne stau în cale...
-Mi s-a întâmplat și mie dar ce să-i faci, dacă s-a brodit ca Pământul să fie marea noastră șansă...Are totul: temperatură ideală, apă, oxigen - curat răsfăț...Dacă va fi și radioactivitate suficientă, voi fi printre primii care vor veni să se instaleze...
-Uiți că vor rămâne microbi, viruși, protisme și poate și insecte care vor rezista dezastrului... Va fi mizerie mare...
-Nu-i o problemă. O să le domesticim. Rata mutațiilor va fi mare. Și avem ingineri excelenți în amenajări planetare...
Păreau alături contemplând sincer admirativ peisajul. Luna Plină răspândea asupra lacului o atmosferă de nemăsurată poezie.
-Și ca să termin istoria cu votul în parlament - continuă domnul Z -, singurii care s-au opus planurilor noastre au fost, evident, "sufletele bune", plus cei de la gruparea "să mai încercăm o dată". Ăștia din urmă zic să se mențină Pământul ca rezervație și în cazul unei catastrofe, deoarece rasa umană mai are o șansă ca să reapară peste vreo șase sute de milioane de ani... Dar ambele grupări abia dacă au totalizat un sfert din voturi. Așa încât "marele târg" este ca și făcut. Se va da zilele astea un comunicat oficial, cu putere de lege: dacă după războiul hadronic sau nuclear, radioactivitatea pe Pământ va depăși de cel puțin opt ori pragul critic standard, planeta va aparține în exclusivitate rasei noastre...
-Am date în acest sens - se învioră domnul Y -, îl va depăși de circa o sută de ori. Pământul va fi de nelocuit pentru orice altă specie inteligentă (în afara noastră) timp de o sută de mii de ani...
Ajunseră în dreptul vilei în care era cazat domnul Y. Își strânseră mâinile ceremonios dar cordial, apoi fiecare plecă gândindu-se ce va scrie mâine dimineață în raportul ultrasecret pe care îl va întocmi asupra acestei inopinate discuții neoficiale.
(Discuție neoficială)
-Dan D. Farcaș -
- https://www.google.com/search?q=dan+d.+farcas&oq=dan+d.+farcas&aqs=chrome..69i57j0i22i30l2.7236j1j8&client=tablet-android-samsung-ss&sourceid=chrome-mobile&ie=UTF-8&chrome_dse_attribution=1 -... dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți și almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiștii domeniului, în decursul timpului...)!
... sper că a fost o lectură interesantă !
Nici nu stiu ce sa zic! O fi un text sf, insa ma intreb daca nu s-ar putea suprapune peste niste situatii de pe 'teren'. Ca prea e naspa totul. Poate ca Farcas a avut o premonitie, o viziune, cine poate mai poate sti.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru lectura, draga mea!
O duminica cu odihna! Pupici! ❤️😘
Da, este SF pentru timpurile când a scris povestirea (almanahul este din 1985...)!
ȘtergereAcum, parcă este real...
Și eu îți doresc o duminică plăcută !
Pupici ❤
Am si zambit! La faza cu "gazdele umane" care cand vor fi "eliberate" se vor intreba cand li s-a dus viata, ce-au facut. 😊 Am auzit mai multi varstnici intrebandu-se cand s-a dus viata si... ce-au facut, de fapt?! 😊
RăspundețiȘtergereEeee... Nu colonizeaza nimeni Terra, dar - uneori! - ma gandesc ca unii oameni sunt posedati de entitati malefice... 😊
Mi-a placut povestirea. Multumesc!
Duminica frumoasa iti doresc! Pupici! ❤
Sunt toate atât de amestecate astăzi ! Povestirea se încadrează în timpurile noastre !
ȘtergereÎți doresc o duminică plăcută !
Pupici ❤
Oameni care au stiut sa puna in "povesti pentru copii" sau "sf" uri avertismente si indicii. In 1985 nu era, pentru cei care aveau acces la informatii si cunostinte din informatica, sau alte ramuri stiintifice (chimie, fizica etc) chiar greu sa inteleaga si prevada incotro se indreapta omenirea. Plus ca stim doar ca bomba atomica fusese folosita de ceva vreme (apropo gasisem la un moment dat un filmulet cu toate detonarile - pana in 1985 au mai fost si unele de speriat chiar, ca Tsarul - aici
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ai ales aceasta "poveste". Ar trebui citita si ... inteleasa.
Pupici cu draaaag!
Da, acești vizionari pe care puțini îi iau în serios citindu-i !
ȘtergereCât rău ne-au făcut și ne fac bombele atomice !!!
Îți doresc să ai o săptămână cu mult spor !
Pupici ❤