Învierea

                     

                           

                                                  

                                                      Învierea

                                                -Take Mayumura-

         La început, când îşi veni în fire, nu pricepea nimic. Îşi simțea trupul îngrozitor de greu.

        Apoi îi ajunse la ureche o voce şoptită şi clinchetul unor obiecte de metal lovite unul de altul. Ce s-o fi întâmplat !? 

        Nu vedea bine. Doar nişte umbre şterse care se mişcau încolo şi încoace. Oare ce vor să zică toate astea ?

        Încercă să se ridice dar în clipa aceea auzi o voce "STAI LINIŞTIT" şi cineva îl răsturnă la loc.

-TREBUIE SĂ STAI LINIŞTIT, şopti din nou vocea cu un accent straniu. NU AI VOIE SĂ FACI MIŞCĂRI BRUȘTE. 

        Încercă să strige dar scoase numai un hârâit nedesluşit din fundul gâtului.  Rămase întins pe spate, cu ochii închişi, forțându-se să gândească. Nu reuşea deloc să-şi aducă aminte. În depărtare, totul devenea încețoșat. 

-DUMNEATA TE-AI ÎNTORS DIN MOARTE, spuse glasul din nou.

        Întors din moarte ? Deodată începu să-şi amintească. Aşa era. Trăgea să moară. Avea o boală nevindecabilă cu mijoacele medicinei de atunci şi nu-i rămăsese decât să-şi aștepte sfârșitul. Şi după aceea, mai fusese ceva... Se străduia din răsputeri să găsească firul. Aşa deci. După ce aflase că nu-l mai putea ajuta nimic, îşi investite toată averea dând dispoziții ca trupul lui să fie înghețat şi conservat la temperatură scăzută. Se spera ca bolile mortale să poată fi învinse în viitor. Deci urmă să hibernare în mod artificial.

         Când se hotărâse la pasul acesta, familia şi rudele îl privi seră cu neîncredere, iar medicii fuseseră de părere că era țicnit. Dar el o ținuse una şi bună. Iar acum, iată că socoteala lui ieşise de minune.  

         Reușise. 

         Trecu o zi, două, îşi revenea încetul cu încetul la normal. Patul în care zăcea era minunat, făcut dintr-un material cum nu mai văzuse niciodată. Şi odaia  era mult mai mică decât cele din amintirile lui, hexagonală, iar medicii coborau printr-o deschizătură în tavan, plutind în nişte maşinării ciudate. Cu toate acestea, din punct de vedere al confortului, era mulțumit.

         După spusele medicilor, trupul lui fusese conservat cu grijă, dar în realitate murise. Numai datorită progreselor mari făcute de medicină în ultima vreme, îl readuseseră la viață. Iar vechea lui boală era simplu de vindecat.

         Trecu o săptămână, trecură zece zile.

         La început, se mulțumea să zacă pe-o parte şi să se plimbe din când în când prin odaie. Apoi treptat îl apucă plictiseală. 

-Când pot să ies de-aici ?

         Medicul clătină din cap. 

-ÎNCĂ NU. MAI DUREAZĂ PUȚIN !

         Trecu o lună, a doua lună se apropia de sfârşit. Simți că nu mai suportă.

-Vă rog, spuneți-mi, când o să mi se permită să ies de aici...îi implora el pe medici. Aş pleca val-vârtej, să nu mai pierd o clipă. Vreau să ies în lumea asta a Viitorului. Apoi, cât mai curând, am de gând să lucrez. Doar sunt încă destul de în putere. Abia aştept să mă apuc de lucru. 

          Doctorii schimbară priviri între ei. 

-E ceva cu mine ? Ceva rău ?

-ORICUM, AR FI BINE SĂ TE LĂMURIM, spuse unul din ei, alegând cuvinte simple şi vorbind foarte răspicat. CA SĂ AJUNGI CA NOI, TREBUIE SĂ ÎNVEȚI, ÎNAINTE DE TOATE.

-Să învăț ? Învăț orice, dacă trebuie. Ce să învăț ?    

-ÎNTÂI TREBUIE SĂ ÎNVEȚI LIMBA.

-Limba ?

-ÎNTOCMAI. DIN VREMEA DUMITALE, LIMBA S-A SCHIMBAT. CA SĂ NE ÎNȚELEGEM CU DUMNEATA, A TREBUIT SĂ ÎNVĂȚĂM LIMBA VECHE.

-Dar, în ce mă privește. ..

-ASCULTĂ, VEI FI NEVOIT SĂ ÎNVEȚI DE LA CAPĂT TOATE LUCRURILE. DIN VREMEA DUMITALE, S-AU SCHIMBAT RADICAL ŞI ŞTIINȚA, ȘI VIAȚA ÎN GENERE. DE LA NIVELUL GRĂDINIȚEI ÎNCOLO, NU MAI CORESPUNZI.

-...

-ÎN ULTIMA VREME, POPULAȚIA PĂMÂNTULUI A CRESCUT DE CÂTEVA ORI. COMPETIȚIA E DURĂ. ÎÑ PRIMUL RÂND, PENTRU A ATINGE NIVELUL GENERAL DE VIAȚĂ, NIVELUL MEDIU DE CUNOAŞTERE, TREBUIE SĂ TRECI PRIN ÎNVĂȚĂMĂNTUL GENERAL ŞI ÎNVĂȚĂMÂNTUL SPECIALIZAT. STANDARDUL ESTE: 50 DE ANI DE EDUCAȚIE.

-Cincizeci de ani. Ce prostie ! Păi în timpul ăsta mă curăț. Şi nu numai eu. Dacă toată lumea îşi petrece mai bine de jumătate din viață...

           Medicii zâmbiră.

-OAMENZI TRĂIESC ASTĂZI ÎNTRE 150 ŞI 160 DE ANI. DESIGUR, PENTRU A ATINGE ACEASTĂ VÂRSTĂ, TREBUIE SĂ LUĂM MĂSURI ÎNCĂ DIN PRIMII ANI DE VIAȚĂ, PENTRU A ÎNTĂRI ŞI REGENERA ORGANISMUL.

-Dar...atunci eu...

-DUMNEATA, DIN PĂCATE, NU POȚI URMA TRATAMENTUL...LA DUMNEATA NU MAI ESTE NIMIC DE FĂCUT, declară medicul cu compătimire în glas. DUMNEATA NU POȚI INTRA ÎN LUMEA NOASTRĂ. VEI TRĂI CE ȚI-A MAI RĂMAS DIN VIAȚĂ ÎNCHIS ÎN ODAIA ACEASTA !

                                                ("ÎNVIEREA", Take Mayumura)

                                                      -traducere: G. Cionca-                                                        

...deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine câte o porție de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am în bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului, în decursul timpului)!

...sper că a fost o lectură plăcută !