sâmbătă, 5 mai 2018

imposibila revedere...


             






      Marcel Luca
                                   Imposibila revedere

       Pentru Tom, misiunea aceasta era destul de plicticoasă ca s-o considere o povară. Ghinionul lui era că pilota singura cosmonavetă de cursă lungă, una dintre acele nave de interceptare a cărei mare mobilitate îi rezerva întotdeauna un rol important în activitatea unei expediții complexe dar fără inițiative de anvergură.
     "Aura" se detaşase de marele convoi ca să intersecteze curioasa zonă a "Papucului Adelei" (despre care exista consensul general că nu reprezintă altceva decât un gol imens inexplicabil în marginea densei galaxii Danaceneiene), urmând să ajungă pe Pământ la două luni după celelalte nave ale convoiului ce studiase acea galaxie. E lesne de înțeleles mirarea lui Tom, când la vreo trei săptămâni de la pătrunderea în zonă, constată că ordinatorul central reduce viteza "Aurei", fixând-o în cele din urmă la vreo 80000 km/secundă.
       Undeva, în centrul zonei, locatoarele detectară, cu un mare coeficient de nesiguranță, activitatea foarte slabă a unui astru ale cărui dimensiuni erau, totuşi, în mod paradoxal, uriaşe.
       Tom, care, în pofida unor vechi ştate de serviciu, nu făcuse nici o descoperire mai însemnată, fu copleşit de emoția pe care o încearcă oricare explorator atunci când trebuie să-şi boteze descoperirea. După îndelungi deliberări cu sine însuşi, dădu singuraticei şi misterioasei stele numele de "Adela".
       Timp de 11 zile, Tom a stat închis în centrul de calcul al navei. Motoarele de frânare funcționau continuu. Efuzoarele mobile de corecție îşi aruncau cu regularitate jeturile în spațiu.
       Automatele care înregistrau elementele optice au fost la un moment dat blocate de ordinatorul central care desena pe ecranele de serviciu liniile de forță ale unui enorm astru invizibil. Cu greu şi-a dat seama Tom că în zona "Adelei" materia nu putea fi percepută vizual.
       În a 12-a zi, astronaut se găsea la perineu față de stea. Contoarele nu înregistrau nici un fel de radiație. Tom, care adormise, obosit de sclipirile voalate şi cu frecvențe monotone ale aparaturii de control, a fost trezit de semnalele surde ale ordinatorului central  ce pusese din nou în funcțiune receptoarele video ale navei. Teleobiectivul fixat spre astrul invizibil acoperea ecranul nr.6 cu imaginea unei imense pete sidefii aproape transparente. Pe ecranul 5, care prindea un unghi diferit, stăruie curbura uriaşă a "Adelei", peste limita căreia se răzvrăteau protuberanțe abia vizibile.
       Tom era năucit de revelație. Numerise în apropierea stelei într-un moment în care aceasta îşi intensifica activitatea şi devenea parțial vizibilă. Revenindu-şi, începu febril să coordoneze funcționarea automatelor. La intervale scurte, ordinatorul făcea cunoscută situația zonei de influență a câmpurilor create de astru, a cărei vânzolire înregistra pe graficele de pe ecrane curbe tot mai ascendente.
       Forța de atracție, inițial neînsemnată - infimă față de volumul "Adelei" -, creştea şi ea în mod simțitor.
       În fața elementelor primite, pilotul automat ceru permisiunea de a pune în funcțiune motoarele principale pentru accelerarea "Aurei", după 25 de minute câte erau necesare pentru trecerea pe orbita transgalactică.
       Tom ezită. Abia după 40 de minute, când constată că limbile vagi ale protuberanțelor devin tot mai imense şi mai dezordonate, decise cuplarea motoarelor de corecție. Dar, tocmai în momentul în care "Aura" se deplasa pe o orbită de tranziție, o trombă gigantică se desprinse de stea şi, parcurgând cu o viteză fantastică spațiul până la navă, o învălui timp de câteva fracțiuni de secundă.
       Cele două minute şi mai bine, ce au fost necesare pentru interceptarea astronavei, au fost pentru Tom clipe de o intensitate infernală, fiind convins că nu poate însemna decât sfărşitul; spre surprinderea lui însă, interferența cu tromba radiantă n-a avut nici un efect perceptibil.
      "Aura" intră curând pe orbita transgalactică unde oglinda parabolică,  transformându-se într-un soare miniatural, acceleră viteza până la pragul luminic.
                                                                             -II-
       Cu mult înainte de pătrunderea în sistemul planetar al Soarelui,  "Aura" începu operația de frânare. Simultan, Tom învălui întreaga astronava în câmpul creat de 'reversonit', după excitarea acestuia cu un sistem de fascicole laser.
       Declanșarea inversorului temporal reprezenta cel mai dificil examen pentru astronauții de cursă lungă. Au fost suficiente cazuri în care expediții cosmice s-au înapoiat pe Pământ cu mult înaintea plecării lor sau au dispărut pur şi simplu în trecut.
       După realizarea anulării paradoxului temporal, Tom luă legătura cu prima stație spațială automată pe care o reperă la vreo 58 milioane de km de Pluton. Aceasta, având misiunea raționalizării traiectoriilor navelor care pătrund în sistemul "Aurei" de către stațiile speciale de ghidaj spațial. Cu promptitudine, Pământul răspunse primului apel, Tom având bucuria să vadă pe ecran fața Ei, copleşită de fericire. Mary îi ura "bun venit".  
       Centrul de coordonare de pe cosmodromul "Amstrong" îi comunică faptul că nu recepționează nici o imagine, cerându-i să verifice emisia video - verificare ce nu dădu nici un rezultat.
       Timp de două zile, până la intersectarea orbitei planetei Marte, convorbirile au avut un caracter banal, de rutină, când un dispecer de pe Phobos interveni cerându-i lui Tom poziția precizând că se îndoiește de precizia calculelor întrucât nici un complex optic nu localiza astronava.
       Bănuind o eroare a ghidajului spațial 'transolar', Pământul trecu la supravegherea traiectoriei "Aurei" cu ajutorul radiotelescoapelor de pe sateliții săi artificiali.
       Tom, aflat la câteva milioane de kilometri de Pământ, opri motorul fotonic, xfcuplând pentru ultima oară rachetele clasice de frânare.  Cu opt ore înainte de aterizare, Tom fu chestionat de o comisie desemnață de Consiliul expedițiilor galactice în legătură cu parcurgerea zonei "Papucului Adelei".
       Bătrânul Xit Selimar, o personalitate proeminentă în consiliu, sfârşit prin a-i cere în mod solemn să nu intercepteze nici un program al rețelei mondiale stereovideo. Contrariat, ceru lămuriri. Selmar îi răspunse că Pământul stabilise existența unei situații neobișnuite, pe care o va cunoaşte numai după terminarea misiunii.
       Tom îşi regăsi sângele rece și nu mai stărui. Se gândi că, probabil, în timpul evoluției "Aurei" în apropierea stelei, se defectaseră sistemele de dirijare automată, iar cei de jos nu vor să-l alarmeze. Se instală concentrat în fotoliul punctului de comandă, pregătind nava pentru aterizare.      
                                                                                -III-
       Fixându-se temeinic pe platforma metalică a rampei,  "Aura" fu inundată de linişte pentru prima oară după trei ani de peregrinări. Tom se sculă greoi și se îndreptă spre lift care-l urcă pănă la compartimentul de evacuare. Acționând claviatura discului-Coandă, în care urcase, se gândi că toate ansamblele navei funcționează perfect - motivul interdicției bătrânului Xit fiind probabil cu totul altul.
       Trapa se deschise, discul plană uşor, ieșind din corpul navei.
       De jur împrejur,  la o distanță apreciabilă, se afla o mulțime imensă de oameni. Tom îşi conduse aparatul spre turnul de control, lângă care ateriză. Coborâ. Între el și mulțime se află Mary. Se avântă spre ea dar micşoră paşii constatând tăcerea deplină ce-l învăluia.
       Mary plângea încet sprijinându-se cu o mână de ecranul unui aparat îngust de stereoviziune, cuplat cu un teleobiectiv direcționat spre axa "Aurei". Începu din nou să alerge, fixându-şi încordat privirea pe fața udă de lacrimi a Mary-ei. Ajunse la ea, o cuprinse în brațe şi, mângâindu-i părul lung, îi sărută obrajii palizi, fruntea şi ochii. Sufocat de emoție, reuşi în cele din urmă s-o întrebe pentru ce plânge, de vreme ce el, Tom, s-a reîntors.
       Mary, căutându-i cu palma - ca o oarbă - fața, i-o îndreptă spre aparatul de stereoviziune. Pe ecran, nu exista decât imaginea rampei și a antenelor de ghidaj: "Aura" nu se vedea.
- O, Mary... bâigui el... Ce-i asta ?
-Şi astronava... şi tu... Tom... pentru noi, sunteți... invizibili !
         (Marcel Luca, "Imposibila  ")
                                                                                                  
... deci dacă este sâmbătă - am decis eu, cu drag - prinde bine câte o porție mică de literatură SF (din colecția de reviste, cărți şi almanahuri SF ce o am prin bibliotecă, scrisă de specialiştii domeniului, în decursul timpului !
... sper că a fost o lectură plăcută !

6 comentarii:

  1. wow... nu ma asteptam la acest final... Ce interesant! o poveste foarte palpitanta, care ofera imaginatiei proprii multe scene de construit. Foarte foarte interesant!
    Multumesc pentru portia de SF! te pup
    Un weekend minunat in continuare, Prietena draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut !
      Îți doresc o duminică minunată !
      Pupic !

      Ștergere
  2. chiar merge o portie de SF, o duminica minunata sa ai cu timp de citit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur, din toată inima, că găsești o lectură plăcută aici la la mine !
      Pupic !

      Ștergere
  3. Doamne, ce final neasteptat! Povestea e atat sau se remediaza situatia cumva?
    Multumesc de momentul SF, draga Prietena!
    Sper ca te-ai odihnit un pic! Pupici si o saptamana usoara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate, atăt este povestirea ! Găurile negre sunt ciudate! Cine ştie dacă poți scăpa cu bine luând contact cu ele...
      Da, sunt în pauză astă-seară pentru ca s-a răcorit brusc vremea şi a venit o ploicică !
      Pupic !

      Ștergere