sâmbătă, 22 martie 2014

jurnalul (38)





Astăzi (data/ora)... sâmbătă 22 martie, ora 21.50
Afară ... am fost ca să închid coşul sobei (ritualul de care nu ne-am lăsat nici în această seară - e tot frig seara...) şi am luat ''pulsul'' comunităţii: întuneric, ici pe colo câte un stâlp ce luminează, case cu lumină - case fără lumină (obosiţii zilei....), linişte care este întreruptă de nişte  ... raţe (!?!) parcă, cîinii din sat dorm (!?!) ... şi un cer imens catifelat, plin de minunate şi fără de număr ... stele !!!
Mă gândesc ...  că muncim zi lumină (şi eu şi mami) dar nu se termină nici una din activităţi - în fiecare zi o luăm de la capăt, ca într-un carusel! eu, de exemplu, nu zic că nu se vede frumos unde am săpat dar trist e că NU SE MAI TERMINĂ !!! iar la mami, ea este cu iarba ''rea'', buruienile, nici la ea NU SE MAI TERMINĂ !!! ticuţu ne încurajează: ''mai e puţin! pe urmă e mai simplu, sădiţi plantele, le udaţi, etc...''şi la mami mai este un sector cumplit: nu mai ştie ce să ne mai gătească zi de zi ! şi se întreabă:''de ce trebuie să mâncăm de 3 ori pe zi ?'' 
Am început să învăţ ...  să tai viţa-de-vie ! nu este nici greu, nici uşor - totul e să ai experienţă acumulată în ani, ca să ştii ce trebuie să laşi să se dezvolte, sa tai ce este prea bătrân (!!!), etc. am învăţat şi experimentat doar că trebuie să tai de la o anumită poziţie - ticuţu analiza fiecare viţă şi eu tăiam, ca un bun executant ! ca elev, nu prea înţelegeam multe deci nu ştiu dacă am luat vreo notă bună ! azi de exemplu, am ajuns ''mare'': am analizat (!) singură o viţă-de-vie (aşezată pe un gard ce străbate mijlocul curţii, aproape de casă) şi ... am tăiat după cum m-au ''ţinut'' cunoştinţele atât de puţin acumulate ! cum-necum, mi-am făcut datoria! o mângâiere sufletească am - sunt totuşi bună, eu am mai lăsat lăstari, etc - pentru că am văzut viţa-de-vie tăiată de un vecin - aproape de tot ... şi a zis că tot o să crească! cred că mâine va fi ticuţu în inspecţie prin curte ca să vadă ce am mai făcut noi, fetele, peste tot (şi se va minuna aşa ca în - mai ştiţi filmul ''Ce vrăji a mai făcut nevasta mea...'')...am realizat şi un mic gărduţ (ca sî împiedicăm apariţia unor ''săpături'' de-ale lui Leu, el fiind specialistul casei )- de fapt doar le-am combinat, ele erau confecţionate dar noi le-am asamblat finalizând gărduţul şi portiţa 
Sunt recunoscătoare ... că am avut vreme frumoasă ! au înflorit şi la noi ... zambilele - ce frumoase şi parfumate sunt ! iar micuţa salcie galbenă (aşezată la loc de onoare: aproape de banca de sub cais) a înflorit pentru prima oară !!! de fapt am vrut din aceea ce miroase atât de înnebunitor dar nu am reuşit să găsim ...  
In bucătărie ... e linişte ... 
Sunt îmbrăcată ...  tot în haine groase - ziua sunt la mânecuţă scurtă şi arsă de soare şi vânt şi ''udă'' de efortul depus ore în şir - deci am o ţinută de zi şi o ţinută de seară (plus cea de noapte) !!!    
As vrea să citesc ... dar nu reuşesc seara decât să citesc pe bloguri ca să învăţ câte ceva nou de croşetat! 
Aştept ... o zi de odihnă a ... oaselor - doar mâine e DUMINICĂ !!! 
Am meşterit ... e drept mult dar că nu şi reuşesc mare lucru la: ''inimioară'' - degeaba am executat ce este scris pe blogul prietenei Irina (parcă, sper să nu greşesc la ''dulce casă''), undeva nu înţeleg ce a făcut şi nu pot să finalizez nimic...am mai meşterit încă un model ''nodul lui Solomon'', mi-a plăcut că mi-a reuşit - dar nu am înaintat prea mult că nu ştiu cum să-l aplic la ceva concret (începutul, mijlocul şi finalul unui obiect)!  
Ascult ... meciul de fotbal pentru că ticuţu iar are meci de fotbal ... 
In casă ...  e o atmosferă schimbată ... dacă afară va fi în continuare frumos ziua, parcă aştept din clipă în clipă ''strigătul de alarmă'' de la micuţa: ''hai să începem curăţenia de primăvară!'' 
Unul dintre lucrurile mele preferate ... cazmaua:''M-A RUPT !'' eu am admirat-o şi ea m-a ''jucat'': dimineaţa de-abia trag de mine ca să mă trezesc şi să mă scol din pat....şi mai am încă o jumătate din grădina mare de săpat !!!
Sfârșitul săptămânii ... e atât de aglomerat de activităţi ca să mai disting dacă pierd ceva pe drum...
Aici vă prezint ... o înregistrare video cu o ACTRIŢĂ pe care o apreciez de ani de zile - şi a cărei zi de naştere a fost - TORA VASILESCU (spre finalul inregistrării, va cânta în stilul său inconfundabil câteva cântece vechi de dragoste):

10 comentarii:

  1. Spor la trabă, draga mea!
    Citind ceea ce ai scris nu pot decât să te felicit pentru tot ceea ce faci, pentru dragostea cu care faci, pentru respectul faţă de părinţii tăi (regăsit în multe postări de-ale tale) şi pentru perseverenţă. Tare bine-mi pare că "te-am cunoscut" ! :)
    O duminică minunată şi odihnitoare!

    ps.
    poate ne arăţi şi fotografii cu zambilele tale şi salcia...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită!
      scriu cu drag despre ceea ce mi se întâmplă, în acest ''jurnal''! aşa vă simt aproape de mine, prietenele mele şi prietenii mei!
      când va fi o ''baie'' de flori în grădină, voi încerca să fotografiez cât mai multe !
      şi eu îţi doresc, cu drag, să ai o zi minunată!

      Ștergere
  2. Jurnalul tău îl citesc de fiecare dată când intru la tine cu
    multă plăcere și îmi place foarte mult că îți alinți părinții!
    Te felicit pentru asta și nu îmi rămâne decât să le
    doresc multă sănătate!
    O duminică frumoasă vă doresc și o săptămână ușoară!
    Cu mare drag te îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită!
      mulţumesc pentru cuvintele frumoase!
      cu drag, prietena mea, îţi doresc o duminică minunată!

      Ștergere
  3. Vai cat de greu rebuie sa-ti fie! Sapatul la cazma mi se pare un efort titanic.Nu poti apela la ajutoare? Te vad o fire delicata, plapanda ,sa citesti, sa crosetezi , dar tu muncesti prea mult.Am si eu 5 vite si le-am taiat cum am crezut .La mine totul e o joaca, cu gradina si cabanuta cu florile ei.Cred ca nu mai ai timp de citit si blog, dar cand apari noi suntem aici.Spor in toate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită!
      mai am săptămâna aceasta ca să mă joc cu cazmaua ... şi munca e tot o joacă ...şi blogul e tot o joacă, dar altfel...
      dar mă bucur că vă găsesc aici, pe voi, prietenele mele!
      mulţumesc pentru urare!
      îţi doresc o seară minunată!

      Ștergere
  4. O saptamana frumoasa sa ai! Cu multe impliniri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită!
      şi eu îţi doresc multă sănătate şi o seară minunată!

      Ștergere
  5. E mult de lucru primavara cu gradina, voi aveti o gradina mare, cu pomi si vie ... si-apoi curatenia de sezon si pregatirile de Paste ... Spor la treaba si rezultate pe masura ! Numai bine, tie si parintilor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulţumesc frumos pentru vizită!
      da, e muncă multă primăvara şi mai ales înainte de Sfintele Paşti! mulţumesc pentru urare!
      îţi doresc un weekend plăcut!

      Ștergere