Dorobanțu

         Încerc finalizarea unei postări ce reprezintă pentru mine și o bucurie dar și o responsabilitate...o conexiune plină de emoții cu lumea minunată, plină de umor a lui Vasilică, verișor cu care m-am 'reîntâlnit' cu ajutorul unui alt verișor, Neluțu (plecat între timp într-o lume mai bună...Dumnezeu să-l odihnească în lumină și dragoste veșnică😇) ...ce ne-am face fără aceste tehnologii care ne facilitează 'reîntâlniri' indiferent de km dintre noi !!!     

         Poeziile lui Vasilică îmi facilitează o 'legătură' cu o comunitate căreia i-am aparținut prin rădăcinile lui ticuțu, comunitate în brațele căreia am fost de puține ori...dar la care m-am gândit adesea ... 

         Noua tabletă (primită cu drag de la surioara mea, Dani) îmi oferă posibilitatea de a mă reconecta la acest blog mult iubit de mine dar, în același timp, îmi demonstrează (amuzându-se...😉..) că nu știu suficient de bine cum s-o folosesc !!! 

             Cuprins de ape ca după potop 

             Cum este grâul strâns în snop,

             Ori unde ai merge găsești un mal, 

             Cândva cu prispe stând în val. 

             Te scoli din zori să cați lumina, 

             Privirea îți află Andolina. 

             Lac cu izvoare călătoare, 

             Pășește înspre Valea Mare.

             Demult, nu se mai știe anu',

             A ajuns la Valea Budișteanu.

             Vezi stive de chirpici, sunt piramidele locale,

             Și imediat Bătrâna, canal de prostovoale. 

             O iei spre Dunăre, chemat de mitul fluviului, 

             Stejarul, Groapa Grănicerului, 

             Povești cu somni enormi și știuci înaripate, 

             Năvoade rupte și setcile încurcate. 

             Când soarele coboară lăsând în urmă Făurei, 

             Mostiștea se arată în toată măreția ei.

             Râu de șes, cu ape leneșe, domoale, 

             Căra copăi și linguri meșteșugite în cale. 

             Prin păpuriș și stufăriș, lovit de grea tristețe, 

             Pe vremea aceea crapul murea de bătrânețe. 

             Acum este un lac capricios, nu știi de urcă sau se varsă, 

             Dar e mândria noastră, marea de acasă. 

             La nord Vărasca, aici ne sunt plămânii,

             Stejari uitați de timp, mai vechi decât străbunii. 

             Cu umerii lăsați, purtând povara amintirilor:

             Schitul Maicilor, movila Voievozilor.

             O barcă plină cu comori e îngropată în movilă, 

             O poate scoate doar un om hain și fără milă. 

             Dorești să rătăcești, să uiți de tine, 

             Mai bine mergi în satele vecine.

             La noi drumul e drept, e sfoară,

             Vezi de la grajdul comunal până peste moară.

             Cel ce s-a oprit aici și a bătut întâiul stâlp de așezare 

             Poate e dus de mult dar numele îi va fi în neuitare.

             Din vremea când erau doar o nuia și nu înfloriseră nucii, 

             El ne-a lăsat spre moștenire un sat sub semnul crucii. 

                                                       Am zis.

                                                                ( "Dorobanțu")

        Mai nou, Vasilică (Vasile Dilgaru) este proaspătul deținător al unui volum de poezii ("Stihie de stihuri dorobănțene") publicat de editura 'Metamorfosi', Slobozia...

        Mult mai ușor, Vasilică poate fi găsit pe Facebook unde are postate și multe poezii minunate... dar și poate fi văzut și auzit cântând (cu talent) !

        Adresa:https://www.facebook.com/vasile.dilgaru