păianjenii. ..

                       PĂIANJENII

                                                                      de Gheorghe Păun


     Individul cu trenciuri şi fondat şi fața gălbejită se uita lung la vitrina magazinului de jucării. Trenulețe, păpuşi, pistoale. Nu avea aerul unui tată. Nici unchi nu părea a fi. Semăna mai degrabă cu un cioclu şi cam asta şi era. Tresări şi îşi strânse reverele în mâini, parcăsta pentru a-şi proteja gâtul de frig. Din blocul de vizavi ieşea un tânăr. Cobora în fugă treptele. Se împiedică probabil și se prăbuşi lovindu-se de caldarâm. Rămase nemișcat.  Individul, cu trenci ponosit şi mutra de cioclu, scoase din buzunar un fel de tabacherăștia și şopti către ea:"OK,  boss. Trimite maşina." Accidentatul nu mișca. Din gură i se scurgea un fir de sânge. Puținii trecători ai acelei ore se opriră câteva clipe, cei mai curajoși şi mai puțin grăbiți, încercară să-l ajute. Nu aveau cum, tânărul îşi pierduse cunoştința. Nu murise încă dar nu mai avea mult. Se auzi sirena unei maşini. Din ea coborâră doi infirmieri în  halate, îl ridicare pe rănit pe o targă, îl urcară în maşină şi-i puseră o mască de oxigen. Cioclu la îşi frecării palmele, intră în holul blocului din care ieşise victima şi apăru peste câteva secunde cu o valijoară metalică în mână. Era generatorul de înfășurate cu care destrămase țesuturile hepatice ale tânărului.
                                             £££
     "Institutul de teoria numerelor anunță cu adâncă durere încetarea din viață, în urma unui tragic accident, a eminentului cercetător Henry Clark Shulman, cel care cu un an în urmă a uimit lumea tematică prin rezolvarea uneicelebre probleme privind numerele prime, iar în ultimul timp anunțase rezultate importante în direcția soluționării problemei lui Fermat. Dispariția colegului şi prietenului nostru este o grea pierdere pentru Institutului şi pentru cercetarea matematică. Corpul neînsuflețit al celui care a fost Henry Clark Sherman va fi depus în rotonda Casei Centrale a Matematicienilor pentru ca aceia care l-au cunoscut şi admirat să-şi poată lua rămas bun de la cel ce ne părăsește atât de timpuriu."
                                            £££
-Ei, cum merge ?
-Ca de obicei. Nici o problemă deosebită.
-S-a integrat ?
-Perfect. Au început deja schimburile de informații.
-Când credeți ca va intra în lucru ?
-Peste câteva zile, după ce-şi reface toate conexiunile. Ştiți, a stat aproape douăzeci de minute în comă. Dar nu vă faceți griji ! Totul merge bine. Nu avem nici o emoție. De altfel, toată echipa e în sală, nu se poate întâmpla nimic necontrolat.
-Bine. Mulțumesc !
     Colonelul închise videocasetofonul și se lăsă cu ceafa bine parfumată pe spătarul de piele al fotoliului. Bătu încetișor cu unghia prelungă a degetului mic în marginea biroului. Era mulțumit, acțiunea reuşise. Putea să-l sune pe general, să-i raporteze. Întârzie mai mult de un minut anticipând laudele, invitația la masă, mâna călduță, catifelată a generalului, cu pielea moale, subțire, roză, străngându-i mână, vocea blândă, clară şi insinuant spunându-i și altădată:"Am apreciat totdeauna flerul şi buna dumitale organizare, intuiția şi norocul în acelaşi timp. Oriunde se produce un accident, ai un om pe aproape. Flerul şi norocul dumitale ne ajută foarte mult. Nu-mi pare rău că te-am propus pentru acest post. Îl meriți. Îți mulțumesc în numele Comenduirii."                                                 £££
      Secția "Cercetare" a bazei militare X-17 se afla la trei sute de metri sub pământ, sub pădurile de pin ale vestului Karakatoniei. Era formată dintr-o sală principală, câteva zeci de birouri şi laboratoare anexe. Sala adăpostea un calculator supradimensionat, mai puternic decât orice calculator civil, legat cu douăzeci şi patru de creiere de savanți din aproape tot atâtea domenii ale ştiinței utile ştiinței militare. Creierele erau aşezate pe două rânduri în mijlocul sălii, în douăzeci şi patru de alveole acoperite cu câte o cupolă de sticlă. Mii de fire și de tubuşoare multicolore hrăneau aceste creiere şi, în acelaşi timp, le bombardat permanent cu informații şi cu întrebări şi sorbea din ele fiecare gând, fiecare silogism, fiecare sclipire de raționament. Erau legate între ele, oricare cu oricare, şi cu calculatorul. Se verificau unul pe altul, se întrebau, îşi răspundeau, se incitau la a gândi pe câte o problemă dată, colaborau perfect, eficient, cu un randament imposibil de realizat 'altfel'. Consumau de zeci de ori mai puțin ca 'înainte' şi produceau însutit. Calculatorul le ținea în viață urmărindu-le cele mai mici fluctuații ale parametrilor, hrănindu-le după rețete de precizie infinitezimală şi în acelaşi timp servea de interfață între secție şi comenduirea bazei. Ideea - genială ! - fusese a generalului și la numai un an de la umplerea celor douăzeci şi patru de alveole fusese decorat cu "Steaua virtuții", cea mai înaltă decorație militară pe timp de pace. Randamentul secției depăşise cele mai optimiste așteptări.  Nu era problemă, de la mecanică la logică, de la tactică la proiectarea de sateliți, care să nu fie rezolvată în câteva săptămâni de cele douăzeci şi patru de creiere lucrând ca unul. Singurul inconvenient era necesitatea înlocuirii periodice a creierelor - se descompuneau epuizate după cinci-şase luni de muncă - dar de procurarea de înlocuitori se ocupa şeful secției, colonelul Morgan M. Morgan, şi lucrurile mergeau cum nu se poate mai bine. Niciodată vreo alveole nu rămăsese goală mai mult de două zile. Avea intuiție şi noroc colonelul, totdeauna ajungea la locul accidentării unui om de ştiință înaintea Salvării şi înaintea concurenților de la alte baze care îşi creaseră secții de cercetare similare.
                                              £££
     Henry Clark se ridică din pat transpirat, cu ochii holbați, cu gura aplecată într-o parte, scârbit şi înfricoşat. Ceasul suna strident, conștiincios şi impasibil. Visase ? Îşi roti ochii prin cameră. Dulapul, cărțile, perdeaua, ceașcă de cafea, țigările. Visase. Se lăsă pe spate oftând din toată ființa şi un zâmbet mare, liniştit dar strâmb îi înflori pe figură. Îşi trecu degetele prin păr şi îşi frecă pielea capului ciufulindu-se şi mai mult. Visase. Îşi aminti alinierea celor douăzeci şi patru de cupole de sticlă, acoperind tot atâtea alveole ce sprijineau materia pâlpâitoare a celor douăzeci și patru de creiere şi simți că-i vine să vomite. "Exact cum povestea ziaristul ăla prăpăstios. Fir-ar a dracului de treabă, m-au impresionat atâta basmele lui că am început să am coșmaruri... Sunt surmenat probabil..." Sări din pat şi intră în baie. Se rase, se spălă, se îmbrăcămintea, bău un ceai de mentă, îşi luă servieta şi plecă în grabă spre institut fugind parcă de camera în care dormise, fugind de vis.
     În pregul uşii blocului simți cutremurul. Nu, nu se cutremura pământul. Pereții, casele, copacii erau nemișcați. Se cutremură el. Pe dinăuntru. Îşi simțea țesuturile zdrențuindu-se, arterele plesnit de,  celulele făcându-se chisăliță. Avut timp să mai vadă un individ cu un trenci ponosit, gri, cu gulerul ridicat, privind în vitrina magazinului de jucării şi se prăbuşi pe scări. Individul cu trenciuri ponosit şi mutră de cioclu scoase din buzunar un fel de tabacheră şi şopti către ea:"OK, boss. Trimite maşina."
                  (Gheorghe Păun, "Păianjenii")

... deci dacă este sâmbătă - am decis eu cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția mea de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrise de specialiştii domeniului în decursul timpului)!
... sper că a fost o lectură interesantă !