sâmbătă, 3 august 2013

gânduri ...

... vizitând blogul unei prietene, am scris câteva rânduri ...
... între timp, m-am gândit că ar fi bine să aştern şi aici, acele mici rânduri ...
... despre mulţumire sau nemulţumire în viaţă ... (prietena mea le unea pe toate într-un cuvânt: "criza" ...)
... nu ştiu dacă există o reţetă ... eu încerc să realizez bine clipa pe care o am, adică: am de lucrat ceva, mă organizez rapid ca să realizez cât mai repede şi corect activitatea, nu mă gândesc la mine (dacă mi-e uşor sau nu...) , iar la final mă bucur de lucrul realizat (dacă vin vorbe bune şi din altă parte este super, dacă nu-ok!) ... îmi place să fiu activă ... nu-mi plac timpii morţi, să "vegetez" ...
... când am momente grele (de "criză") , nu ştiu cum se întâmplă, dar întâlnesc pe cineva mult mai necăjit în acele momente şi, din bunătate, mă mobilizez să gândesc corect pentru el ca să-l ajut cu un sfat bun - şi astfel  trece "durerea mea"("criza")!
... personal, am descoperit că dacă realizez bine clipa, urmează un ajutor de Sus pentru următoarea, şi tot aşa, mai departe!!! grijile (= teama) eu le consider că nu sunt de la Bunul Dumnezeu ... când am tendinţa de a avea gânduri mai "negre", mă salvează rugăciunea "Tatăl Nostru"...
... şi poate, asta fiind moştenire de la mami, am o stare de atemporalitate (foarte greu ţin socoteala zilelor, datelor ...), parcă sunt veşnic un copil ...
... mă bucur de ciripitul unei vrăbiuţe, admir un fluture când zboară cu aripile atât de frumoase şi fragile, miros o floare ... îmi plac fructele în pom ... îmi place să am pomi mulţi, să am unde să stau la umbră în grădină ...
... acum câteva zile, am avut prima masă, direct la iarbă verde ... mami pregătea pentru la iarnă, la foc-la "pirostrie", în grădină, roşiile culese ... am mers cu micul dejun acolo pe iarba verde, am stat amândouă, pe o pernă lungă, pe iarba puţin umedă de dimineaţă şi am mâncat liniştite ... "liniştit" este mult spus - Leu şi Puiu veneau din moment în moment să mai le dăm şi lor câte ceva bun de la noi ... dar ce plăcută masă am avut!
... iar acum, când scriu, este noaptea târziu şi afară este un cer minunat, plin de stele mai mici sau mai mari ... greierii cântă ... tăticu vede un meci, la tv, ca în zilele lui bune ...undeva un căţel latră ... (Leu este pe terasă - este în rondul de pază, noaptea, peste tot ! Puiu doarme la el acasă, în curtea casei lui, şi-a făcut o gropiţă - din greu, cu unghiuliţele lui - mai adâncă unde stă cu corpul iar capul este mai sus ... doarme lat! - rondul lui este mâine, la ziuă, intră în schimb la ora 5,00 şi atunci se suie pe nişte lemne, şi priveşte direct spre zona unde dormim, şi o strigă pe mami ca să-i dea ceva de mâncare) .
... mi-e dragă această viaţă simplă!!!

5 comentarii:

  1. Iti multumesc ca ma numesti prietena, draga prietena japoneza.
    Eu ador mancatul la iarba verde, in natura, iar ce ai povestit acolo, mi-au readus in minte niste amintiri din copilarie.
    Si mie mi-e draga aceasta viata simpla, din pacate n-am parte de ea, decat putine zile pe an.
    Seara faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc frumos pentru vizita!
      cum sa nu te numesc prietena? doar prietenii au timp, sufleteste, unul pentru altul ...
      ma obisnuiesc, pe zi ce trece, cu aceasta viata ...

      Ștergere
  2. Prin faptul ca te bucuri de toate detaliile naturii, tocmai asta dovedeste ca ai un spirit japonez si-mi place. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc frumos pentru vizita!
      ma bucur ca recunosti si la mine un muguras de spirit japonez! cat de mult admir dragostea japonezilor pentru lucrul bine realizat, in armonie cu toate, simplu dar in realitate atat de complicat!
      am ramas muta de admiratie cand am descoperit acel copac vechi (cred ca are peste suta de ani , nu mai stiu exact...), in munti, ingrijit de localnici, care avea o adevarata schela de sustinere ... dar cand au prezentat apoi copacul cand a inflorit, mi-am dat seama ca acel copac merita efortul!!! nu cred ca am vazut vreodata atatea flori minunate la un loc! un adevarat monument al naturii!!!

      Ștergere
    2. pai se pare ca intotdeauna japonezii stiu sa admire frumosul si nu numai! chiar si de-ar fi un pui de pasare urat, japonezii vor avea grija de el, cu rabdare si daruire, pana cand il vor ajuta sa se transforme intr-o lebada.
      un popor caracterizat de modestie si asta am realizat-o aseara, cand lucram la un proiect despre mitologia japoneza :)) nu m-a suprins deloc. intotdeauna exista o lectie pe care trebuie sa o invatam de la ei.

      Ștergere