vineri, 18 decembrie 2015

jurnalul (128)



Astăzi ... vineri 18 decembrie, orele 19.30
Zi după zi ... ne apropiem de perioada cea mai veselă din tot anul ! sărbătorile iernii sunt aşteptate cu tot sufletul de membrii familiei noastre - indiferent cât de multe sau puţine sunt pregătirile -, ne simţim bine când ascultăm colindele ! ar fi fost minunat să avem şi ceva zăpadă dar este ok şi aşa, am mai petrecut perioade ca aceasta !     
Gândurile ... îmi zboară adesea la copilăria mea, îmi plăcea mult zăpada ... tot aşa, nu aveam prea multe dar era plăcut !   
Am reuşit ... ieri după-masă să conectez iar video-ul şi i-am invitat pe mami şi tăticu ca să vizionăm câte ceva înregistrat - adică ieri a fost ceva dorit de mine... - în anii trecuţi când mai aveam timp şi să fiu cu gândul la aşa ceva ... ce a rezultat ? o seară minunată pentru toţi trei, muzica a fost minunată, fiecare dintre noi a retrăit diferit cu gândurile la acea perioadă când am realizat înregistrarea celor două casete pregătite aseară - una cu muzică populară, cea de-a doua cu muzică uşoară şi dansuri ...     
Recunosc ... că uneori mă surprind şi pe mine cu ideile pe care le am !!!
Acum sunt în bucătărie ... în faţa leptopului (cu coada ochiului mai privesc spre tv-ul mic unde este un film din seria ''Verdict:crimă!'' deşi l-am mai văzut...) şi improvizez tema ''jurnalului'' ...  
Sunt îmbrăcată ... în hainele de toată ziua ...
Bodyguarzii ... dorm liniştiţi, au mâncat şi imediat au intrat la culcare, fiecare în căsuţa lui... de acolo, din locul unde doarme, Leuţu a bodogănit puţin până a adormit, că ar mai vrea un supliment la masa de seară...  
Weekend-ul acesta ... nu ştiu cum va fi !
Munca acestei săptămâni ... a fost toată săptămâna sub imperiul a 3 domenii: cumpărat pâine; scos apa din canalizarea bucătăriei; pregătit lemne pentru foc (inclusiv tăiatul crengilor găsite periodic) ...în plus mi-am adus aminte de nişte blăniţă şi am căptuşit 2 perechi de papuci ca să fie călduroşi... aaaa, da - am cusut şi 4 nasturi la bluza de pijama a lui tăticu !
Săptămâna aceasta ... am mai bifat, împreună cu mami, o vizită pe la cimitir ca să vedem dacă totul este ok pe acolo - vigilente că nu se ştie niciodată ce se mai face pe acolo - şi ne-am întors cu căruţul şi 2 sacoşe pline cu crengi de la unii copaci - tăiaţi de cine ştie?! - ... ne-am ales şi cu o plimbare prin comună (mami se plânge că îi lipsesc plimbările prin oraş şi prin magazine...), am băut şi câte o cafeluţă, preparată de acasă ...  
Aseară, târziu în noapte ... am călătorit, pe youtube - se întâmplă rar la mine asta! - şi am vizionat filmuleţe cu subiecte diferite: copiii minunaţi; papagali vorbitori; muzică populară şi uşoară...
Sfârșitul săptămânii ... - sper să fie sub auspiciile gândurilor şi faptelor bune aşa cum este şi această prezentare a unui minunat copil - pe care l-am urmărit, cu drag, la tv cu toată familia, cândva, şi îl avem şi înregistrat pe casetă video - Alexandru Pârgaru - :

6 comentarii:

  1. Encontrei seu blog e é uma honra estar a ver e ler o que escreveu, quero felicitar-vos, pois é um bom blog, sei que irá sempre fazer o melhor, dando-nos boas noticias, e bons temas.
    Quero aproveitar a oportunidade para partilhar o meu blog : Peregrino E Servo.
    Vou ficar muito feliz se tiver a gentileza de fazer uma visita ao meu blog.
    PS. Se seguir, fique a saber que irei seguir também seu blog, se o conseguir encontrar.
    António Batalha.
    Parabéns e muitas felicidades.
    http://peregrinoeservoantoniobatalha.blogspot.pt/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. muito obrigado pela visita!
      fico feliz que você tenha gostado meu blog!
      espero que meus escritos ler próxima!
      com respeito, desejo-vos um bom domingo!

      Ștergere
  2. Ma bucur ca ai avut o zi frumoasa alaturi de parintii tai!
    Ai muncit mult si saptamana aceasta, sper ca sfarsitul de saptamana a adus mult meritata odihna!
    O duminica minunata!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită!
      nici nu cred că aş putea trăi pe aici, pe la ţară, fără muncă multă zilnic...
      îţi mulţumesc frumos pentru urare şi vorbele ce mi-au încălzit sufleţelul!
      cu drag, îţi doresc o duminică cât mai plăcută !

      Ștergere
  3. Sarbatori cu bine, draga mea japoneza ! Va urez, cu drag, toate cele bune !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită !
      mulţumim cu toţii pentru urările transmise !
      cu drag, îţi doresc multă sănătate !

      Ștergere