sâmbătă, 30 iulie 2016

jurnalul (159)


Astăzi ... 29 iulie, ora 23.04 
Iar este vineri ! ... şi tot căldură !!!  dar parcă tot este bine că este cald şi nu gerrrrrrrrr (ca-n iarna ce a trecut de ceva timp !)... parcă mi-e şi frică pentru că încet-încet, mai cu bidoane de umplut cu apă, mai cu udatul plantelor prin grădini, mai este puţin şi vara se va duce... şi parcă o să stau să mă gândesc atunci cum a fost posibil ca să vină aşa repede frigul !!! nu zic ''nu'' la anotimpul ploilor, la răcoarea binefăcătoare ca va veni în toamnă, dar pe urmă ?.... vai de noi !!!     
Azi m-am gândit ...  la descrierea programului meu zilnic... este aproape monoton, aceleaşi activităţi zilnic şi la aceleaşi ore, nu am cu ce să-l îmbunătăţesc... nici aşa, măcar, ca să am un ''jurnal'' mai altfel... aaaaaaaa, mi-am adus aminte: l-am tuns pe ticuţu azi (n-am căpătat vreo plată pentru că i-a fost prea cald - a găsit un mic motiv ca să scape uşor de mine !!!)... vai, şi era să uit că am avut şi acţiunea ''coceni'' - săptămâna aceasta am legat cocenii (mami s-a grăbit şi a tăiat ea porumbii - era doritoare ca să îi taie ea, nu eu...) în legături,atât cât am putut cuprinde eu în braţe, şi i-am depozitat în curtea căsuţei lui Puiu:   







Nu am descoperit ...  de ce se vorbeşte pe la tv despre ''sfârşitul lumii'' azi pe 29 iulie... când am văzut informaţia cu meteoriţii, ieri, am crezut că despre asta este vorba...  
Recunosc ... că îmi place pepenele verde - lubeniţă i se zice pe aici... - şi fiecare dintre noi încearcă să obţină felia cea mai mare, cu ''creasta roşie''  cea mai mare... cumpărăm periodic câte 2 pepeni mari, îi ducem în pivniţă şi ne răcorim în momentele de zăpuşeală mare ! este ca un adevărat balsam pentru tot interiorul corpului, începând cu gura şi apoi gâtul şi celelatle - toate stau la rând...       
Sunt ... în pantaloni scurţi, albaştri, de sport; maieu roz cu dungi albe (sau alb cu dungi roz...)... aşa am scăpat de la udatul plantelor, mai adineauri...     
Scriu ... şi parcă nu sunt sigură că a mai zburat încă o săptămână... am devenit, din cauza căldurii, mai nervoasă, uit unele activităţi despre care îmi spun în minte ca să nu uit de ele.... şi a doua zi iar mă ''lovesc'' de necesitatea acelor activităţi neefectuate ! mă străduiesc să bifez multe din cele necesare zilnic dar, parcă este un făcut, rămân parcă şi mai multe de realizat...   
Am aşteptat ... ca să vină seara... este atât de plăcut acum... temperatura este acceptabilă ! greierii cântă ! tv-ul lui ticuţu este mai încet (aud încetişor ceea ce se discută acolo)...  
Munca ... este plăcută - dificilă este însă căldura sufocantă ! sunt anumite perioade ale zilei când orice mişcare îmi provoacă un disconfort mărit: prin fiecare por al pielii iese apă din mine !!! de obicei, maximum de disconfort, îl siimt, cam pe la ora 15, ''ora umplerii bidoanelor cu apă''... atunci ca să mă simt un pic mai bine, în timp ce bidonul se umple cu apă, eu iau apă în palme şi îmi umezesc (ca un mic masaj...) pavilioanele urechilor... cât de plăcut este apoi... dar durează puţin timp... şi iar trebuie să repet umezirea...   
Bodyguarzii ... sunt cam zgomotoşi ! de căldură, sunt cam nervoşi (pe la ora acesta când scriu...) o pisică a stat în mijlocul drumului, impasibilă, şi i-a enervat până a trebuit să las ''jurnalul'' şi să ies din curte ca să o fac să plece... greu s-au potolit bodyguarzii, mai ales Puiu... le-am dat şi biscuiţi ca să uite afrontul pisicii... 
Preferinţa mea ... este de a încerca noutăţi; am pasat pere şi am preparat o îngheţată... mâine o să facem degustarea !  
Vă prezint ... ceva mai plăcut, care să vă dea senzaţia de răcoare... acum câteva zile a plouat şi pe la noi, neaşteptat de bine:



... toată suflarea din grădini a fost mulţumită... martore ale ploii binefăcătoare au rămas picăturile ce s-au păstrat pe frunze:





  

10 comentarii:

  1. ce buna-i o ploaie racoritoare!!! :) un weekend frumos!! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      mulţumesc frumos pentru urare !
      între timp, am mai avut o mică ploiţă azi-noapte de care m-am bucurat enorm !
      mai odihnită (azi nu am udat, am avut activităţi mai uşoare), cu drag, îţi doresc multă sănătate !

      Ștergere
  2. O saptamina minunata sa ai draga prietena!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      mulţumesc frumos pentru urarea transmisă !
      cu drag, îţi doresc multă sănătate !

      Ștergere
  3. Bonjour. Votre sens créatif est gracieuse.
    Le meilleur compliment.

    Merci pour toujours visiter.
    Salutations du Japon. ruma

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      mesajul tău îmi bucură sufleţelul - un compliment de la tine înseamnă foarte mult pentru mine!
      cu drag, îţi doresc multă sănătate !

      Ștergere
  4. o saptamana buna sa ai?
    si cum ai petrecut sfarsitul lumii? :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      răspunsul este: muncind !

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      cu drag, îţi doresc multă, multă sănătate !

      Ștergere