luni, 13 noiembrie 2017

cavalerii ordinului Basarab...

... postarea este propusă pentru Citate favorite găzduite de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date... 
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''! 
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: Citate favorite !


                              IOAN DAN
     (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Dan)




                                      CAVALERII ORDINULUI BASARAB
                                                                     


        Cam la jumătatea drumului dintre Câmpina şi Băneşti, linia dealurilor subcarpatice se îndoaie de mijloc pe neaşteptate. Câmpia porneşte chiar de la picioarele lor şi se tot duce, rar vălurită, până la Dunăre. Scăpate de chingile aspre ale stâncilor, apele Prahovei nu mai saltă jucăuşe în cântec de copilă zglobie, ci se domolesc spre maturitate şi schimbă verighete de cununie cu şesul. Copilăria Prahovei moare acolo, lângă arcul de cerc al înăţimilor, iar drumul ei, parcă mai înţelept, mai blând, se continuă molcom odată cu demnitatea vârstei. 
        Pe ultima curmătură a dealurilor era cândva un castel frumos. Zidurile lui roşcate, acoperite la vreme de vară cu iederă multă ca într-o îmbrăţişare, făceau trup comun cu malul drept al Prahovei. Din turnurile ascuţite asemenea turlelor de biserici, străjile vedeau în zilele senine până dincolo de cocheta aşezare a Târgşorului.
        Câmpia blajină, acoperită ici-colo cu pâlcuri de pădure dar şi cu holde mari, aducea castelanilor bucate peste măsura hambarelor. Caii, pe jumătate sălbatici, hălăduiau prin păduri până aproape de Codrul Vlăsiei, aflat hăt departe, pe la Snagov. Nimeni nu le ştia numărul, chiar dacă unii erau însemnaţi cu fierul roşu. Turme de oi urcau către munţi în sunet plăcut de tălăngi, înconjurate de câini ciobăneşti cât viţeii. Pe marginile Prahovei, la deal, peste Câmpina şi Telega, prunii, merii, gutuii, perii şi nucii se întreceau în roade fără să ţină seama de puterile crengilor, astfel că oamenii făceau adesea proptele în jurul nechibzuiţilor pomi. Prisăcile aşezate în livezi, mirosna de fân sau de otavă, florile de pe coaste ori din văi, bâzâitul calm al albinelor aminteau despre legendara grădină a Raiului. Dar Raiul nu a fost aşezat aici din nepriceperea celor de la cadastrul ceresc, ci undeva în alte părţi ale lumii, într-un loc sterp, fiindcă numai aşa se explică atâta hărmălaie pornită de la un biet măr, care a dus la alungarea din livadă a distinsei doamne Eva şi a domnului Adam. Prahovenii nu făceau caz nici pentru un car întreg de fructe.
        Pe dealurile din stânga ce se călătoreau fără întrerupere, până dincolo de Valea Călugărească şi chiar mai departe, viile cu fustele lor mari, înfoiate, lungi până pământ, se alintau desfrânate în bătaia vântului de toamnă, arătându-şi sânii verzui-amărui.
                                                           x
                                                     x        x
                                                           x
        Stăpân peste aceste locuri era comitele Staicu un tânăr şcolit pe la universităţile de la Florenţa, Genova şi Veneţia, fratele mai mic al măriei-sale Mircea, domnul Ţării Româneşti. Castelanul împlinise douăzeci şi şase de ani şi părea sorocit a fi un cavaler cu care prahovenii să-şi afle multe prilejuri de mândrie. Înalt ca şi cei din neamul Brezenilor, se deosebea de aceştia prin zvelteţea trupului. Faţa sa prelungă, cu linii aspre, ochii cenuşii, scânteietori şi părul cârlionţat ca o cunună îi dădeau un aer plăcut. Margareta, soţia tânărului castelan, era fiica lui Petru Muşat, domnul Moldovei. Pe lângă frumuseţe şi graţie, Margareta moştenise de la acesta părul blond, prins în coc greu, şi faţa alb-roză ca petala mărului  înflorit proaspăt. Nunta lor se petrecuse cu doi ani înainte dar nu era o căsătorie din dragoste, ci una la îndemnul noului domn al Ţării Româneşti. Cei doi soţi se vedeau rar. Staicu lipsea cu lunile de la castel şi nimeni nu ştia pe unde hoinăreşte. Zvonurile despre nefericita căsnicie circulau în şoaptă...       
                                                           x
                                                    x         x
                                                           x
        ''Urca un crai semeţ către Posada
          Cu mii de cavaleri alături
          Dar câţi ieşiră dintre stânci
          Călări sau pe brânci ?''
                                                           x
                                                     x        x
                                                           x
        O frunză de stejar frumos lucrată cu fir verde şi galben înseamnă că purtătorul ei este cavaler al Ordinului Basarab. Ordinul a fost înfiinţat ... de către măria sa, Mircea, domnul Ţării Româneşti. El poate fi acordat numai unor luptători cu mare faimă. Purtătorii frunzei de stejar sunt puţini.
                                                          x  
                                                     x        x
                                                          x
        La un ceas după prânz, o frumoasă trăsură ieşi din castel şi trecu podul de peste Prahova. Douăzeci de călăreţi, arcaşi după arme, îi însoţeau pe Staicu şi Margareta. Îmbrăcată în straie bărbăteşti strânse pe corp, cu părul adunat în coc greu, cu cizme până aproape de genunchi, tânăra doamnă arăta ca un scutier nevârstnic. Pusese multă cochetărie în alegera culorilor, ce precumpăneau către vişina trecută din copt. Renunţase la obişnuitul albastru dintr-o toană sau pur şi simplu la gândul de a surprinde ochiul privitorului cu noua ei ţinută. Trupul ei, bine conturat sub hainele strâmte, cu rotunjimi îndulcite spre liniile lungi, delicate, merita să fie privit chiar de cusurgii înrăiţi. Obrajii uşor aprinşi, îmbujoraţi poate de emoţia drumului sau numai de soarele puternic, strălucirea ochilor, zâmbetul copilăros, îi măreau farmecul. Aşezat alături, Staicu îi privea adesea profilul fin, fără a îndrăzni să o tulbure. Doar la hopuri, trupurile lor se atingeau cu totul întâmplător, iar în astfel de prilejuri Staicu îi simţea aroma părului ce aducea a floare de câmp. O clipă, fu ispitit să o cuprindă în braţe. Era atât de aproape încât îi simţea respiraţia uşoară ca de prunc. Amintirea vorbelor ei de odinioară îl opri la timp.                                                                                                            x
                                                     x        x
                                                           x 
        Doamnele din suita ei erau cinci. Cuvântul ''doamne'' nu li se potrivea. Ele abia acum visau la măritiş. Fiice ale unor boieri cu stare de prin împrejurimi, fetele veniseră în slujbă fiindcă moda zilei impunea ca soţia comitelui să aibă doamne de onoare. Apoi, la castel veneau adesea cavaleri falnici. Părinţii ambiţioşi cunoşteau locul unde pică de obicei peştele cel mare. Iar fiicele nu dispreţuiau niciodată astfel de avantaje.
                                                           x
                                                     x        x
                                                           x
        Comitele Staicu plecase de la Buda. Poate că niciodată o solie nu umblase atât de iute. Prin locurile cu drumuri bune, solia folosise trăsuri. Prin altele, cai de schimb. Puţine ceasuri de odihnă îşi îngăduia comitele. Bucuria prea mare îi dădea aripi. La Argeş primirea soliei se făcu fără ceremonia de cuviinţă.
-Ai adus ? întrebă Vodă.
-Am adus, râse comitele Staicu şi se prăbuşi pe un scaun. Somnul îl cuprinse în aceeaşi clipă.
        Privindu-l, Mircea slobozi un hohot mare, apoi dădu poruncă să fie aşezat în dormitorul său. Comitele ajunsese la Argeş de unul singur. Întreaga solie se răspândise frântă de oboseală de-a lungul drumului.
        Un sfert de ceas mai târziu, trâmbiţele sunară pe ziduri. Boierii, curtenii obişnuiţi, oştenii, slujitorii şi populaţia oraşului înţeleseră că se dau unele veşti. Mulţi se înghesuiră în curtea domnească. Mulţi rămaseră dincolo de porţi. Un crainic ieşi pe o terasă la stânga măriei sale şi strigă să se audă până departe:
-Măria-sa Mircea, mare voievod şi domn singur stăpânitor a toată Ţara Românească, stăpân a cetăţii Dârstorului şi peste toată Podunavia până la Marea cea Mare, domn al Banatului Severinului.           
                                                           x
                                                     x        x
                                                           x
        O seamă de slujitori le ieşiră în cale. Staicu lepădă frâul în mâinile unuia şi zori spre odăile sale de la etaj. Majordomul alerga după el gâfâind greu. Un semn al stăpânului îl opri. Comitele simţea nevoia unui somn bun. Stăruia asupra sa o oboseală căreia nu-i găsea explicaţii. Pe coridoare câţiva slujitori îl întâmpinară. Le făcu un semn amical. Nu dorea să vadă pe nimeni. Singurul gând era spre odihnă. Deschise uşa odăii sale şi rămase înlemnit cu mâna pe clanţă. Albă la chip ca pânza spălată la râu, cu buzele într-un tremur uşor, cu un început de zâmbet nesigur, Margareta şedea lipită cu spatele de căminul uriaş. Îl aşteptase fără a spera prea mult că se va mai întoarce vreodată. Acum era doar la câţiva paşi, tras la faţă şi palid. Îl văzuse intrând în curtea castelului. Îi urmărise în gând fiecare pas pe scări sau de-a lungul coridoarelor. Voia să alerge spre el. Să se agaţe de umerii lui mari şi să nu-i mai dea drumul. În ochii ei se vedea limpede tot ce era şi în inimă. Dori să alerge spre el însă ceva din privirile lui o opri. Nu era acolo nici o scânteie de bucurie, de surpriză, ci doar oboseală sau poate altceva ce îi scăpa ei.
-Doamnă, sunt de neiertat, îşi reveni Staicu. Nu mă aşteptam să vă găsesc aici. Ar fi trebuit să vă aduc un dar.
-Aţi venit voi şi-i mai mult decât speram.
        În cuvintele Margaretei, Staicu nu mai găsi ironia de altădată. Căldura glasului ei ar fi trebuit să-l trezească din amorţeală.
-V-am aşteptat mult.
-Ca totdeauna, zâmbi el.
-Nu. Nu ca totdeauna, îndrăzni Margareta, fiindcă mi-am dat seama că vă... că vă...
-Ştiu, o întrerupse blând. Mă iubiţi, doamnă. Se vede în privirile voastre, continuă cu glas obosit şi indiferent. 
        ''Nu mă iubeşte, tresări ea scuturată de un fior dureros. Nu m-a iubit niciodată iar eu mă umilesc azi cum nu s-a umilit nici o femeie din neamul nostru. Ei bine...''
        Dar îşi înfrână primul gând fiindcă altul îi veni în minte. Staicu nu o credea.
-Vă iubesc demult, strigă ea cu disperare în glas. Abia la Siret mi-am dat seama de asta. Adică, ceva mai devreme. Cred că v-am iubit totdeauna şi numai o nerozie...
-Oho! râse e cu blândeţe, însă la fel de indiferent. Ştiu că mă iubiţi, doamnă. Dar voi nu-l iubiţi pe omul Staicu, ci pe cavalerul Staicu. Pe Nufărul Alb. Voi iubiţi nişte fapte de arme, nu omul. E de mirare că tosmai acum vă descoperiţi dragostea pentru mine. Aţi fi avut timp în anii care au trecut.
        Margareta îl privi cu mânie abia reţinută. Îşi aruncă părul într-o parte cu o mişcare aspră a capului. Firea ei de Muşatină aprigă nu putea îndura umilirea.
-Atunci, cu bine, domnule ! Mâine în zori voi pleca spre Siret.
-Cu bine, doamnă !
        Rămas singur, Staicu se trânti pe aşternutul alb aşa îmbrăcat dar curios, îi dispăruse oboseala. Privea cu stăruinţă un colţ al tavanului alb, iar gândurie nu se adunau între ele. Auzi un ciocănit uşor la uşă. Era cavalerul Bogdan. 
-Domnule, v-am adus cutia dăruită vouă de egumenul Lazăr. Aţi uitat-o la mine.
-Mulţumesc !
        Rămas dinnou singur, privi cutia fără interes. O împinse într-o parte hotărât să adoarmă. Cutia alunecă pe podea şi se deschise. Două suluri mici, două scrisori căzură aături. Staicu le ridică şi vru să le aşeze pe masă. Tresări. Recunoscu scrisul energic al Margaretei. Porni să citească. Faţa lui, şi aşa palidă, păru că îşi pierde tot sângele din ea. Mâinile sale puternice, care nu tremuraseră niciodată, se bâţâiau fără rost. Unele cuvinte ale scrisorii stăruiau în întreaga lui fiinţă ca nişte strigăte puternice, repetate la nesfârşit în ecouri.
        'Sfinţia-ta, în ziua în care l-am părăsit pe Staicu mi-am dat seama că-l iubesc. Cred că îl iubeam demult. Nu numai mândria m-a oprit să mă întorc, ci şi teama că el nu mă iubeşte. Dacă atunci, în zorii zilei, când trăsura mă aştepta gata de drum, el mi-ar fi poruncit să nu plec, sunt sigură că i-aş fi căzut la picioare. Am tot sperat că soţul meu va veni după mine...''
        Margareta şedea lângă fereastră. Uşa odăii sări în lături ca ovită de o pală de vânt. Cu scrisoarea în mână, Staicu rămase lângă uşă. Ochii săi în flăcări vorbeau pentru el. Porni spre ea domol parcă speriat că o va pierde în clipa următoare. Mâinile ei încremeniseră. Pe buze îi juca un început de zâmbet, palid ca o părere. Braţele lui o cuprinseră atât de puternic încât Margareta simţi vag că se va sufoca. Şi tot vag îi trecu prin minte că nimeni nu murise vreodată dintr-o îmbrăţişare. Alte gânduri nu o mai încercară fiindcă se lăsă în braţele lui cu tot focul îndelungatei aşteptări.                                             


                        (IOAN DAN, ''CAVALERII ORDINULUI BASARAB'')

18 comentarii:

  1. Mi-a placut acest roman foarte mult! Sa nu-ti zic cat de surprinsa am fost! :) Il citeam dupa o multime de romane ale lui Al.Dumas, Paul Feval si altii de gen! :))
    Am imprumutat cartea unei colege de scoala si n-am mai primit-o. :( Dupa 1990 am cautat, un timp, s-o cumpar, apoi am renuntat. Acum, ca mi-ai amintit-o, o s-o caut iar. :)
    Iti doresc, cu drag, o saptamana cat mai frumoasa! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. trebuie sa reiau si eu lecturarea acestui roman... am uitat multe multe amanunte! Frumos ca mi-ai reimpropatat amintirile.
      Un start bun in noua saptamana!

      Ștergere
    2. mulţumesc frumos pentru vizită !
      da, este o carte pe care am citit-o cu mult drag ! aş reciti-o oricând !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      pupic ! multă sănătate îţi doresc !

      Ștergere
  2. „Cavalerii” este o serie de 4 romane din genul capă și spadă. Acțiunea primului volum începe în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân în timp ce restul volumelor se petrec pe vremea lui Mihai Viteazul, asa e? Imi aduc bine aminte? Frumoasa seria, dar am citit-o cred ca prin '76-'78 ... nu mai tin minte!
    Sa ai o saptamana buna si cu spor! Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      cred că tu ştii mai bine decât mine seria de cărţi ! eu am citit şi am doar această carte !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      pupic ! îţi doresc multă sănătate !

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      cartea mi-a plăcut aşa de mult că aş fi în stare s-o rescriu aici pe toată !
      pupic ! multă sănătate !

      Ștergere
  4. Fragmente care mă fac să doresc a reciti romanele lui Ioan Dan... Mulțumiri, dragă prietenă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      da, am oscilat mult ce fragmente să aleg - şi am ales mai mult povestea de iubire - cu mult drag !
      pupic ! multă sănătate !

      Ștergere
  5. Tare frumos scrie Ioan Dan! Un astfel de roman plin de metafore este o incantare!
    Multumesc mult de reamintire, draga prietena.
    O saptamana cu spor si sanatate sa ai! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      descopăr cu multă bucurie că toate prietenele mele au citit cartea!!! am sufleţelul mulţumit !
      pupic ! multă sănătate !

      Ștergere
  6. uite ca aceasta carte nu am citit-o, trebuie sa o gasesc neaparat, niciodata nu este tarziu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      da, cartea merită a fi citită - acţiunea te va plimba printr-o lume demult apusă...
      pupic !

      Ștergere
    2. o sa tin cont neaparat, chiar nu stiu cum mi-a scapat!

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. asta e ! pupic ! o seară plăcută îţi doresc !

      Ștergere
  7. Mulțumesc pentru lectură, draga mea!
    Îți doresc un sfârșit de săptămână minunat!
    Pup cu drag,îmbrățișez și mulțumesc de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      mă bucur că ţi-a plăcut fragmentul postat !
      îţi doresc o seară cât mai plăcută !

      Ștergere