''Au fost vremi când ţara Moldovei era jinduită de vrăjmaşi pentru dulceaţa bucatelor sale şi, când simţeau că buzduganul şi sabia ţării nu sunt pe mâini vrednice, neprietenii călcau hotarul, semănau umilinţă şi moarte-n sălaşuri, pârjoleau ţinuturi şi se înturnau, ducând roadele pământului în care trase de moldoveni ruşinaţi în robie.
Ori de câte ori găsea măria sa vreo treabă nelalocul ei pedeapsa cumplit pe cei căzuţi în greşeală.
Se spune că vestind iscoadele primejdie mare de cătră răsărit, s-au aprins focurile pe creste şi au sunat străjerii din buciume, în răstimpurile celor trei străji ale nopţii. Asta însemna că primejdia era, pe cât de mare, pe atât de aproape.
La adăvăsitul* grânelor, hoardele tătărăşti aveau să tăbărască asupra ţării cu gând de jaf şi răpunere.
Plugărimea luptătoare s-a grăbit către locul de tabără şi, în scurt timp, a stat faţă către faţă cu măria sa.
-Care n-are unelte pentru război, după cuviinţă, să păşească la vedere! a poruncit măria sa.
Şi au ieşit o samă de flăcăi, şi mai vârstnici, puţini.
-Tu de ce n-ai ghioagă?
-Când am auzit chemarea buciumului, osteneam pe câmp şi zorit să sosesc la vreme, n-am trecut pe acasă să-mi iau nestrujita.
-La care strajă din noapte ai auzit sunând?
-La a doua.
-Cum erai pe câmp la acel ceas din miezul nopţii?
-La păşunat vitele.
-Ţie unde-ţi este suliţa?
-S-o frânt la Soci, măria ta, şi n-apucasem s-o înnoiesc, la ceasul când au zbucnit focurile.
-Cum de ai venit fără arc, Costane?
-Mărite Doamne, nu-l aveam cu mine în codru, şi răgaz să mă abat pe la sălaş n-a fost.
-Unde ţi-i spada, Miroane?
-Am prăpădit-o, o dată cu ochiul, la Rahova, măria ta.
Şi aşa i-a cercetat pe toţi cei ieşiţi, apoi s-a întors cătră oaste:
-Este oare vrednic şi credincios ţării cel care pleacă să bată război fără armă?
-Nevrednic este! i-a întors cuvânt oastea.
-Poate să-i ardă sufletul pentru Moldova celui care merge s-o apere lăsând arcul acasă?
-De bună samă că-i păcătos!
-Nevrednicii ce au a spune?
-Scăparea şi mântuirea noastră, la înfricoşatul judeţ şi îndurarea măriei tale.
-Oşteanul care pleacă fără scule să nimicească duşmanul, s-arată ori nevrednic ori cu nechibzuinţă pentru Moldova; de dânsul nu-i trebuinţă, pentru că Moldova nu-şi poate răzăma fiinţa în veac pe nevrednici şi mişei. Să fie scurtaţi toţi, afară de Miron care şi-a dat ochiul la Rahova pentru viaţa luminată a Moldovei.''
preluată din ''Legende''
-''Cum se arată credinţa pentru ţară'' - George Chiper-Dinograngea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu