Fericirea este un lucru mare

  
                                       FERICIREA ESTE UN LUCRU MARE

                                                                         de Jack Ritchie

          1. Mac Gregor s-a hotărât să uite şi să ierte....         

       

            Clientul mă sună direct la telefon.

-Alo, Biroul de detectivi "Braddy" ?

-Da, am răspuns. Ce ați dori ?

-Vorbesc de la San Francisco. Numele meu este Jameson şi sunt avocatul lui Village Mac Gregor, proprietarul  Societății de transporturi "Mac Gregor".

-A, da, am răspuns nehotărât pentru a nu lasă să se înțeleagă că nu auzisem în viata mea de această societate.

-Aş dori să o găsiți pe o anumită Elisabeth Sterling şi pe fiul ei, Harold. Cândva au trăit în orașul dvs. V-am găsit cu totul întâmplător în cartea de telefon."Milwaukee"...Ştiți, eu nu mă pricep la detectivi...  

           Respiră din toți rărunchii, apoi continuă:

-Domnul Mac Gregor a atins o vârstă binecuvântată şi s-a hotărât să uite şi să ierte.De aceea aş vrea s-o găsesc pe Elisabeth şi pe fiul ei...Şi pe ceilalți urmaşi, dacă cumva s-au mai născut.

-Ce adică să uite și să ierte ?

-Căsătoria ei cu Franklin Sterling.  Elisabeth este totuși ruda lui Mac Gregor.  Sterling a lucrat la ei în chip de contabil...Din punct de vedere social  el nu-i ajungea ei nici până la călcâi. Când s-au cunoscut, dar mai ales când s-au luat, Mac Gregor nici măcar n-a vrut să audă. Abia acum, la sfârsitul vieții şi-a schimbat punctul de vedere. Elisabeth şi fiul ei sunt singurele rude în viață ale lui Mac Gregor şi ar vrea ca averea să le-o lase lor și unor instituții de binefacere.

-Când s-a căsătorit Elisabeth cu Franklin ?

-Acum mai bine de treizeci de ani. Mai precis în anul 1947. Imediat după căsătorie, Elisabeth, împreună cu soțul ei, a plecat din San Francisco. Când s-a născut Harold,  ELisabeth i-a dat de ştire lui Mac Gregor. Pe plic se află ştampila poştei din Milwaukee dar nici o urmă de adresa expeditorului. De atunci nu se mai ştie nimic de ei. Dar, mai întâi, aş vrea să știu cam ce onorariu pretindeți ?

        Am rămas o clipă pe gânduri.

-Totul depinde de complexitatea problemei, de timp și de cheltuieli. Încă nu știu de câți oameni va fi nevoie pentru a rezolva problema...

-Angajați câți sunt necesari. O să vă trimit prin poştă două mii de dolari....vă ajung ?

         Doamne, câtă înțelepciune pe capul meu. Era gata să spun că nu ajung dar am abandonat într-o clipa acest gând. Nu puteam fi atât de lacom încă să tai gâtul găinuşei care aducea cu ea ouăle de aur.  

-Ok, am răspuns.  Am să-l pun imediat pe unul din funcționarii mei să se ocupe de acest caz.

         În realitate nu am niciun funcționar. Biroul de detectivi "Braddy" sunt eu şi cu asta basta !

-Dacă-i găsiți dați-mi repede de veste, zise Jameson. Eu am să vă mai sun din când în când, ca să văd  cum merg lucrurile. Vă rog să-mi trimiteți numărul dvs de cont și nota cu cheltuielile respective.

          Jameson  mi-a mai comunicat adresa şi numărul lui de telefon și cu asta convorbirea a luat sfârşit.

          M-am dus la centrala telefonică şi m-am interesat dacă pot consulta vechile cărți de telefoane. Am dat pentru prima dată de numele lui Franklin Sterling în ediția din anul 1948. Mi-am notat adresa, apoi am început să răsfoiesc edițiile mai noi. În cele dintre anii 1948 şi 1964 nu intervenise nicio schimbare. În ediția din 1965, cu toate că adresa şi numărul de telefon nu se schimbaseră, ele erau trecute pe numele Elisabethei  Sterling. Ce se întâmplase între timp ? Divorțaseră sau Franklin murise ?    

          Ediția din 1970 tot pe Elisabeth.

           În ediția din 1975 o nouă schimbare. Telefonul era trecut pe numele lui Harold Sterling. Poate că între timp mama lui murise...Sau poate că Harold şi-a zis că pur şi simplu a venit vremea să declare telefonul pe numele lui...

            Începând din anul 1979 Sterlingii nu mai apăreau în cartea de telefon. Dispăruseră ca prin minune. Trebuia început deci de la ultima adresă cunoscută. 

             M-am dus deci într-acolo. Era o căsuță modestă cu două apartamente, acoperită de copaci. Am sunat la apartamentul de la parter. Mi-a deschis o doamnă grasă, cu părul cărunt.

-O caut pe doamna Elisabeth Sterling,  am spus. A locuit ici, nu-i aşa ? 

-Da, la primul etaj. Din păcate a murit acum şapte ani. Dar de ce o căutați ?

              Nu aveam de ce să-i ascund adevărul. I-am explicat că sunt detectiv particular şi că am venit din partea unchiului ei.

-E ciudat, zise femeia, nu mi-a spus niciodată că ar avea un unchi. Şi doar eram prietene bune. Elisabeth, soțul ei şi copîlul lor au locuit ani mulți în apartamentul de deasupra noastră. Pe Franklin, soțul ei, l-a călcat o maşină...Asta prin anul 1963. Elisabeth a murit de infarct acum șapte ani. Credeam că după asta Harold o să vrea să se mute dar el n-n-a vrut. Harold a crescut în casă asta, iar eu îi sunt un fel de mătuşă. Era un  băiat tare cuminte, liniştit şi singuratic. Contabil, ca şi tatăl lui.  

-Şi unde este Harold acum ? Locuiește tot aici ?

               În colțul ochilor femeii apărută lacrimi.

-Ah, nu. Într-o dimineață l-am găsit mort în pat. Poliția a crezut la început că este vorba de o crimă, dacă nu cumva de o sinucidere. Şi nu avea decât treizeci şi unu de ani. Până la urmă s-a dovedit că a murit de moarte naturală, că avea, ca și mama lui, inima slabă. Au rămas în urma lui o groază de datorii. Şi o grămadă de haine. Soțului meu nu-i erau bune, de aceea le-am vândut la licitație. Au rămas numai puține lucruri personale de-ale lui. Le-am pus pe toate într-o cutie de carton: o colecție de fluturi, un album cu fotografiile familiei şi alte càteva nimicuri.     

                 Se opri o clip,ă, mă privi, apoi zise:

-Ce-ar fi să le luați dvs ? Poate ca unchiul lui s-ar bucura să le vadă... 

                       2. Dar ce-ar fi dacă....

               Întorcându-mă la birou, am pus cutia de carton pe dulap, apoi m-m aşezat în fotoliu pentru a trece totul în revistă. Uite, cercetările au fost încheiate în mai puțin de două ceasuri. Cu totul remarcabil pentru un onorariu de două mii de dolari. Dar dacă poate verifica cineva ce anume am făcut ?

               Am luat o foaie de hârtie, Jameson vrea o notă de specificație cu toate cheltuielile. O va avea. Am împărțit munca între doi funcționari, care s-ar putea numi foarte bine Smith şi Jones. Cei doi aveau informatia că Elisabeth Sterling s-a mutat să zicem la Chicago, apoi la Saint Louis...Se înțelege ca ei au trebuit să viziteze aceste orașe pentru a afla situația reală şi pentru a nu pierde urma. Au locuit în cele mai luxoase hoteluri... Au luat masa prinn restaurante...Şi unde mai pui că Smith şi Jones sunt foarte mâncăi....Iar mașinile lor au avut nevoie de benzina, nu glumă...

              Am așteptat ca Jameson să mă sunie chiar în ziua următoare, o marți. N-a dat niciun semn de viață. Miercuri am parcurs cu nerăbdare corespondența sperând că mi-a trimis cecul cu cele două mii de dolari. Am așteptat până vineri. După care am format numărul de telefon al lui Jameson din San Francisco. La capătul firului - un glas de femeie.

-Aş putea vorbi cu domnul Jameson ?,am întrebat.                

               Femeia rămase puțin încurcată, apoi bombăni:   

-Ah...cum....dvs nu ştiți ?

-Ce să știu ?

-Domnul Jameson a murit... L-au înmormântat ieri dimineață. 

-Când a murit ?

-Luni la prânz. A căzut pur şi simplu peste birou. Doamne, ce tragedie...Avea şaizeci şi trei de ani...

-Iertati-mă, cine este  la telefon ?

-Sunt secretara domnului Jameson.

-Eu sunt Braddy din Biroul de detectivi particulari "Braddy". Şeful dvs nu v-a spus nimic despre mine ?

-Din păcate,  nu.

               Pun receptorul în furcă. Ce-i de făcut ? Moartea l-a surprins pe Jameson mai înainte de a apuca să completeze cecul. Trebuie să-l caut pe Mac Gregor în persoană. Îi spun că Jameson m-a angajat pentru a-i găsi rudele şi că mi-a promis două mii de dolari pentru treaba asta. Şi că lucrez cu asiduitate la elucidarea cazului.

               Dar Mac Gregor o să mă creadă ? Poate o să-şi închipuie că sunt un escroc, nu am nicio dovadă despre convorbirea avută cu Jameson.

               Trebuie  procedat altfel. Îi voi spune lui Mac Gregor că am obținut informațiile cerute despre Elisabeth dar că i le voi trimite numai după ce voi primi cei două mii de dolari.     

               Bătrânul o să se ia cu mâinile de cap şi o să-şi angajeze alt detectiv. Dacă am reușit eu să dau de urma lui Elisabeth, de ce n-ar reuși şi altul ?  Pentru mult mai puțini bani...

               Mi-am rotit privirea prin birou. Cam de multișor ar fi fost cazul să şterg praful şi să spăl geamurile....

               La  ce mă așteptam eu în urmă cu douăzeci de ani când mi-am ales  această meserie ? La aventuri ? La bogăție ? Şi ce s-a ales din toate astea ?  Nimeni, dar absolut nimeni, nu mi s-a adresat pentru a-i elucida împrejurările unei crime. Divorțuri, necazuri cu copiii, persoane dispărute... O mașină care așteaptă de zece ani o reparație capitală... O locuință mizerabilă... Şi plictiseală...Plictiseală cumplită....

               Am alungat gândurile astea negre şi am hotărt să mă întorc la treabă. Privirea îmi cade deodată pe cutia de carton cu lucrurile de la Harold. Poate-mi pică ceva, mi-am zis. ŞI am desfacut-o.

               Fluturi. Timbre. De pe când fusese el copil. O groază de fotografii. Elisabeth Sterling ,soțul şi copîlul lor. Portofelul lui Harold fără niciun ban în el. Numai cu buletinul de la Asigurarile Sociale și legitimația de la biblioteca publică. Chiar la fund de tot am dat peste declarația pe impozit, o adeverință de la şcoala medie şi certificatul de naștere.

              Dacă ar fi trăit, Harold ar fi fost cu doi ani mai mic ca mine...

              Am pus toate obiectele lui pe birou, în fața mea, după care am mai privit o dată prin încăpere. Mi-am trecut măna prin păr.

            . ..Ce-ar fi fost dacă Biroul de detectivi particulari "Braddy " l-ar fi găsit pe Harold viu şi nevătămat ? Dacă ar fi aflat că este căutat de unchiul său, el  ar fi dat fuga la San Francisco. Ar fi luat cu el, în mod cert, toate dovezile despre identitatea sa. Certificatul de naștere, dovada de la Asigurări, câteva  fotografii alese cu grijă....Dar niciuna de-a lui, în afara uneia din ,opilărie.  Şi în afară de asta, o adeverință din partea Biroului de detectivi particulari "Braddy" potrivit căreia aducătorul adeverinței este una şi aceeași persoană  cu  Harold Sterling cel căutat. 

               Am ridicat receptorul şi am cerut să-mi se rezerve un loc la avionul pentru San Francisco. Numai pentru dus !

                   3. În loc de concluzie             

               Toate stea s-au întâmplat în urmă cu şase luni...

               Astăzi formăm, unchiul Mac Gregor și cu mine, un cuplu de nedespărțit. Ne înțelegem colosal şi avem grijă unul de celălalt.

               Îi doresc din toată inima viață lungă, lungă...        

                            (Jack Ritchie,  "Fericirea este un lucru foarte mare" )         

                                            - en.m.wikipedia.org -

                                                                                                                                                                                                                                       

...deci dacă este sâmbătă - am decis eu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului, în decursul timpului)!..

...sper că a  fost o lectură interesantă !