luni, 21 august 2017

meditaţia unui îmbătrânit poet...

... obişnuită, în ultima perioadă cu unele postări din cărţile ce mi-au plăcut, am ales pentru azi un capitol dintr-o carte ce mi-a plăcut:

   
                                MEDITAŢIA UNUI ÎMBĂTRÂNIT POET
                                                     de GHEORGHE ASACHI


                Va deveni ziua în care să va stinge focul vinelor mele, în sînul meu va lăcui iarna, fulgii cii albi îmi vor împresura tîmplele şi negurile vor întuneca ochiul meu. În mormintele cele aşezate zac prietinii; numai eu am rămas, ca un singuratic spic pe carile săcerătoriul au uitat a-l taie ! Un nou neam au răsărit, cu nouă dorinţe şi idei nouă; plin de mirare aud numi nouă şi versuri nouă; sunetul numirilor celor vechi au trecut, precum m-am trecut şi eu însumi; poate că sînt de puţini cinstit, de mulţi defăimat şi de nime iubit ! Şi iată cătră mine săltînd vin tinerii cii cu înflorită faţă şi în mîna mea cea tremurătoare puindu-m harfa îm zic:''De mult ai tăcut, bătrânule ! En cântă-ne iar versuri despre visurile juniii tale !''
                  Atunci apuc harfa, plăcerile şi durerile cele vechi să trezesc, negurile pier, lacrimile răsar iar din ochii mei cii stinşi, în sînul meu să răsprimivărează, tonuri dulce a duioşiii tremură pe coardele harfei, iar mi să înfăţoşază rîul cel galbin, palaturile  de marmoră, zînele cele frumoase, şi cînt versuri de Italia !
                   Acesta va fi cîntecul meu cel de pe urmă; stelele mă vor lumina ca în nopţile tinereţilor mele, raza cea răcoare a lunei îmi va atinge faţa şi cînticile trecutelor privighitori ca un iho vor răsuna din depărtare; atunce ochii mei doritori de răpaos să vor închide şi sufletul să va înălţa ca tonul harfei mele.
                      O arbure va umbri piatra de pe al meu mormînt; aş fi dorit să fie un dafin, însă acesta nu creşte în patria me ! Acolo vor şădea o zi doi înamoraţi; paserea care pe ramuri să leagănă tace, şi arburea me răspîndeşte un freamăt preste fericiţii carii nici nu au un minut de a ceti înscrisul pietrii mele. Dar mai în urmă, cînd tînărul va pierde pe a sa iubită, atunci se va înturna iar la a mea arbure, va suspina, va plînge, va privi la piatra mult şi adeseori şi va ceti înscrisul: ''El au iubit floarea din cîmpul Italiei !''

         
                                                 (GHEORGHE ASACHI, 
                                          ''MEDITAŢIA UNUI ÎMBĂTRÂNIT POET'')

6 comentarii:

  1. Mai devreme sau mai tarziu, unii ajung la acel moment in viata in care in jurul lor "se face loc" - sunt (in special) cei care traiesc foarte mult. :)
    Imi place foarte mult textul - mi-a amintit, cu duiosie, de o vecina care a trait 94 de ani si isi povestea nostalgiile strainilor care, inca, ii mai calcau pragul. :)

    Iti doresc, cu drag, sa ai o saptamana frumoasa. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      adevărat-va veni şi un asemenea timp pentru toţi !
      eu simt puternic aceste vărste deoarece părinţii mei sunt în vârstă şi locuiesc cu ei !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      pupic şi toate cele bune să vină pe la tine !

      Ștergere
  2. multumim de acest capitol, este asa trist cand batranii nu mai sunt pretuiti :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      textul este trist, adevărat, dar atât de frumos scris - de aceea l-am şi retranscris aici !

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      mă bucur că ai citit postarea aceasta !
      cu multă plăcere am transcris această ''pagină de literatură'' !

      Ștergere